Zăpadă în Martie
Luna doarme pe cerul adâncit
Vântul iernii însfârșit s-a potolit.
Dar ciorile zboară în abisul poticnit,
Și lumea se poate să se fi sfârșit.
Zăpada în Martie mă cheamă,
Ca pe o prințesă de aramă.
Curgându-i roade din ochii plini de teamă,
Rămânând veșnic un tablou în ramă.
Brusc, viscolul începe să distrugă,
Suflete ce n-au mai încetat să fugă.
Iar Luna dormea cand lumea începuse să se scurgă,
Crezând că se face ziuă…
Ce nătângă!
Категория: Различные стихи
Все стихи автора: Catinca Sofrone
Дата публикации: 2 сентября 2022
Просмотры: 956
Стихи из этой категории
Viața!
Viața întreagă e o poveste
Pe care unii vor s-o spună,
Iar alții vor s-o țină ascunsă
De oameni și a lor minciună
Viața e un izvor de apă
Ce curge lin fără-ncetare,
La fel se scurg și anii noștri
Ușor, ușor pân'la plecare
Viața e lupta permanentă
Cu cei din jur și tine însuți,
Iar răul lumii îl poți răpune
Când niciodată nu renunți
Viața e-n trupul tău de lut
Ce nu o cumperi de la piață,
E sufletul ce ți-l dă Domnul
Curat să-l ții, lumină-n ceață
Viața ți-o dăruiește mama
Încă de când în pântec ești,
Apoi ea pasul ți-l veghează
Pe unde calci să nu greșești
Viața e firul încurcat de ață
Ce mult nu ține și se duce,
Așa că zboară Sus cu fapte
C-aici rămâne..un nume pe o cruce!
Generația noastră neînțeleasă
Suntem aceea generația ce și varsă suferința-n comportamente disfuncționale, consumând sa rămânem în viață, sa ne simțim vii
Suntem aceea generație care fumează dorul-n scrumul de la țigară
Suntem acei copii cu divorțuri, cu părinții pe moarte sau nexistenti
Suntem cei care lupta pentru vise, chiar dacă am trăit-n 12 ani de agresiune
Suntem stelele ce strălucesc, deși în jurul nostru e întuneric cumplit
Deși, în jur sunt guri mute ce nu alină suspinul
Ci doar îl accentuează, judecând după viața fiecăruia
Neștiind ca noi suntem rezultatul a comportamentelor părinților noștri, neștiind ca ei sunt rănile din poveștile noastre
Secunde de realitate
Suntem nebuni în această lume închisă,
Unde părerea diferită de alții e interzisă
Uităm să mai vorbim, cuvintele ne sunt străine,
Unde dragostea celuilalt cu greu se obține
Alergăm după nimic, și tot mai mult pierdem,
Timpul ne fuge, dar nu-l înțelegem
Bunica ne-a spus că timpul ne va salva,
Dar noi rămânem cu cârpa pe frunte, fără altceva
Mă-ta spune că „nu-i așa, dar noi știm”
Că orice lucru „bun” pe care-l facem îl plătim
Viața se rupe în fâșii de promisiuni
Și așteptăm mereu să se întâmple minuni
Patria noastră e fără valoare,
O luptă pierdută, fără onoare,
Înjurăm în ploaie, cu o voce disperată
Cristalul se sparge, dar nu știm cum și ce ne arată,
Scara fericirii se ridică, dar e mult prea înaltă,
Și sperăm să găsim ce căutăm în lumea cealaltă
Aleargă-n zadar speranța ce nu se salvează
Și când nu primim ce vrem ne enervează
Căutăm libertatea, dar nu știm cum s-o prindem,
Scânteia din noi se stinge și nu știm s-o aprindem
Fără prieteni, fără iubire, fără speranță,
Chestia asta ne ucide în fiecare dimineață.
