E ceia ce este

Primul pas ninge,

În grădina noastră,

Al doilea pas,

Privim la fereastră,

Al treilea pas ,

Ieșim la joacă,

Al patrulea pas,

Trebuie să-ți placă,

Facem omul de omăt,

Al cincilea pas,

Trebuie să îl arăt,

Parcă-i râs,

Cine nu știe,

E cel mai frumos,

Dar afară e lunicos,

Trebuie să-i pun și o pălărie,

Ca să fie ca o mică păpădie,

I-am făcut și o amică,

Dar acum este mai mică,

Căci soarele puțin o topise,

Ia și uită un nor acum venise.

In ochii tãi vãd doar sclipirea soarelui,

Un borcan mai mare,

O carte, te face

O poetesă înseamnă să fii:

Un autor

Sunt zvonuri sau doar șoapte?

Eu număr pân la șapte,

De ce le-aud până noapte?

Ce-am făcut cu aceste fapte?

Relele de corp sunt acum înfipte...

Conversații neîntrerupte,

De ce ele trebuie din nou să mă irite?

Și de la capăt începute...

 Sub sabia mea de fier,

 Dușmanii vor cădea.

 De sabia mea de fier,

 Toți se vor temea.

Poezie dedicată dușmanului.

Am rostit cu ușurință cuvintele Tale,

dar le-am trăit cu greu.

Am pus numele Tău pe frunte,

dar inima mea era departe.

Am condamnat păcatul din alții

cu degetele ridicate,

în timp ce în mine creștea tăcut

aceeași otravă.

Am rostit anateme peste cei căzuți,

uitând că eu însumi sunt numai țărână.

Am judecat fără milă,

fără să văd câte cruci am părăsit.

O, Doamne, câte blesteme

am învelit în numele Tău,

câte sentințe am rostit

în locul iubirii care iartă.

Cuvântul Tău e sabie,

dar eu l-am făcut bici.

Harul Tău e râu de viață,

dar eu l-am închis cu porți de piatră.

Și acum mă tem.

Mă tem că Tu ești în cel pe care l-am lepădat.

Mă tem că vocea Ta era în cel pe care l-am tăcut.

Mă tem că am rostit anatema asupra Ta,

fără să știu.

Ai milă de mine, Doamne,

și scapă-mă de propria mea sfințenie stricată.

Smerește-mă,

până ce voi fi mai aproape de țărână

decât de scaunul judecății.

Nu mă lăsa să rostesc niciun cuvânt

care Te alungă.

Și dacă în inima mea mai zace vreo otravă,

scoate-o cu focul blând al iubirii Tale.

Curăță-mă, Doamne,

nu ca să pot rosti judecăți mai drepte,

ci ca să nu mai rostuiesc deloc

în afara milei Tale.

-Trezeștete odată!
Așa cum nu faci niciodată!
Ascunde rănile și trezeștete la viață!
Iată cum creezi o altă fabulă!
-Dar asta vreau!
Ascunde rănile și trezeștete la viață!
-Dar asta vreau!
Iată cum creezi o altă fabulă!
-Dar asta vreau!

-Eu nu cred că ințelegi,
de ce,
eu vreau,
să plec de-aice de tot eu
plăng,
când,
toți de lânga mine mor!

-Trezeștete odată!
Așa cum nu faci niciodată!
Ascunde rănile și trezeștete la viață!
Iată cum creezi o altă fabulă!
-Dar asta vreau!
Ascunde rănile și trezeștete la viață!
-Dar asta vreau!
Iată cum creezi o altă fabulă!
-Dar asta vreau!

-Eu nu cred că ințelegi,
de ce,
eu vreau,
să plec de-aice de tot eu
plăng,
când,
toți de lânga mine mor eu vreau
să plec și să nu mă-ntorc de loc,
când toți de lângă mine mor!

TATĂ!
TATĂ!
TATĂ!
TATĂ!

Tată, în mâinile tale eu îmi las duhul.
Tată, în mâinile de ce m-ai părăsit!?
ÎN ochii tău m-ai părăsit!
ÎN gândul tău m-ai părăsit!
ÎN inima ta m-ai părăsit oh,
înțelege te rog,
de ce,
eu vreau,
să plec de-aice de tot eu
plăng,
când,
toți de lânga mine mor eu vreau
să plec și să nu mă-ntorc de loc,
când toți de lângă mine mor!

În frumosul meu, oraş dunărean,

Două statui, impunătoare eu am.

Una este, a vestitului rege Decebal iscusit,

Şi alta, a împăratului Traian cel vestit.

Aceste două faimoase, statui dacă doreşti,

În frumosul parc, al trandafirilor le găseşti.

