Pasărea măiastră

Sunt acasă, 

Stau la masă, 

Mândră sobă mă privește 

Focul vesel pâlpâiește. 

Iată o pasăre măiastră,

Am văzut la-mea fereastră, 

Se oprise lâng-o floare, 

Luminând-o al său soare.

S a luptat cu-n balaur,

Încărcat cu saci cu aur, 

Lângă floare e un sac, 

Care a fost umplut cu mac, 

Și ființa deîndat,

S a bucurat, 

Și lui i a spus În momentul dat, 

Hai șah mat ai meritat!

 

 Autor: Nicoleta Postovan 


Categoria: Poezii despre animale

Toate poeziile autorului: Metaforic poezii.online Pasărea măiastră

Data postării: 4 noiembrie 2024

Vizualizări: 220

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

Licurici și furnici

Într-un microcosmos ascuns, sub frunzișul umed și dens,

Furnicile își urzeau imperiul, cu arhitectură în suspens.

O cetate din grăuncioare, în formă de labirint,

O rețea de galerii, unde umbra și lumina se împletesc fluent.

 

Cu antene vibrând în simfonii de comunicare tacită,

Ele orchestrează o lume, cu o etică minuțiosă, implicită.

Muncind în unison, cu o precizie aproape sacrosanctă,

Ele împart între ele sarcini, într-o ordine ce nu cunoaște frica sau frântă.

 

În acest teatru de umbre, licuricii își fac apariția în scenă,

Cu abdomenul lor luminescent, în noaptea serenă.

Ei sunt farurile cerului, alunecând printre constelații de frunze,

Desenând în aer hieroglife, cu lumina ce din ei răsfrânge.

 

Pictând în eter, licuricii par să le spună furnicilor:

"Vedeți mai mult decât tuneluri, există și cerul!"

Dar furnicile, înțelepte în pragmatismul lor ancestral,

Răspund: "Știm, dar construim temelii, pentru visele voastre astral."

 

Astfel, în acest poem al naturii, se împletesc două lumi,

Una ancorată în pământ, alta în zboruri sumbre sau strălumi.

Furnicile și licuricii, într-un dialog neprețuit de viu,

Unul despre pământ și muncă, celălalt despre cer și răstimpuri târziu.

 

Aceasta este saga nevăzută, într-un colț de lume uitat,

Unde fiecare creatură, suprem, e în destinul ei încrustat.

Un poem de complexitate, unde fiecare vers e un act,

Și fiecare strofă, un testament al vieții, într-un perfect contract.

Mai mult...

Furnica

E ființă mică, 

Harnică furnică, 

Adună mâncare 

Nu obosește, la soare. 

 

Autor: Nicoleta Postovan 

Strofă de patru versuri 

Mai mult...

La coasă!

Dis de dimineață am plecat la coasă

Că s-a anunțat la meteo că o să plouă,

Vreau să îmi aduc rapid fânul acasă

Știind  că iarba se taie bine când e rouă.

 

Toată ziua am cosit cu mare spor,

Brazdă după brazdă am răsturnat,

O ciocărlie a triluit frumos în zbor,

Iar eu am ascultat și-am fredonat.

 

Și ritmul meu a fost precum cânta

Când mai rapid și mai apoi domol,

Duiosul sunet urechea-mi încânta

Și obosit pe seară eram cu lanul gol.

 

Dator n-am vrut deloc eu să rămân

Pe cântăreț mărinimos l-am răsplătit,

Cu firimituri împrăștiate pe pământ

Pe care cu iuțeală mare le-a ciugulit.

 

Ca doi prieteni buni ne-am despărțit

Ea sus spre nori cântând s-a avântat,

Iar eu am adunat în coșul cel sfințit

Ce a  rămas pe jos, de mine presărat.

 

Uite așa am petrecut o zi la coasă

Acompaniat de càntul ciocârliei,

Pe seară m-am întors voios acasă,

Și cu umor, am povestit totul...soției!

