Fără nume.
Și am să te privesc în ochi,
Și am să gust al tău suspin,
Iară tu nici n-ai să poți,
Să mă vezi atunci când vin.
Și-am să mă aplec peste tine,
Peste pielea ta ce arde,
Geme corpul tău sub mine,
După vorbe, după fapte.
Sar scântei din ochii tăi,
Si îți tremură privirea,
Când prea lent eu te mângâi,
Iară tu te pierzi cu firea.
Te topești sub a mea în gură,
Si te pierzi cu totul în noapte,
Cand îmi plimb limba cu ura,
De la gât până la coapse.
Și urc iar, spre a tale buze,
Și mă îmbat din mierea lor,
Intre noi nu-i loc de scuze.
Noaptea tremură ca martor.
Ne privește timid luna,
Prin fereasta aburită.
Și privind la noi întruna,
Se apune, fiind mâhnită.
Căci de când a fost proptită
Sus, pe cer în bolta lumii,
Ea, nicicand n-a fost iubita,
De întreg neamul omenirii,
Intr-atat cat tu ai fost,
Sub plăpânda ei lumină,
Fiind geloasă, fără rost,
Pe a ta piele, atât de fina.
Și pe ochii tai ce sunt,
Ca și ceru-n pragul nopii,
De un negru mult adânc,
Făr' de stele sau reflecții.
Dar în care joacă viu,
Arzător, flăcări din iad.
Pentru tine am sa fiu,
Păcătos, crud și mârșav.
Până când sfârșim in foc,
Și ne prăpădim in jar,
Iar atunci, in acel loc,
Te voi face a mea iar.
Că nu-i loc sub cerul lumii
Să ne țină pe amandoi.
Cand dam ton alert iubirii.
Și o ridicam la nori.
Iată, freamătă și plânge,
Chiar și soarele din zi,
Și la noi, privind se frânge,
Căci ca noi nicicând vor fi.
Iar pe buza ta de sus,
Pot să gust numai regrete.
Și câte lacrimi s-au scurs,
Pe obrajii bietei fețe.
Dar pe buza ta de jos...
Dulcea ta dorința zace.
Ce se scurge pan' la os,
In fiori ce nu-ți dau pace.
Iar pe gâtul tău se simt,
Cu un gust dulceag și frică,
Sute de fiori de frig,
Ce nu-ți dau nici pic de tihnă.
Și... de-aș coborî mai jos...
Poate chiar pâna la sâni,
Și să gust din acel roz...
Pun pariu ca-ai sa suspini!
Категория: Стихи про любовь
Все стихи автора: ANONIM 
Дата публикации: 27 августа 2023
Просмотры: 742
