Marte

Eram doi nori purtați de vânt,

Semănam cu doi copii de departe,

Timizi pluteam pe cer fără să ne vorbim,

Și-am tot plutit așa… până pe Marte.

 

Acum suntem pe altă planetă,

Și timpul scurt ne încarcă cu ploi,

Mi-ar plăcea să lăsăm toate ploile pe Marte

Să nu le mai ținem în noi.

 

Ne convingeam că dragostea nu ne vrea,

Ne țineam rătăciți printre sori,

Scăpărau din noi lumini de stea

Dar noi făceam din ele ninsori.

 

Apoi vântul iar ne cuprindea

Ne purta departe-n pustiu,

Noi credeam că suntem doi nori întunecați

Când de fapt eram împreună un apus așa de viu.

 

Și de fapt, noi nici nu eram nori,

Căci ție-ți scapă mereu raze din ochii de soare,

Iar eu eram noaptea, asta știam,

Fiindcă nu mai iubisem vreodată un soare așa de tare.

 

Și drept să spun, mie nu-mi place ninsoarea,

Și nici nu-mi place pe Marte,

Vreau doar să avem curajul să…

Nu ne mai ținem departe.


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: AnaS poezii.online Marte

Data postării: 15 ianuarie

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 723

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Ce n-am știut să-ți spun

Am tendința să iubesc în semne de exclamare. Atunci când simt că ceva mă apasă, pun semnul exclamării la finalul emoției sperând să sperii gravitatea ei cu altă gravitate.

 

În teorie se spune că dacă nu ai nimic bun de spus, să taci… dar tot în teorie se spune că inversul cuvântului depresie este expresie. Și atunci ca să respecți ambele teorii iei din prima teorie partea cu “nimic bun de spus” si din a doua partea cu “expresie”

și iese ceva ce nu ar trebui spus, dar care are nevoie să existe în cuvinte concrete.

 

Poate pentru că tăcerea doare când se tace . Se construiește singură din durere, se așază în cele mai întunecate colțuri și începe să vorbească când prinde ocazia. Iar când în sfârșit prinde glas, cuvintele nu mai ies ordonate, ies obosite, frânte, uneori prea dure. Nu pentru că așa vrei, ci pentru că așa știe tăcerea care a tăcut prea mult să vorbească.

 

Tăcerea care nu a fost întrebată niciodată ce o face să tacă atât este catalogată ca fiind rea și niciodată ca durere. Poate de aceea ne grăbim și judecăm oamenii atât de ușor după felul în care izbucnesc și nu după felul în care au rezistat până să izbucnească. Astfel se naște un poem ce se vrea a fi întreg, dar de fapt ai văzut și tu, iese un dezastru.

 

Eu nu pot să înțeleg multe din câte se întâmplă în lume, nu pot să înțeleg de exemplu cum unii spun că animalele nu au suflet doar pentru că nu știu să vorbească… nu știu cum unii își înving frica si învață să piloteze avioane… cum unii încearcă să cucearească Everestul știind că a omorât atâtea persoane… cum te-am lăsat singură crezând că nu vrei să vorbești cu mine pentru că pentru tine (știu că o să sune dramatic) sunt o povară.

 

dar știi ce știu să fac?

 

Știu să îți scriu scrisori bune de dragoste, știu să îți scriu poezii în care fiecare cuvânt se luptă să rămână cât mai mult pe buze la tine, știu să fac rime în gândul meu înșiruind lângă numele tău unele dintre cele mai frumoase cuvinte, știu și să accept că locuiești în interiorul meu mai mult decât oricine, mai mult decât mine.

 

Sper că știi că nu sunt un om rău și nici nu consider ca tu ești sau ai fost. Nu am vrut niciodată să te rănesc, dar dacă am făcut-o (și știu că am făcut-o)… îmi pare așa de rău. Îmi pare rău că în loc să am grijă de inima ta, au existat momente în care am apăsat exact acolo unde te durea.  Îmi pare rău că am devenit omul care te-a făcut să suferi. Că poate te-am făcut să te simți neînțeleasă, singură și vinovată. Dacă aș putea aș lua toate astea înapoi instantaneu.

 

Singurul lucru pe care nu-l retrag totuși…

 

Orgoliul tău e un pic mai mare decât al meu 😉

 

Te iubesc sufletul sufletului meu.

 

 

Mai mult...

Pasul doi

Mă tem de multe să știi,

mă tem chiar și de mine,

de nu știu ce mă oprește

să-ți spun tot ce simt pentru tine.

 

Poate crezi că-mi place să-ți scriu

mai mult decât să-ți vorbesc direct,

dar adevărul este că ești atât de importantă pentru mine,

că nu vreau să greșesc.

