Стихи из этой категории
Lumina sfântă
Cu fapte sa arătat,
Domnul nostru împărat.
A făcut doar lucruri care,
Să vedem ce puteri are.
Sunt puteri Dumnezeiești,
Pentru că puterea lui,
Fiul Dumnezeului, nouă ni lea arătat,
Să credem cu-adevarat .,.
Hristos în lumina-i mare,
Arătând a lui schimbare,
Haine albe a-mbracat,
Nouă ni s-a arătat.
Iară bunul Dumnezeu,
A zis ăsta este fiul meu,
L-am trimis pe el în lume,
Să vă fie vouă bine.
Și trimite tot mereu,
Lumină-n mormântul său,
E lumina sfântă care,
O primim noi fiecare.
Dezolare
Îmi fluier tristețea râzând,
Și-mi rumeg din suflet răcoarea,
Preumblu cu moartea în gând,
Și aștept resemnat condamnarea.
Prin sânge îmi curg lacrimi de jale,
Și atât de amară mi-e viața,
Încât mă plimb descărnat și agale,
Sărutând înzorit dimineața.
Mai privesc spre pustiul din Lună,
Și mă văd împărat peste ea,
Și-o aștept ca-ntr-o zi să îmi spună,
Vino sus, căci sunt toată a ta.
Mă dezic de pământ și de lume,
De atâtea tristeți în iubiri,
Însă vreau ca-n decade postume,
Să-mi sădiți pe mormânt trandafiri,
Să nu fiu recunoscut după nume,
Ci confundat c-un verset din psaltiri.
Te caut pe tine ....
Cu tălpile goale pe pământul rece alerg şi te caut pe tine , iubire .
Te caut pe străzi , te caut în parcuri , te caut în copaci , în iarbă ,
în gingaşele flori , te caut în aerul pe care îl respir , în stropii de
ploaie , te caut scurtând cerul cu privirea , în mulţimea de oameni
te caut . Bat la poarta sufletului meu şi cu emoţie aştept să-mi
răspunzi . Mă strigi de undeva şi mă chemi , mă strigi de peste
tot şi de nicăieri . Unde eşti ? Unde eşti ? Nu te văd , nu te aud ,
nu ştiu cum să ajung la tine . Am obosit căutându-te .
Mă aşez în câmpul cu flori , în iarba moale şi simt cum adierea
vântului îmi mângâie faţa tristă , ochii din care curg lacrimi
formând un şirag de mărgăritare . Vântul îmi trece prin părul
lung asemeni unei mâini ce parcă ar vrea să îl mângâie .
Te aştept .... aştept să mă găseşti , sunt aici .... sunt aici !
Într-un labirint în care singură şi de bună voie am intrat fără
să mă gândesc vreodată dacă mai pot să ies . Îmi şoptesc că da ,
dar nu strig în gura mare . Aş vrea să am aripi să pot zbura .
Să mă înalţ sus , cât mai sus , să pot atinge cerul cu mâna .
Să pot atinge soarele , luna , stelele în cerul senin de vară ,
să pot ţine în palmă steaua care îmi zâmbeşte de câte ori
ne privim şi care mă însoţeşte în nopţile singurătăţii mele
şi mai apoi în dimineţile unui timp numit Azi .
Un Azi când eu ar trebui să mulţumesc , un Azi când eu
ar trebui să primesc bucuria acestui Azi . Un Azi când trebuie
să-mi spun rugăciunea , când trebuie să eliberez frumosul
din mine , bunătatea , blândeţea , răbdarea , toate adunate
într-un buchet numit iubire . Azi când Dumnezeu îmi zâmbeşte ,
mă ia de mână şi mă plimbă prin frumuseţile acestui Azi , ca apoi
copleşită să îmi aşez capul în palmele lui şi îl rog să-mi ierte tot
ce i-am greşit acestui Azi .
Mă întorc înlăuntrul meu şi intru în fiecare cămăruţă a sufletului .
