NU ȘTIU CE-A FOST !

Sunt acelaşi om în altă lume,

Sunt acelaşi gând rătăcitor,

Mare agitată fără spume,

Rană adâncă în picior.

Am aceiaşi tresărire,

Precum valul spart de stâncă,

Port în mine acea iubire,

Care îngerii o cântă.

Peste iarbă calc apatic,

Sângele a-nceput să-mi fiarbă,

Ochii-mi sunt acum jăratec,

Îmi smulg firele din barbă.

Rup petalele din flori,

Mângâi roua dimineţii,

Peste trup îmi trec fiori,

Şi mă mustră toţi poeţii.

Ești un versificator, nu un poet, așa zicea, 

Fata din Haiti, cu ochi șevrolet, rontzâind dintr-o brioșă, 

Roz-verzuie, la Starbucks (ea era pasionată de Annick de Souzenelle).

I-am dat să-mi citească de pe telefon, 

direct în franceză Je est un autre.

Am știut dintotdeauna că nu sunt poet, 

Mă gândeam, în timp ce limba ei împingea

prin aer un R, et je me suis reconnu poete,

-Ce teribilă e Poezia- ! 

În timp ce limba ei împingea prin aer un R, 

Și doamna care se așezase lângă noi, 

Mă privea dezaprobator pentru că aveam 44 de ani, 

Și îmi beam cafeaua cu o puștoaică de culoare, 

la Starbucks, într-o zi oarecare. 

Un dor nebun de tine,

Ce nu-l pot potoli.

Nu mai semăn demult cu mine,

Nu mă pot stăpâni.

Îmi este-atât de dor,

De prima clipă-n care

Ne-ai redat acel fior,

Ce n-are asemănare.

Poate i-o coincidență,

Că te-am văzut atunci

Sau poate-o aparență..

A ochilor tăi reci.

Acei ochi făr' de pereche,

Ce-i văd numai în vis!

Ca-n arta cea străveche,

Cu-acei ochi, tu m-ai învins.

Și iarăși mi-e dor,

Fără să te știu.

Și mă trece un fior,

Chiar de-am sufletul pustiu..

Noi ne-am iubit cu patimă neîncetat,

Iar nopțile cădeau sub noi de oboseală,

Din stele roșii ne improvizam un pat,

Și ne-înveleam ades cu aurora boreală.

Și îți plăcea să ne iubim pe vârf de munte,

Să stăm ascunși ca liliecii în cavernă,

Și flori de colț răzleț să îți așez pe frunte,

Iar luna să ți-o pun sub cap drept pernă.

Noi ne-am iubit pe-o canapea din ceruri,

Și-n zori priveam prin nori ca prin perdea,

Și-ți pregăteam din ploi, și vânt, și geruri,

Un ceai energizant cu aromă de cafea.

Și îți plăcea să ne iubim nebuni pe ape,

Iar valuri să ne legene ușor, neîncetat,

Să te sărut cu foc pe coapse și pe pleoape,

Din nuferi albi să-ți construiesc un pat.

Ne vom iubi pe veci și dincolo de moarte,

Ascunși în încăperea aceluiași sicriu,

Vom evada și din această nesfârșită noapte,

Măcar o zi, ca niște puști, ce încă nu se știu.

Miroase a ploaie în orașul meu mic

S-au strâns norii de zici că-i sărbătoare

Îì privesc pierdută cum se scurg pic cu pic

lau un stilou, și-aștern gânduri pe-o foaie.

Ţigara din scrumieră s-a prefăcut în scrum

Uitată-n gânduri pierdute ca un fum.

Mi-e inima în ploaie își caută adăpost

Îi curg lacrimi șiroaie și nu-si găsește-un rost

Mi-e sufletul de dor de tine obosit

Nici nu mai știe cât suferă..ce a iubit.

Îşi regretă in taină orice răsuflare

Vrea doar să știe câte ceva de tine..

N-am vrut să-ți fiu o oarecare

Am vrut să iți rămân, frumoasă amintire.

Am căzut .

Psihicul mi-e la pământ

Fără tine Sunt un tâmp

Și cât as vrea sa te urăsc

Sa te urăsc ca sa nu te mai iubesc

Sa te urăsc ca sa pot sa supraviețuiesc

Sa te urăsc ca sa nu mor cât trăiesc

După atâta amar de vreme

Sa iubesc alta persoana mi-e lene

Farmecul s-a dus

Și lumea mi-ai sedus

O întrebare am: apoi te voi lasă

Unde ti-e inima când ma vezi așa?

Știi ft bine cum eram eu înaintea ta

Știi ca lumea mea se învârtea in ambianta

Dc m-ai lăsat sa te iubesc

Știind ca nu ești in stare sa ma păstrezi?

