Angel

Lungi, pustii și vitregite
Se întrevedeau zările,
De iz de toamnă, gălbenite,
Erau mistuite cărările.
 
Printre aburindele văi,
Se sălășluiau nămeții,
Pe lâng-a râurilor căi,
Se desfrunzeau puieții.
 
Prin pădurile pustiite,
Cu jale huruia pribeagul vânt,
Între crengile mărăcinite,
O adiere rece, descânt.
 
Suspinau văzduhurile boțite,
Îmbibate-n sterpe parfumuri,
Tremurau și bălțile-ncrețite
De taine suspendate-n drumuri.
 
Pe plaiurile-mpietrite,
Cu nesaț guvernau cețurile,
Întru care, neprihănite,
Se îngemănau potecile.
 
Urcau și se-mpreunau
Ca pe vârf de dealuri să cate
Luminile ce se-ntrezăreau,
Ale unei case mate.
 
Peste porțile-mpletite,
Se deslușesc abur și fum,
Printre țiglele gâlbejite
Și hornul înecat cu scrum.
 
Crivăț se impregnează
Pe la geamurile mici,
Involuntar vibrează
În pereții din chirpici.
 
Streșinile ruginate
Privesc cu melancolie amară
Gardurile aplecate
De veacuri și povară.
 
Peste rozele în degere,
Domină o amorțeală,
Ce denunță, în genere,
O letargie totală.
 
Prin vizorul de plută,
Ușor se incarna
O bătrânică pierdută,
Care se legăna.
 
Totul era tăcut și anost,
Nu se auzea nimica,
Doar în odaie, fără vreun rost,
Liniștită cosea bunica.
 
Sudorile-i se prelingeau
Pe schimonosita-i față,
Plăpânzii ochi îi lăcrimau,
Ațintiți la un fir de ață.
 
Tot se uita doborâtă,
Rătăcită și rugătoare
La zariștea cea amărâtă,
Monotonă și visătoare.
 
Camerele erau slabe
În contur și în culoare,
Între zidurile albe,
O deznădejde tot mai mare.
 
Pe cine aștepta privirea-i tandru
Afară să-i apară din nimic?
Dragul Angel… copilandru…
Nepoțelul ei cel mic.
 
Deși scruta trecătoare
Cu trecătoare și veci spera,
Gerul se-ntețea-n vâltoare,
Iar băiatul nicăieri nu era.
 
Cu puterile stinse, se clătina
Mai tare, și mereu mai tare,
Încât podeaua dădu a răsuna
În gemete îngrozitoare.
 
Ca-n vis, cupluri de stihii
În încăpere parcă i-au pătruns
Și cu de grijă semne mii
Gândurile i le-au străpuns.
 
În cap, tot li se rotesc puternic
Și spre ea se uită neîncetiniți,
Cu pleoapele fluturându-le anemic,
Îndoliații lor globi veștejiți.
 
Și chiote, și cântece neștiute,
Și bolmoaje continua gura să le bată,
Cu cernite danțuri părute,
Îi păleau dorința seacă.
 
Din mâini în haotice săltări,
Din fețe străvezii de clei,
Se prinse alaiul de arătări
Să se scurgă în inima ei.
 
Dispar, se duc ele acum,
În sufletu-i să-și facă cale,
Să croiască vedeniile drum
Sus izvorului suferinței sale.
 
Se vălureau plopii-n nepăsare,
În scoarțele lor înghețate,
Văluriri repezi și tremurătoare,
Ca ale coardelor înnodate.
 
Se vedea acum concret
Cum totul murea pe coline,
Cum realiza biata încet
Că Angel nu mai vine…

 


Categoria: Poezii despre moarte

Toate poeziile autorului: Rarés Girea poezii.online Angel

Data postării: 20 ianuarie

Vizualizări: 27

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

Cum este?

Cum este sa te intrebi in fiecare dimineată :

Cat va mai dura ?