În cămăruţa tristeţii unde depun lacrimile mele în cupa deja plină ,
în cămăruţa dorinţelor unde las o nouă şi în acelaşi timp o veche
dorinţă . Apoi , cu paşi timizi , intru uşor de parcă n-aş vrea să
deranjez , în cămăruţa iubirii de unde cu sfială mă priveşte o gingaşă
copilă . O strâng cu drag în braţe îndemnată de ceva ce doar eu simt
să-i cer mereu iertare . Ies din lăuntrul meu şi mă izbesc de realitate .
O realitate dură , o realitate unde mă simt singură , unde sunt singură ,
unde nu am protecţie , unde nu ştiu încotro s-o apuc , unde nu am direcţie .
Aştept ca din cerul albastru ceva magic să vină spre mine .
Nu ştiu cum , nu ştiu de ce , dar într-o zi ştiu că voi zbura . Nu-mi este frică ,
nu ştiu cum .... nu ştiu de ce .... Mă simt împovărată , dar încă mai aştept
ca ceva magic din cerul albastru să vină spre mine şi când va veni , voi fi
eliberată din temniţa gândurilor , a aşteptărilor , a speranţelor deşarte ,
a dorinţelor neîmplinite , a singurătăţii şi a luptei cu mine , a temerilor
şi a răului . Atunci voi fi doar eu , voi fi uşoară şi voi putea să zbor .
Voi zbura .... Iubire , viaţa mea va fi o mare aşteptare de tine .
Poezie
Joi-Se înalţă doruri lipsite de noi,
Cu valuri de vise nu le--am povestit
Căci dacă le vei ştii vei deveni trist.
Că am iubt,şi iubesc mii de flori,
Cât şi nori ,apoi în zare văd acei ochi
Ce-s atât de vii ,de-ar ieşi şi iubirea din ei
El? Şi-ar face la mine-n suflet loc dar e atât de gri şi atat de gol..
Bolovanul
~ Din Viaţă ~
Bolovanul de carierã
E şi greu şi colţuros.
Şi e tare la cerbice,
Chit cã n-are niciun os!
Bolovanul de carierã,
N-are fraţi, n-are surori;
Şi-ntr-o parte, niciodatã,
Nu se dã, nici sã-l omori!
Bolovanul de carierã,
N-are bai dacã-l loveşti.
Nu îl doare. Da-ţi rãspunde
Cu expresii româneşti.
Bolovanul de carierã,
Are multe de-nvãţat;
Dar, mai sec îi este miezul,
Cu cât e mai mult udat.
Bolovanul de carierã,
Cã-i român, cã-i italian,
E trântit de toatã lumea:
El rãmâne bolovan!
- Satiră -
De ce, analfabeților
De ce, analfabeților,
distrugătorilor, paraziților?
Distrugeți pura noastră
limbă română măiastră.
În meleagurile noastre nu există
Scrierea voastră materialistă
Voi mâncați literele
Până explodează Soarele!
Nu există verbul a vroi
Cu fonetica sunteți tâlhăroi,
Ce splendidă e gramatica,
VOI, o batjocoriti în ea!
Lumina sfântă
Cu fapte sa arătat,
Domnul nostru împărat.
A făcut doar lucruri care,
Să vedem ce puteri are.
Sunt puteri Dumnezeiești,
Pentru că puterea lui,
Fiul Dumnezeului, nouă ni lea arătat,
Să credem cu-adevarat .,.
Hristos în lumina-i mare,
Arătând a lui schimbare,
Haine albe a-mbracat,
Nouă ni s-a arătat.
Iară bunul Dumnezeu,
A zis ăsta este fiul meu,
L-am trimis pe el în lume,
Să vă fie vouă bine.
Și trimite tot mereu,
Lumină-n mormântul său,
E lumina sfântă care,
O primim noi fiecare.