Dc continui sa te întorci

Și asupra mea sa te repezi?

Cu ce ți-am greșit sa ma faci sa fiu așa

Când eu am vrut doar să-ți dau iubirea mea ?

Poate ca unii oameni is făcuți sa sufere și sa îndure totul ca a altii sa trăiască in pace

Pacea mea era in brațele tale

Da m-ai alungat fără pic de alinare

M-ai lăsat sa zac plângând Intr-o margine de drum

Și dacă te duci acum, tot acolo sunt:

In lacrimi înecată , cu inima-Ngropata

Cu capul la pământ

Căutând alinare in brațele unui trecător

Dar fără nădejde într-un viitor

Nu ma lua in seama: doar încerc să-mi îngrop amarul

Am vrut sa fim noi

Sa fim noi Versus restu

Și Sa dam peste cap universul

Dar degeaba Ca singura nu am puterea unor doi

Am căzut

Da . Am căzut

Și nu in cap sau mai știu eu unde

Doar psihicul meu e la pământ

Dincolo de trupul meu plecat spre jurământ

Voi încerca sa par tare

Chiar dacă fără tine nu mai am răsuflare

Voi încerca sa par la fel ca in trecut

Chiar dacă știu ca fără tine nu mai pot sa am un nou început

Is versuri scrise plângând

N-o sa le citești oricum

Încercând sa par cine nu sunt

O sa îngrop ce și cum am ajuns

M-ai lăsat știind in ce stare sunt

Și te-ai culcat dormind profund

Ai distrus tot și m-ai lăsat sa ma încrunt

Indiferent fata de ale mele rugi

Tu mergi inainte fara sa parcurgi

Tot ce m-ai lăsat pe mine sa înfrunt

     Sunt  lacrma ce doare

     Când plâng de neputință

     Răpus de nepăsare,

     Ucis de umilință...

Ostenită  de  așteptare 

Teama  mă  frământă

Cu  dureri  stridente-n frunte

Pentru  câte  runde?

Ostenită de învoiala

Plânsului etern

Poți și râde ,poți și râde

Fii  un claun  modern.

Ostenită se retrage

Ca într-o colivie

Teama de-a nu fi excentric,

Plângând  de bucurie.

Ostenită  fuge clipa

Timpului  mereu  prezent,

Contratimpul  e-o  balanță

Pe un scurt segment.

Ostenită-i  chiar și umbra

Pare greu bonlavă ,

Torent  cuprins  de nevroză

Fluvii ,afluenții  de lavă.

Moș Crăciun ,de pe la noi

Sigur știi ,că avem nevoi

Dar eu știu că ești bun și milos

Mai ales cu cei de jos.

Dar eu sunt un bătrinel

Și-ți trimit un bilețel

Nu vreau dulciuri, jucării

Astea-s dorinții de copii

Eu te rog ,dacă ai putea

Să vezi  ,care-i dorința mea;

Moș Crăciun  nu cer prea mult...

Apa ,Gazul și Curentul

Să fie la un preț mai mic

Apoi ,zău, nu  mai cer nimic.

Când ești ,sau te simți pierdut

Nu - ți srica ziua plângând ,

Că n-ai rude ,că n-ai prieteni,

Că te auzi ,singur vorbind.

Un prieten  devotat poate fi  un cățeluș

Unul viu, nu cel de pluș

Un companion  grozav .

Te salută  din codiță ,

Te măngâie cu lăbuța ,

E pe post de sonerie....

Și câte alte nu știe ...

Câte acestea vi le spun

Le-am trăit cu adevărat !.

Nu mai  sunt înstrăinat .

Am un prieten mititel ,

Și mi-e tare drag de el ,

Știe când îmi fac cafeaua ,

Și o beau ,stând lângă geam

Lui îi dau o gustărică

Ne înțelegem din privire

Amândoi acum știm bine

Cum e ,când ai un prieten

Lângă tine!...

ȘOAPT,A  NOPȚII  MĂ  ÎNCONJOARĂ

CU ADIERI  DE PRIMĂVARĂ ,

ȘOAPTA  NOPȚII  MĂ  MÂNGÂIE

CU  CHEMĂRI  TRIMISE  ȚIE  .

NORII  FUG , APARE  LUNA ;

ȘI  PE RAZA  EI  SFIOASĂ 

ÎȚI TRIMIT  O  SĂRUTARE

C-O  ZVÂGNIRE  DE  DURERE ,

CARE-N  NOAPTEA  CALMĂ  PIERE

Nici o pată de lumină 

Nu lucește în noaptea mea

Orce pas își pierde urma...

Obosiți ne destrămăm

Peste viacuri ce rămâne?

Doar religve...

Că am fost ,dar nunmai suntem...