 

 

Mai mult...

Peștișorul auriu

Habitat de apa pura,

Energie din terestru.

Incolor,fără glazura!

Interzis pentru pedestru.

 

Interior de mic acvariu,

Cu cristale și oglinzi!

Pentru peștișorul auriu,

Ce din magic îl desprinzi.

 

Singuratic și țâfnos,

Albastrui spre mov electric!

In oglinda-i majestuos,

Ambient mereu prielnic.


Inoata delicat și încrezător,

Ma observa zi și noapte.

Ca și conștiința impunător!

El își va schimba culorile toate!

 

Am o singura dorința,

Sa te fac sa nu fi trist!

O așa magica ființa, 

La fericirea ta as vrea sa asist!

 

Iti aduc și lumânări,

Pietricele,nestemate!

Sa îți treacă supărări,

Si a tale-ți jumătate.

 

Va rămâne un mister,

De ce preferi tu singurel.

Esti tu oare din eter?

Sau ma înțelegi tu suflețel?

 

 

Mai mult...

Povestea broscutei Pipo

Pipo era o broscuță verde,mică și vioaie,care trăia fericita pe malul unui lac limpede. Îi plăcea să sară de pe o frunza pe alta ,și să se joace cu celelalte broscuțe în apă.Dar într-o zi ,in timp ce se odihnea la soare ,un copil care se juca pe malul lacului o prinse și fără să stea prea mult pe gânduri ,o aruncă în iarbă,departe de apă.Pipo se rostogoli cu viteză,și când se opri ,simți că pielea i se usucă .Broscuțele nu pot trăi mult timp departe de apă! Cu toată forța ,începu să sară ,și să sară ,din ce in ce mai repede ,până când ,in cele din urmă ,ajunse într-un ochi de apa mic ,ascuns printre firele de iarbă. Însă lacul era departe ,iar Pipo era singură. Nu avea prieteni, nici mâncare ,iar locul in care ajunsese era prea mic pentru a-i fi casă. Multe animale și mulți oameni treceau zi de zi prin poeniță ,dar nimeni nu observă broscuță blocata in băltoacă . Într-o zi ,o pasare flamingo ,grațioasă și frumoasă ,cu pene roz și albe ,se plimba prin poaiană. Își întinse aripile ,apoi pași ușor pe pajiște.Dar ,dintr-o dată ,simți că piciorul i se afundă într-o baltă mica .

-Ouch! Ce-i asta ? Cine a pus aici aceasta gaura ?

-Era foarte aproape să-mi rup piciorul meu firav ! spuse pasărea flamingo îngrijorată .

Când privi mai atent ,văzu o broscuță verde tremurând în apă.

-Ce faci acolo ,micuțo ? De ce nu ești în lac ? întrebă curioasa pasărea .

Pipo îi povesti tot ce se întâmplase ,și o rugă să o ajute .

Pasărea flamingo se gândi un pic .Se întoarse într-o parte , apoi în cealaltă parte , se răsuci și merse înapoi , apoi ,iute ,se întoarse la băltoacă , își deschise larg aripile și le scutură, încercând să găsească o soluție . Daca își bagă ciocul ,riscă să o rănească pe broscuță ,și nu își dorea asta . Dar atunci ii veni o idee! 

Se apropie de un copac mic ,și rupse cu ciocul o creangă subțire .

-Prinde-te bine de aceasta creanga ! Te voi trage afară cu grija ,spuse flamingo.

Zis și făcut . Pipo se agãță strâns de creangă , iar pasărea trase ușor ,până ce broscuța fu afara din băltā. Apoi, cu picioarele ei lungi și grațioase ,flamingo o duse repede până la marginea lacului. 

-Gata ,Pipo ! Acum ești acasă ! spuse flamingo scuturandu-si penele colorate . Pipo ,nu mai sta pe gânduri .Cu un salt mare , plonjă în apa limpede .