Dezolare
Îmi fluier tristețea râzând,
Și-mi rumeg din suflet răcoarea,
Preumblu cu moartea în gând,
Și aștept resemnat condamnarea.
Prin sânge îmi curg lacrimi de jale,
Și atât de amară mi-e viața,
Încât mă plimb descărnat și agale,
Sărutând înzorit dimineața.
Mai privesc spre pustiul din Lună,
Și mă văd împărat peste ea,
Și-o aștept ca-ntr-o zi să îmi spună,
Vino sus, căci sunt toată a ta.
Mă dezic de pământ și de lume,
De atâtea tristeți în iubiri,
Însă vreau ca-n decade postume,
Să-mi sădiți pe mormânt trandafiri,
Să nu fiu recunoscut după nume,
Ci confundat c-un verset din psaltiri.
Te caut pe tine ....
Cu tălpile goale pe pământul rece alerg şi te caut pe tine , iubire .
Te caut pe străzi , te caut în parcuri , te caut în copaci , în iarbă ,
în gingaşele flori , te caut în aerul pe care îl respir , în stropii de
ploaie , te caut scurtând cerul cu privirea , în mulţimea de oameni
te caut . Bat la poarta sufletului meu şi cu emoţie aştept să-mi
răspunzi . Mă strigi de undeva şi mă chemi , mă strigi de peste
tot şi de nicăieri . Unde eşti ? Unde eşti ? Nu te văd , nu te aud ,
nu ştiu cum să ajung la tine . Am obosit căutându-te .
Mă aşez în câmpul cu flori , în iarba moale şi simt cum adierea
vântului îmi mângâie faţa tristă , ochii din care curg lacrimi
formând un şirag de mărgăritare . Vântul îmi trece prin părul
lung asemeni unei mâini ce parcă ar vrea să îl mângâie .
Te aştept .... aştept să mă găseşti , sunt aici .... sunt aici !
Într-un labirint în care singură şi de bună voie am intrat fără
să mă gândesc vreodată dacă mai pot să ies . Îmi şoptesc că da ,
dar nu strig în gura mare . Aş vrea să am aripi să pot zbura .
Să mă înalţ sus , cât mai sus , să pot atinge cerul cu mâna .
Să pot atinge soarele , luna , stelele în cerul senin de vară ,
să pot ţine în palmă steaua care îmi zâmbeşte de câte ori
ne privim şi care mă însoţeşte în nopţile singurătăţii mele
şi mai apoi în dimineţile unui timp numit Azi .
Un Azi când eu ar trebui să mulţumesc , un Azi când eu
ar trebui să primesc bucuria acestui Azi . Un Azi când trebuie
să-mi spun rugăciunea , când trebuie să eliberez frumosul
din mine , bunătatea , blândeţea , răbdarea , toate adunate
într-un buchet numit iubire . Azi când Dumnezeu îmi zâmbeşte ,
mă ia de mână şi mă plimbă prin frumuseţile acestui Azi , ca apoi
copleşită să îmi aşez capul în palmele lui şi îl rog să-mi ierte tot
ce i-am greşit acestui Azi .
Mă întorc înlăuntrul meu şi intru în fiecare cămăruţă a sufletului .
În cămăruţa tristeţii unde depun lacrimile mele în cupa deja plină ,
în cămăruţa dorinţelor unde las o nouă şi în acelaşi timp o veche
dorinţă . Apoi , cu paşi timizi , intru uşor de parcă n-aş vrea să
deranjez , în cămăruţa iubirii de unde cu sfială mă priveşte o gingaşă
copilă . O strâng cu drag în braţe îndemnată de ceva ce doar eu simt
să-i cer mereu iertare . Ies din lăuntrul meu şi mă izbesc de realitate .
O realitate dură , o realitate unde mă simt singură , unde sunt singură ,
unde nu am protecţie , unde nu ştiu încotro s-o apuc , unde nu am direcţie .
Aştept ca din cerul albastru ceva magic să vină spre mine .