Cand peste orasul pustiu se aseaza nemiloasa ceată,

Nu se simte lovitura.

 

Cum este sa te intrebi in fiecare amiază :

De ce ma aflu aici, acuma ?

Dupa ce norii scrumează,

Toti pot sa inceapa a fuma.

 

Cum este sa te intrebi in fiecare seară:

De ce mi am irosit ziua ?

Tot ce ai facut ii dezgustară,

Dar la fel va fi si maine, nu vei evolua.

 

Cum este sa te intrebi in fiecare noapte :

Cum pot scapa de probleme ?

Din intuneric raspund niste soapte:

- Doar franghia pune capat la dileme.

Mai mult...

Dureri insuportabile au margini stabilite

inima mi sa frant,

sa spart mii de bucatele..

eu deja nu mai cant,

deja iar simt durere

durere nemarginita aduci tu

și sincer,nu-ți pot spune nu.

 

dece sunt asa? dece mereu stric?

și după ce fac asta,nu pot sa ma ridic.

(...)

 

iubesc durerea și tot ce aduce ea,

mulți spun ca ea trece, ca trece cu vremea,

dar eu nu vreau sa treaca, eu vreau sa ramana,

voi plânge incet, pe pled de lana.

 

eu am distrus suflet umil, eu am distrus suflet de copil.

oare ma vei ierta, scumpa mea iubire.

eu am uitat de cuvântul omenire

poate ma iubești, insa eu nu stiu..

poate mai trăiești,poate mai esti viu..

 

eu demult am murit, dar nu a fost sange

pentru ca, mie sufletul îmi plange.

plânge,plânge,nu se opreste

el nu știe ce doreste,

asi dori iubire, multa și frumoasa,

insa iubirea nui chiar amoroasa.

 

e amara, scuip sange din gura

eu nu găsesc iubire, pana ma fac sură.

(...)

suna clopotele, ele se ating razând,

ciorile urla, oamenii surzând, 

se aud clopote care ma petrec pe mine,

eu simt deja ca timpul îmi va vine.

 

pun capu pe pernuta,pernuta din sicriu,

ma uit la crucea popii: in culoare auriu

ma gândesc oare: am mai găsit iubire

inchid ochii, cu gându ca nu am mire.

 

nam găsit nimic, dar chiar am cautat!

insa toți care mau văzut,deja mau uitat..

eu pot sa iubesc,iubesc la nesfarsit,

insa tu uiți, si trăiești mai fericit.

 

nui mare lucru, ce a fost o luna?

insa durerea-i mare,ea tot rasuna.

 

urlu, poate ma va auzi cineva,

urlu,ma va auzi de undeva.

nu exista nimic, totul e pur fantezie,

mai tii minte cand am zis: am uitat de omenie?

(!)

o mica greșeală- distrama viitor

o mare greșeală- te face nemuritor;

nemuritor in suflet omorat,

insa pe dinafara, toți de vad razand.

 

carei sensu dulce-i alinari?

dacă ea ii aduce pe prietenii sai...

care te inpung, adanc in suflet,

și îți zic ca nu te iubește, curge sange-n vuiet.

 

destramate usor, putrezeste in pat,

scoalate la realitate și iar putrezesti sfarmat.

deschizi ochii, când clipesti,vezi alta, 

acestea e viata, tii scurta ca soarta.

 

zâmbetul la unii e amar, doar ei stiu,

cum se simt ei, de mai sunt ei (om) viu.

(...)

sambata in alb mergi la biserică 

duminica in negru, toți plang deasupra la (masă) sferică.

 

carei sensu vietii dacă vii și pleci?

- sensu e durerea, durerea cio petreci.

azi de doare pe tine,mâine pe altu,

tu-ti dorești moartea, insa ea vine la altu.