Am dat de la mine, dar niciodată n-am primit,
Părinții ne-au bătut , dar nu s-a simțit
Prietenii ne spun „frate e doar un joc”
Dar viața te-nvață când ești în prag de noroc,
Că nu vrem să ne plecăm, dar totuși cădem
Când corupția ne sună îndată răspundem
M-am lovit de prostia ce ne-o tot spun
Și calc în picioare tot ce găsesc ca un nebun
RUGĂGIUNEA-I ZILNIC HRANĂ
,,Tatăl nostru
care ești în ceruri,,
Vino cu a ta povață,
Privește viața și-a ei neputință
Ajută oamenii să nu rătăcească,
Să nu-și piardă nădejdea în credință.
,, Sfințească - se voia ta,,
Tată ceresc
Nu lăsa omenirea oropsită,
De zeii întunericului urgisită
De ființe hidoase și perfide
Posedate de setea de-a ucide.
Să ,, Vie împărăția ta,,
Hrană să ne fie a ta pildă
S-alungi minciuna din falsa catedrală
Cu idoli războinici ce-n sânge
De creștin, urâțenia lor și-o scaldă
Credința-n tine , ar vrea să dispară.
,, Facă-se voia ta ,,
Și-a tale zece, drepte porunci
Să fie în drumul nostru călăuze
Avem de ele nevoie în faptă și în gând
Azi, mâine și oricând.
Pacea, iubirea nu mai sunt
Nici în cerul atât cât îl privim,
Nici pe pământ.
,,Pâinea noastră cea de toate zilele
Dă-ne-o nouă astăzi,,
Mâine și cât va fi să fie…
Zilnic la tine ne rugăm
Puteri să ne dai ca să muncim
Noi nu vrem pâinea s-o cerșim.
,,Iartă-ne nouă greșelile noastre,,
Păcate facem… Îngenunchiați
La icoană, din suflet regretăm
Iar pentru cei ce ne dau lanțuri,
Ne constrâng credința în tine
să nu o respectăm,
Noi, înlăcrimați tot ne rugăm:
Dă-le doamne înțelepciune,
Empatie și dreaptă judecată
,, Că a Ta este împărăția
Slava și puterea,,
De-a modela neoamenii în omeni.
,,Tatăl nostru,, cel ceresc
,,Din valul ce ne bântuie
Înalță-ne, ne mântuie ,,
Numai TU poți ,numai TU.
Veghetorul
Mi-e întreaga viață numai chin,
Un fulger din pământ spre cer,
În sânge-mi curge doar venin,
Și mușc din patimi și mister.
Alerg cu umbra în sincron,
Și construiesc giganți de lut,
Sunt pregătit de Armaghedon,
De sfânta luptă către absolut.
Mi-e întreg trecutul în pustiuri,
Și cern în plete ploi și vânt,
În cer, spășit, îmi caut alibiuri,
Când sunt chemat de Geea în pământ.
Mi-e casa, piscul unui vârf de munte,
Și mă rotesc pe boltă ca un vultur,
Iar moartea doarme pe tâmplele-mi cărunte,
Și-n fiecare an, de ea, mă scutur.
Absorb în mine a lumii răutate,
Smerit păzesc un sumbru viitor,
Car multe centenare în etate,
Și-s blestemat să fiu nemuritor,
Să stau de veghe aici pe stânci,
Cu veșnicia injectată în genom,
Iar moartea mea va fi numai atunci,
Când va pieri și cel din urmă om.
Speranță!
