Iartă, mamă

N-am fost mințit de mic cu moși
Eram mic copil,m-am prins
Că mama ascundea cadouri
Lânga pomul nostru aprins 

Fără moș doar crăciunița
Lânga pomul cu ghirlande 
Unde ascundea când dulciuri
Fie un fruct sau câte-o carte

Nu purta cu ea desagi 
Nu venea la noi cu sacul
Ne doream un singur lucru
Să fim unul lângă altul

N-a fost bătrânul ăla vesel
Care cică purta roșu'
Ne doream de mici copii
Crăciunița și cu moșu'

Era timp de sărbătoare 
Roș-aprins,dar nu de sânge
Sângeram pe dinăuntru
Când vedeam ca mama plânge

Bătea drumuri lungi știu bine
Zăpezi mari și fără reni
Aducea crăciunu-n casă
Și zâmbeam în alea vremi

Nu voiam multe deloc
Nu voiam să umple coșul
Voiam doar să-și amintească
Și de noi odată moșul

Voiam să știe și el nenea 
Noi micuți stăteam grămadă
I-am fi dat noi lui cadouri
Doar să vină să ne vada

N-a venit nici într-un an
Însă nu ne explicase
De copii am înteles
C-a rămas la alte case

Și de-atunci micuț mi-am zis 
Mi-am promis-o ca nebunul
Când cresc o să-mi iau un ren 
Să-i aduc în dar Crăciunul

Crăciunița fără moș
E povestea lor,nu drama
Pentru noi și fără reni
Tu ai fost Crăciunul,Mama

E un înger pe pământ, 

Îți dă viață, 

Te învață, 

Te îndrumă... 

Te răsfață. 

Te mai ceartă, 

Te și iartă, 

Te iubește, 

Nu rănește, 

Numai binele-ți dorește.

Fără ea totu-i pustiu,

Lângă ea totul e viu. 

E o rază de lumină, 

E o ființă ce te-alină.

Lângă ea, totu-i ușor,

Îți dă aripi ca să zbori, 

Te învață să visezi, 

Drumul vieții să-l urmezi.

E o zână din povești, 

E măicuța ce-o iubești.

    🦋 S. ALY 🦋

Azi de ziua ta,

Iubirea ți-o aștern pe foaie,

Pentru că, iubirea ta mama,

Nici în vise nu-i mai mare!

Roșie ca trandafirul,

Puternică ca vârtejul,

Veșnică-i puterea ei,

Răsarită dintr-un tei,

De dragoste de mamă!

Dragă mamă,
Astăzi părul ți-e cărunt și parcă nu mai zâmbești ca altă dată
Îți văd în colțul ochilor frumoși o lacrimă, parcă uitată
Sunt oglinda a tot ce ai trăit, cu bune și cu rele
Cu zâmbete și lacrimi, multe momente grele
Am crescut, mamă, astăzi știu că fraza “nu-mi place prăjitura”
Înseamnă de fapt “nu ne ajunge tuturor, dar sper totuși să mai rămână una”
Știu că parfumul, cerceii sau rochia pe care o doreai
Rămâneau mereu o amintire la care să ajungi, nu reușeai
Astăzi știu, mama, ce înseamnă sacrificiul tău
Că am avut ce mi-am dorit mereu, deși știu ca poate ți-a fost greu
N-am cum să te răsplătesc vreodată
Nu o să te mint, mă simt puțin cam vinovată
Dar tot ce sunt astăzi, sunt datorită ție
Pentru mine, mamă, tu reprezinți speranța vie.
N-am cum să te răsplătesc, însă îți dau în dar o îmbrățișare caldă
Să te mai văd iarăși zâmbind frumos și cald ca altă dată.
În sufletul meu te păstrez ca pe o amintire nepătată
Că mi-ai ținut, iubito, loc și de mamă, si de tată.
-Z.a.

Azi in ziua cea speciala 

eu iti spun un ,, la multi ani''

pentru al tau suflet bun si cald,

eu strig de bucurie in lumina fetei tale!

Glasu tau pe mine ma alina 

cand imi spune ,,ce mai fac''

Tu esti astrul de lumina 

cu privirea ta senina

Se stinge cerul, dar rămâi lumină,

În pașii mei, o mână nevăzută,

Tu, mama, veșnică rădăcină,

Cu voce caldă, blândă și tăcută.

Te-ai dus în zori, când stelele vegheau,

Dar numele tău curge ca o rugă.

Anna — și florile șoptesc când plouă,

Și-n vântul serii, când inima îți strigă.

