M-AM ÎNTREBAT DE-ATÂTEA ORI…

    M-am întrebat de-atâtea ori… 
    Cum este cerul fără nori,
    Fără de lună şi de sori -
    M-am întrebat de-atâtea ori… 
    
    M-am întrebat de-atâtea ori… 
    Cum este ziua fără zori,
    Fără de stele şi cocori -
    M-am întrebat de-atâtea ori… 
    
    M-am întrebat de-atâtea ori… 
    Cum ar fi viaţa în culori,
    Şi-n suflet să mi te scobori -
    M-am întrebat de-atâtea ori…


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Shadow Man poezii.online M-AM ÎNTREBAT DE-ATÂTEA ORI…

Data postării: 9 decembrie 2025

Timp de citire: ~2 min.

Vizualizări: 500

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

ZBOR CĂTRE STELE

    În plus, n-am vrut o zi măcar, 
    Din acest crud şi aspru calendar, 
    Ce permanent îmi dă de veste, 
    Că viaţa mea, în file de poveste,
    Îşi toarce firul din mătase împlinit 
    Într-un fuior de strune mărginit…
    
    N-am vrut, măcar o oră-n plus, 
    s-o pierd stând la taifas. Exclus! 
    Când am atâtea lucruri de făcut 
    Să-mi umplu ziua-n mod plăcut, 
    Să ştiu că fiecare clipă a contat 
    Că zborul meu spre stele-i garantat... 
    
    Eu n-am pierdut nicio secundă! 
    Un fir de prund, clepsidra o înfundă, 
    Şi-acuma timpul meu e infinit mai mult 
    Că pot să stau şi universul să-l ascult, 
    Să văd cum fiecare stea mâna-mi atinge, 
    Mi se strecoarâ-n palmă şi apoi se stinge…

Mai mult...

TE CHEM

    Te chem. Îți scriu să vii desară,
    Și să-mi pășești curat pe suflet...
    În șoapta nopții, umbrită cu sfială,
    Aș vrea să fiu din nou complet...
    
    Dar tu nu-mi vii, dar tu nu-mi vii...
    Ori poate iarăși m-ai uitat...
    Acum tresar, rătăcitor, în zor de zi,
    Golit, și trist, și-nfrigurat...
    
    Căci te-am chemat cu dor în sânge,
    Dar tu nu vrei să știi și n-ai habar...
    Cum inima, tăcută, mi se frânge,
    Tânjind după sărutul tău amar...

Mai mult...

ELIBERAT…

    Povara sufletului meu, 
    s-a spulberat ca o furtună 
    străpunsă de soare în zori… 
    
    Eliberat, amorţit ca şi cum, 
    nu-mi mai găsesc calea-napoi 
    spre suferinţă… 
    
    Sărutul tău amar îmi lipseşte, 
    Visul meu greu s-a sfârşit, 
    în mine nu mai locuieşte nimeni…

Mai mult...

EFEMER ŞI TRIST...

    Să fac un ultim pas...
    Atât mi-a mai rămas,
    Înalt până la stele,
    Suflet tăiat în ele...
    
    În ochii mei, icoane,
    Strivind lumina-n gene,
    Mă-nchin pios cu jale,
    La sfinţii trişti din ele...
    
    Pierit-au stelele în ceaţă,
    Pe cerul alb de dimineaţă,
    Şi-n praful aurit de stea,
    Stă scrisă rugăciunea mea...

Mai mult...

EU NU MAI AM DE GÂND

    Eu nu mai am de gând să-ţi scriu, 
    Vorbe de duh pierdute-n pustiu, 
    În vers mâzgălit în mod desuet, 
    Doar ca să pară că sunt un poet... 
    
    Versuri să-ţi scriu e-un mare păcat, 
    Acuma mă aflu mai mult cumpătat, 
    Cu inima mea, atent, să măsor, 
    Sentimente trecute şi grave, ce dor...
    
    În versuri am pus însăşi inima mea, 
    Învelită-n cuvinte de catifea, 
    Aşternute-ntr-o carte licenţiată,

    În rime cinstite, stă scrisă o viaţă…

Mai mult...

STRIGĂT MUT

    Strigam cumplit de tare la vinovatul nor, 
    Mult prea adânc şi amplu, să pot să îl măsor, 
    Pierdut fără scăpare în veşnicul coşmar 
    În care viaţa-i tristă şi visele dispar... 
    
    Şi-mi apăsam cu palma, timpanul mut şi surd, 
    Cu pumnul strâns a ură, către zenitul crud, 
    Şi blestemam continuu şi fără de perdea 
    La hoitul meu chircit, ce zace pe podea... 
    