Mă uit in jur, nu știu, urc sau cobor,
Parcă, aș fi pilot, pe-un avion în zbor,
Dar nu, eu sunt aici, jos pe pământ,
Și doar visez și, am zborul în gând
De mic am vrut, să urc pe înălțimi,
Și să privesc în jos, din-nalte culmi,
Precum un vultur, ce prada-și ținteste,
Și cum el, niciodată, nu greșeste
Să mă înalț, am încercat prin carte,
Citind, muncind, eu am avut parte,
Sus să ajung, a fost prin muncă,
Și-am adunat, pornind de la opincă
Dorința am avut, să îi ajut pe oameni,
Cu sfaturi bune, pe ai mei semeni,
Să simt cum fiecare, are bună stare,
Și linistiți, în pace, să fim între hotare
Dar multe lucruri, nu depind de mine,
Și văd pe unde merg, cum apar ruine,
Oameni săraci, bolnavi, îndurerați,
Cu chipul trist și, tare disperați
Când scriu acum, ceea ce simt,
Stau jos îngândurat și, nu vă mint,
Că-aș vrea cu toții, să construim,
Un viitor, pentru copii, cum ni-l dorim
Încă mai cred și-n, continuare sper,
Cât Soarele, va străluci pe Cer,
Că toți în lume, vom învața ce-i bine,
Și-n pace cu iubire, vom fi și mâine!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Viața!
Viața întreagă e o poveste
Pe care unii vor s-o spună,
Iar alții vor s-o țină ascunsă
De oameni și a lor minciună
Viața e un izvor de apă
Ce curge lin fără-ncetare,
La fel se scurg și anii noștri
Ușor, ușor pân'la plecare
Viața e lupta permanentă
Cu cei din jur și tine însuți,
Iar răul lumii îl poți răpune
Când niciodată nu renunți
Viața e-n trupul tău de lut
Ce nu o cumperi de la piață,
E sufletul ce ți-l dă Domnul
Curat să-l ții, lumină-n ceață
Viața ți-o dăruiește mama
Încă de când în pântec ești,
Apoi ea pasul ți-l veghează
Pe unde calci să nu greșești
Viața e firul încurcat de ață
Ce mult nu ține și se duce,
Așa că zboară Sus cu fapte
C-aici rămâne..un nume pe o cruce!
Generația noastră neînțeleasă
Suntem aceea generația ce și varsă suferința-n comportamente disfuncționale, consumând sa rămânem în viață, sa ne simțim vii
Suntem aceea generație care fumează dorul-n scrumul de la țigară
Suntem acei copii cu divorțuri, cu părinții pe moarte sau nexistenti
Suntem cei care lupta pentru vise, chiar dacă am trăit-n 12 ani de agresiune
Suntem stelele ce strălucesc, deși în jurul nostru e întuneric cumplit
Deși, în jur sunt guri mute ce nu alină suspinul
Ci doar îl accentuează, judecând după viața fiecăruia
Neștiind ca noi suntem rezultatul a comportamentelor părinților noștri, neștiind ca ei sunt rănile din poveștile noastre
Secunde de realitate
Suntem nebuni în această lume închisă,
Unde părerea diferită de alții e interzisă
Uităm să mai vorbim, cuvintele ne sunt străine,
Unde dragostea celuilalt cu greu se obține
Alergăm după nimic, și tot mai mult pierdem,
Timpul ne fuge, dar nu-l înțelegem
Bunica ne-a spus că timpul ne va salva,
Dar noi rămânem cu cârpa pe frunte, fără altceva
Mă-ta spune că „nu-i așa, dar noi știm”
Că orice lucru „bun” pe care-l facem îl plătim
Viața se rupe în fâșii de promisiuni
Și așteptăm mereu să se întâmple minuni
Patria noastră e fără valoare,
O luptă pierdută, fără onoare,
Înjurăm în ploaie, cu o voce disperată
Cristalul se sparge, dar nu știm cum și ce ne arată,
Scara fericirii se ridică, dar e mult prea înaltă,
Și sperăm să găsim ce căutăm în lumea cealaltă
Aleargă-n zadar speranța ce nu se salvează
Și când nu primim ce vrem ne enervează
Căutăm libertatea, dar nu știm cum s-o prindem,
Scânteia din noi se stinge și nu știm s-o aprindem
Fără prieteni, fără iubire, fără speranță,
Chestia asta ne ucide în fiecare dimineață.
