Категория: Различные стихи
Все стихи автора: Metaforic
Дата публикации: 3 ноября 2024
Просмотры: 251
Стихи из этой категории
,,Nu te enerva" în suedeză
Numai o vorbă
Spusă la întâmplare
Neiertătoare
Mă doboară.
Inima crede,
Gândul o măsoară,
Dusă e liniștea
Pentru totdeauna.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvânt că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul meu.
Numai o vorbă
Mi-aduce gânduri grele
Și doar cu ele
Mă-nconjoară.
E gelozie,
Vine ca povară
Și-un coșmar nedescris
Noaptea-n vis coboară.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvant că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul.
Și vei știi
Să îți spui
Orișicând,
Orișicui
Nu te enerva!
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Nu te enerva!
Bara ett ord
Sagt på måfå
Oförsonlig
Det slår ner mig.
hjärtat tror
Tanken mäter det,
Tystnaden är borta
Evigt.
Tyvärr är det min natur,
Men jag säger alltid i mitt sinne:
"Bli inte arg!"
bli inte arg bli inte arg
Ord kan lura.
bli inte arg bli inte arg
Att ingen ilska är bra.
Kanske oavsiktligt ibland blir man påkörd
Med ett ord, det är inte lämpligt.
bli inte arg bli inte arg
Kom igen le och lyssna på mina råd.
Bara ett ord
Det ger mig tunga tankar
Och bara med dem
Det omger mig.
Det är avundsjuka
Det kommer som en börda
Och en obeskrivlig mardröm
Natten i drömmen sänker sig.
Tyvärr är det min natur,
Men jag säger alltid i mitt sinne:
"Bli inte arg!"
bli inte arg bli inte arg
Ord kan lura.
bli inte arg bli inte arg
Att ingen ilska är bra.
Kanske oavsiktligt ibland blir man påkörd
Med ett ord, det är inte lämpligt.
bli inte arg bli inte arg
Kom igen le och lyssna på råden.
Och du kommer att veta
För att berätta
i alla fall,
alla som
Bli inte arg!
bli inte arg bli inte arg
Ord kan lura.
bli inte arg bli inte arg
Att ingen ilska är bra.
Bli inte arg!
Strămoșii
Un nume bun, e-aşa cum ştim,
O mare bogãţie
Ce-atârnã greu şi pentru Timp
Şi pentru Veşnicie!
Strãmoşii noştri ne-au lãsat
Când au plecat din lume,
Un grai plãcut, duios, curat,
O glie şi un nume.
O, voi, strãmoşi ce v-aţi luptat
Târându-vã în coate,
Pe un tãrâm îndepãrtat,
S-avem noi libertate,
Voi sunteţi în inima mea
O amintire vie;
Şi, cel puţin, ţãrâna grea,
Uşoarã sã vã fie!
☆
Îmi stãruieşte-n minte-un gând,
De-o bunã vreme-ncoace
Şi-a scrie despre tine-un rând
Nu vrea sã îmi dea pace.
Ţinând la pieptu-mi, poza ta
Din vremuri depãrtate,
Te-aş zugrãvi, dac-aş putea,
Pentru posteritate.
Te vãd, privind înspre trecut,
- Din ce-mi spusese tata -
Trimis fiind, ba peste Prut,
Ba peste Munţii Tatra.
Noi nu ne-am cunoscut deloc
- Te ştiu din auzite -
Însã jucãm acelaşi joc
În ere diferite.
Ţie nu ţi-a trecut prin gând
Cã vin şi eu pe lume;
Cã-ţi sprijineai capul în mâini
Şi-mi cãutai vreun nume...
Din dosul carului cu boi,
În Mai, când râde vara,
Mi te chemarã în rãzboi,
Sã aperi şi tu, ţara.
Şi, ai plecat. Şi... dus ai fost,
Pentru atâta vreme!
Iar, îndãrãt, n-au vrut cei mari
Vreodatã, sã te cheme.