-Splash ! Ce bine e sa fii acasă ! spuse bucuroasă.Din toate colțurile lacului ,broscuțele veniră sa o slaute . 

-Bine ai revenit ,Pipo ! strigară ele în cor ,orăcăind. 

-Oac ! Oac ! 

Pipo , se întoarse spre pasărea flamingo ,și îi spuse : 

- Îți mulțumesc că m-ai ajutat !Fără tine nu aș fi reușit ! 

Flamingo o privi ,clipind blând din ochii ei ca două mărgele negre .

-Toate vietățile merita sa fie ajutate și protejate .Oamenii trebuie să aibă grijă de natură și de animalele care trăiesc în ea. Dacă toți am fi prieteni cu natura ,lumea ar fi mai frumoasă ! 

Pipo ,dădu din cap și se afunda în apă,fericit ca avea din nou prieteni și un loc unde sa trăiască .

Și de atunci ,dragi copii , broscuță Pipo și pasărea flamingo au rămas cele mai bune prietene ,iar toți cei care le-au văzut împreună au învățat că trebuie să aibă grija de animale și să protejeze natura . 

 

Sfârșit .

 

🐸Povestea broscuței Pipo🐸

🧑‍🤝‍🧑Poveste pentru copii👭

🪶Text: Ionela B.Nechita🪶

🪶Toate drepturile de autor sunt protejate și rezervate .🪶

Mai mult...

Rugăciunea Lupului Alb

Sub luminile dansante ale nopții și în tăcerea pădurii, eu, Lupul Alb, mă înclin în fața cerului întunecat și a stelelor strălucitoare. Îmi deschid sufletul și inima în această rugăciune adâncă, sub cerul nesfârșit. „Marele Zalmoxis, paznicul tărâmului divin și părintele tuturor ființelor, aduc această rugăciune ca o cântare de recunoștință pentru harul vieții și magia lupilor albi. Îți mulțumesc pentru călăuzirea ta, pentru că ne-ai încredințat rolul de a fi gardieni ai pădurilor și veghetori ai întunericului. Cu fiecare pas în această lume sălbatică, simt legătura noastră adâncă cu pământul și cu toate ființele vii. Îți cer, Marele Zalmoxis, să ocrotești haita noastră și să ne călăuzești în tărâmurile misterioase ale nopții. Dă-ne puterea să fim lupi iscusiți și păstrători înțelepți ai acestui loc sacru. Binecuvântează-ne cu ochi care pătrund misterele nopții și cu urechi care ascultă suspinul vântului. Fă din haita noastră un simbol al unității și al loialității, iar cântecul nostru să răsune în armonie cu inima pădurii. În fața ta, Marele Zalmoxis, aduc această rugăciune cu umilință și adâncă recunoștință. Fă ca vântul să o ducă în toate colțurile pământului, iar sufletele noastre să se simtă conectate la măreția naturii. Amin.

Mai mult...

Licurici și furnici

Într-un microcosmos ascuns, sub frunzișul umed și dens,

Furnicile își urzeau imperiul, cu arhitectură în suspens.

O cetate din grăuncioare, în formă de labirint,

O rețea de galerii, unde umbra și lumina se împletesc fluent.

 

Cu antene vibrând în simfonii de comunicare tacită,

Ele orchestrează o lume, cu o etică minuțiosă, implicită.

Muncind în unison, cu o precizie aproape sacrosanctă,

Ele împart între ele sarcini, într-o ordine ce nu cunoaște frica sau frântă.

 

În acest teatru de umbre, licuricii își fac apariția în scenă,

Cu abdomenul lor luminescent, în noaptea serenă.

Ei sunt farurile cerului, alunecând printre constelații de frunze,

Desenând în aer hieroglife, cu lumina ce din ei răsfrânge.

 

Pictând în eter, licuricii par să le spună furnicilor:

"Vedeți mai mult decât tuneluri, există și cerul!"

Dar furnicile, înțelepte în pragmatismul lor ancestral,

Răspund: "Știm, dar construim temelii, pentru visele voastre astral."

