Mama te iubim

Acolo sus, pe cerul plin de stele,
Zăresc şi chipul mamei mele.
Ce încearcă într-una, să-mi vorbească,
De relele de pe pământ, să mă ferească.

Şi tac, ascult şi încep acum să plâng,
Când ştiu, că mama a plecat de pe pământ.
La ceruri sus, va fii mereu,
Că aşa a vrut-o, bunul Dumnezeu.

Dar mult prea tânără, săraca a plecat,
Acolo sus, la Domnul a urcat.
Şi paşii i-mi veghează zi şi noapte,
Vorbinu-mi, mie doar în şoapte.

Şi încerc cu ea, în noapte să vorbesc,
Dar chipul ei, blajin nu îl între zăresc.
Şi de odată eu tresar, mirat din somn,
Privesc icoana, din perete şi apoi dorm.

Şi dimineaţa, mă trezesc îngândurat,
Căci visul, repede sa terminat.
Şi deodată, repede îmi dau seama,
Căci pe pământ, nu mai e mama.

Ochii tăi frumoşi albaştri,

Ca azurul îi ai mamă.

Părul tău frumos şi negru,

Chipul tău de pus în ramă.

Mâinile tale firave,

Inima blândă şi bună.

Sufletul tău bună mamă,

El e bun de pus la rană.

Ştiu mamă că ai plecat,

Sus la ceruri ai zburat.

Îngerii au venit de sus,

Şi te-au dus la Domnu Sfânt.

De când ai plecat la ceruri,

Zi de zi eu te visez.

Şi mă rog la tine Doamne,

Sărutând multe icoane.

Tu iartă-mă mamǎ,

Că copil ideal eu nu ți-am fost.

Cam crescut prea repede,

Că în viață am vrut să-mi fac un rost.

Tu iartă-mă mamă,

Că te iubesc des nu ți-am spus,

Că mi-a fost teamă

Să te cuprind de-ajuns.

Tu iartă-mă mamă,

Pentru atâtea nopți nedormite

și lacrimi vărsate mii,

Ajungând acum eu mamă

Știu ce înseamnă ,durerea pentru ai tăi copii.

•Iubesc doi ochii

•Ce-mi spun de deochi 

•Mă mângâie noaptea târziu 

•Cu chipul gingașiu 

•În lume este doar una

•Ce-ți crede minciuna 

•Și îți spune într-una 

•Că semeni cu furtuna 

•Acum pornești și dincolo te liniștești 

•Pe lume este doar una 

•Ca mama nu-i niciuna

Lorena

Ești o rază luminoasă, 

Ce prin gânduri, se revarsă, 

E scumpica mea mămică,

Pentru mine, lacrimi pică. 

Nopțile-mi sărută fruntea, 

Limpezâ-ndumi chiar și mintea,

Ea mă iubește, 

Și mă ocrotește.

Dragostea de mama

de рragul рarintesc,

iti zic a mia oara 

cat de mult eu te iubesc

Doi prieteni copilaș

Tare harnici și isteți

Vor să facă în ogradă

Un om mare de zăpadă

Încep treabă cu domulul

Dau zăpadă rostogolul

Și-astfel întocmesc ușor

Din zăpadă omul lor

Capu-l fac ,apoi drept nas,

Pun un morcov de pripas,

Pentru ochi sunt tocmai buni

Două cioturi de cărbuni

Pălăria,un castron

Doi trei nasturi la burtica

Și omul de zăpadă-i gata

Dar venit-a iepurașul

Urechiatul și poznașul,

Și-a mâncat pe negustate

Morcovul pe jumătate.

De Cocoru David Cristian

Si dupa atata amar de vreme,

Bratele mi au prins putere,

Ochii mi au capatat vedere,

Iar inima avere.

in mine scantei din el

imi spun sa fac totul altfel,

Dar eu deja am trecut la alt nivel

sau poate ma insel…

Te-am iubit

Dar poate nu a fost destul

Chiar credeam ca îți sunt menit

Dar m-ai făcut sa cred ca nu te merit

Ti-am dat tot ce am avut

Si am făcut tot ce am putut

Dar “te iubesc” au fost doar doua cuvinte pentru tine

Nu ai cum sa iubești fără dragoste de sine

Mi-ai arătat ca pot iubi

Ca ma pot deschide fără dubii

Dar cu ce folos ai făcut-o

Daca dragostea tot tu ai omorât-o

Vindecarea nu exista

Exista doar o viața trista

Fără sens,fără rost,fără iubire,fără tine

Cred ca lumea asta ar fi mai buna fără mine

Poate in alta viata ne vom putea iubi

Acum pot doar inceta din a trai

Oh,tu,dragostea vieții mele….
Ce-mi ofereai iubirea în catrene,
Ce m-ai făcut sa simt a inimii cangrene,
Astăzi nu-mi mai pot scoate din minte acele refrene.