Dar, într-o zi, ca într-un vis
Citişi, într-o ţidulă,
Că gura morţii s-a închis,
Fiind de-acum sãtulã.
Ah, cât de mult te-ai bucurat
Visând aburul pâinii!
Şi te-ai oprit, intrând în sat,
S-auzi cum latrã câinii...
Îţi spuserã şi cei doi fraţi,
Îţi spuserã hangiii,
Cã te aşteaptã-ngrijoraţi,
Nevasta şi copiii.
Iar eu acum, mai-mai plângând,
Cum pot descrie, oare,
Venirea ta, ce-a pus în rând
O mare sãrbãtoare?
☆
Azi, când aud din nou cântând
Fanfarele şi corul;
De omul care vã vorbesc,
Mã prinde, parcã, dorul.
Printre acei ce au scãpat
De recea morţii ghearã,
O umbrã vãd, intrând în sat,
Într-o ploioasã searã.
Un om, venind dintre cei mulţi
Ce n-aveau sã mai vinã,
Ci au rãmas flãmânzi, desculţi,
În ţara cea strãinã.
Un cetãţean, cu suflet bun,
Cu sorã-sa, Larissa,
L-au ajutat, cu luntrea lor,
Sã treacã râul Tisa.
Un biet pescar, bãtrân şi slab,
Zãri, pe înserate,
Venind spre el vreo câteva
Fãpturi neajutorate.
El luã atunci din peştii sãi
Şi se grãbi sã-i frigã
Iar, mai apoi, puse mujdei
Şi-un boţ de mãmãligã.
Ei au mâncat şi-au prins puteri
Sã meargã mai departe,
Parcã nemaiavând dureri
Şi nici fricã de moarte.
Iar, luntrea lui, din lemn de brad,
Pufoaica lui şi brâul
Le dete unui camarad,
Sã treacã şi el râul.
C-un vechi prosop, murdar şi ud,
Cu-oglinda lui concavã,
Cu-atât a mai venit 'napoi
Din vechea Bratislavã...
Cei tineri parcã simt şi ei
Urgia din redutã,
Când mâna ta, de brav oştean
Ţi-o strâng şi te salutã.
☆
Ai chip plãcut, ai ochi frumoşi
Şi ai un rost sub soare;
Ai bani. Dar dacã n-ai strãmoşi,
Rãmâi un oarecare!
Scrum
În loc de inimă am scrum
Și am realizat asta
Când mi-ai spus
Că trebuie să mă îndepărtez.
Scrumul a început să ardă
Iar eu mă tot apropiam
Până o cascadă de lacrimi
A ajuns în locul inimi
Și a rămas doar scrum din nou.
Ai fost ceva fantastic,
Ceva de necrezut
Așa că mă apropii iarăși
Să simt foc, nu doar scrum,
Însă pe zi ce trece scrumul dispare,
Focul nu se mai aprinde,
Inima nu mai este
Și cascada a secat.
Tu ai plecat și nu te mai întorci
Deci..ce fac eu fără focul tău?
Ce fac eu aici defapt
Când tu esti departe iar?
În loc de inima am un gol.
Unde ești când am nevoie de brațul tău?
Vino înapoi și nu mai îmi da drumul
Am nevoie de tine și de focul tău.
Îmi e frig,
Vino și încălzește-mă
Cu focul ce arde în inima ta.
Corabie
Corabie dragă, plutești în oceanul ce pare fără de sfârșit,
Spre ce continente vei mai merge și de această dată,
Ce te mai așteaptă la viitoarea destinație?
Corabie, corabie...
De ce nu mi-ai spus că îți place să navighezi atât de mult?
De ce nu m-ai prevenit?
De ce, doar întorcându-mi spatele la tine, pentru o clipă, ai plecat din port?
Cum am să mă pot obișnui cu golul pe care mi l-ai lăsat?
Cum îl voi umple?
Corabie, corabie...