 

Cuvintele-mi stau pe vârful inimii,

Vor să fie rostite în realitate, dar nu știu ce stângăcie, ce nenoroc,

îmi pune în glas tăcere

și cuvintele mi le așează la loc.

 

Mă tem și să rămânem doar printre cuvinte nespuse,

Și mă tem cel mai și cel mai tare,

că poate niciodată nu o să știu cum se simt…

îmbrățișările tale.

 

Știi… primul pas e de vină,

vreau să fac o petiție să se înceapă cu pasul doi,

cand știm deja sa mergem

amândoi.

 

Nu vreau sa ne mai pierdem în suferințe inutile,

și în priviri furate pe ascuns,

noi ne temem să rostim cuvinte,

dar cred că de fapt și să stăm în tăcere, eu lângă tine, tu lângă mine…

ar fi de ajuns.

 

 

Mai mult...

Liniștea mai știe

Când te privesc așa cum numai liniștea mai știe,

Îți spun de fapt tot ce nu îndrăznesc,

Că ești visul meu și că îmi place felul în care știi să exiști,

De ai fi mai aproape aș putea să te privesc într-una fără să obosesc.

 

Între vise haide sa ne întâlnim,

De aș putea te-aș agăța într-un vers

Ca de-un cuier din inima mea, să nu poți să mai scapi,

Așa cum îmi scapă mie acum te iubesc.

 

Nu vreau să fac nimic mai greu decât este,

În toată povestea noastră noi nu ne avem decât unul pe celălalt,

Eu sunt aici, lângă tine, frumoasa mea iubită vioară

Și brațele mele nevăzute cu dor te înconjoară.

 

Ți-am scris spre dimineață să te las să dormi,

Te-am văzut căscând des, iar inima mea nu se îndură

Să-ți fure somnul cu prea multe cuvinte.

Închei aici, nu mai spun nimic…

Că dacă spun prea multe, dimineața mi te fură.

 

 

Mai mult...

Ți-aș spune

În seara asta numai tu,

Nici cerul să nu mă asculte,

Gândindu-mă la chipul tău,

Ți-aș spune atât de multe…

 

Ți-aș spune cât de mult te ador,

Că fără tine toamna nu știe,

Că frunzele-n picajul lor,

Renasc în ochii tăi… pe vecie.

 

Ți-aș spune că ești cea mai frumoasă,

O vară, o nebunie,

Ești cea mai drăgălașă din lume

Și cea mai dragă mie.

 

Și-aș continua să-ți tot spun, 

Dar ochii-mi clipesc tot mai greu

Atât îți mai spun, tu ești locul,

Cel mai aproape de-un curcubeu.

 

Și dacă timpul s-ar duce

Și valurile vieții te-ar smulge,

Te-aș regăsi în curcubeu,

În vară, în toamnă, în frunze.

 

Mai mult...

O stea

Se scurge din lună

Chipul tău, câte-un gram

Și universul, de dor,

Privește pe geam.

 

În partea de lume,

Unde tu ești o stea,

Se-oprește o cometă,

Și ești steaua mea!

Mai mult...

Fără somn

Tu, care lipsești, de ce nu întrebi

De cei ce rămân prinși în rime,

De cei ce veghează nopțile fără somn,

Cu gândul la tine?

 

Tu ești motivul pentru care scriu,

Și-aș scrie în fiecare zi ce-i în mine,

Dar nu vreau să știi cât de mult îmi ești,

Cât de plin îmi e pieptul de tine.

 

Mă plimb în tăcerea ta ca-ntr-un dans,

Și eu tac… dar tăcerea nu-mi ține.

Mă ascund printre rânduri, să nu vezi cum ard…

Și ce dor mi-e de tine!

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

O nouă șansă

Cuvinte nerostite,vibrație și nonsens

Dorinta arzătoare de a nu fi totul șters,

M-au îngenuncheat umil,

Dar la fel m-au înălțat,

Caci ceea ce te înfrânge,

Te lasă luminat,

Doar arta condusă de un suflet pur,

Se poate transforma în cel mai bun augur.

Mai mult...

Scrisoarea!

Ți-am scris din nou ca altădată

Și văd că nu vrei să-mi răspunzi,

Tot ce-mi doresc este o întâlnire

Să pot să îți vorbesc, iar tu s-auzi

 

Nu vreau să-ți cer ceva anume

Și nici vreo scuză să-mi accepți,

Și doar să-ți zic ce s-a-ntâmplat

Că știu că un răspuns aștepți

 

Te-ai supărat și ai plecat în grabă

După ce vorbe grele ai aruncat,

Și ai rostit aprig mai multe-acuze

Cuvinte fără rost ce m-au marcat

 

Am încercat atunci să discutăm

Ca doi prieteni buni, poate iubiți,

N-ai acceptat deloc să am o vorbă

Ne-am despărțit foarte-nvrăjbiți

.........................................................