Am dat de la mine, dar niciodată n-am primit,
Părinții ne-au bătut , dar nu s-a simțit
Prietenii ne spun „frate e doar un joc”
Dar viața te-nvață când ești în prag de noroc,
Că nu vrem să ne plecăm, dar totuși cădem
Când corupția ne sună îndată răspundem
M-am lovit de prostia ce ne-o tot spun
Și calc în picioare tot ce găsesc ca un nebun
RUGĂGIUNEA-I ZILNIC HRANĂ
,,Tatăl nostru
care ești în ceruri,,
Vino cu a ta povață,
Privește viața și-a ei neputință
Ajută oamenii să nu rătăcească,
Să nu-și piardă nădejdea în credință.
,, Sfințească - se voia ta,,
Tată ceresc
Nu lăsa omenirea oropsită,
De zeii întunericului urgisită
De ființe hidoase și perfide
Posedate de setea de-a ucide.
Să ,, Vie împărăția ta,,
Hrană să ne fie a ta pildă
S-alungi minciuna din falsa catedrală
Cu idoli războinici ce-n sânge
De creștin, urâțenia lor și-o scaldă
Credința-n tine , ar vrea să dispară.
,, Facă-se voia ta ,,
Și-a tale zece, drepte porunci
Să fie în drumul nostru călăuze
Avem de ele nevoie în faptă și în gând
Azi, mâine și oricând.
Pacea, iubirea nu mai sunt
Nici în cerul atât cât îl privim,
Nici pe pământ.
,,Pâinea noastră cea de toate zilele
Dă-ne-o nouă astăzi,,
Mâine și cât va fi să fie…
Zilnic la tine ne rugăm
Puteri să ne dai ca să muncim
Noi nu vrem pâinea s-o cerșim.
,,Iartă-ne nouă greșelile noastre,,
Păcate facem… Îngenunchiați
La icoană, din suflet regretăm
Iar pentru cei ce ne dau lanțuri,
Ne constrâng credința în tine
să nu o respectăm,
Noi, înlăcrimați tot ne rugăm:
Dă-le doamne înțelepciune,
Empatie și dreaptă judecată
,, Că a Ta este împărăția
Slava și puterea,,
De-a modela neoamenii în omeni.
,,Tatăl nostru,, cel ceresc
,,Din valul ce ne bântuie
Înalță-ne, ne mântuie ,,
Numai TU poți ,numai TU.
Veghetorul
Mi-e întreaga viață numai chin,
Un fulger din pământ spre cer,
În sânge-mi curge doar venin,
Și mușc din patimi și mister.
Alerg cu umbra în sincron,
Și construiesc giganți de lut,
Sunt pregătit de Armaghedon,
De sfânta luptă către absolut.
Mi-e întreg trecutul în pustiuri,
Și cern în plete ploi și vânt,
În cer, spășit, îmi caut alibiuri,
Când sunt chemat de Geea în pământ.
Mi-e casa, piscul unui vârf de munte,
Și mă rotesc pe boltă ca un vultur,
Iar moartea doarme pe tâmplele-mi cărunte,
Și-n fiecare an, de ea, mă scutur.
Absorb în mine a lumii răutate,
Smerit păzesc un sumbru viitor,
Car multe centenare în etate,
Și-s blestemat să fiu nemuritor,
Să stau de veghe aici pe stânci,
Cu veșnicia injectată în genom,
Iar moartea mea va fi numai atunci,
Când va pieri și cel din urmă om.
Speranță!