 

Astfel, în acest poem al naturii, se împletesc două lumi,

Una ancorată în pământ, alta în zboruri sumbre sau strălumi.

Furnicile și licuricii, într-un dialog neprețuit de viu,

Unul despre pământ și muncă, celălalt despre cer și răstimpuri târziu.

 

Aceasta este saga nevăzută, într-un colț de lume uitat,

Unde fiecare creatură, suprem, e în destinul ei încrustat.

Un poem de complexitate, unde fiecare vers e un act,

Și fiecare strofă, un testament al vieții, într-un perfect contract.

Mai mult...

Furnica

E ființă mică, 

Harnică furnică, 

Adună mâncare 

Nu obosește, la soare. 

 

Autor: Nicoleta Postovan 

Strofă de patru versuri 

Mai mult...

La coasă!

Dis de dimineață am plecat la coasă

Că s-a anunțat la meteo că o să plouă,

Vreau să îmi aduc rapid fânul acasă

Știind  că iarba se taie bine când e rouă.

 

Toată ziua am cosit cu mare spor,

Brazdă după brazdă am răsturnat,

O ciocărlie a triluit frumos în zbor,

Iar eu am ascultat și-am fredonat.

 

Și ritmul meu a fost precum cânta

Când mai rapid și mai apoi domol,

Duiosul sunet urechea-mi încânta

Și obosit pe seară eram cu lanul gol.

 

Dator n-am vrut deloc eu să rămân

Pe cântăreț mărinimos l-am răsplătit,

Cu firimituri împrăștiate pe pământ

Pe care cu iuțeală mare le-a ciugulit.

 

Ca doi prieteni buni ne-am despărțit

Ea sus spre nori cântând s-a avântat,

Iar eu am adunat în coșul cel sfințit

Ce a  rămas pe jos, de mine presărat.

 

Uite așa am petrecut o zi la coasă

Acompaniat de càntul ciocârliei,

Pe seară m-am întors voios acasă,

Și cu umor, am povestit totul...soției!

 

 

Mai mult...

Peștișorul auriu

Habitat de apa pura,

Energie din terestru.

Incolor,fără glazura!

Interzis pentru pedestru.

 

Interior de mic acvariu,

Cu cristale și oglinzi!

Pentru peștișorul auriu,

Ce din magic îl desprinzi.

 

Singuratic și țâfnos,

Albastrui spre mov electric!

In oglinda-i majestuos,

Ambient mereu prielnic.


Inoata delicat și încrezător,

Ma observa zi și noapte.

Ca și conștiința impunător!

El își va schimba culorile toate!

 

Am o singura dorința,

Sa te fac sa nu fi trist!

O așa magica ființa, 

La fericirea ta as vrea sa asist!

 

Iti aduc și lumânări,

Pietricele,nestemate!

Sa îți treacă supărări,

Si a tale-ți jumătate.

 

Va rămâne un mister,

De ce preferi tu singurel.

Esti tu oare din eter?

Sau ma înțelegi tu suflețel?

 

 

Mai mult...

Povestea broscutei Pipo

Pipo era o broscuță verde,mică și vioaie,care trăia fericita pe malul unui lac limpede. Îi plăcea să sară de pe o frunza pe alta ,și să se joace cu celelalte broscuțe în apă.Dar într-o zi ,in timp ce se odihnea la soare ,un copil care se juca pe malul lacului o prinse și fără să stea prea mult pe gânduri ,o aruncă în iarbă,departe de apă.Pipo se rostogoli cu viteză,și când se opri ,simți că pielea i se usucă .Broscuțele nu pot trăi mult timp departe de apă! Cu toată forța ,începu să sară ,și să sară ,din ce in ce mai repede ,până când ,in cele din urmă ,ajunse într-un ochi de apa mic ,ascuns printre firele de iarbă. Însă lacul era departe ,iar Pipo era singură. Nu avea prieteni, nici mâncare ,iar locul in care ajunsese era prea mic pentru a-i fi casă. Multe animale și mulți oameni treceau zi de zi prin poeniță ,dar nimeni nu observă broscuță blocata in băltoacă . Într-o zi ,o pasare flamingo ,grațioasă și frumoasă ,cu pene roz și albe ,se plimba prin poaiană. Își întinse aripile ,apoi pași ușor pe pajiște.Dar ,dintr-o dată ,simți că piciorul i se afundă într-o baltă mica .

