Fără nume.

Și am să te privesc în ochi,

Și am să gust al tău suspin,

Iară tu nici n-ai să poți,

Să mă vezi atunci când vin. 

 

Și-am să mă aplec peste tine, 

Peste pielea ta ce arde,

Geme corpul tău sub mine,

După vorbe, după fapte. 

 

Sar scântei din ochii tăi,

Si îți tremură privirea, 

Când prea lent eu te mângâi,

Iară tu te pierzi cu firea. 

 

Te topești sub a mea în gură, 

Si te pierzi cu totul în noapte, 

Cand îmi plimb limba cu ura, 

De la gât până la coapse. 

 

Și urc iar, spre a tale buze, 

Și mă îmbat din mierea lor, 

Intre noi nu-i loc de scuze. 

Noaptea tremură ca martor.  

 

Ne privește timid luna, 

Prin fereasta aburită.

Și privind la noi întruna, 

Se apune, fiind mâhnită.  

 

Căci de când a fost proptită

Sus, pe cer în bolta lumii, 

Ea, nicicand n-a fost iubita, 

De întreg neamul omenirii, 

 

Intr-atat cat tu ai fost, 

Sub plăpânda ei lumină, 

Fiind geloasă, fără rost, 

Pe a ta piele, atât de fina. 

 

Și pe ochii tai ce sunt, 

Ca și ceru-n pragul nopii, 

De un negru mult adânc, 

Făr' de stele sau reflecții.  

 

Dar în care joacă viu, 

Arzător, flăcări din iad.  

Pentru tine am sa fiu, 

Păcătos, crud și mârșav.  

 

Până când sfârșim in foc, 

Și ne prăpădim in jar, 

Iar atunci, in acel loc, 

Te voi face a mea iar.  

 

Că nu-i loc sub cerul lumii

Să ne țină pe amandoi.  

Cand dam ton alert iubirii. 

Și o ridicam la nori.  

 

Iată, freamătă și plânge, 

Chiar și soarele din zi, 

Și la noi, privind se frânge, 

Căci ca noi nicicând vor fi.  

 

Iar pe buza ta de sus, 

Pot să gust numai regrete.  

Și câte lacrimi s-au scurs, 

Pe obrajii bietei fețe.  

 

Dar pe buza ta de jos...

Dulcea ta dorința zace. 

Ce se scurge pan' la os, 

In fiori ce nu-ți dau pace.  

 

Iar pe gâtul tău se simt, 

Cu un gust dulceag și frică, 

Sute de fiori de frig, 

Ce nu-ți dau nici pic de tihnă. 

 

Și... de-aș coborî mai jos...

Poate chiar pâna la sâni,

Și să gust din acel roz...

Pun pariu ca-ai sa suspini!


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: ANONIM poezii.online Fără nume.

Data postării: 27 august 2023

Timp de citire: ~5 min.

Vizualizări: 1338

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

O iubire complicată

Cât îmi e de greu,știu doar eu.

Viața mea își pierde strălucirea dacă nu te am lângă mine.

Nepăsarea este de ajuns...cu greu am spus,

Sunt prea supărată,singură am fost lăsată,

Cu inima îndurerată.

Am luptat din greu pentru iubirea ta,

Nu pot să accept,nu pot să te mai iert!

M-am luptat,dar în zadar,

Timpul trece tot mai greu,dacă te iert numai sunt eu.

Am acceptat,am plâns prea mult,

Fericită nu mai vrut.

 

de Maria Melania

Mai mult...

Durerea de tată

Știu tată că nu m-auzi..

Că ești trist si-ndepartat..

Totusi,tată in zori de zi,

Sa ști ca eu nu te-am uitat.

 

Mă uit tată la copii,

Cum se joaca cu părinții

Cum zâmbesc si sunt iubiți 

Tu tată,nu ești aici..

 

Ma doare tată,dorul tău

Ma doare ca nu m-auzi 

Tată,si eu sunt copilul tău,

Dar tu,nu vrei să m-auzi..

 

Eu tată,am obosit..

Să te scriu și să te caut..

Aștept tată,un răspuns,

Chiar dacă nu e de ajuns.

Mai mult...

Mucegai negru

Loc pustiu și tulburat.
De pereți stă atârnat,
Amorul ce-odată...
Pentru Tine a făcut palat.
Amintiri umile umbresc un loc uitat.

Vopsea neagră pe pereți și pe tavan,
Am renovat o cameră, un cadran...
Când degeaba încercam
Să mă arunc în nostalgie.
(Rușine să îmi fie.)

