Poem poetic poezit

Liceu, - cimitir

Al tineretii mele –

Pedanti profesori

Si examene grele...

Si azi ma-nfiori

Liceu, - cimitir

Al tineretii mele! –

Liceu, - cimitir

Cu lungi coridoare –

Azi nu mai sunt eu

Si mintea ma doare...

Nimic nu mai vreau –

Liceu, - cimitir

Cu lungi coridoare... –

Liceu, - cimitir

Al tineretii mele –

In lume m-ai dat

In valtorile grele,

Atat de blazat...

Liceu, - cimitir

Al tineretii mele!

Gymnasium

Gymnasium, - Friedhof

Von meiner Jugend –

Pedante Lehrer

Und harte Prüfungen...

Und heute lässt du mich erschaudern

Gymnasium, - Friedhof

Von meiner Jugend! –

Gymnasium, - Friedhof

Mit langen Gängen –

Heute bin ich nicht mehr ich selbst

Und mein Verstand tut weh...

Ich will nichts mehr -

Gymnasium, - Friedhof

Mit langen Gängen... –

Gymnasium, - Friedhof

Von meiner Jugend –

Du hast mich in die Welt gegeben

In den schweren Wellen,

So blasiert...

Gymnasium, - Friedhof

Von meiner Jugend!

Primăvara, cu sufletul vibrând,

Fericirea o așteptăm visând,

Iar în toamnă, când speranțe mor,

Ne rămâne un nor,

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce nu mai vin,

Legănând doar un vis fugar

Noaptea pururi cer senin,

Ne avântăm cu un dor nebun spre paradis,

Dar în cor vedem că tot a fost un vis.

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce ne ocolesc

Și în suflet se cern amar

Gânduri ce ne amăgesc,

În zadar vom implora,

În zadar vom aștepta

Fericiri ce tot dorim,

Atât nu mai vin!

Așteptăm cu toții în zadar

Fericiri ce ne ocolesc

Și în suflet se cern amar

Gânduri ce ne amăgesc,

În zadar vom implora,

În zadar vom aștepta

Fericiri ce atât dorim

Atât nu mai vin!

Em vão

Na primavera, com a alma vibrando,

Esperamos a felicidade sonhando,

E no outono, quando as esperanças morrem,

Ainda temos uma nuvem,

Todos nós esperamos em vão

Felicidade que nunca mais volta,

Embalando apenas um sonho fugaz

À noite, o céu está sempre claro,

Voamos com um desejo louco pelo paraíso,

Mas no refrão vemos que ainda era um sonho.

Todos nós esperamos em vão

Felicidade que nos escapa

E na alma eles peneiram amargamente

Pensamentos que nos enganam,

Em vão imploraremos,

Vamos esperar em vão

Felicidade que sempre queremos,

Eu não venho mais!

Todos nós esperamos em vão

Felicidade que nos escapa

E na alma eles peneiram amargamente

Pensamentos que nos enganam,

Em vão imploraremos,

Vamos esperar em vão

Felicidade que tanto queremos

Eu não venho mais!

Lângã divanul vechi se pleacã, iatã,

O umbrã frãmântatã de durere...

E frig în tenebroasa-i încãpere

Iar lumânarea plânge, clãtinatã.

În ruga lui, pe rând îi pomeneşte

Pe-ai sãi copii plecaţi de multã vreme.

În casã el mai are douã lemne,

Un colţ de pâine şi un os de peşte.

Nu-s nici mãcar nepoţii pe aproape

Sã-i spunã, respectuos, o vorbã bunã;

Şi-n felu-acesta zi de zi adunã

Rid dupã rid şi lacrime sub pleoape...

Când era tânãr, vultur în putere,

Lua munţii-n piept şi vãile de-a rândul

Griji şi poveri şi dor, nefrãmântându-l

Îi surâdea nectaru-ascuns în miere.

Acum... nu are poftã de dulceaţã

Şi plânge des, pierzându-se cu firea,

Îl copleşeşte cumva amintirea

Cu sine când vorbeşte faţã-n faţã.

Cãci e bãtrân, memoria îi scapã

Şi nu mai are cine sã-i îmbie

O mãmãligã caldã, pe tipsie,

Un braţ de lemne şi-un pahar cu apã.

