Voci străine

Daca sorta a vrut asa  sa ma pierd in lipsa ta 

sa incerc sa ma tin de mine ca pot mai mult ca si ori cine ! 

as putea dar nu am de ce cand pentru mine nici sorele nu mai arde 

tot ce arde acum este sufletul meu care plinge pentru ca nu stie de ce eu 

traiesc aici si acum plina de frici si tu nu esti aici sa ma ridici 

inca nu stiu de ce eu sau mai bine zi de ce tu ;de ce tu ai disparut 

as fi vrut sa pierd ori ce pe lume asta mai putin pe tine frate ......

(publicat de ana maria stoica fata pierduta)

 în zori m-am trezit cu tot cerul albastru peste mine

cu Soarele sprijinit de-o tâmplă, iar Luna de cealaltă,

mă învăluiseră toate constelațiile despre care-mi povestise bunicul

cu o seară-nainte,

Carul Mare tras de cei doi boi speriați din cauza unui  urs ,

Carul mic, un fel de grapă de nivelat, în jurul căreia se învârtea tot cerul,

Ursele,

Pleiadele sau cele șapte surori nefericite,

bunicul  nu auzise despre Hisperiade, despre Hyas, Zeus sau Dionysos,

el vedea doar o simplă cloșcă cu pui,

Hyadele în  forma de V,care se văd  în lunile ploiase de noiemmbrie

și mai, Ploioasele,

mai puține decât cloșca și puii bunicului,

Scaunul lui Dumneze , cinci stele în formă de W, pentru odihna celestă, însă nimeni nu aflase nimic despre lacrimile reginei Cassiopeea, care-și plânge frumoasa fiica, Andromeda, devenită consoarta lui Perseu,

aflată alături de dânsa pe cer, într-un pătrat  strălucitor,

Vânătorul , adică Orion, plecat în căutarea Pleadelor, trei stele în linie, aliniate perfect cu piramidele din Gizeh și cele din Teotihuacan și având legătură cu Osiris, zeul Morții, înconjurat de Câinele Mare și Câinele Mic, care-l însoțesc pe vânător în lupta cu Taurul, cărora li se alătură și Iepurele,

Sfătuitoarea sau Triunghiul de vară – poarta stelară, care deapănă cele mai frumoase povești cosmice,

Soarta, celălalt triunghi, al iernii,

Pisices, Peștii, șapte stele în cerc,amintind despre Venus și Cupidon, care se transformaseră-n pești pentru a scăpa de monstru Typhon și anunțând echinocţiul de primăvară,

bunicul mai văzuse și altele constelații, pe care le văd toți oamenii, de altfel,

Porumbelul, Dulăul și Cățelul, Balena, Țapul, Arcașul și Scorpia,

Cântarul, Fecioara, Calul, Sarpele, Hora, Vizitiul sau Jgheabul Puțului,

dintre toate îi plăcuse Nebuloasa din Andromeda

unde mi s-a părut că-l văd astă noapte făcându-mi din mână

dintr-o caleaşcă trasă de îngeri…

Dar, cine-n viață n-a rostit cuvinte

Pe care mai apoi le-a regretat,

Pentru că ele au produs durere

Celui căruia, tu te-ai adresat

Dar, cine n-a iubit în tinerețe

O cosânzeană ca-n povești,

Ca să constate după o vreme

Cu ea, tu, greu te potrivești

Dar, cine n-a pierdut ființa dragă

Atunci când nimeni nu se aștepta,

Și vai ce lungă și grea a fost uitarea

Ca să-ntelegi că Sus e scrisă soarta

Dar, cine n-a mințit odată-n viață

Pentru că adevărul spus ar fi durut,

Cu toții ne-am salvat cu o minciună

Chiar dacă ce am zis n-a fost crezut

Dar, cine poate să înțeleagă omul

Când astăzi zice una, mâine altceva,

Înclin să cred că șarpele șiret e vina

Ce fructul le-a servit...lui Adam și Eva!

mi-e frică să merg noaptea prin viață

să bâjbâi

să nu-mi mai găsesc punctele cardinale

scara de bloc

cheia de la ușa iubitei

care mă ține de vreo trei zile flotant

noaptea toate blocurile se aseamănă între ele

mai bine rămân alături de ea

lipit de spatele ei ondulat în formă de S

ca o curbă extrem de periculoasă în drum

cu ochii deschiși

așteptând să se-ntoarcă spre mine

nu fără emoție

pentru că uneori se transformă într-o văduvă neagră

într-o femei vampir

știu că mă va devora până în zori

dar nu mi-e teamă
îi cer doar să nu mă rănească prea mult

nu-mi place să sufăr

să asist la propria moarte
să-mi văd sângele țâșnind spre cer ca apa fierbinte dintr-un gheizer

să văd cum îmi sparge toate oasele între fălci
cum mă înghite bucată cu bucată

cum îmi scuipă părțile necomestibile
oribil

dar ce nu face un bărbat pentru o clipă de dragoste…

excusez mes erreurs dans le poème,

Je ne sais pas comment faire autrement.

pour exprimer mes pensées.