-Ouch! Ce-i asta ? Cine a pus aici aceasta gaura ?

-Era foarte aproape să-mi rup piciorul meu firav ! spuse pasărea flamingo îngrijorată .

Când privi mai atent ,văzu o broscuță verde tremurând în apă.

-Ce faci acolo ,micuțo ? De ce nu ești în lac ? întrebă curioasa pasărea .

Pipo îi povesti tot ce se întâmplase ,și o rugă să o ajute .

Pasărea flamingo se gândi un pic .Se întoarse într-o parte , apoi în cealaltă parte , se răsuci și merse înapoi , apoi ,iute ,se întoarse la băltoacă , își deschise larg aripile și le scutură, încercând să găsească o soluție . Daca își bagă ciocul ,riscă să o rănească pe broscuță ,și nu își dorea asta . Dar atunci ii veni o idee! 

Se apropie de un copac mic ,și rupse cu ciocul o creangă subțire .

-Prinde-te bine de aceasta creanga ! Te voi trage afară cu grija ,spuse flamingo.

Zis și făcut . Pipo se agãță strâns de creangă , iar pasărea trase ușor ,până ce broscuța fu afara din băltā. Apoi, cu picioarele ei lungi și grațioase ,flamingo o duse repede până la marginea lacului. 

-Gata ,Pipo ! Acum ești acasă ! spuse flamingo scuturandu-si penele colorate . Pipo ,nu mai sta pe gânduri .Cu un salt mare , plonjă în apa limpede .

-Splash ! Ce bine e sa fii acasă ! spuse bucuroasă.Din toate colțurile lacului ,broscuțele veniră sa o slaute . 

-Bine ai revenit ,Pipo ! strigară ele în cor ,orăcăind. 

-Oac ! Oac ! 

Pipo , se întoarse spre pasărea flamingo ,și îi spuse : 

- Îți mulțumesc că m-ai ajutat !Fără tine nu aș fi reușit ! 

Flamingo o privi ,clipind blând din ochii ei ca două mărgele negre .

-Toate vietățile merita sa fie ajutate și protejate .Oamenii trebuie să aibă grijă de natură și de animalele care trăiesc în ea. Dacă toți am fi prieteni cu natura ,lumea ar fi mai frumoasă ! 

Pipo ,dădu din cap și se afunda în apă,fericit ca avea din nou prieteni și un loc unde sa trăiască .

Și de atunci ,dragi copii , broscuță Pipo și pasărea flamingo au rămas cele mai bune prietene ,iar toți cei care le-au văzut împreună au învățat că trebuie să aibă grija de animale și să protejeze natura . 

 

Sfârșit .

 

🐸Povestea broscuței Pipo🐸

🧑‍🤝‍🧑Poveste pentru copii👭

🪶Text: Ionela B.Nechita🪶

🪶Toate drepturile de autor sunt protejate și rezervate .🪶

Mai mult...

