Fructele și legumele toamnei

E toamnă, e foşnet, e somn...

Copacii, pe stradă, oftează;

E tuse, e plânset, e gol...

Şi-i frig, şi burează.

Amanţii, mai bolnavi, mai trişti,

Pe drumuri fac gesturi ciudate -

Iar frunze, de veşnicul somn,

Cad grele, udate.

Eu stau, şi mă duc, şi mă-ntorc,

Şi-amanţii profund mă-ntristează -

Îmi vine să râd fără sens,

Şi-i frig, şi burează.

Nerfs d'automne

C'est l'automne, ça bruisse, c'est le sommeil...

Les arbres, dans la rue, soupirent ;

Il tousse, il pleure, il est vide...

Et il fait froid et il y a du brouillard.

Les amants, plus malades, plus tristes,

Sur les routes, ils font des gestes étranges -

Et s'en va, du sommeil éternel,

Ils tombent lourds, mouillés.

Je reste, et je pars, et je reviens,

Et les amants m'attristent profondément -

J'ai envie de rire inutilement

Et il fait froid et il y a du brouillard.

Dă-mi iarnă,florile înapoi

Și cerul pastelat de astă vară,

Cu apele ce au înghețat sub noi

și soarele,ce nu înceta să apară

Ia-ți fulgii reci de pe crenguțe,

Cu mantia-ți albă,desprinsă din nori

Și fă-le loc la vrăbiuțe,

Să poată cânta lumii,de al meu dor

Aduce-ncântare a soarelui pleoapă
croită pe dealul cuprins de rugină,
din roşul sălbatic, cărări de lumină
alungă din noapte simţirea mioapă.

Vin zorii grăbiţi peste frunzele moarte,
curg picuri de rouă din crengi betejite,
mai gâdilă vântul în somn alungite
o mână de flori cu speranţe deşarte.

Pe geamul rămas cu privirea de gheaţă
curg râuri de vise dospite în zare,
sunt doinele toamnei lăsate cântare
de doruri în suflet, cuprinse de ceaţă.

Chezaşă mi-e ziua născută din noapte
şi martor mi-e vântul cu aspra-i cântare
că toamna cu toane ce astăzi apare
e zâna iubită-n iubirile-mi coapte.

Tu, toamnă târzie prin toamnele mele,
alături de-un fulger ascuns în privire,
revino şi mâine să-mi laşi în simţire
un drum de trăire cu bune şi rele.

scântei- dintr-o păpădie-nspicată,

duc

spre sălașurile îngerilor

mirezme-mbătătoare de pini.

marea întinde pe

rogojini de nisipuri

solzi aurii.

Aseară pe frunze am călcat

Simțind adânc tristețea lor,

Că nu mai sunt de vreun folos

Și toate pe pământ uscate mor.

Din primăvară până-n toamnă

Pe crengi au fluturat în vânt,

Și adăpost le-a oferit la păsări

Primind răsplată frumosul cânt.

La umbra lor au odihnit țăranii

Când soarele le ardea fruntea,

Și deseori l-a protejat pe câlător

De ploaie, tunet și vreme rea.

Privesc pe jos patul de frunze

Și mă întind puțin să odihnesc,

Profit că soarele încă-ncălzește

Deschid o carte și-un rând citesc.

Prea mult nu pot să zăbovesc

Că noaptea vine cu răceala ei,

Culeg o frunză și trist îi spun

Cu toți murim...ne facem hlei!

Pe-un ram de frunză dezgolit

Erau la un taifas două cinteze,

Ce se plângeau cât li-i de greu

Că nu mai au unde să hiberneze.

Se-aude că va cădea zăpadă

Care se va așterne peste tot,

Și nu vom mai găsi mâncare

Nici măcar o iarbă de troscot.

Am auzit și eu dragă surată

Că gerul va fi unul năprasnic,

Și-atunci ce oare vom mânca

Că omul a uitat să fie darnic.