Pãşesc cu grijã şi îi dau de urme

Pe holda-nţelenitã la hotarã

Dar sfântã lui comoarã odinioarã,

În care mintea-mi îndrãzni sã scurme.

Bunicul meu, un om al altor vremuri

Mã învãţa, când eu eram de-o şchioapã

Şi când prãşeam porumbul de pe Groapã,

Cu mâna sprijinindu-se pe sapã:

- "Voi sã-ţi arãt ceva!

          Dar, ce faci, tremuri?

                 Ţi-e frig? Ţi-e foame? Vrei sã mergi acasã?"

- Îmi zise cu o faţã prietenoasã -

- "Mergem acuma! Însã înainte

Voi sã-ţi arãt ceva! Tu ţine minte

Sã ştii sã spui şi celor dupã tine

Ce-ai auzit acuma de la mine!

Te uitã colo cãtre Valea Mare:

Tu vezi steluţa-ceea ce rãsare?

O stea pe boltã-ndatã se iveşte

Când soarele fierbinte asfinţeşte."

Mã învârtesc în loc... nu vãd nimic...

Un drag de mine-l prinde pe bunic.

Şi-a amintit, pesemne, de Tãnase...

De moşul sãu, cum lui i-o arãtase.

- "Puţin mai sus de-a dealurilor coamã.

  O vezi acum?"

            - "O vãd!"

                       - "Ştii cum se cheamã?"

- "Aş!... Cum sã ştiu? Cã nu-s demult pe lume!"

- "Cã bine zici! Ştii... stelele au nume!..."

- "Au nume? Toate? Pãi sunt mii şi mii!...

  Interesant! Şi...dumneata le ştii?"

Mã uit la dânsul cu nedumerire

Întâmpinat de-aşa descoperire.

Atunci, bunicu-şi scoase pãlãria;

Îşi retrãia, bietul, copilãria...

Lãsând sã-i treacã vântul printre plete

Îmi spuse taina stelei, pe-ndelete,

Împreunându-şi mâinile-amândouã:

- "A Domnului e-ntinderea albastrã

Iar steaua ce-ai vãzut, e steaua noastrã,

Cã "sãrãntoci" ne zic chiaburii nouã.

Şi ea ne vede-n fiecare searã

Sfârşiţi de vlagã, umblet şi povarã,

Cãci cei sãraci, muncesc din noapte-n noapte,

De munca lor, boierul joc îşi bate.

Când stele-apar, pictând bolta cereascã

Ei sunt încã datori sã mai munceascã;

De pe tarlaua omului bogat,

Ei pleacã cei din urmã cãtre sat.

Apoi îi cheamã la conac sã vinã

Sã le dea câte ceva de mâncare;

Şi hotãrãşte pentru fiecare

Drept rãsplãtire-o traistã de fãinã..."

Atât mi-a spus. Şi n-a mai zis nimica.

Venea un aer rece de pe vale

Ducând spre sat oftaturile sale...

- "Plecãm?"

          - "Plecãm! Se supãrã bunica..."

                             ☆

Trecurã mulţi ani de atunci şi... iatã

Trãim o altã vreme, diferitã:

Aproape-oricine poate sã-şi permitã

O pâine, prãjituri, carne de vitã...

Vremea modernã sau cum e numitã,

Nu seamãnã cu timpul de-altãdatã!

Mai trec şi azi pe uliţa pustie;

Bãtrânii au murit demult. Se poate...

Dar casa lor şi sapa, steaua, toate-s

La fel de vii, ca în copilãrie.

Ce-s eu? Dar tu? Bunicul anonim?

Un fel de purtãtori de diademe!

Cãci soarele apune pentru-o vreme

Dar ne-a lãsat pe noi sã strãlucim!

Din ziua când fu izgonit afarã

Adam, din minunata lui grãdinã,

De vina lui, pãmântul e de vinã!

E izgonit... dar nu lãsat sã piarã.

Ci munca lui se aflã blestematã

Cum bine ştim: pentru neascultare!

Pãşind de-acum pe-ngusta sa cãrare

Din care nu e chip sã se abatã.

                          ☆

Şi steaua lui o vãd searã de searã

Cum mâna obositã o salutã;

E prima stea ce poate fi vãzutã

Spre asfinţit, în serile de varã...

