Fructele și legumele toamnei

Iarna

--- 1 ---

Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,

Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;

Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,

Răspândind fiori de gheață pe ai țării umeri dalbi.

Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară!

Cu o zale argintie se îmbracă mândra țară;

Soarele rotund și palid se prevede printre nori

Ca un vis de tinerețe printre anii trecători.

--- R ---

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,

Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,

Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,

Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.

--- 2 ---

Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare

Strălucește și dezmiardă oceanul de ninsoare.

Iată-o sanie ușoară care trece peste văi…

În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.

--- R ---

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,

Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,

Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,

Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.

Inverno

--- 1 ---

Do ar o terrível inverno peneira as nuvens de neve,

Troianos de longa viagem reuniram-se no céu;

Flocos voam, flutuam no ar como um enxame de borboletas brancas,

Espalhando arrepios nos ombros pálidos do país.

Neva durante o dia, neva à noite, neva novamente pela manhã!

Com uma corrente de prata os orgulhosos vestidos campestres;

O sol redondo e pálido está previsto entre as nuvens

Como um sonho de juventude com o passar dos anos.

--- R ---

É tudo branco nos campos, nas colinas, ao redor, ao longe,

Como fantasmas brancos, os choupos enfiados perdem-se na manteiga,

E no trecho desolado, sem trilhas, sem estrada,

Você pode ver as aldeias perdidas sob as nuvens brancas de fumaça.

--- 2 ---

Mas a neve pára, as nuvens fogem, o sol desejado

Ela brilha e dissipa o oceano de neve.

Aqui está um trenó leve que percorre os vales…

O tilintar dos chocalhos ecoou no ar alegre.

--- R ---

É tudo branco nos campos, nas colinas, ao redor, ao longe,

Como fantasmas brancos, os choupos enfiados perdem-se na manteiga,

E no trecho desolado, sem trilhas, sem estrada,

Você pode ver as aldeias perdidas sob as nuvens brancas de fumaça.

Privesc toamna despletită cum pleacă printre nori
Eșarfa ei se-ndepărtează de mine și de flori.

În jur i-un stol de fulgi, ștrengarii deja dansează
Sunt paji veniți din iarna ce-ncet, încet se-așează.

Am  s-o aștept cu vechiul șal de gânduri încălzit
Ca pe un oaspete din depărtări bine venit.

La ceas târziu, noaptea îmbracă recele mantou
Iar un poet așează, pe albă foaie, un stilou…

Ţi-am adus şi viorele,

Ţi-am adus şi toporaşi;

Deci, atâta frumuseţe

Vezi pe mâna cui o laşi!

Toţi copacii din pãdure

Se-aplecarã-n felul lor

Şi-mi şoptirã cã, de tine,

Chiar le e nespus de dor.

Ia ascultã cum ne-ncântã

- Cã îţi place, bãnuiesc -

Dulce, o ciocãnitoare,

În limbajul pãsãresc!

Tot zãvoiul vrea s-audã

Cum îi cântã cucul, iar,

Pescãriţei cãlãtoare,

La sfârşit de cireşar.

Dor îţi va fi de cântarea-i

Şi pãdurii-i va fi dor,

Dar va trebui s-aştepte

Pânã anul viitor...

Din pânza neguril lăsate 

Răzbea volbura de ciori,

Din roiul frunzelor uscate, 

Împrăstiau in jur fiori. 

Pomii dezgoliți tresar 

Sub croncănitul zgomotos, 

Ce trâmbița -n ecou bizar

Mesajul corbului spinos.

Apoi ploaia întrerupse 

Zarva iscata din senin .

Cardul smead tăcuse, 

Curmat de un suspin. 

Se pitulă într-o spărtură,

Rotinndu-și ochii cei de sticlă, 

Tânjind stropii de căldură, 

Iscodind prin păclă.

Vântul alunecă din nori,.

Zgribulindu le penajul,

Răscolindu I până n pori

Și I cuprinseră vârtejul. 