    Căci m-auzeam urlând şi nu vroiam s-ascult,
    Cum singur mă sfădeam şi îmi părea prea mult,
    Că mă răsteam în van spre leşul meu căzut
    Carcasă găunoasă, a unui trup bătut…
    
    Cu-o voce ascuţită, dintr-un plămân zgâriat
    Răstită, gheară, aspră, ce gându' mi-a tăiat, 
    Cerşeam un ultim spasm, o ultimă suflare,  
    Să tremur înainte de-a mea îmbălsămare...                 
    

    Mă uit cu disperare, cu milă şi oroare
    La cel ce răspândeşte o ultimă duhoare, 
    Căci am ajuns doar oase ce freacă între ele 
    Nisipul bătrâneţii, în haine mult prea grele…

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

NU ȘTIU CE-A FOST !

A fost un vis?.

Un semn de undeva.?

Că te furase  ,cineva...

Și am pornit ca un  nebun ,

Cu gând adânc să mă răzbun:

Pe cel care îndrăznea ,

Să mi te ia ..

Cum de el nu știa ?

Că tu ești ,doar

Viața  mea .

Mai mult...

Februarie

Vântul rece bate peste amândoi,

Aduce cu el o mare avarie,

Amintiri reci și durerea din noi,

O poartă în zilele-i luna februarie.

 

Și poate-i durere sau poate e vină,

Sau poate-i ceva ce nu o să știm,

Aș vrea ca luna pe loc să devină,

O zi sau o oră- un lucru infim.

 

Dar chiar nu se poate, căci așa e viața,

Te face să înghiți și te face să înduri,

Aș vrea doar să mă trezesc dimineața,

Să-mi spui că e martie și să te juri,

Că doar clipa aceasta este substanța,

Și lunile anului sunt doar vremuri…

Dar nu ești aici, căci așa e viața,

Dragă februarie, tu mă cutremuri!

Mai mult...

Rătăcit prin sentimente

Te-am căutat prin toți și toate,

Dar nu mi-ai răspuns tăcerii.

Te ascundea-i prin mii de șoapte,

Ce-au dat naștere uitării.

 

M-ai bântuit mai des prin vise,

Transformându-le în coșmar,

Prin strigăte ce-au fost respinse

Astăzi duse la tipar...

 

Și-am scris cu gândul regăsirii,

Ce lua naștere mereu,

Dar gândul este al nemuririi,

Al sufletului un trofeu.

Mai mult...

Iubire urâtă

Mâini pline de sânge

Sentimente răsucite

Iubirea-i ca un râu

De lacrimi chinuite

Chinuite de ură

Chinuite de tăcere

Chinuite de orice formă de durere

Se preling adesea pe ai noștri obraji

Lacrimi cristaline fără pic de curaj

Uitând de mult ce-i aia demnitate

Luptând adesea pentru sinceritate 

Un cuvant inexistent pentru o bună reputație 

Stăm ascunși în noi și luptăm fără grație 

Ai putea să faci oricand o declarație 

Însă iubirea-i urâtă fără pic de negație

Mai mult...

VINURILOR TALE

Primul meu vin... Merlot!

Cu el a început tot...

Aș vrea să-i mai simt puțin

Mirosul și gustul fin..

 ☆

Al doilea, Sauvignon Blanc

Gustul verii într-un pahar

L-am savurat o vară întreagă

Vara când îti eram... dragă.

 ☆

Barbera .. cel de-al treilea vin

Martor că-n brațe m-ai tinut!

Nu-i voi uita gustul divin

Il plâng ades.. dulce tribut!

 ☆

Ultimul ce-am savurat,

Cupaj....Merlot cu Pinot Noir ?

Cu el dorul mi-am alinat

Când ai plecat și m-ai uitat.

 ☆

Cabernet .. vinul promis

În gânduri I-am purtat,

Gustul I-am făurit în vis

Un an I-am tot așteptat..

 ☆

Bordeaux...un vin simţit

Fin ca o mină de creion,

Roșul soarelui în asfințit

În versurile poeţilor 

☆☆☆

Azi vinul de buze mi-e străin

Goale îmi sunt paharele de vin,

Il am în suflet..il scriu pe hârtie

Îmi umplu paharul cu poezie.

Mai mult...

IARBA-I VERDE

Iarba-i verde și cu flori

Turmile-s în risipire,

Mieii mici își  cheamă mama

Ce-i cu ei nici ei nu știe.

 

Pe imaș în valea seacă

Roua plânge uneori

Vântul se agită-n ramuri

Spicul grâulu-i cu flori.

 

Câinii știu pe ce cărare 

Urcușul e mai  ușor,

U nde-istâna lor de vară

Unde-l găsesc pe Azor.

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