Cum aș putea să îmi uit satul,

Când eu aicea m-am născut,

E locul unde am copilărit

Și multe năzbâtii am făcut

Eram un trio de băieți isteți,

Prieteni buni, foarte uniți,

Pe nume Radu, Cezar, Cristinel

Pe șotii mai mereu porniți

Dimineața toți la școală

Iar apoi cu vaca la păscut,

Seara ne jucam cu mingea,

Pân' ajungeam în așternut

Clasa întâia pân' a șaptea

Le-am făcut la noi în sat,

Iar când a venit a opta,

În alt sat am fost mutat

Cu-nvățatul am stat bine,

Mai împinși ci de la spate,

De părinți și de profesori,

Cu proverbul ,, carte, parte"

Doi am urmat multe școli,

Iar celălalt profesională,

Ne-am format în astă țară,

Unde se mai făcea școală

Viața ne-a purtat în multe zări,

Și cu greu mai ținem legătura,

Doar rar ne dăm câte-un mesaj,

Scris sec, făr' a ne pune semnătura

Tot ce-a rămas în mintea noastră,

E doar copilăria și-un mare dor,

Să ne-ntâlnim cei trei prieteni buni,

Și amintiri să depănăm pe viitor,

Sub deal, unde mai curge..un izvor!

Omule cu sange albastru
De ce esti atat de aspru
Casa ta e langa lac
Langa un batran copac

Si cand toamna a venit
Capacu sa prapadit
Ia aminte tine minte
Cum copacu a imbatranit
Si poi sa prapadit
Asa omule si tu...

Mă simt în fiecare zi învins, 

De timp, de viață și cuvinte, 

Şi mă apucă-un dor aprins, 

De înaintașii din morminte. 

Mă reclădesc doar din erori, 

Iar lut mi-e gângurit de prunci, 

Mă-nsuflețează ai zilei zori, 

Şi zbor din nou pe stânci. 

Călăi cu flori la butonieră, 

Zâmbesc la fiecare pas al meu, 

Iar sufletul mi-l văd ca pe o sferă, 

Ce se înălță trist la Dumnezeu. 

Pe-al tatei trunchi mă altoiesc, 

Și înfrunzesc la mama-n brațe, 

Pământul pe vecie să-l umbresc, 

Hulit de farisei și de paiațe. 

Când păsări or să-și facă cuib în mine, 

În triluri vechi atuncea am să cânt, 

Durerea omului ce apocaliptic vine, 

Pe norii cerului, victorios călcând. 

Iubita mea, 

Vreau să-ți sărut privirea

Sprâncenele și gândurile toate,

Pe cele bune să ți le pot fura...

Vreau să-ți pătrund în calda-ți ființă îngerească,

Să te cunosc și recunosc cum eu aș vrea...

Să știu ce vorbe îți pot spune

Să nu greșesc rostind cuvinte rătăcite,

Să îți arăt cât te iubesc

Și să te pot avea...!

Iubita mea,mă rog să nu te lași furată 

De-altcineva ce poate face asta,

Căci nimeni pe pămant nu-ți poate ține locul

Și nici să aibă frumusețea ta!

Iubito,nu alunga de la frumoasele-ți picioare

Pe cel ce vrea să ți le spele cu lacrimile curse din iubirea sa,

Pe cerșetorul și posesorul inimii rănite,

Să le sărute iubindu-te prostește 

Exact așa cum el ar vrea!

(12 februarie 2024 Vasilica dragostea mea) 

Lumea întreagă este teatrul!

De mergi la teatru,

Lumea dispare și reapare

Ca o scamatorie de circ!

Circul este teatrul care-i râde lumii drept în nas!

Bufonii sunt oamenii toți,

Poartă măști de carnaval,

Mincinoșii,bârfitorii,puturoșii...

Egoiștii,lăudăroșii,zgârciții,oportuniștii,

Mai rar virtuoșii....

Toți se salută respectuos,

Știindu-se foarte bine

Încă din copilarie,

Cunoscându-se fără măștile

Ce le ascund cu rigoare chipurile hidoase,

Iar când se poate,fiecare Păcălește politicos toate regulile sociale,

Desigur,fără să deranjeze prea tare...

Cum credeți voi actorilor

Că teatrul nu are viitor?