Erai ușoară ca o vrabie,
Sper să te întorci mai veselă de ori unde te-ai fi dus,
Îmi dau seama că a trebuit să pleci,
Așa ai simțit,
Tot așa ai și socotit.
Te construisem atât de bine, din lemn, cârma, puntea,
Din mai multe cearceafuri velele,
Ți-am atașat chiar și ancoră,
Știu că nu îți va fi ușor,
Oceanul are mofturile lui,
Nu știi la ce să te aștepți,
Când devine agitat și te scutură în toate direcțiile,
Te poartă doar pe rutele care îi sunt lui mai accesibile,
Când îți va fi greu, când vei simți că nu mai ai cum să te mai menții la suprafață,
Te rog, privește în jos, vezi ancora atașată,
Gândește-te că de departe, chiar și de la mii de kilometri,
Eu te veghez, te am în suflet,
Doar că nu mai ești lângă mine să îți arăt,
Cu adevărat, cât de mult legătura dintre noi a însemnat,
(Pe un ton de ceartă)
Simte-te bine, lasă, uită cine te-a creat,
În două săptămâni nici nu ne-am apropiat,
Dacă așa consideri, este alegerea ta...
Să știi doar că eu țin la tine, de aceea te-am și construit atât de bine,
Ca ultimă încurajare îți mai spun:" Nu trebuie să te intimideze furtunile pe care le vei întâmpina cât vei străbate oceanul. Nu uita că după furtună vine vreme bună."
Corabia:,,Ce ai fă? Nu am voie să stau o zi în Rio de Janeiro? Doar o zi, atât vreau, după mă întorc la tine, promit!"
🎤 gențiana zilelor noastre
La moartea mea
La moartea mea e ca la nuntă,
Amicii cântă, dușmanii dănțuiesc,
Groparii tremură și se încruntă,
Că-n groapă două babe povestesc.
O jerbă albă zboară peste masă,
Și-i prinsă chiar de popa aghesmuit,
Dar el nu știe că moartea e mireasă,
Și crede că norocul, acuma l-a pălit.
Coșciugul scârțâie ușor pe sub capac,
Într-un cavou vecin, dansează moarta,
Și nimănui nu-i trece așa ceva prin cap,
Că Sfântul Petru o să-mi închidă poarta.
Mă-nvârt ca musca într-o lampă aprinsă,
Iar îngerul din ceruri se întoarce trist,
Opri înmormântarea și cu vocea stinsă,
Mustră îndoliații și-apoi pe antihrist.
La moartea mea e numai trai și viață,
S-a amânat și slujba dar și parastasul,
Amicii plâng iar frații s-au schimbat la față,
Iar popa aghesmuiește întreg iconostasul.
,,Nu te enerva" în suedeză
Numai o vorbă
Spusă la întâmplare
Neiertătoare
Mă doboară.
Inima crede,
Gândul o măsoară,
Dusă e liniștea
Pentru totdeauna.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvânt că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul meu.
Numai o vorbă
Mi-aduce gânduri grele
Și doar cu ele
Mă-nconjoară.
E gelozie,
Vine ca povară
Și-un coșmar nedescris
Noaptea-n vis coboară.
Din pacate, asta-i firea mea,
Dar mereu în gând îmi spun așa:
„Nu te enerva!”
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Poate fără voie câteodată ești lovit
De-un cuvant că nu e potrivit.
Nu te enerva, nu te enerva,
Hai zâmbește și ascultă sfatul.
Și vei știi
Să îți spui
Orișicând,
Orișicui
Nu te enerva!
Nu te enerva, nu te enerva,
Vorbele pot fi înșelătoare.
Nu te enerva, nu te enerva,
Că nu-i bună nicio supărare.
Nu te enerva!
Bara ett ord
Sagt på måfå
Oförsonlig
Det slår ner mig.
hjärtat tror
Tanken mäter det,
Tystnaden är borta
Evigt.
Tyvärr är det min natur,
Men jag säger alltid i mitt sinne:
"Bli inte arg!"
bli inte arg bli inte arg
Ord kan lura.
bli inte arg bli inte arg
Att ingen ilska är bra.