Mi-e atât de dor de tine și de noi..
de ochii, nasul și ale tale buze moi.
ce asemenea-i un lup însingurat,
inima-mi firavă din trup, tu mi ai furat.

Mi-e dor de ochii tai cuceritori,
Pe care astăzi i-ai făcut atât de-otravitori.
Mă uiți adesea-n ale tale teancuri de hârtii,
Pe care văd adesea doar cuvinte ale noii poezii.

Mi-e dor de-a ta stransa îmbrățișare ,
Care mă făcea mereu sa uit de-o supărare,
Iar astăzi sunt doar eu, o simpla fetișcană,
Sorbind ușor din poza de pe acea cana.

Mi-e dor de acel râset simplu și obscen,
Care astăzi mă face sa mai scriu doar un catren,
Care ieri mă urca sus la stele,
Iar azi mă face sa mă uit de jos la ele.

Mi-e dor sa uit de tot și toate,
de griji, foame și societate,
Sa stau întinsă ai tai ochi albaștri,
Sa mă prefac ca astăzi nu m-ai făcut dezastru.

Mi-e dor sa scriu si sa vorbesc cu tine,
Sa ne afundam în orașe bizantine,
Sa fugim în largul marii liniștite și umile,
Și să-mi săruți atât de tandru ale mele buze fine.

Mi-e dor de tot ceea ce tu erai ieri pentru mine,
Iar azi ești doar o simpla doză de amfetamine,
Pe care ușor le duc la ale mele buze pline,
Care de azi vor deveni doar doua microcristaline.

Mi-e dor sa aud cum la ureche îmi spui intens,
Oh,iubito,cat de mult eu te iubesc,
Sa mă apuci de talia mea ondulata,
Și sa mi mai spui ca nu mă vei lasă, oh,niciodată.

Mi-e dor să-ți simt a ta gura infierbantata,
Pe a mea frunte-ncaruntata,
Să-mi ștergi recile și-amarele dureri,
Pe care azi tu nu mi le deloc acoperi.

Înaltul cer s-a deschis 

Si tu mi-ai apărut in vis 

Ca o raza de lumina 

Coborând ușor de sus 

Venind sa-mi ierți nerăbdarea 

Pan' la al soarelui apus 

Privirea ta m-a săgetat 

Si trupul meu ti s-a supus 

O prea dulce zeitate 

Vindeca-mi dorul nespus 

Lumina ochilor tai

Străvezie și plăpândă 

Cu chip suav și trup subțire 

Si cu-o voce mult prea blândă 

Mi-ai sporit cu glas armonic 

Si cu ochii de cleștar 

Iti jur iubire pura,fără a-se sfârși

Pana când inima se va ofilii 

Primeste-ti viata-n dar, tu Suflet ravasit,

Opreste te putin si Si te mai odihneste ,

Asaza te sub cerul clar de Rasarit

Sa vezi Lumina cum se naste

Si cum invaluie ființa  toata!

Si bucura te si mai iarta

Si nu mai fi tu necajit!

O viata ai, invata să trăiești!

Si nu mai alerga in mii de randuri …

Invata sa te odihnesti!

Opreste te si vezi Apusul!

Opreste ti mintea, aduna ti  gandul

Si bucura te de frumosul dar

Caci clipele prea repede se sting

Si mult prea repede ne trecem

Si ajungem tristi si reci la capat!

Fara a sti de ce-am trait

Si fara sa fi zabovit

In clar de Luna sa ne fi plimbat,

Si cantecul naturii sa il fi cantat!

O melodie este viata, Si noi compozitorii ei

Deci scrie-o  lin , si nu in graba,

Asterne strofele pe rand,

Ia pauza cand versul se destrama

Si ncepe de la capat surazand!