Je suis désolé,

pour les mots de la chaîne,

assemblés à la hâte.

lis le poème à ta manière

que.

Je l'ai écrit pour toi.

Autoare Alina Zamurca 

Poezia compusă pe 23.10.2024

Azi,

Luna a rasarit din nou.

Fara sa vreau, o am privit.

O, Luna, dac-ai stii...

Razele tale s-ar raci mai mult acum,

iarna Sufletului,

primavara Mintii...

Lumina cădea peste imperfecțiunile ei,

Făcându-le estetice.

Era frumoasă, cu părul blond, bălai

Scurgându-se în bucle maiestuoase.

Era frumoasă, cu ochii-ațintiți

Pe cărțile din bibliotecă.

Nu avea idee că în mintea mea

Îi pictam defectele,

Personificându-mi-le.

Era frumoasă atunci când se întorcea ocazional,

Pentru a-i observa chipul luminos.

Îi vedeam ochii albaștrii,

Ce se zbăteau dintr-un loc în altul.

Era frumoasă, fiindcă își întindea mâinile

Pentru a prinde cartea de pe ultimul raft,

Etalându-și rafinitatea și eleganța.

Era frumoasă, pentru că nu avea ochi pentru mine.

Dar o vedeam mereu în bibliotecă.

O, dar cât de frumoasă era!

Pentru că nu știa.

Iar eu nu i-am spus.

Nu avea vreo idee,

Că scriam despre ea, în aceeași încăpere.

Sau că priveam cum lumina se prelingea,

Doar pe ea, evidentiind-o.

Era atât de frumoasă încât credeam că-i tablou și nu puteam să n-o privesc.

Chiar dacă o voce îmi șoptea…

Chiar dacă niciodată nu mă privea.

Atât de frumoasă era.

Dar habar n-avea.

Doar defecte vedea.

Iar lumina, într-adevăr îi evidenția

Imperfecțiunile.

Și le vedeam.

Și mi se părea mai frumoasă.

Cand timpu-ar fi oprit din mers,

Cand lumea ar fi stat,

Un timp nepretuit defapt,

Ne-ar fi oprit demult.

Am fi zdrobit si orele, secundele,

Macar de am fi stat.

Dar cred ca nu ne-am fi gasit,

Nici-ntr-un trecut indepartat.

Si daca Cronos accepta,

Sa avem un viitor,

Probabil ceasul s-ar oprii,

Din cant nemuritor.

Si s-ar preface-n gugustiuc.

Doar sa ne ocoleasca,

Viata ne este de prisos,

Nu pot sa-ti fiu mireasa.

Chiar daca Cronos ar fi spus:

-Luati, timpul e al vostru!

Dar ce stilou ar lacrima

Pentru un cant, al nostru.

Simboluri peste simbolismuri,

Trec peste ale noastre ape,

Ascunse parca de cuprinsuri,

Peste vise desarte.

Cand timpu-ar fi oprit din mers,

Cand lumea ar fi stat,

Oh…dor sa nu-mi fi fost.

Atat doream defapt.

Dar nu, timpul nu ne accepta.

Si sufletele ne despart,

Intr-o lume eterna.

Atat doream defapt.

Da, Cronos n-ar fi acceptat,

S-avem un viitor.

Chiar ceasul de nu s-ar opri,

Din cant fermecator.

Ar sta plapand in form de sfera,

Doar sa nu ocoleasca,

Momente vii si linistite,

Tot nu ti-as fi mireasa.

Cand timpu-ar fi oprit din mers,

Cand lumea ar fi stat,

Un timp nepretuit defapt,

Ne-ar fi oprit demult.

Mă trezesc privind adesea

În gol.

E gol tot orașul.

Și m-am plictisit

Să ma trezesc.

Cărțile îmi stau maldăre

Privindu-mă.

Viața lor e singurul lucru viu.