Nu ştiu cum , nu ştiu de ce , dar într-o zi ştiu că voi zbura . Nu-mi este frică ,
nu ştiu cum .... nu ştiu de ce .... Mă simt împovărată , dar încă mai aştept
ca ceva magic din cerul albastru să vină spre mine şi când va veni , voi fi
eliberată din temniţa gândurilor , a aşteptărilor , a speranţelor deşarte ,
a dorinţelor neîmplinite , a singurătăţii şi a luptei cu mine , a temerilor
şi a răului . Atunci voi fi doar eu , voi fi uşoară şi voi putea să zbor .
Voi zbura .... Iubire , viaţa mea va fi o mare aşteptare de tine .
Poezie
Joi-Se înalţă doruri lipsite de noi,
Cu valuri de vise nu le--am povestit
Căci dacă le vei ştii vei deveni trist.
Că am iubt,şi iubesc mii de flori,
Cât şi nori ,apoi în zare văd acei ochi
Ce-s atât de vii ,de-ar ieşi şi iubirea din ei
El? Şi-ar face la mine-n suflet loc dar e atât de gri şi atat de gol..
Bolovanul
~ Din Viaţă ~
Bolovanul de carierã
E şi greu şi colţuros.
Şi e tare la cerbice,
Chit cã n-are niciun os!
Bolovanul de carierã,
N-are fraţi, n-are surori;
Şi-ntr-o parte, niciodatã,
Nu se dã, nici sã-l omori!
Bolovanul de carierã,
N-are bai dacã-l loveşti.
Nu îl doare. Da-ţi rãspunde
Cu expresii româneşti.
Bolovanul de carierã,
Are multe de-nvãţat;
Dar, mai sec îi este miezul,
Cu cât e mai mult udat.
Bolovanul de carierã,
Cã-i român, cã-i italian,
E trântit de toatã lumea:
El rãmâne bolovan!
- Satiră -
De ce, analfabeților
De ce, analfabeților,
distrugătorilor, paraziților?
Distrugeți pura noastră
limbă română măiastră.
În meleagurile noastre nu există
Scrierea voastră materialistă
Voi mâncați literele
Până explodează Soarele!
Nu există verbul a vroi
Cu fonetica sunteți tâlhăroi,
Ce splendidă e gramatica,
VOI, o batjocoriti în ea!
Другие стихотворения автора
Cuvinte
De departe-l vad aproape
pe omul ce bea lapte,
si miroase un trandafir,
si miroase a lavanda.
Tantarul bazaie,
si la ureche ma sacaie.
Foaie verde inmuiata,
eu ma sterg pana-s uscata.
In mare intru-n perechi,
si ies de unul singur.
Arbore inalt de caramida,
am vazut pe ea o omida.
Cand ma apropriu e inverzita,
cand plec, ea-i aurita.
Foaie galbena si-un pitic,
am cumparat un ibric
iar cum este foarte tipic,
eu l-am stricat
iar eu am strigat,
dar pana la urma eu m-am impacat.
Dar eu vad in departare,
Marele cer cade pe o floare,
iar eu merg pe o lunga carare,
si ajung la apune-soare
si inot pe pamantul uscat
si de doua ori sar in pat
si odata ma lovesc in cap.
Stele
-Stea alba luminoasa!
Tu, din cerul intunecos.
Cum de esti asa frumoasa?
Si cum luminezi asa galagios?
Cum e la inceputul vietii tale?
Precum luminii tu dai cale,
atat esti de magnifica
dar mica cat o pietricica
-Eu departe stau.
Si de veacuri sunt aici.
De atata timp eu vad
cum altor stele,
focul,
de timp,
le este stins.
Dar eu stiu
ca voi intruna turuiti,
cunostinta rar impartiti.
O zi a noastra-i cat o mie de ani,
a voastra.
Iara nici o stea nu-i mica,
nici pe departe pitica.