Mă uit in jur, nu știu, urc sau cobor,
Parcă, aș fi pilot, pe-un avion în zbor,
Dar nu, eu sunt aici, jos pe pământ,
Și doar visez și, am zborul în gând
De mic am vrut, să urc pe înălțimi,
Și să privesc în jos, din-nalte culmi,
Precum un vultur, ce prada-și ținteste,
Și cum el, niciodată, nu greșeste
Să mă înalț, am încercat prin carte,
Citind, muncind, eu am avut parte,
Sus să ajung, a fost prin muncă,
Și-am adunat, pornind de la opincă
Dorința am avut, să îi ajut pe oameni,
Cu sfaturi bune, pe ai mei semeni,
Să simt cum fiecare, are bună stare,
Și linistiți, în pace, să fim între hotare
Dar multe lucruri, nu depind de mine,
Și văd pe unde merg, cum apar ruine,
Oameni săraci, bolnavi, îndurerați,
Cu chipul trist și, tare disperați
Când scriu acum, ceea ce simt,
Stau jos îngândurat și, nu vă mint,
Că-aș vrea cu toții, să construim,
Un viitor, pentru copii, cum ni-l dorim
Încă mai cred și-n, continuare sper,
Cât Soarele, va străluci pe Cer,
Că toți în lume, vom învața ce-i bine,
Și-n pace cu iubire, vom fi și mâine!
Scrisă de Cezar!
Pe curând!
Другие стихотворения автора
Timp
Cand timpu-ar fi oprit din mers,
Cand lumea ar fi stat,
Un timp nepretuit defapt,
Ne-ar fi oprit demult.
Am fi zdrobit si orele, secundele,
Macar de am fi stat.
Dar cred ca nu ne-am fi gasit,
Nici-ntr-un trecut indepartat.
Si daca Cronos accepta,
Sa avem un viitor,
Probabil ceasul s-ar oprii,
Din cant nemuritor.
Si s-ar preface-n gugustiuc.
Doar sa ne ocoleasca,
Viata ne este de prisos,
Nu pot sa-ti fiu mireasa.
Chiar daca Cronos ar fi spus:
-Luati, timpul e al vostru!
Dar ce stilou ar lacrima
Pentru un cant, al nostru.
Simboluri peste simbolismuri,
Trec peste ale noastre ape,
Ascunse parca de cuprinsuri,
Peste vise desarte.
Cand timpu-ar fi oprit din mers,
Cand lumea ar fi stat,
Oh…dor sa nu-mi fi fost.
Atat doream defapt.
Dar nu, timpul nu ne accepta.
Si sufletele ne despart,
Intr-o lume eterna.
Atat doream defapt.
Da, Cronos n-ar fi acceptat,
S-avem un viitor.
Chiar ceasul de nu s-ar opri,
Din cant fermecator.
Ar sta plapand in form de sfera,
Doar sa nu ocoleasca,
Momente vii si linistite,
Tot nu ti-as fi mireasa.
Cand timpu-ar fi oprit din mers,
Cand lumea ar fi stat,
Un timp nepretuit defapt,
Ne-ar fi oprit demult.
Voci străine
Curentul te trage,
Ai uitat sa inchizi geamul asta seara.
Dar e in regula.
Poate nu vei face otita nici acum.
Daca inca ma auzi,
Chiar si la un nivel scazut,
Inseamna ca exist,
Si nu-s doar o voce in mintea ta
Posacă. Nu?
Tragi draperiile să nu vadă vecinii.
Că țipi în perne.
Te ascunzi.
Picături se scurg din chiuvetă
Și știi c-ai uitat să închizi robinetul.
Azi nu ai speranțe prea mari
Și de aceea nu încerci.
Nu încerci nici să deschizi frigiderul
Pentru că sigur ai uitat ceva.
Ai haine peste tot in incapere,
Pe pat, pe masa chiar si pe pervaz.
Dar nu te obosesti sa le strangi
Ar fi intr-adevar in zadar.
Plantele iti cer apa,
Dar le privesti trista, stii
Ca nu le mai poti uda in seara asta.
Vremea trece, si ochii-ti sunt mai gri
Decat de obicei.
Te separi de oameni, de lucruri, de viata.
Curentul te trage,
Dar inspiri aer toxic
Si e tot ce conteaza.
Totul e in zadar dar bei apa,
Ea te mai retine.
Inca ma auzi,
Chiar de nu exist.
Inca decizi ca e mai bine asa,
Decat sa suporti singuratatea.
Refuzi.