Kanske oavsiktligt ibland blir man påkörd
Med ett ord, det är inte lämpligt.
bli inte arg bli inte arg
Kom igen le och lyssna på mina råd.
Bara ett ord
Det ger mig tunga tankar
Och bara med dem
Det omger mig.
Det är avundsjuka
Det kommer som en börda
Och en obeskrivlig mardröm
Natten i drömmen sänker sig.
Tyvärr är det min natur,
Men jag säger alltid i mitt sinne:
"Bli inte arg!"
bli inte arg bli inte arg
Ord kan lura.
bli inte arg bli inte arg
Att ingen ilska är bra.
Kanske oavsiktligt ibland blir man påkörd
Med ett ord, det är inte lämpligt.
bli inte arg bli inte arg
Kom igen le och lyssna på råden.
Och du kommer att veta
För att berätta
i alla fall,
alla som
Bli inte arg!
bli inte arg bli inte arg
Ord kan lura.
bli inte arg bli inte arg
Att ingen ilska är bra.
Bli inte arg!
Strămoșii
Un nume bun, e-aşa cum ştim,
O mare bogãţie
Ce-atârnã greu şi pentru Timp
Şi pentru Veşnicie!
Strãmoşii noştri ne-au lãsat
Când au plecat din lume,
Un grai plãcut, duios, curat,
O glie şi un nume.
O, voi, strãmoşi ce v-aţi luptat
Târându-vã în coate,
Pe un tãrâm îndepãrtat,
S-avem noi libertate,
Voi sunteţi în inima mea
O amintire vie;
Şi, cel puţin, ţãrâna grea,
Uşoarã sã vã fie!
☆
Îmi stãruieşte-n minte-un gând,
De-o bunã vreme-ncoace
Şi-a scrie despre tine-un rând
Nu vrea sã îmi dea pace.
Ţinând la pieptu-mi, poza ta
Din vremuri depãrtate,
Te-aş zugrãvi, dac-aş putea,
Pentru posteritate.
Te vãd, privind înspre trecut,
- Din ce-mi spusese tata -
Trimis fiind, ba peste Prut,
Ba peste Munţii Tatra.
Noi nu ne-am cunoscut deloc
- Te ştiu din auzite -
Însã jucãm acelaşi joc
În ere diferite.
Ţie nu ţi-a trecut prin gând
Cã vin şi eu pe lume;
Cã-ţi sprijineai capul în mâini
Şi-mi cãutai vreun nume...
Din dosul carului cu boi,
În Mai, când râde vara,
Mi te chemarã în rãzboi,
Sã aperi şi tu, ţara.
Şi, ai plecat. Şi... dus ai fost,
Pentru atâta vreme!
Iar, îndãrãt, n-au vrut cei mari
Vreodatã, sã te cheme.
Dar, într-o zi, ca într-un vis
Citişi, într-o ţidulă,
Că gura morţii s-a închis,
Fiind de-acum sãtulã.
Ah, cât de mult te-ai bucurat
Visând aburul pâinii!
Şi te-ai oprit, intrând în sat,
S-auzi cum latrã câinii...
Îţi spuserã şi cei doi fraţi,
Îţi spuserã hangiii,
Cã te aşteaptã-ngrijoraţi,
Nevasta şi copiii.
Iar eu acum, mai-mai plângând,
Cum pot descrie, oare,
Venirea ta, ce-a pus în rând
O mare sãrbãtoare?
☆
Azi, când aud din nou cântând
Fanfarele şi corul;
De omul care vã vorbesc,
Mã prinde, parcã, dorul.
Printre acei ce au scãpat
De recea morţii ghearã,
O umbrã vãd, intrând în sat,
Într-o ploioasã searã.
Un om, venind dintre cei mulţi
Ce n-aveau sã mai vinã,
Ci au rãmas flãmânzi, desculţi,
În ţara cea strãinã.
