Mama te iubim

În suflet port mereu iubirea,

Căldura voastră, nemurirea,

Cu voi am crescut în mii de feluri,

Mi-ați fost stele și casteluri.

Mama, Tata, inima mi-e plină,

Cu voi alături, viața-i lumină,

Zile senine, nopți cu visare,

Voi sunteți a mea alinare.

În ochii voștri, am găsit speranță,

Prin drumul vieții, plin de ceață,

Cu sfaturi blânde și răbdare,

Ați fost mereu a mea cărare.

Când vântul bate și ploaia cade,

Voi sunteți soarele ce nu dispare.

Nu-i pe lume mai frumoasa
Mama, decit e a noastra
Scumpa mindra si duioasa
Nu gasesti in lumea asta
Orice floare colorata
Nu-I mai firava ,curate
Dintre miile de stele
Mama-I luna printe ele
Iti dorim un cer senin
Lumina dragoste din plin
Sincer ce sa-ti daruim
Drept simbol ca te iubim
Mama mea e scumpa floare
O iubesc cu-nflacarare
Ea i-o sfinta si frumoasa
Pentru mine-I fire aleasa
No voi vinde pe nimic
Nici pe aur nici pe-argint
Zilnic o voi ajuta
Pentru ca e mama mea
O iubesc si-mi pare bine
Cind ea sade linga mine
Iar cind pleaca undeva
Mi se rupe inima
Cind o vad muncind pe frig
La caldut in cas-o strig
Iar cind soarele o frige
Sufletul in mine plinge

Spre cer noi am trimis mesaj

Cu destinație pe Domnul Sfânt,

Unde s-a dus și mama noastră

Când s-a-nălțat de  pe pământ

 Sperăm că n-am greșit adresa

Și un mic semn noi să primim,

Până atunci cu toții ne rugăm

Și numele ei sfânt îl pomenim

Gândul ne duce departe-n timp

Spre clipe minunate și amintiri,

Ochii de lacrimi ni-s inundați

Și ne-nțelegem doar din priviri

Mereu ne strângem pe-acasă

De mama nu suntem așteptați,

Tristețea este în casa noastră

Și-a dispărut mirosul de cârnați

Cândva, erau bucate peste tot

Cu care mama fericită ne servea,

Și să rămână întotdeauna calde

Cu grijă, cu un ștergar le-acoperea

Acum mai toate nu-s la locul lor

Prin curte, beci și-a ei cămară,

De-avem nevoie de ceva ni-i greu

Iar viața fără ea a devenit povară

Abia acum realizăm ce este mama

Și cât de mult ea astăzi ne lipsește,

Iar pe moment avem o mică teamă

Să nu o supărăm, când ea de Sus..la noi privește!

Ești o rază luminoasă, 

Ce prin gânduri, se revarsă, 

E scumpica mea mămică,

Pentru mine, lacrimi pică. 

Nopțile-mi sărută fruntea, 

Limpezâ-ndumi chiar și mintea,

Ea mă iubește, 

Și mă ocrotește.

Iartă-mă mamă că nu-ți spun mereu 

Ce conștientă sunt că m-ai crescut cu greu,

Ți-ai luat rolul de tată

Pentru fiecare dată

N-am simțit lipsa a nimic 

Căci așa e cînd ești mic ....

Aveam doar iubirea ta 

Și mă bucuram doar de ea.

Printr-o mie de fețe cunoscute,

Imi apari tu,facandu-mi gândurile tăcute,

Prin prezenta ta, plina de iubire,

Nu mi pot reda,dureroasa desparțire.

Aș fi vrut să ne iubim prin șoapte,

Să mi citești a viitorului carte,

Să ți cant din ale mele poezii,

Fiind scrise din ale noastre amintiri.

Aș fi vrut să avem inelul promisiunii,

Să impărtășim sărutul rațiunii,

Să mi dai părul intr o parte,

Să ne iubim,în miez de noapte.

Te vreau în orice mod posibil,

Te vreau,chiar daca unii considera-penibil,

Iți vreau inima,din nebunie,

Să mi potolesc dorul te tine.

Dar a venit timpul sa pleci,

-ne  despart chipurile cerești,

Și inainte sa ne despărțim,

Ai mai vrea să ne mai iubim?

Să ne iubim cum se cuvine,

Într o lume fără de lumină,

Doar noi doi ,la malul unui lac

Unde ne scufundam in al emoțiilor plac.

Te vreau in a nopții tăcere,

Te vreau in a soarelui mângâiere,

Să ți ofer iubirea ce mi o țin,

Și să mor, în al iubirii destin.

de Motelica Luiza

Toți ciclopii în noapte
Râd și sar pe spate
Armură de argint sângeroasă
Cavou sfințit cu apă proastă
O sabie ce emană căldură
Scoasă dintr-un sacrificiu.