Mi-ai pus în palme dragoste curată,

Cu ochii tăi mi-ai învățat seninul,

Și deși dorul îmi apasă piatra,

Îți simt iubirea cum îmi ține spinul.

Mamă, nu plâng — te scriu în poezie,

În fiecare vers ești lângă mine,

Când lumea cade, tu-mi rămâi tărie,

O rugă vie-n sângele din vine.

Așa învăț că dragostea de mamă

Nu moare, nu se pierde printre ani

E cerul ce mă cheamă pe a mea ramă,

E zâmbetul păstrat printre oameni.

Și tuturor ce-și uită rădăcina,

Le spun: iubiți, că timpul nu așteaptă.

O mamă e o viață, nu doar vina

Că uneori tăcem cu inima prea dreaptă.

Iar tu, mama, tu, Anna,

Rămâi cu mine-n vis, în rugă, în zare

O flacără ce nu o stinge toamna,

O mângâiere fără de hotare.

Poezia este dedicată mamei mele, Anna Guțu, decedată în primăvara anului 2010, la doar 49 de ani. Dumnezeu să o odihnească în pace!

gheața de sub mine e tot mai subțire,

o simt cum crapă sub pașii mei grei,

și orice mișcare oricât de ușoară,

mă poate lăsa să mă pierd printre ei.

imi țin răsuflarea dar frigul mă arde,

nu știu cât timp mai pot să rezist.

poate că mâine n-o să mai fie,

poate că mâine n-o să exist.

intind mâna-n gol, dar nimeni nu vine,

nimeni nu vede că sunt pe final

că gheața se rupe, că lumea ma uită

că-n mine e haos, tăcere și val.

Privești în oglindă, dar vezi doar un chip,
Ascuns în minciuni, invidie și chin,
Pe internet, te arăți fericit,
Dar sufletul tău e gol și plin de venin.

Nu ne-am născut cu ură în noi,
Dar alegem să ne-mbrăcăm în ceață,
Purtăm măști grele și nu vedem roi,
De oameni ce caută speranță.

Nu ai ales să te naști în furtună,
Dar alegi să te lupți într-un război mut,
Între iubire și ură, găsești o minciună,
Și uiți că-n adânc, toți suntem la fel născuți.

niciodata n-ați știut

cum mam rupt în mii de fire,

cum taceam fără să spun,

cum plangeam fără oprire.

ati văzut doar ce-am lăsat,

ce am lasat ca sa se vadă.

n-ați știut cât am luptat

sa nu cad, să nu mă scadă.

cate nopți m-au prins în gol,

câte zile m-au trădat,

câte ori am vrut să spun

totusi nu m ati ascultat.

mai știi când îmi făceai complimente?

cuvinte simple, dar atât de vii..

tu nu știi, dar făceam ss la tot,

le păstram în galerie, pentru noptile târzii))

când noptile-mi păreau pustii și reci,

când totul parea sa cada jos,

le citeam și, măcar pentru moment,

totul devenea mai frumos.

tu nu știi, dar uneori, in noapte

când dorul era ca un nod,

răsfoiam acele mesaje uitate,

si-mi erau, fără să știi, antidot.

Sub cerul Moldovei se-așterne o tăcere,
Cei ce pleacă îşi lasă visele-n zadar,
Ura-i ca o umbră ce crește-n durere,
Nu aș vrea să învinovățesc pe nimeni, dar…

Copiii își uită rădăcinile-n depărtare,
Iar dorul ce-i mistuie rămâne tot amar,
Pe pământul ce cândva le-a fost alinare,
Nu aș vrea să învinovățesc pe nimeni, dar…

Moldova se-apleacă sub povara uitării,
Cu inimi goale, ce nu mai găsesc hotar,
În urma lor rămâne ecoul depărtării,
Nu aș vrea să învinovățesc pe nimeni, dar…

sub ploapele-ți de timp trudite,

se-ascunde visul obosit,

speranțe vechi și risipite,

in gandu-ți ce s-a risipit.

prin ani te-ai dus, prin ani te-ntorci,

ca un străin pe drumul tău,

înveți să ceri, înveți să porți

povara lumii fără rău.

oameni se nasc, oameni apun,

va niște frunze-n vânt purtate,

unii iubesc, alții se pun

statuie-n visele uitate.

si-n toată zbaterea aceasta,

in mersul vietii ne-ncetat,

rămâne-n noi doar ce ne-apasă—

un om, un dor, un gând uitat.