Un cetãţean, cu suflet bun,
Cu sorã-sa, Larissa,
L-au ajutat, cu luntrea lor,
Sã treacã râul Tisa.
Un biet pescar, bãtrân şi slab,
Zãri, pe înserate,
Venind spre el vreo câteva
Fãpturi neajutorate.
El luã atunci din peştii sãi
Şi se grãbi sã-i frigã
Iar, mai apoi, puse mujdei
Şi-un boţ de mãmãligã.
Ei au mâncat şi-au prins puteri
Sã meargã mai departe,
Parcã nemaiavând dureri
Şi nici fricã de moarte.
Iar, luntrea lui, din lemn de brad,
Pufoaica lui şi brâul
Le dete unui camarad,
Sã treacã şi el râul.
C-un vechi prosop, murdar şi ud,
Cu-oglinda lui concavã,
Cu-atât a mai venit 'napoi
Din vechea Bratislavã...
Cei tineri parcã simt şi ei
Urgia din redutã,
Când mâna ta, de brav oştean
Ţi-o strâng şi te salutã.
☆
Ai chip plãcut, ai ochi frumoşi
Şi ai un rost sub soare;
Ai bani. Dar dacã n-ai strãmoşi,
Rãmâi un oarecare!
Scrum
În loc de inimă am scrum
Și am realizat asta
Când mi-ai spus
Că trebuie să mă îndepărtez.
Scrumul a început să ardă
Iar eu mă tot apropiam
Până o cascadă de lacrimi
A ajuns în locul inimi
Și a rămas doar scrum din nou.
Ai fost ceva fantastic,
Ceva de necrezut
Așa că mă apropii iarăși
Să simt foc, nu doar scrum,
Însă pe zi ce trece scrumul dispare,
Focul nu se mai aprinde,
Inima nu mai este
Și cascada a secat.
Tu ai plecat și nu te mai întorci
Deci..ce fac eu fără focul tău?
Ce fac eu aici defapt
Când tu esti departe iar?
În loc de inima am un gol.
Unde ești când am nevoie de brațul tău?
Vino înapoi și nu mai îmi da drumul
Am nevoie de tine și de focul tău.
Îmi e frig,
Vino și încălzește-mă
Cu focul ce arde în inima ta.
Corabie
Corabie dragă, plutești în oceanul ce pare fără de sfârșit,
Spre ce continente vei mai merge și de această dată,
Ce te mai așteaptă la viitoarea destinație?
Corabie, corabie...
De ce nu mi-ai spus că îți place să navighezi atât de mult?
De ce nu m-ai prevenit?
De ce, doar întorcându-mi spatele la tine, pentru o clipă, ai plecat din port?
Cum am să mă pot obișnui cu golul pe care mi l-ai lăsat?
Cum îl voi umple?
Corabie, corabie...
Erai ușoară ca o vrabie,
Sper să te întorci mai veselă de ori unde te-ai fi dus,
Îmi dau seama că a trebuit să pleci,
Așa ai simțit,
Tot așa ai și socotit.
Te construisem atât de bine, din lemn, cârma, puntea,
Din mai multe cearceafuri velele,
Ți-am atașat chiar și ancoră,
Știu că nu îți va fi ușor,
Oceanul are mofturile lui,
Nu știi la ce să te aștepți,
Când devine agitat și te scutură în toate direcțiile,
Te poartă doar pe rutele care îi sunt lui mai accesibile,
Când îți va fi greu, când vei simți că nu mai ai cum să te mai menții la suprafață,
Te rog, privește în jos, vezi ancora atașată,
Gândește-te că de departe, chiar și de la mii de kilometri,
Eu te veghez, te am în suflet,
Doar că nu mai ești lângă mine să îți arăt,
Cu adevărat, cât de mult legătura dintre noi a însemnat,
(Pe un ton de ceartă)
Simte-te bine, lasă, uită cine te-a creat,
În două săptămâni nici nu ne-am apropiat,
Dacă așa consideri, este alegerea ta...