Acum tot sper să te întorci la mine

Fără s-avem nevoie de scrisoare,

Să ne iertăm pentru-n-mpăcare

Și să rostim...a fost o încercare!

 

 

Mai mult...

Ramuri

Steaua mea privind de sus,

Dulce a ta port vină,

Din dragoste ce-am de spus,

De ce nu vii, Tu vină?

 

 

Să te strâng la piept în noapte,

În iubire să m-adun,

Purtând cu mine doruri oarbe,

Numai una, să-mi aduci.

 

 

Ramurile mele duse,

De prăpăd iubire mare,

Ochii tăi culori închiși,

Buzele tale calde..

 

 

Privind tremurător,

Cerul gri ca de cenușă,

În izbândă triumfător,

Palma ta ca o mănușă.

 

 

 

Și focul meu nestins,

Se aprindea mai tare,

Ca-n apa cea de mir,

Luptând cu mâinile goale…

 

 

Și-și răguși chipul,

Ca o noapte caldă,

Tu să vii să mă cunoști,

Să-ți amintesc de-o seamă..

 

 

 

Aș da orice să mai vii,

Cum veneai odată,

Aș da orice să te întorci,

Să te mai clipesc odată..

 

 

 

Și din codru gri deschis,

Voi merge în tălpi goale,

Spre cer să te revăd,

Cu iubirea mea în spate..

 

 

În ceaiul meu mai gri ca viața,

Mi-e dor să te revăd,

În sufletul tău speranța,

Nu a murit, eu încă o văd..

 

 

 

Iubirea nu-i povară,

Steaua mea de-o viață,

Dragostea mea față de tine,

O vei găsi plină de ceață..

 

 

 

Și columne de florii,

Stelele privii de-acuma,

Se coborâ din al ei somn,

Privind razele de numa.

 

 

Iar în al ei palate,

Se trezi în noapte,

Cu ochii mari și greu deschiși,

Cu părul lin și moale..

 

 

Cobori tu,

Lin de ploaie,

Privind numa una,

Căci eu sunt mort,

Iar tu ești vie,

Iar muma mea e truda..

 

 

 

Din falnici celor doi,

Eu te urmez acuma,

Să cobori pe al tău senin,

Să-mi dai o sărutare,

Numai una…

 

 

 

Și din suspin auzi frunziș,

Chemarea de acuma,

Prin iubirea mea frumoaso,

Te iubesc atât de mult.

Mai mult...

Te aștept

Te aștept să vii

Privesc pe fereastră

Și mă uit afara

Poate, poate apari

Sa te iau la sărutări.

Te aștept să vii din depărtări 

Sa ți dau din nou îmbrățișări

Te aștept să vii

Sa mă trezesc langa tine in miez de zii

Mă gândesc la tineși mi lipsești 

Nu mai pot trai cu dorul in inima

Te aștept să fim din nou împreună 

Mai mult...

Vis fugar

Ochi-mi căprui, plini de dor

Te-au zărit azi noapte-n somn

Aveai privirea caldă...efemeră

Eu... pulsam ca o arteră.

 

Respirai în ritm cu mine

Șoapte dulci, de păcate pline

Vinul ne-a pus in obraji culoare

...mi-ai dat mult râvnita... ultimă îmbrățișare.

 

Ne-am topit în zbor de stele

Fără de timp, fără de vreme 

Fără de gânduri, fără de teamă 

Doar cu priviri de pus în ramă.

 

Cum ai venit, ai și plecat...

Pașii tăi pe vânt pluteau

Si ca un cântec nesfârșit 

Dorul meu te mângâia.

 

Am oprit timpul o clipă 

Să te păstrez în nemurire

Și dorul parcă dintr-o pripă 

Te-a șoptit ca pe-o sclipire.

 

Un vis ce-a curs ca vinul în pahar

Între tăcerile de gânduri pline

O clipă am îmbrățișat stiloul iar

Să scriu un poem... de dor, de tine.

 

Mai mult...

Așa-i oare căsnicia?

Ai plecat, ai tras ușa după tine

Nu am plâns, nu te-am chemat înapoi

Ai să te plimbi ...mi-am zis, ai sâ te gândești

Prin multe am trecut, noi doi.

 

Ca o gospodină ce sunt

Am făcut ordine-n casă

Am pregătit în bucătărie 

O masă, cum îți place ție.

 

Toate astea fiind gata

Am pregătit o muzică de ascultare,

Un pahar de vin rece

Așteptând...lasă că-i trece.

 

Calmă sunt,n-am vorbe grele

Dar mă întreb, ce i-a venit?

Nu i-am de spus nimic de râu

Ce ia căzut așa greu?

 

A plecat și altă dată

Eu am tăcut n-am spus nimic

Asta-i oare o căsnicie?

Cine îmi dă un sfat și mie?

 

 

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