(...)

savureazati viata, cât o mai și ești viu

(pentru ca după vei bea vinul visiniu)

la inmormantarea mamei, la inmormantarea tatei,

vei suspina greu și îți vei da sufletul moartei

ea pe toti ne asteapta, are coasa lunga-n cozi

și când tu mori, deja vei avea nepoti..

dacă ai venit pe lume, trebuie sa pleci.

insa atent pe ce cale tu mergi-

 

mergi spre alb ori spre negru,

singur îți alegi ceti spune in centru-

centru acolo-n inima.

dar ceti spune ingerul, deja ai vina.

 

 

unii devin ingeri calauzitori,

altii devin deavoli care fug după noi.

altii vin la pace, la frumusete reala,

altii vin la tortura, durere ireala.

 

trăiește cat ai ocazia,nu plânge mereu,

pentru ca inchizi ochii, si deja trece-un jubileu.

 

viata-i scurta nu o irosi copile

atat timp cât ai casa- la cine vine

Mai mult...

Finale chinuri

Ce luat-ai tu pe tine în dar hlamidă,
Venită de la ochi de depart’ privitor,
Crezând că e cunună pentru-nvingător...
Ai vrut a te-ascunde sub a ei egidă
 
A elogiului demn de-un izbăvitor,
Făr’ a ști că sub ea mișună obidă
De otrăvuri smulse cu sil’ din firidă
Colcăind de subterfugiu ‘zurpător...
 
Acum, confuz, dai rotiri în supliciu,
În timp ce-aprigii-ți ochi ca spuz’ înnegrești,
Urlete, smuciri, în zadar par fi toate,
 
Stofa țintuită stă rănii ce-o pățești...
Coclit și tăciuniu, țepenit pe coate,
‘Ștepți stârvit acuma mulțimile ce-ți viu...
Mai mult...

Gânduri negre

Ziua trece timpul tace 

Nu mai e o cale de întoarcere

O nostalgie mă cuprinde 

Citind versuri fara rime

Stau și simt 

Cum inima mi-e înghețată în timp

Zburdând îmi tece un gând

Ziua morți va veni și ca nu fulger va lovi 

Și în urma va rămâne visul meu distruns de zile 

Ma afund în gânduri negre 

Mai mult...

Apocalipsa Arhanghelului Gabriel

Din tăcerea dureroasă
o să ies, c-așa putere,
că nici piatra n-o să țină -
o să crape-n mii de stele;
și-o să vin, cu vânt de iarnă,
și cu ploaie, cu zăpadă,
că în urma mea nici zorii
n-or dori pămînt să vadă.
O să merg ca o cometă
care mii de ani se pierde,
și-o să spăl, acea suflare,
care-n calea mea purcede.
Am să tai și am să -njunghii,
ca o lamă lucitoare,
doar cu vârful unei unghii -
degetului cel mai mare.
Si am să cutremur munții,
văile au să vuiască,
tot ce a fost născut în lume -
mâina mea, o să topească.
Mările vor arde-n spume
și vulcani or să se stingă -
tot ce talpa mea, de-aproape,
cu furie, o să atingă.
Sub picior și cu durere
dintre glasuri unu, doi,
vor rosti cu pocăință
Rugăciunea de apoi.

Pe pămînt, ca scrumul rece,
tot ce a fost - eu voi petrece,

iar în ceruri numai Duhul 
își va da sălășluire;
să înceap -o lume nouă
mult mai plină de iubire!!!

Mai mult...

Oaste

Trec verile și au sa vină ierni o mie
Si eu tot stau sub sălcii obidoase,
Si simt că pân la vară au să mai fie;
Strigăte-n fulgere și ploi ce udă-n oase.

Peste pământ vin umbrele rapace,
Si eu caut în suvenir un anotimp;
În care n-ascultam vocile nopții,
Si urmele de pași ale lor mei sa prind.

Pacostea mea, are adăpost furtuna,
Ascunsă-n fulgere ce-astupa un război;
A cărui strigate chemă în zadar Fortuna.
Pe-un câmp de jertfe stinse, ce-alcătuie al meu stroi.

Mai mult...