Tu. Om mic de pe pamant
Tu care stele vezi noaptea,
sa ti minte un gand,
Focul arde tar chiar si cand vine moartea.
Eu nici pe departe nu m-am nascut
multi oameni curiosi am vazut,
Fiecare acest lucru a crezut.
Tu la moarte m-ai vazut,
ars in flacari, disparut.
Eu departe sunt de aici,
astfel lumina incet la tine a ajuns
dar eu deja m-am stins.
Timpul mi-a venit.
Reprosuri
Ma uit pe telefon,
Ma uit o vreme, si tata zice:
-Eu citeam pe balcon!
Dar el nu avea telefon.
Dar tata citea pe balcon
Si bunica (probabil) zicea:
-Eu in gradina munceam!
Dar ea din pacate
Nu avea o carte.
Si cand bunica muncea,
Si cand ea obosea,
Si putin timp abea gasea,
Strabunu probabil zicea:
-In razboi eu am luptat. Iar tu abea sufli?
Si acum. Eu nici nu sunt mare
Si deja si eu lui fratemeu
Zic reprosuri
Cum si el probabil,
Va zice copiilor lui.,
Si cum si eu probabil,
Copiilor mei.
Si in continuare
Copiii nostri,
La fel vor vorbi oare?
Probabil.
Mama
Te iubesc!
Ca m-ai nascut,
ca m-ai adormit in patuc.
Iti multumesc!
Mama te iubesc si iti multumesc
Mama nu-ti fa griji
eu mereu te voi iubi.
Mama iti multumesc
ca m-ai ingrijit,
ca m-ai iubit,
ca m-ai certat,
ca m-ai educat
Mama imi pare rau pentru orice greseala.
Mama si eu te iert pentru orice greseala.
Te iubesc
Calin (nu Mihai Eminescu)
Apa lin curge prin izvoare
si ne ajuta la corecta informare.
Dar noi *prostilor* ne conformam
si lasam paganii peste ale noi hotare.
Dar il vad cum vine din departare,
pe Calin il vad calare,
Pe un cal alb frumos si mare,
Cu planul lui de infrumusetare,
Tara Noastra el o va salva,
stai linistit, nu te ingrijora.
Cu abilitati combinate,
ca el stie si sa inoate,
cu mandrie o sa poarte,
tricolorul pe spinare.
Pe Iisus si Eminescu CEI mai mari Periculosi ii va indeparta
si mintile noastre, el le va indrepta.
Dar de fapt el in secret,
el se uita la tineret,
si devine un magnet.
Desigur ca daca zice el ceva,
noi tot credem cumva
ca el mereu inova,
si nu ne asiguram
ca ceea ce noi vazuram,
este ceea ce-i corect
si noi sarim direct,
si credem ca el zice ce-i drept.
Desigur ca omu' nu-i prost,
el stie ce face,
ii atrage pe cei prosti.
El vrea sa controleze,
ca un rege flamand dupa putere.
Dar stie ca omu destep e greu de controlat,
asa ca, pentru ceilalti el e ca un imparat.
Si pentru el, din acest motiv
orice om destept e negativ,
Un om periculos,
chiar daca de fapt a fost miraculos.
Cuvinte
De departe-l vad aproape
pe omul ce bea lapte,
si miroase un trandafir,
si miroase a lavanda.
Tantarul bazaie,
si la ureche ma sacaie.
Foaie verde inmuiata,
eu ma sterg pana-s uscata.
In mare intru-n perechi,
si ies de unul singur.
Arbore inalt de caramida,
am vazut pe ea o omida.
Cand ma apropriu e inverzita,
cand plec, ea-i aurita.
Foaie galbena si-un pitic,
am cumparat un ibric
iar cum este foarte tipic,
eu l-am stricat
iar eu am strigat,
dar pana la urma eu m-am impacat.
Dar eu vad in departare,
Marele cer cade pe o floare,
iar eu merg pe o lunga carare,
si ajung la apune-soare
si inot pe pamantul uscat
si de doua ori sar in pat
si odata ma lovesc in cap.