Să știi doar că eu țin la tine, de aceea te-am și construit atât de bine,
Ca ultimă încurajare îți mai spun:" Nu trebuie să te intimideze furtunile pe care le vei întâmpina cât vei străbate oceanul. Nu uita că după furtună vine vreme bună."
Corabia:,,Ce ai fă? Nu am voie să stau o zi în Rio de Janeiro? Doar o zi, atât vreau, după mă întorc la tine, promit!"
🎤 gențiana zilelor noastre
La moartea mea
La moartea mea e ca la nuntă,
Amicii cântă, dușmanii dănțuiesc,
Groparii tremură și se încruntă,
Că-n groapă două babe povestesc.
O jerbă albă zboară peste masă,
Și-i prinsă chiar de popa aghesmuit,
Dar el nu știe că moartea e mireasă,
Și crede că norocul, acuma l-a pălit.
Coșciugul scârțâie ușor pe sub capac,
Într-un cavou vecin, dansează moarta,
Și nimănui nu-i trece așa ceva prin cap,
Că Sfântul Petru o să-mi închidă poarta.
Mă-nvârt ca musca într-o lampă aprinsă,
Iar îngerul din ceruri se întoarce trist,
Opri înmormântarea și cu vocea stinsă,
Mustră îndoliații și-apoi pe antihrist.
La moartea mea e numai trai și viață,
S-a amânat și slujba dar și parastasul,
Amicii plâng iar frații s-au schimbat la față,
Iar popa aghesmuiește întreg iconostasul.
Другие стихотворения автора
Ziua și noaptea se potrivesc
Ziua și noaptea,
Se potrivesc,
Nu știu chiar,
Dar mă gândesc .
Autor: Nicoleta Postovan
La bunicii mei
La bunicii mei,
Sunt acum la ei,
Pereții sunt acoperiți cu covoare,
Pare, pare că-s mii de fulare!
Iar în sarai,
Știu că erai!
E o poveste,
Îți spun o veste!
Pe masă, un ceas dintr un film minunat!
Eu zic, nu spun minciuni e adevărat!
Un trandafir vioi!
Să l vedem în doi!
Frunze artificiale,
Parcă sunt reale!
Milioane floricele,
Ce micuță, frumușele!
Cruci, insigne și cănuțe!
Motănei și pisicuțe,
Fructe, legume și un urs de pluș!
După față, mi se pare jucăuș,
Împrejur copăcei,
Măricei sau mititei!
Plete împletite, pentru scăunele,
Făcute cu iubire și singurele,
Câinișorii stau la soare,
Nu vin ploi, și-i uscat în jur tare!
Eu cam m am plictisit,
Repede, zgomotele au amuțit.
Acolo sunt miliarde preparate,
Piper negru, galben și toate-s adevărate!
Am gustat zgușioncă,
Cuvântul țărănesc,
La prânz bunica zice:
Hai să te hrănesc!
Desene pe perete, cu elefănței,
Poate ați mâncăm, cartofii cu ulei,
Casa parcă-i străveche,
Parcă nimeni n ar trăi aici,
Mi ar părea că masa-i veche,
Ce tu crezi și ce mai zici?
Când e liniște așa dispărut vocea pașilor,
Încet, încet se-aude ceasul.
Unu,doi ,
Și apoi,
Privește atent, și-i ora de culcare,
Bruscă observi, că mai vreai mâncare!
Pe frigider sunt magnete fluturași,
Le schimbi locul, sărind ca niște iepurași!
Perdele colorate,
Portrete de soare luminate,
Mi se pare că toate s cam ciudate,
Văd medicamente și zic: Ia
Deodată te ai speria.
Pe la buni, mereu găsești o prăjitură,
Atent, atent de ți le fură?
Peste tot e buruiană verde,
De raza culoarea-și pierde,
Puișorii verzătură ciuculește,
Găinușa îi păzește!
Câinele hămăiește
Și cocioaba ne-ocrotește.