Rugăciunea Lupului Alb

Sub luminile dansante ale nopții și în tăcerea pădurii, eu, Lupul Alb, mă înclin în fața cerului întunecat și a stelelor strălucitoare. Îmi deschid sufletul și inima în această rugăciune adâncă, sub cerul nesfârșit. „Marele Zalmoxis, paznicul tărâmului divin și părintele tuturor ființelor, aduc această rugăciune ca o cântare de recunoștință pentru harul vieții și magia lupilor albi. Îți mulțumesc pentru călăuzirea ta, pentru că ne-ai încredințat rolul de a fi gardieni ai pădurilor și veghetori ai întunericului. Cu fiecare pas în această lume sălbatică, simt legătura noastră adâncă cu pământul și cu toate ființele vii. Îți cer, Marele Zalmoxis, să ocrotești haita noastră și să ne călăuzești în tărâmurile misterioase ale nopții. Dă-ne puterea să fim lupi iscusiți și păstrători înțelepți ai acestui loc sacru. Binecuvântează-ne cu ochi care pătrund misterele nopții și cu urechi care ascultă suspinul vântului. Fă din haita noastră un simbol al unității și al loialității, iar cântecul nostru să răsune în armonie cu inima pădurii. În fața ta, Marele Zalmoxis, aduc această rugăciune cu umilință și adâncă recunoștință. Fă ca vântul să o ducă în toate colțurile pământului, iar sufletele noastre să se simtă conectate la măreția naturii. Amin.

Mai mult...
prev
next

Alte poezii ale autorului

Școala

Nu-mi place școala, ce să mai facem,

profesoara: dar la tablă de ce tacem,

geografia e mai grozavă,

la română multă zarvă,

iar la mate poate fi interesant,

dar la tablă nu-i cam palpitant,

dar științe e coșmar!

parcă mănânci un măr amar,

plastica e wow,

carioci nu-ți dau.

tehnologica-i la fel,

și lipesc un turn efel,

și examene formative,

și examene sumative,

ah ah acuș înnebunesc,

școala e un lucru firesc!

 

Mai mult...

O carte

O carte, te face deștept, 

Citind informații, vei fi înțelept, 

Din ea citești povești, 

Despre oameni, harnici și Onești, 

Să nu uităm de poezii, 

În care aflăm situații hazlii, 

Făt frumos pe cal călare,

Pinocchio, cu nasul mare, 

O mică, cărticică, de matematică, 

Nu i de scris sau dramatică, 

Acolo sunt și cifre, chiar și numere 

Semnul bețișoare, Plus ,

Ce înseamnă adunare,

Și scăderea, la minus.

Fel de fel, de paranteze, 

Iar gândirea, operații să creeze, 

Mini probleme și acolade, 

La română, lungi balade.

Apoi și muzica, 

Nu mai prind de logica, 

Compozitor vestiți și piesa lor melodioasă,

Prin versuri scrise, e frumoasă, 

Știința omenirii! 

Îți zice, cum să înflorească crinii!

Cum Steluța a căzut? 

Cum Un om a apărut? 

Istoria, misterul mare, 

 Îți spune, trecutul ce secrete are! 

Pun pariu că ați auzit, de cartea roșie, 

În care se prezice, ce animale, sunt în dispariție.

 

Autor: Nicoleta postovan

Mai mult...

Enigma ca printre vise

Enigma ca printre vise, 

Călătorește larg, 

Mistere ce au fost împinse,

La un capăt de mic crai.

 

Un mister prin coardele vocale,

Se-ascunde și acolo,

Își va ascunde părțile sale,

Ca și cum în colo-colo-n.

Autor: Nicoleta Postovan 

Mai mult...

Sunt zvonuri sau doar șoapte?

Sunt zvonuri sau doar șoapte?

Eu număr pân la șapte,

De ce le-aud până noapte?

Ce-am făcut cu aceste fapte?

Relele de corp sunt acum înfipte...

Conversații neîntrerupte,

De ce ele trebuie din nou să mă irite?

Și de la capăt începute...

 

Autor: Nicoleta Postovan 

 

Mai mult...

Oamenii de zăpadă

Primul pas ninge,

În grădina noastră,

Al doilea pas,

Privim la fereastră,

Al treilea pas ,

Ieșim la joacă,

Al patrulea pas,

Trebuie să-ți placă,

Facem omul de omăt,

Al cincilea pas,

Trebuie să îl arăt,

Parcă-i râs,

Cine nu știe,

E cel mai frumos,

Dar afară e lunicos,

Trebuie să-i pun și o pălărie,

Ca să fie ca o mică păpădie,

I-am făcut și o amică,

Dar acum este mai mică,

Căci soarele puțin o topise,

Ia și uită un nor acum venise.