Acum găsim ușor ce ciuguli

Că toamna este așa bogată,

În cuib nu vom avea provizii

Că și creanga ne va fi tăiată.

De unde știi tu acest lucru

Că nici copacul n-are să fie?

Îți spun c-am auzit o vorbă

La cei ce lucră-n primărie.

Ziceau că-i multă murdărie

De la suratele noastre ciori,

Și doar când toți copaci-i taie

Acestea vor pleca în alte zări.

Atunci, hai să ne îmbrățișăm

Și-n grabă să ne luăm zborul,

Până nu va fi mult prea târziu

Când frigul va fi adus cu norul.

Așa tăifăsuiau săracele cinteze

Și grija mare pe cioc li se citea,

Că n-au nici cuib, nici ce mânca

Și doar voia Cerului...le rămânea!

Îmi pare că va ninge-n toamnă,

Că e frig și e vânt mare,

Ploaie , ploaie multă toarnă,

Acuș, acuș de o să ningă .

Mă uit în fereastră și-i mai frig,

Fulgul vrea să vină,

Vreau pe toamnă s-o oblig,

Fulgul parcă dori să spună,

În țară să sosească,

Și pe noi să ne înveselească.

Mama e zeița mea,

Noaptea stau mai mult cu ea, 

Îmi vorbește doar de bine, 

Mă iubește mult pe mine. 

Autor: Nicoleta Postovan 

Pe cer luceafăr, tot strălucind, 

Nu este-o stea mai luminoasă, 

Noaptea, ziua pe senin ivind,

Lumina albă cea frumoasă. 

Sunt doi luceferi pe pământ, 

Un poet și o steluță, 

Ce-n comun ei având? 

Au aceeași muzicuță. 

   Autor: Nicoleta Postovan 

O carte, te face deștept, 

Citind informații, vei fi înțelept, 

Din ea citești povești, 

Despre oameni, harnici și Onești, 

Să nu uităm de poezii, 

În care aflăm situații hazlii, 

Făt frumos pe cal călare,

Pinocchio, cu nasul mare, 

O mică, cărticică, de matematică, 

Nu i de scris sau dramatică, 

Acolo sunt și cifre, chiar și numere 

Semnul bețișoare, Plus ,

Ce înseamnă adunare,

Și scăderea, la minus.

Fel de fel, de paranteze, 

Iar gândirea, operații să creeze, 

Mini probleme și acolade, 

La română, lungi balade.

Apoi și muzica, 

Nu mai prind de logica, 

Compozitor vestiți și piesa lor melodioasă,

Prin versuri scrise, e frumoasă, 

Știința omenirii! 

Îți zice, cum să înflorească crinii!

Cum Steluța a căzut? 

Cum Un om a apărut? 

Istoria, misterul mare, 

 Îți spune, trecutul ce secrete are! 

Pun pariu că ați auzit, de cartea roșie, 

În care se prezice, ce animale, sunt în dispariție.

Autor: Nicoleta postovan

Primul pas ninge,

În grădina noastră,

Al doilea pas,

Privim la fereastră,

Al treilea pas ,

Ieșim la joacă,

Al patrulea pas,

Trebuie să-ți placă,

Facem omul de omăt,

Al cincilea pas,

Trebuie să îl arăt,

Parcă-i râs,

Cine nu știe,

E cel mai frumos,

Dar afară e lunicos,

Trebuie să-i pun și o pălărie,

Ca să fie ca o mică păpădie,

I-am făcut și o amică,

Dar acum este mai mică,

Căci soarele puțin o topise,

Ia și uită un nor acum venise.

Autor: Nicoleta Postovan 

O poetesă înseamnă să fii:

Un autor comic , aventurier,

În care se obțin scene amuzante,

Inspirații nu mai trebuie să cer,

Desigur e grozav mereu,

Să creez ceva doar eu,

Poeme,proze, poezii,

Uite ce înseamnă să fii.