Cu aripi frânte, fără vlagă

Se dezlegară de furtună, 

Agățăndu se de o creangă,

Piloteau sub clar de lună. 

În lumea nopții,

ascunsă sub ghicitoare ,

luna a căzut,

soarele s-a pierdut.

natura e pustie.

nu mai pare vie.

nu mai este vreo cântare,

și mândrul,bunul soare.

profeții Ioan și Iezechiel

netulburați

dulce ca mierea le era

gura

Îmi pare că va ninge-n toamnă,

Că e frig și e vânt mare,

Ploaie , ploaie multă toarnă,

Acuș, acuș de o să ningă .

Mă uit în fereastră și-i mai frig,

Fulgul vrea să vină,

Vreau pe toamnă s-o oblig,

Fulgul parcă dori să spună,

În țară să sosească,

Și pe noi să ne înveselească.

Pisicuța mea, de dimineață stă la ușă,

La mâncare Vine ea, pisicuța jucăușă, 

Mă uit la ea în fiecare zi, 

Și spun așa, e ca o păpușă. 

Frumușică...frumușică, 

Drept se spune... în căsuțe,

Că este... ca o păpușică, 

De parcă i...nătăfleață mititică.

Autor Nicoleta postovan 

Informație: a doua strofă se citește mai lent unde se află punctele.

Melancolia m a oprit,

De-a mă răzbuna,

Amintiri ce n au luat sfârșit, 

Ținându ți mâna. 

Eram prieteni buni, 

Acum poate chiar dușmani, 

Și nu mă mai suni, 

Ce amic chiar bun erai. 

În glumă Eu spusesem, 

Tu de prietenia n ai parte, 

Cu cuvântul simplu răspunsesem, 

Că azi vei cere scuze și mâine la o parte. 

Melancolie, dragă tu azi poți să mă mai lași? 

Nu vreau, din nou să fac acești groaznici pași. 

Pentru o minută cred, 

Că mult o să regret, 

Și viitorul mi e stricat, 

Și de gânduri întristat.

Autor : Nicoleta Postovan 

Un nou început vine,

Spre bolta cerească,

Iarna sosește,

Spre lumea sfințească.

Ninge , ninge în orașe și sate ,

Oameni de zăpadă stau în ogradă,

Ape și lacuri stau înghețate,

Visuri și gânduri stau pe-altădată.

Autor: Nicoleta Postovan 

La concursul de-notare,

Cinci broscuțe, au primit înregistrare, 

Una a dat lent  din picioare,

Alta repejor, dar mâinile o dureau prea tare ,

Celelalte leneșe, ca o cucoană, 

A câștigat, o broscuță campioană! 

Autor: Nicoleta Postovan 

O carte, te face deștept, 

Citind informații, vei fi înțelept, 

Din ea citești povești, 

Despre oameni, harnici și Onești, 

Să nu uităm de poezii, 

În care aflăm situații hazlii, 

Făt frumos pe cal călare,

Pinocchio, cu nasul mare, 

O mică, cărticică, de matematică, 

Nu i de scris sau dramatică, 

Acolo sunt și cifre, chiar și numere 

Semnul bețișoare, Plus ,

Ce înseamnă adunare,

Și scăderea, la minus.

Fel de fel, de paranteze, 

Iar gândirea, operații să creeze, 

Mini probleme și acolade, 

La română, lungi balade.

Apoi și muzica, 

Nu mai prind de logica, 

Compozitor vestiți și piesa lor melodioasă,

Prin versuri scrise, e frumoasă, 

Știința omenirii! 

Îți zice, cum să înflorească crinii!

Cum Steluța a căzut? 

Cum Un om a apărut? 

Istoria, misterul mare, 

 Îți spune, trecutul ce secrete are! 

Pun pariu că ați auzit, de cartea roșie, 

În care se prezice, ce animale, sunt în dispariție.

Autor: Nicoleta postovan