 

Autor: Nicoleta Postovan 

 

Mai mult...

Costurile magazinului

Un leu un fruct,

Cinci lei un product. 

Autor: Nicoleta Postovan 

Strofă de două versuri 

Mai mult...

Școala

Nu-mi place școala, ce să mai facem,

profesoara: dar la tablă de ce tacem,

geografia e mai grozavă,

la română multă zarvă,

iar la mate poate fi interesant,

dar la tablă nu-i cam palpitant,

dar științe e coșmar!

parcă mănânci un măr amar,

plastica e wow,

carioci nu-ți dau.

tehnologica-i la fel,

și lipesc un turn efel,

și examene formative,

și examene sumative,

ah ah acuș înnebunesc,

școala e un lucru firesc!

 

Mai mult...

O carte

O carte, te face deștept, 

Citind informații, vei fi înțelept, 

Din ea citești povești, 

Despre oameni, harnici și Onești, 

Să nu uităm de poezii, 

În care aflăm situații hazlii, 

Făt frumos pe cal călare,

Pinocchio, cu nasul mare, 

O mică, cărticică, de matematică, 

Nu i de scris sau dramatică, 

Acolo sunt și cifre, chiar și numere 

Semnul bețișoare, Plus ,

Ce înseamnă adunare,

Și scăderea, la minus.

Fel de fel, de paranteze, 

Iar gândirea, operații să creeze, 

Mini probleme și acolade, 

La română, lungi balade.

Apoi și muzica, 

Nu mai prind de logica, 

Compozitor vestiți și piesa lor melodioasă,

Prin versuri scrise, e frumoasă, 

Știința omenirii! 

Îți zice, cum să înflorească crinii!

Cum Steluța a căzut? 

Cum Un om a apărut? 

Istoria, misterul mare, 

 Îți spune, trecutul ce secrete are! 

Pun pariu că ați auzit, de cartea roșie, 

În care se prezice, ce animale, sunt în dispariție.

 

Autor: Nicoleta postovan

Mai mult...

Enigma ca printre vise

Enigma ca printre vise, 

Călătorește larg, 

Mistere ce au fost împinse,

La un capăt de mic crai.

 

Un mister prin coardele vocale,

Se-ascunde și acolo,

Își va ascunde părțile sale,

Ca și cum în colo-colo-n.

Autor: Nicoleta Postovan 

Mai mult...

Sunt zvonuri sau doar șoapte?

Sunt zvonuri sau doar șoapte?

Eu număr pân la șapte,

De ce le-aud până noapte?

Ce-am făcut cu aceste fapte?

Relele de corp sunt acum înfipte...

Conversații neîntrerupte,

De ce ele trebuie din nou să mă irite?

Și de la capăt începute...

 

Autor: Nicoleta Postovan 

 

Mai mult...

Oamenii de zăpadă

Primul pas ninge,

În grădina noastră,

Al doilea pas,

Privim la fereastră,

Al treilea pas ,

Ieșim la joacă,

Al patrulea pas,

Trebuie să-ți placă,

Facem omul de omăt,

Al cincilea pas,

Trebuie să îl arăt,

Parcă-i râs,

Cine nu știe,

E cel mai frumos,

Dar afară e lunicos,

Trebuie să-i pun și o pălărie,

Ca să fie ca o mică păpădie,

I-am făcut și o amică,

Dar acum este mai mică,

Căci soarele puțin o topise,

Ia și uită un nor acum venise.

 

Autor: Nicoleta Postovan 

 

Mai mult...

Costurile magazinului

Un leu un fruct,

Cinci lei un product. 

Autor: Nicoleta Postovan 

Strofă de două versuri 

Mai mult...
prev
next