Ce cred eu e ca ai murit demult,
Cand ai lasat fereastra deschisa
Si-ai uitat sa inchizi robinetul.
Poate ma insel, ca de fiecare data.
Dar atunci, de ce ma mai auzi?
Cand e clar ca ai otita.
Preludiul alienării
Mă trezesc privind adesea
În gol.
E gol tot orașul.
Și m-am plictisit
Să ma trezesc.
Cărțile îmi stau maldăre
Privindu-mă.
Viața lor e singurul lucru viu.
Și m-apasă.
Claxoane și roți fugind prin ploaie
Sunt tot ce auzi când ești gol
Și tu și întreaga existență.
Atunci mă trezesc
Din amintiri, culcându-mă la 3.
Oja neagră,
Demoralizarea și liniștea din mine
Mă apasă.
O carte groasă citită pe jumătate
Încă mă așteaptă.
Doar ea, firește.
Cum îi poți spune unui copil?
Că totu-i gol?
Și strada și viața ta.
Iar copilul nu-i decât reflexia din oglindă
Ce dispare în noapte.
Și mă trezesc la realitate.
Privesc în gol
Tot ce e relevant.
Și apoi doar aștept să se facă 3
Să dorm.
Estetic
Lumina cădea peste imperfecțiunile ei,
Făcându-le estetice.
Era frumoasă, cu părul blond, bălai
Scurgându-se în bucle maiestuoase.
Era frumoasă, cu ochii-ațintiți
Pe cărțile din bibliotecă.
Nu avea idee că în mintea mea
Îi pictam defectele,
Personificându-mi-le.
Era frumoasă atunci când se întorcea ocazional,
Pentru a-i observa chipul luminos.
Îi vedeam ochii albaștrii,
Ce se zbăteau dintr-un loc în altul.
Era frumoasă, fiindcă își întindea mâinile
Pentru a prinde cartea de pe ultimul raft,
Etalându-și rafinitatea și eleganța.
Era frumoasă, pentru că nu avea ochi pentru mine.
Dar o vedeam mereu în bibliotecă.
O, dar cât de frumoasă era!
Pentru că nu știa.
Iar eu nu i-am spus.
Nu avea vreo idee,
Că scriam despre ea, în aceeași încăpere.
Sau că priveam cum lumina se prelingea,
Doar pe ea, evidentiind-o.
Era atât de frumoasă încât credeam că-i tablou și nu puteam să n-o privesc.
Chiar dacă o voce îmi șoptea…
Chiar dacă niciodată nu mă privea.
Atât de frumoasă era.
Dar habar n-avea.
Doar defecte vedea.
Iar lumina, într-adevăr îi evidenția
Imperfecțiunile.
Și le vedeam.
Și mi se părea mai frumoasă.
Timp
Cand timpu-ar fi oprit din mers,
Cand lumea ar fi stat,
Un timp nepretuit defapt,
Ne-ar fi oprit demult.
Am fi zdrobit si orele, secundele,
Macar de am fi stat.
Dar cred ca nu ne-am fi gasit,
Nici-ntr-un trecut indepartat.
Si daca Cronos accepta,
Sa avem un viitor,
Probabil ceasul s-ar oprii,
Din cant nemuritor.
Si s-ar preface-n gugustiuc.
Doar sa ne ocoleasca,
Viata ne este de prisos,
Nu pot sa-ti fiu mireasa.
Chiar daca Cronos ar fi spus:
-Luati, timpul e al vostru!
Dar ce stilou ar lacrima
Pentru un cant, al nostru.
Simboluri peste simbolismuri,
Trec peste ale noastre ape,
Ascunse parca de cuprinsuri,
Peste vise desarte.
Cand timpu-ar fi oprit din mers,
Cand lumea ar fi stat,
Oh…dor sa nu-mi fi fost.
Atat doream defapt.
Dar nu, timpul nu ne accepta.
Si sufletele ne despart,
Intr-o lume eterna.
Atat doream defapt.