Decojiți sunt acum suporții
Ce susțineau voia sorții.
Și de mucegai acaparați
Firavii suporți neînsemnați.

Rafturi goale ce odată aveau
Speranțe și vise ce zideau
Și lumina dragostei voiau
Mândru Ție să ți-o dau.

Stau în mijloc,
Stau într-un loc,
Doar cu o pală de foc.

Incendiu ar vrea
Să fie pala mea...
Dragostea, Ea.

Dar vântul bate prin obloanele deschise
Alungând micele vise.

Camera goală și înnegrită,
A fost odată fericită.

Pentru Tine, a mea iubită...

Mai mult...

mesajul

Intr-o zi cand m-am trezit,

Un mesaj eu am primit,

Si in el scria asa: -Imi pare rau, dar nu mai putem continua! 

Eu am inceput sa plang , 

De inima sa ma sting.

Voiam sa plec cat mai departe,

Dar inima mea,

Doar langa a ta bate .

 

Mai mult...

anonim.poezie 12

Încă sper și cred că poate fi :

,,Mântuirea - ntregii Românii ,,

Cum spus - a și desenul animat

Chiar de la DOMNITORUL cu Sabat ,

Mirajul de la ,, Timișoara ,, ziar ;

De - ar fi tot românașul : sâmbătar ...

Căci prost ,, e cel ce crede omul

Și nu se încrede în DOMNUL ,,

Și să trăim fără să avem icoane

Și cruci și alte lucruri ce-s romane ,

Iar bestia romană ,oricât ar fi prudentă , 

Tot fi - va nimicită și vremea e recentă !

Mai mult...

Destin!

Anostă închipuire despre nemurire

Funest,emfatic,secat gând

Pătrunzătoare pedeapsa de degradare

A sufletului părăgănit.

 

Extazul,desfătare pământească

Ilogic,perspicace și efemer

Când sufletul e călător

Din ființă în neființă

 

Treptat ne pierdem în timp

Conștientizăm că itinerariul este veșnic

Posomorât,ambiguu și nemulțumiti

Ajungem să cerșim un moment

 

Ce cadru incomparabil,viața

Un dar,un dar greu de înțeles

De ce oamenii se pierd in nonvalori atât de des?

Mă întreb adesea și mă întreb mereu de ce?

Când fiecare are un destin de cănd e în pântece!

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Distanta dintre noi

Apus frumos de vara 

Parca ar fi prima oara

Am în minte zeci de gânduri 

Dar m am pierdut printre rânduri

 

Când vine vremea sa pleci 

Și palmele mi s reci

Și sufletul mi e gol

Și o sa mi fie dor

 

Dar sa te întorci te aștept 

Căci inima ce mi bate n piept

E doar a ta, numai a ta

Iubire, pentru totdeauna 

 

Și atunci când o sa vii

Și privirile se vor întâlni 

Zeci de pomi vor înflori 

Iar noi vom fi din nou copii

Mai mult...

Ca o flacăra de foc

ca o flacăra de foc,

inima suna ocupat ,

aici totul s a terminat,

o iluzie de iubire a fost,

un circuit de scuze și iertări,

însă inima a spus azi acum,

"TE AM IUBIT SI VEI RAMANE O AMINTIRE"

prea mult interes și iubire nemaipomenită,

pentru persoane ușoare,

sună acum ocupat în sufletul meu,

un strigat amarnic îți suflă : 

"nu ai fost niciodată omul pe care l am iubit" 

a fost o iluzie prostească, și gândirea mea excesivă,

un viitor frumos ai lăsat în spate,

și ai ales viata care te ar distruge,

oamenii nu se schimba,

oamenii îți lasa impresii,

și la sfârșit îți lasă urme

Mai mult...

Mic poem de dragoste

 

Cu tine pot să cresc mereu

În infinita dragoste ce-i Dumnezeu!

Căci ți-am mai zis așa ceva

Și nu-i minciună când se spune

Căci zâmbetul iubirii din Cer ne vine,

De la Hristos Fiul lui Dumnezeu!

Nu ești tu îngerul iubirii mele,

Ce-ai fost trimisă mesager?

Nu tu ești însăși libertatea,

Ori mai degrabă zeitatea,

Iubirilor ce stau prin tine Strânse ca-ntr-un buchet de trandafiri?