Stele
-Stea alba luminoasa!
Tu, din cerul intunecos.
Cum de esti asa frumoasa?
Si cum luminezi asa galagios?
Cum e la inceputul vietii tale?
Precum luminii tu dai cale,
atat esti de magnifica
dar mica cat o pietricica
-Eu departe stau.
Si de veacuri sunt aici.
De atata timp eu vad
cum altor stele,
focul,
de timp,
le este stins.
Dar eu stiu
ca voi intruna turuiti,
cunostinta rar impartiti.
O zi a noastra-i cat o mie de ani,
a voastra.
Iara nici o stea nu-i mica,
nici pe departe pitica.
Tu. Om mic de pe pamant
Tu care stele vezi noaptea,
sa ti minte un gand,
Focul arde tar chiar si cand vine moartea.
Eu nici pe departe nu m-am nascut
multi oameni curiosi am vazut,
Fiecare acest lucru a crezut.
Tu la moarte m-ai vazut,
ars in flacari, disparut.
Eu departe sunt de aici,
astfel lumina incet la tine a ajuns
dar eu deja m-am stins.
Timpul mi-a venit.
Reprosuri
Ma uit pe telefon,
Ma uit o vreme, si tata zice:
-Eu citeam pe balcon!
Dar el nu avea telefon.
Dar tata citea pe balcon
Si bunica (probabil) zicea:
-Eu in gradina munceam!
Dar ea din pacate
Nu avea o carte.
Si cand bunica muncea,
Si cand ea obosea,
Si putin timp abea gasea,
Strabunu probabil zicea:
-In razboi eu am luptat. Iar tu abea sufli?
Si acum. Eu nici nu sunt mare
Si deja si eu lui fratemeu
Zic reprosuri
Cum si el probabil,
Va zice copiilor lui.,
Si cum si eu probabil,
Copiilor mei.
Si in continuare
Copiii nostri,
La fel vor vorbi oare?
Probabil.
Mama
Te iubesc!
Ca m-ai nascut,
ca m-ai adormit in patuc.
Iti multumesc!
Mama te iubesc si iti multumesc
Mama nu-ti fa griji
eu mereu te voi iubi.
Mama iti multumesc
ca m-ai ingrijit,
ca m-ai iubit,
ca m-ai certat,
ca m-ai educat
Mama imi pare rau pentru orice greseala.
Mama si eu te iert pentru orice greseala.
Te iubesc
Calin (nu Mihai Eminescu)
Apa lin curge prin izvoare
si ne ajuta la corecta informare.
Dar noi *prostilor* ne conformam
si lasam paganii peste ale noi hotare.
Dar il vad cum vine din departare,
pe Calin il vad calare,
Pe un cal alb frumos si mare,
Cu planul lui de infrumusetare,
Tara Noastra el o va salva,
stai linistit, nu te ingrijora.
Cu abilitati combinate,
ca el stie si sa inoate,
cu mandrie o sa poarte,
tricolorul pe spinare.
Pe Iisus si Eminescu CEI mai mari Periculosi ii va indeparta
si mintile noastre, el le va indrepta.
Dar de fapt el in secret,
el se uita la tineret,
si devine un magnet.
Desigur ca daca zice el ceva,
noi tot credem cumva
ca el mereu inova,
si nu ne asiguram
ca ceea ce noi vazuram,
este ceea ce-i corect
si noi sarim direct,
si credem ca el zice ce-i drept.
Desigur ca omu' nu-i prost,
el stie ce face,
ii atrage pe cei prosti.
El vrea sa controleze,
ca un rege flamand dupa putere.
Dar stie ca omu destep e greu de controlat,
asa ca, pentru ceilalti el e ca un imparat.
Si pentru el, din acest motiv
orice om destept e negativ,
Un om periculos,
chiar daca de fapt a fost miraculos.