Sunt o anomalie
Gândul mi-e puternic
Iar voința slabă
Stau topindu-mă într-un sicriu făcut din cordoane ombilicale
Ce miros a mort ce nu se descompune.

Cel ce demult știa să gândească
Sunt într-o ipostază proastă
Și stări de maniac infestează amintirile
Și uit cum era să simt trăirile.

Ploaie de cuțite foarte luminoase
Într-un cimitir fără morminte
Eu sunt primul client aici în iad
Și perspectiva îmi vede corpul fericit într-un vis amar
Dar gândul mi-e pierdut
Și singura chestie pe care nu am învățat-o a fost să fug
Nemişcat stau și nu de spaimă
Simt cum un păianjen argintiu mă atinge cu o lamă.

O biserică în deal
Înfășurată într-o ceață de argint
Și plină de coșciuge de argint
Eu sunt din argint
Și nu mă mișc
De frică zâmbesc și de fericire tremur
Trebuia să omoare copilul, nu mielul.

Macabru și însângerat
Măruntaie pline de calciu în dulap
Greață de la mirosul de putrefacție
Interior fără atracție
Cezariană pentru a-mi scoate viermii din stomac
Ce credeam că sunt fluturi, dar s-au maturizat.

Ploaia, furtună și vremerea rea este exact ce se întâmplă în zona mea

Astea ma liniștesc, cu ce e rău încep sa ma obisnuiesc

Vreau liniște, dar nu gasesc

De ce oare sa ma mai obosesc? 

Viata lovește peste tot

E nevoie de un antidot,

E rău de tot.

Îmi e frica și de umbra mea

 Dar nimeni nu vede, oare e bine asa?

Lumea zice sa iau în seama și faptul ca mi se întâmplă lucruri bune, 

Dar lucrurile nasoale ma umplu de spume. 

As fi vrut sa am viata de căcat de la început, dacă era asa acum, probabil nu era prea mult. 

Pur și simplu toate pe care mi le doresc, nu se îndeplinesc ceea ce e prostesc, nebunesc și deprimesc. Bye! 

    Mă plimbai pe străzile Brăilei de multe ori, le-am străbătut la pas, și cu fiece plimbare am descoperit câ te ceva. Brăila, un oraș alinat de briza răcoroasă a Dunării, fluviul superb, care este precum sufletul orașului. Aici, oamenii simt diverse situații precum valurile Dunării, și fiecare val reușește să răzbească, și să încânte privirea, impresionând cu armonia sa.

    Aici, fiecare om are o poveste bătrânească de spus. Tradițiile diferitelor comunități nu s-au pierdut, ci au fost conservate cu multă grijă de pasionalii brăileni. Portul, acum căzut în dizgrație, cândva a fost inima orașului, care a putut să devină ce este astăzi cu ajutorul său. Brăila, un oraș cu multe etnii, provenite din diverse colțuri ale Europei, este un oraș al armoniei între popoare și cultură.

    Clădirile sale, monumente arhitectonice, îmbină modernul cu vechiul. Poți vedea case din ani '20, stând alături de clădiri noi. Și totul se îmbină într-un grațios dans dintre epoci, un dans care nu are cum să nu îți stârnească interesul și admirația.

    Bisericile numeroase ale Brăilei conservă, alături de muzeu și clădiri celebre, istoria unei așezări vechi, cu o poveste îndelungată în spate. Nimeni nu ar putea bănui câte comori culturale se pot ascunde în spatele unor fațade, acoperișuri, uneori chiar ruine. Totul este o combinație între oeiental și occidental, cu amprenta locală. 

    Locuitorii, primitori, îți oferă totul. Nimeni nu este o mai bună călăuză decât un brăilean care a crescut și a iubit în acest oraș, ce se leagănă în ritmul Dunării.

    De aceea, dragi cititori, Brăila este unică. Căci înseamnă o combinație între natură și omenire, un mixt ce a reușit. Și, tocmai de aceea, vă invit să vizitați orașul, cu drumurile sale vechi, natură minunată, dar și locuitori buni, diferiți doar prin cultură, dar nu și prin umanitate.

                                                            AUTOR:   S.E.M.

                                                               (inițialele mele)

Cerul e înnourat.

După cum văzuserăm,

Și nori plutesc neîncetat,

Fără griji ce nu avuseră.

Aș dori să fiu și eu un nor.

Fără griji, probleme,

Însă sunt doar un muritor,

Ce își trăiește vremea.

Căștile pe cap,noaptea târziu
Ma plimb pe stradă si scriu.
Scriu despre tine
Și despre a noastră soarta,
Aștept țigară sa se termine
Fiind pe dinăuntru moartă.
Parfumul tău deodată îl simt,
Și ca o sa apari eu presimt,
Cu frica și speranța
Ma uit înapoi spre trecut,
Ca ultima toanta
Îmi amintesc cât te am plăcut...
Ma întorc spre viitor
Și sper sa uit de al tau dor.