Eu știu că tu ești floarea vieții mele,

Pe tine te iubesc acum,

Fără oprire dar și-n veșnicie

Visând cu ochi deschiși ca de nebun,

Și te iubesc pe zi ce trece,

Mai mult iar forma are magic conținut,

Nemaiputând concepe viața fără tine

Căci pot să cresc mereu

În infinita dragoste ce-i Dumnezeu!

(15 feb 2024 Vasilica dragostea mea)

 

 

Mai mult...

Doi ochi de ciocolată

Cu o privire de mă atingi mă topesc în dor

Îmbrățișată cu plăcere-n a lor dulceață,

Și-ncerc să mă opun, da n-aș putea să nu-i ador

Ochii tăi a mea prăjitură preferată

 

Ochi căprui ce-au gustu’ atât de dulce

Ce ascund în ei, dorințe neîmplinite,

O viață și puțin mai mult doar zahăr ți-aș aduce

Și tot n-ar fi de ajuns nici dulciuri infinite

 

Că nici mierea nu-ndulcește ceaiul negru

Cum mă îndulcesc ai tăi ochi de ciocolată

Mi-ai pus în suflet zahăr vanilat integru

Cu un iz de cafea caramelizată

 

Ești frumos si dulce, al meu gust preferat

Respir cu tine aer de bezea catifelată,

Ai ochi de zahăr și zâmbet glazurat

Ca un mousse din ciocolată vinovată,

 

N-aș gusta din ochii tăi, dar mi-ai pus pe masă

Ca un miez de gem pe buzele mele coapte

În cuptorul încins de vanilie caldă

Ești pofta mea învelit în cremă de noapte.

Mai mult...

Regasire

Si din rasu-mi si din plansu-mi as vrea sa te mai regasesc

Noaptea se asterne peste noi si e ora 2 

Ultima tigara, ultimul fum inainte de dincolo de lume 

Gresia e rece, corpul sangereaza de dor

Te-astept sa vii sa ma invii multicolor 

 

Se face dimineata rece si cafeaua e amara fara tine

Ploua, cu picaturi de roua si te-astept 

Cand vi sa nu mai.pleci pana la.9

Poate ramai, sa-ti mai povestesc despre iubire

Te-astept sa vii, iubire!

 

Cand ai plecat m-ai transformat in picaturi de ploaie si e rece, 

In mijlocul marii doar barca in zare se vede

Tu de mai vi vreodata sa nu ma uiti caci imi e sete

Te-astept sa ma salvezi in barca ce pluteste pe mare

Sunt un corp ratacit abisului infinutului marr

 

Mai mult...

Colaps

Păcat, e  că trebuie în  fiecare zi să suport durerile sufletești

Păcat că aerul care fiind atât de dulce înainte, acuma e atât de greu

Și nu pot obține, suficientă apă  limpede din izvoarele împărătești

Și sensul vieții mele, a dispărut în umbra   apusului de soare care mă încălzea mereu

 

Decalajul adânc și întunecat, care a apărut între noi fără motive evidente

Și zorile, care încă nu au venit să atingă chipul tău cu primele raze solare

Te văd în fiecare noapte, prin visuri  dincolo de cerurile senine și dansuri ale stelor lente

Acest vis frumos, care nu se va împlini niciodată din cauza speraței care în fiecare zi moare

 

Glasul tău liniștit și  atât de calduros, încălzește orice inimă înghețată

Tu trezești prin prezența ta,  cele mai plăcute  amintiri a zilelor trecute

Când  dorința dragostei mele,  a fost ieșită din propria limită destinată

Dorul și  dragul, față de tine îmi  înlocuiau orice delicatesă  și băuturi plăcute

 

Zvonul clopotelor bisericii construite pentru tine, răsună atât de pasionat și crud în adânncul sufletului

Sunetul viselor frumoase și dulci, trezește noile speranțe periodic nemuritoare

Dar sunt atât de singur în cele mai grele și reci nopți ale vieții sub greutatea trecutului

Și simt durerea spinilor din acești trandafiri care au culoarea  blestemată și uimitoare

 

Scrâșnitul oaselor,  îmi dă de știre că nemuritoare sunt doar visurile neâmplinite

Durerea rece și ascuțită, îmi  străpunge chiar sufletul și corpul slăbit de farmecul mortal

Strigătele a celei mai aspre dureri, caută o ieșire pentru primirea liniștei mult dorite

Dar nu-mi voi tulbura liniștea mea trainică și  voi  termină aceast  spectacol cu un chip și glas liniștit total.

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