Și m-apasă.

Claxoane și roți fugind prin ploaie

Sunt tot ce auzi când ești gol

Și tu și întreaga existență.

Atunci mă trezesc

Din amintiri, culcându-mă la 3.

Oja neagră,

Demoralizarea și liniștea din mine

Mă apasă.

O carte groasă citită pe jumătate

Încă mă așteaptă.

Doar ea, firește.

Cum îi poți spune unui copil?

Că totu-i gol?

Și strada și viața ta.

Iar copilul nu-i decât reflexia din oglindă

Ce dispare în noapte.

Și mă trezesc la realitate.

Privesc în gol

Tot ce e relevant.

Și apoi doar aștept să se facă 3

Să dorm.

Luna doarme pe cerul adâncit

Vântul iernii însfârșit s-a potolit.

Dar ciorile zboară în abisul poticnit,

Și lumea se poate să se fi sfârșit.

Zăpada  în Martie mă cheamă,

Ca pe o prințesă de aramă.

Curgându-i roade din ochii plini de teamă,

Rămânând veșnic un tablou în ramă.

Brusc, viscolul începe să distrugă,

Suflete ce n-au mai încetat să fugă.

Iar Luna dormea cand lumea începuse să se scurgă,

Crezând că se face ziuă…

Ce nătângă!

Lumina cădea peste imperfecțiunile ei,

Făcându-le estetice.

Era frumoasă, cu părul blond, bălai

Scurgându-se în bucle maiestuoase.

Era frumoasă, cu ochii-ațintiți

Pe cărțile din bibliotecă.

Nu avea idee că în mintea mea

Îi pictam defectele,

Personificându-mi-le.

Era frumoasă atunci când se întorcea ocazional,

Pentru a-i observa chipul luminos.

Îi vedeam ochii albaștrii,

Ce se zbăteau dintr-un loc în altul.

Era frumoasă, fiindcă își întindea mâinile

Pentru a prinde cartea de pe ultimul raft,

Etalându-și rafinitatea și eleganța.

Era frumoasă, pentru că nu avea ochi pentru mine.

Dar o vedeam mereu în bibliotecă.

O, dar cât de frumoasă era!

Pentru că nu știa.

Iar eu nu i-am spus.

Nu avea vreo idee,

Că scriam despre ea, în aceeași încăpere.

Sau că priveam cum lumina se prelingea,

Doar pe ea, evidentiind-o.

Era atât de frumoasă încât credeam că-i tablou și nu puteam să n-o privesc.

Chiar dacă o voce îmi șoptea…

Chiar dacă niciodată nu mă privea.

Atât de frumoasă era.

Dar habar n-avea.

Doar defecte vedea.

Iar lumina, într-adevăr îi evidenția

Imperfecțiunile.

Și le vedeam.

Și mi se părea mai frumoasă.

Cand timpu-ar fi oprit din mers,

Cand lumea ar fi stat,

Un timp nepretuit defapt,

Ne-ar fi oprit demult.

Am fi zdrobit si orele, secundele,

Macar de am fi stat.

Dar cred ca nu ne-am fi gasit,

Nici-ntr-un trecut indepartat.

Si daca Cronos accepta,

Sa avem un viitor,

Probabil ceasul s-ar oprii,

Din cant nemuritor.

Si s-ar preface-n gugustiuc.

Doar sa ne ocoleasca,

Viata ne este de prisos,

Nu pot sa-ti fiu mireasa.

Chiar daca Cronos ar fi spus:

-Luati, timpul e al vostru!

Dar ce stilou ar lacrima

Pentru un cant, al nostru.

Simboluri peste simbolismuri,

Trec peste ale noastre ape,

Ascunse parca de cuprinsuri,

Peste vise desarte.

Cand timpu-ar fi oprit din mers,

Cand lumea ar fi stat,

Oh…dor sa nu-mi fi fost.

Atat doream defapt.

Dar nu, timpul nu ne accepta.

Si sufletele ne despart,

Intr-o lume eterna.

Atat doream defapt.

Da, Cronos n-ar fi acceptat,

S-avem un viitor.

Chiar ceasul de nu s-ar opri,

Din cant fermecator.

Ar sta plapand in form de sfera,

Doar sa nu ocoleasca,

Momente vii si linistite,

Tot nu ti-as fi mireasa.

Cand timpu-ar fi oprit din mers,

Cand lumea ar fi stat,

Un timp nepretuit defapt,

Ne-ar fi oprit demult.