Acolo au fost, de mulţi ani ridicate,

Când le vezi, îţi aduc aminte de luptele date.

Bătrânul el rege Decebal, de pază a stat,

Să apere întregul tărâm, al daciei neînfricat.

Să îl apere, de armatele romane invadatoare,

Conduse de vestitul, împărat Traian cel mare.

Şi istoria noastră străbună, nouă ne spune la toti,

Căci romanii ei Dunărea, au trecut-o pe podul de barci.

Şi au invadat Dacia toată cea Mare, pe jos şi călare,

Şi au dorit să îl prindă, pe vestitul rege Decebal cel mare.

Dar n-au avut această onoare, să îl prindă viu de se poate,

Fiindcă vestitul rege Decebal, sa sinucis la el în cetate.

Iar împăratul Traian, el capul lui Decebal la luat şi la dus,

Acolo în cetatea eternă a romei el capul lui Decebal la pus.

Şi aici la Severin la sud de Dunăre, romanii au făcut se ştie,

Poporul dacao- roman, unificat prin contopire avea să fie.

Şi astfel a luat fiinţă limba, cultura şi obiceiuri latine,

Aici la Drobeta Turnu Severin, acasă la mine !

Numai o vorbă

Spusă la întâmplare

Neiertătoare

Mă doboară.

Inima crede,

Gândul o măsoară,

Dusă e liniștea

Pentru totdeauna.

Din pacate, asta-i firea mea,

Dar mereu în gând îmi spun așa:

„Nu te enerva!”

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

Poate fără voie câteodată ești lovit

De-un cuvânt că nu e potrivit.

Nu te enerva, nu te enerva,

Hai zâmbește și ascultă sfatul meu.

Numai o vorbă

Mi-aduce gânduri grele

Și doar cu ele

Mă-nconjoară.

E gelozie,

Vine ca povară

Și-un coșmar nedescris

Noaptea-n vis coboară.

Din pacate, asta-i firea mea,

Dar mereu în gând îmi spun așa:

„Nu te enerva!”

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

Poate fără voie câteodată ești lovit

De-un cuvant că nu e potrivit.

Nu te enerva, nu te enerva,

Hai zâmbește și ascultă sfatul.

Și vei știi

Să îți spui

Orișicând,

Orișicui

Nu te enerva!

Nu te enerva, nu te enerva,

Vorbele pot fi înșelătoare.

Nu te enerva, nu te enerva,

Că nu-i bună nicio supărare.

Nu te enerva!

Csak egy szót

Véletlenszerűen mondta

Megbocsáthatatlan

Leüt.

a szív hisz

A gondolat méri,

A csend elmúlt

Örökké.

Sajnos ilyen a természetem,

De a fejemben mindig ezt mondom:

"Ne húzd fel magad!"

ne haragudj ne haragudj

A szavak megtéveszthetnek.

ne haragudj ne haragudj

Hogy nincs harag, az jó.

Talán véletlenül néha elütnek

Egyszóval nem helyénvaló.

ne haragudj ne haragudj

Mosolyogj, és hallgasd meg a tanácsomat.

Csak egy szót

Nehéz gondolatokat ébreszt bennem

És csak velük

Körülvesz.

Ez féltékenység

Teherként jön

És egy leírhatatlan rémálom

Leszáll az éjszaka az álomban.

Sajnos ilyen a természetem,

De a fejemben mindig ezt mondom:

"Ne húzd fel magad!"

ne haragudj ne haragudj

A szavak megtéveszthetnek.

ne haragudj ne haragudj

Hogy nincs harag, az jó.

Talán véletlenül néha elütnek

Egyszóval nem helyénvaló.

ne haragudj ne haragudj

Mosolyogj és hallgasd meg a tanácsokat.

És tudni fogod

Elmondani neked

akárhogyan is,

mindenki, aki

Ne húzd fel magad!

ne haragudj ne haragudj

A szavak megtéveszthetnek.

ne haragudj ne haragudj

Hogy nincs harag, az jó.

Ne húzd fel magad!

Mi-e dor de Tine și nu pot 

Să Te ascund în taină;

Sufletul mă doare uneori 

Când nu ești cu mine.

Ți-am văzut lacrima ce curgea mereu 

Din ochii Tăi care plângeau întruna,

Când eu mai uit de Tine uneori 

Iar suferința greu m-apasă.

Aș vrea să plâng alăturea de Tine

Să simt și eu povara Ta cea grea;

Să-ți sorb amarul ce pe Tine 

Greu te-apasă.

Te rog să nu mă lași Doamne nicicând 

Când eu mai uit de Tine,

Trezește-mă din somnul morții 

Să nu mă ia vrăjmașul.