Sau că piesele voastre au nevoie de vreun spectator, regizor,mașinist,scenograf,

director,casier...?

Omule dragă,tu ești toate acestea!

Și nu uita că la sfârșit se trage cortina!

Vei pleca poate trist de la teatru la tine acasă, alt teatru,

Mâine dimineață vei relua același scenariu,

Apoi iarăși și iarăși și iarăși....

Te rotești în propria-ți piesă,

Ai învățat perfect rolul,

Îți va fi imposibil să evadezi,

Pentru că tu însuți ești teatrul!

Nu uita să tragi de fiecare dată cortina,

Viața este coșmarul ce se joacă de fiecare dată în premieră,

Chiar dacă scena este aceeași,

Și piesa sau spectatorul se schimbă...!

(2 martie 2023.Horia Stănicel-Irepetabila iubire)

De nu-ți voi spune ale amorului cuvinte,

De voi lăsa ziua să zboare iar Precum suratele ei fac mereu,

Să nu bag clipele în seamă,

Iar timpului să nu-i mai recunosc valoarea,

Nici calendarului să-i dau vreun ban,

Să nu-mi mai pese de nimic în lumea asta rece, trecătoare

Să mă prefac precum un bolovan,

Ei bine eu aleg să fiu o ființă vie,

Să-ți spun într-una Te iubesc

Și iar și iar același infinit rostogolit,

Știind la fel de bine ca și tine,

Că doar amorul sincer

Nu vrea s-audă de sfârșit,

Aleg o altă zi,adică astăzi

Să te iubesc declarativ!

(30 ian 2024 Vasilica dragostea mea)

 Să fie noaptea plină de tristețe

Gândindu-mă că ești departe?

Sau poate dragostea își are propriile șoapte,

Ce mint frumos cu rost și fără rost?

Dar ce contează astăzi când îmi stai în brațe,

Dorindu-te mai mult pe zi ce trece,

Spunându-ți vorbele adevărate,

Ce-aduc speranțele dorite de-atâta vreme,

Ce drum își fac acum când suferințele sunt moarte,

Și când îți spun fără-ncetare că te iubesc,

Fără o lungă așteptare a vreunui ferice și optimist răspuns?

Azi îți declar că ești regina dimineții,

Când stai cuminte îmbrăcată în culoare roșu aprins,

Și mă privești cu nerăbdare stându-mi în dreapta pe pat întinsă,

Dar știu că tu ești de neatins!

(26 martie 2024 Vasilica dragostea mea)

Nu dragostea este esența vieții noastre?

Nu e Hristos jertfit ca fiu de Însuși Dumnezeu,

Ca omenirea muritoare să viețuiască veșnic fără moarte,

Fară durere,disperare

De îl primesc în suflete și trupuri

De se împărtășesc cu El?

Iubito astăzi e Vinerea din săptămâna Mare,

Când Salvatorul vieții noastre moare răstignit,

Ca să învie iarăși și moartea veșnic s-o omoare!

Nu dragostea este esența vieții noastre?

Iar eu prin tine și iubirea ta dau slavă veșnic tot lui Dumnezeu!

(3 mai 2024 Vasilica dragostea mea)

Câți cavaleri plini de curaj

Nobili cu mari averi,

Toți te-ar dori a lor nevastă,

Neștiind niciunul că inima ți-e dată,

Că tatăl tău,Vasile Împărat deja te-a dat....

Dar cui...se vor întreba cu toții

Și cum este posibil așa ceva

Când Marele turnir urmează cât de curând...

Iar în duel se vor întrece toți aceștia,

Care nebuni de dragul tău

Pe rând vor și muri....

Ohhh câtă frumusețe trebuie să ai

Preablândă Vasilica,

Să te dorească atâția curajoși,

Iar ție nici să-ți pese....!

Să fie Horia Stănicel demn de-a ta iubire?

Și cine-i acesta de care nimeni n-a auzit?

Nu-i prăpăditul acela de poet

Care te-a cucerit cu multele poeme

Ce ți le scrie zilnic,

Și vrea până si degetele de la picioare să ți le fure cu săruturi?

Se pare că nu vrei secretul să ți-l spui,

E treaba ta frumoaso,

Te las acum că trebuie povestea s-o închei!

(3 martie 2024 Vasilica dragostea mea)