Da, Cronos n-ar fi acceptat,
S-avem un viitor.
Chiar ceasul de nu s-ar opri,
Din cant fermecator.
Ar sta plapand in form de sfera,
Doar sa nu ocoleasca,
Momente vii si linistite,
Tot nu ti-as fi mireasa.
Cand timpu-ar fi oprit din mers,
Cand lumea ar fi stat,
Un timp nepretuit defapt,
Ne-ar fi oprit demult.
Voci străine
Curentul te trage,
Ai uitat sa inchizi geamul asta seara.
Dar e in regula.
Poate nu vei face otita nici acum.
Daca inca ma auzi,
Chiar si la un nivel scazut,
Inseamna ca exist,
Si nu-s doar o voce in mintea ta
Posacă. Nu?
Tragi draperiile să nu vadă vecinii.
Că țipi în perne.
Te ascunzi.
Picături se scurg din chiuvetă
Și știi c-ai uitat să închizi robinetul.
Azi nu ai speranțe prea mari
Și de aceea nu încerci.
Nu încerci nici să deschizi frigiderul
Pentru că sigur ai uitat ceva.
Ai haine peste tot in incapere,
Pe pat, pe masa chiar si pe pervaz.
Dar nu te obosesti sa le strangi
Ar fi intr-adevar in zadar.
Plantele iti cer apa,
Dar le privesti trista, stii
Ca nu le mai poti uda in seara asta.
Vremea trece, si ochii-ti sunt mai gri
Decat de obicei.
Te separi de oameni, de lucruri, de viata.
Curentul te trage,
Dar inspiri aer toxic
Si e tot ce conteaza.
Totul e in zadar dar bei apa,
Ea te mai retine.
Inca ma auzi,
Chiar de nu exist.
Inca decizi ca e mai bine asa,
Decat sa suporti singuratatea.
Refuzi.
Ce cred eu e ca ai murit demult,
Cand ai lasat fereastra deschisa
Si-ai uitat sa inchizi robinetul.
Poate ma insel, ca de fiecare data.
Dar atunci, de ce ma mai auzi?
Cand e clar ca ai otita.
Preludiul alienării
Mă trezesc privind adesea
În gol.
E gol tot orașul.
Și m-am plictisit
Să ma trezesc.
Cărțile îmi stau maldăre
Privindu-mă.
Viața lor e singurul lucru viu.
Și m-apasă.
Claxoane și roți fugind prin ploaie
Sunt tot ce auzi când ești gol
Și tu și întreaga existență.
Atunci mă trezesc
Din amintiri, culcându-mă la 3.
Oja neagră,
Demoralizarea și liniștea din mine
Mă apasă.
O carte groasă citită pe jumătate
Încă mă așteaptă.
Doar ea, firește.
Cum îi poți spune unui copil?
Că totu-i gol?
Și strada și viața ta.
Iar copilul nu-i decât reflexia din oglindă
Ce dispare în noapte.
Și mă trezesc la realitate.
Privesc în gol
Tot ce e relevant.
Și apoi doar aștept să se facă 3
Să dorm.
Estetic
Lumina cădea peste imperfecțiunile ei,
Făcându-le estetice.
Era frumoasă, cu părul blond, bălai
Scurgându-se în bucle maiestuoase.
Era frumoasă, cu ochii-ațintiți
Pe cărțile din bibliotecă.
Nu avea idee că în mintea mea
Îi pictam defectele,
Personificându-mi-le.
Era frumoasă atunci când se întorcea ocazional,
Pentru a-i observa chipul luminos.
Îi vedeam ochii albaștrii,
Ce se zbăteau dintr-un loc în altul.
Era frumoasă, fiindcă își întindea mâinile
Pentru a prinde cartea de pe ultimul raft,
Etalându-și rafinitatea și eleganța.
Era frumoasă, pentru că nu avea ochi pentru mine.
Dar o vedeam mereu în bibliotecă.
O, dar cât de frumoasă era!
Pentru că nu știa.