Autor: Nicoleta Postovan
Broscuța campioană
La concursul de-notare,
Cinci broscuțe, au primit înregistrare,
Una a dat lent din picioare,
Alta repejor, dar mâinile o dureau prea tare ,
Celelalte leneșe, ca o cucoană,
A câștigat, o broscuță campioană!
Autor: Nicoleta Postovan
Pasărea măiastră
Sunt acasă,
Stau la masă,
Mândră sobă mă privește
Focul vesel pâlpâiește.
Iată o pasăre măiastră,
Am văzut la-mea fereastră,
Se oprise lâng-o floare,
Luminând-o al său soare.
S a luptat cu-n balaur,
Încărcat cu saci cu aur,
Lângă floare e un sac,
Care a fost umplut cu mac,
Și ființa deîndat,
S a bucurat,
Și lui i a spus În momentul dat,
Hai șah mat ai meritat!
Autor: Nicoleta Postovan
Întrebări ciudate
De ce Pasărea poate să zboare?
De ce nu eu chiar dacă na-m aripi?
De ce profesorii nu mă cred scriitoare?
Chiar dacă am abilitatea să compun poezii ?
De ce creația mea numai are valoare?
Dacă mi-se pare o operă ideală?
De ce în fiecare zi nu este sărbătoare?
Chiar dacă în fiecare minut se întâmplă ceva?
De ce etapele lumii nu sunt ușoare?
Chiar dacă mi-se pare așa?
De ce orașele nu sunt popoare?
Chiar dacă aș putea spune oricum?
De ce planeta nu-i soare?
Dacă e parcă sunt lucruri la fel?
De cum se mișcă ale mele picioare?
Dacă eu nu le oblig?
De cum pe pământ a apărut câte o floare?
Dacă nu a știut?
De ce apa nu are culoare?
Și de ce nu are răspuns?
De ce bătaia așa de tare doare?
Dacă poți să simți nimic?
Autor: Nicoleta Postovan
Mamă te iubesc
Mamă te iubesc,
Ești visul meu de pe bolta cerească,
Mamă mă uimesc,
Ai reușit totul în această viață,
În fiecare seară,
Mă sărutai lin pe frunte,
E un sărut de basm,
Zvon auzit pe orice munte,
Tu ai creat un nou început pentru noi,
Mereu plecând mă îmbrățișai ,
Cu mii de emoții cu îmbrățișări moi,
Spuneai la revedere și plecai,
Dar mereu te gândeai,
La noi , copiii tăi,
Dar când veneai,
Veneai bucuroasă,
Mereu vreau să te văd așa,
Mama mea,sufletul meu,
Mereu ți-a fost greu,
Dar n-ai renunțat,
Dar n-ai încetat, să ne iubești.
Autor: Nicoleta Postovan
Ziua și noaptea se potrivesc
Ziua și noaptea,
Se potrivesc,
Nu știu chiar,
Dar mă gândesc .
Autor: Nicoleta Postovan
La bunicii mei
La bunicii mei,
Sunt acum la ei,
Pereții sunt acoperiți cu covoare,
Pare, pare că-s mii de fulare!
Iar în sarai,
Știu că erai!
E o poveste,
Îți spun o veste!
Pe masă, un ceas dintr un film minunat!
Eu zic, nu spun minciuni e adevărat!
Un trandafir vioi!
Să l vedem în doi!
Frunze artificiale,
Parcă sunt reale!
Milioane floricele,
Ce micuță, frumușele!
Cruci, insigne și cănuțe!
Motănei și pisicuțe,
Fructe, legume și un urs de pluș!
După față, mi se pare jucăuș,
Împrejur copăcei,
Măricei sau mititei!
Plete împletite, pentru scăunele,
Făcute cu iubire și singurele,
Câinișorii stau la soare,
Nu vin ploi, și-i uscat în jur tare!
Eu cam m am plictisit,
Repede, zgomotele au amuțit.
Acolo sunt miliarde preparate,
Piper negru, galben și toate-s adevărate!