Iar eu nu i-am spus.
Nu avea vreo idee,
Că scriam despre ea, în aceeași încăpere.
Sau că priveam cum lumina se prelingea,
Doar pe ea, evidentiind-o.
Era atât de frumoasă încât credeam că-i tablou și nu puteam să n-o privesc.
Chiar dacă o voce îmi șoptea…
Chiar dacă niciodată nu mă privea.
Atât de frumoasă era.
Dar habar n-avea.
Doar defecte vedea.
Iar lumina, într-adevăr îi evidenția
Imperfecțiunile.
Și le vedeam.
Și mi se părea mai frumoasă.
Timp
Cand timpu-ar fi oprit din mers,
Cand lumea ar fi stat,
Un timp nepretuit defapt,
Ne-ar fi oprit demult.
Am fi zdrobit si orele, secundele,
Macar de am fi stat.
Dar cred ca nu ne-am fi gasit,
Nici-ntr-un trecut indepartat.
Si daca Cronos accepta,
Sa avem un viitor,
Probabil ceasul s-ar oprii,
Din cant nemuritor.
Si s-ar preface-n gugustiuc.
Doar sa ne ocoleasca,
Viata ne este de prisos,
Nu pot sa-ti fiu mireasa.
Chiar daca Cronos ar fi spus:
-Luati, timpul e al vostru!
Dar ce stilou ar lacrima
Pentru un cant, al nostru.
Simboluri peste simbolismuri,
Trec peste ale noastre ape,
Ascunse parca de cuprinsuri,
Peste vise desarte.
Cand timpu-ar fi oprit din mers,
Cand lumea ar fi stat,
Oh…dor sa nu-mi fi fost.
Atat doream defapt.
Dar nu, timpul nu ne accepta.
Si sufletele ne despart,
Intr-o lume eterna.
Atat doream defapt.
Da, Cronos n-ar fi acceptat,
S-avem un viitor.
Chiar ceasul de nu s-ar opri,
Din cant fermecator.
Ar sta plapand in form de sfera,
Doar sa nu ocoleasca,
Momente vii si linistite,
Tot nu ti-as fi mireasa.
Cand timpu-ar fi oprit din mers,
Cand lumea ar fi stat,
Un timp nepretuit defapt,
Ne-ar fi oprit demult.
Voci străine
Curentul te trage,
Ai uitat sa inchizi geamul asta seara.
Dar e in regula.
Poate nu vei face otita nici acum.
Daca inca ma auzi,
Chiar si la un nivel scazut,
Inseamna ca exist,
Si nu-s doar o voce in mintea ta
Posacă. Nu?
Tragi draperiile să nu vadă vecinii.
Că țipi în perne.
Te ascunzi.
Picături se scurg din chiuvetă
Și știi c-ai uitat să închizi robinetul.
Azi nu ai speranțe prea mari
Și de aceea nu încerci.
Nu încerci nici să deschizi frigiderul
Pentru că sigur ai uitat ceva.
Ai haine peste tot in incapere,
Pe pat, pe masa chiar si pe pervaz.
Dar nu te obosesti sa le strangi
Ar fi intr-adevar in zadar.
Plantele iti cer apa,
Dar le privesti trista, stii
Ca nu le mai poti uda in seara asta.
Vremea trece, si ochii-ti sunt mai gri
Decat de obicei.
Te separi de oameni, de lucruri, de viata.
Curentul te trage,
Dar inspiri aer toxic
Si e tot ce conteaza.
Totul e in zadar dar bei apa,
Ea te mai retine.
Inca ma auzi,
Chiar de nu exist.
Inca decizi ca e mai bine asa,
Decat sa suporti singuratatea.
Refuzi.
Ce cred eu e ca ai murit demult,
Cand ai lasat fereastra deschisa
Si-ai uitat sa inchizi robinetul.
Poate ma insel, ca de fiecare data.
Dar atunci, de ce ma mai auzi?
Cand e clar ca ai otita.