Am gustat zgușioncă,
Cuvântul țărănesc,
La prânz bunica zice:
Hai să te hrănesc!
Desene pe perete, cu elefănței,
Poate ați mâncăm, cartofii cu ulei,
Casa parcă-i străveche,
Parcă nimeni n ar trăi aici,
Mi ar părea că masa-i veche,
Ce tu crezi și ce mai zici?
Când e liniște așa dispărut vocea pașilor,
Încet, încet se-aude ceasul.
Unu,doi ,
Și apoi,
Privește atent, și-i ora de culcare,
Bruscă observi, că mai vreai mâncare!
Pe frigider sunt magnete fluturași,
Le schimbi locul, sărind ca niște iepurași!
Perdele colorate,
Portrete de soare luminate,
Mi se pare că toate s cam ciudate,
Văd medicamente și zic: Ia
Deodată te ai speria.
Pe la buni, mereu găsești o prăjitură,
Atent, atent de ți le fură?
Peste tot e buruiană verde,
De raza culoarea-și pierde,
Puișorii verzătură ciuculește,
Găinușa îi păzește!
Câinele hămăiește
Și cocioaba ne-ocrotește.
Autor: Nicoleta Postovan
Broscuța campioană
La concursul de-notare,
Cinci broscuțe, au primit înregistrare,
Una a dat lent din picioare,
Alta repejor, dar mâinile o dureau prea tare ,
Celelalte leneșe, ca o cucoană,
A câștigat, o broscuță campioană!
Autor: Nicoleta Postovan
Pasărea măiastră
Sunt acasă,
Stau la masă,
Mândră sobă mă privește
Focul vesel pâlpâiește.
Iată o pasăre măiastră,
Am văzut la-mea fereastră,
Se oprise lâng-o floare,
Luminând-o al său soare.
S a luptat cu-n balaur,
Încărcat cu saci cu aur,
Lângă floare e un sac,
Care a fost umplut cu mac,
Și ființa deîndat,
S a bucurat,
Și lui i a spus În momentul dat,
Hai șah mat ai meritat!
Autor: Nicoleta Postovan
Întrebări ciudate
De ce Pasărea poate să zboare?
De ce nu eu chiar dacă na-m aripi?
De ce profesorii nu mă cred scriitoare?
Chiar dacă am abilitatea să compun poezii ?
De ce creația mea numai are valoare?
Dacă mi-se pare o operă ideală?
De ce în fiecare zi nu este sărbătoare?
Chiar dacă în fiecare minut se întâmplă ceva?
De ce etapele lumii nu sunt ușoare?
Chiar dacă mi-se pare așa?
De ce orașele nu sunt popoare?
Chiar dacă aș putea spune oricum?
De ce planeta nu-i soare?
Dacă e parcă sunt lucruri la fel?
De cum se mișcă ale mele picioare?
Dacă eu nu le oblig?
De cum pe pământ a apărut câte o floare?
Dacă nu a știut?
De ce apa nu are culoare?
Și de ce nu are răspuns?
De ce bătaia așa de tare doare?
Dacă poți să simți nimic?
Autor: Nicoleta Postovan
Mamă te iubesc
Mamă te iubesc,
Ești visul meu de pe bolta cerească,
Mamă mă uimesc,
Ai reușit totul în această viață,
În fiecare seară,
Mă sărutai lin pe frunte,
E un sărut de basm,
Zvon auzit pe orice munte,
Tu ai creat un nou început pentru noi,
Mereu plecând mă îmbrățișai ,
Cu mii de emoții cu îmbrățișări moi,
Spuneai la revedere și plecai,
Dar mereu te gândeai,
La noi , copiii tăi,
Dar când veneai,
Veneai bucuroasă,
Mereu vreau să te văd așa,
Mama mea,sufletul meu,
Mereu ți-a fost greu,
Dar n-ai renunțat,
Dar n-ai încetat, să ne iubești.
Autor: Nicoleta Postovan