Fără nume.

Un vechi șase sute șaizeci și șase

O zi:La DUMIneCa-ziua dintâi

Se ține cu fapta (pe mâna cea dreaptă);

Rămâne"pe frunte (în rău căpătâi)

Contrar"semnul"sfânt dintr-un vechi Testament

E Sâmbăta veșnică orice ar fi,

Porunca a patra rămâne aprinsă

Că faclă ce cheamă spre-a ne Odihni.

Și "orice spirit ce nu pomenește"

Un nume"ISUS" nu e sfânt-cât de trist

Și însuși Satana apare că înger

Spre gloria-i și spre un alt Antihrist.

Dar bine-i că DOHNUL veghează din ceruri

Spre ai Săi sâmbătari nu spre alți "pocăiți"

Și știm că sosi-va arhanghel MICAEL

Pentru-a-i învia și a-i salva pe "căiți"!

Ce frumos e să iubești

și la stele să privești,

să plutești pe nori ușor

și să nu simți niciun dor.

Inima e tot mai plină

de iubire și lumină.

Vocea ta din cer coboară

și cuvintele-s comoară.

Ritmul lent la inimă-mi ajunge

și-mi pompează iubire-n sânge.

Mă privești cu-atâta viață,

ești lumina mea din ceață.

lubirea este draga...

Dar cine o sã tragă?

Pentru ea sau pentru tine,

Numai tu stii ce e bine.

lubire cu foc nestins,

În ai tãi ochii ce sclipesc ca cerul...

Cine stie cum o fi gerul?

Sắ stau departe de tine,

Sã se adune ploi si furtuni în mine,

Să nu-ti simt parfumul lângă mine.

lubirea, cu ale sale căi distinse,

Cu emotii si sentimente închise,

Visuri si planuri scrise...

Cine stie cum va fi mâine?

lubirea, cu dorul ei nespus,

Când inima îsi caută răspuns,

În tăcerea noptii lungi,

Cine stie dacă vom mai fi la fel mâine?

Să te iubesc sau să mã las de tine,

Să fiu al tău sau sã rămân pe sine?

lubirea rămâne ca un vis în noapte,

Cine stie ce va fi, când lumânarea se va stinge.

lubirea cu păduri de umbre,

Cu fluturi ce zboară spre văzduh,

Cine stie dacă va fi vreodată,

Sau dacă vom rămâne doar un vis în zori?

"Exista atâtea lucruri frumoase pe care/trebuie sa le ocolim.locul meu/pe Pământ rămâne un armistitiu/dezastruos:suflarea din mijlocul unui tratat de fizica /elefantul pe umerii unui pui de broasca țestoasă pe umerii mei/accidentul care poate fi o forma/intr-un inel de gheata/am 6 ani și Raluca ma întreabă daca/știu sa impotrivez/îmi vede toate defectele ,stie/ca o sa moara curand/firele albastre care stau deasupra creierului/nu sunt asa străine de tine/prin pieptanul din solzi de peste /se uita la mine nu/bănuiește ca acasă eu sunt/un animal care poarta hamuri.Trec prin casa de lângă lac/unde am stat amândouă si/nu-mi imaginez cum arata oamenii/dacă trăiesc sub pământ,/dacă pot sa răstoarne cu mersul lor lotului Messier/dacă inimile lor zornăie ca monedele/de tinichea sau subt/simpla materie desfășurată pe benzile fumurii/Sfâșierea înconjurată de un santulet/cu apa trandafirie/am fost acolo,am deschis geamurile/ca după o procesiune lunga cu praf/și pulbere ,celelalte surori ale noastre subnutrite/cu parul strălucind de curățenie si/degete lungi de dactilografa nordica/m-au dus pe scări,mi-am amintit tot/amfore de ghips,soarele artificial deasupra/obiectelor vii nerevedincate:aici sunt eu.Instalstia sub un clopot de sticla/cruzimea psihologilor care spun:"Oamenii mai buni decât tine te pot/vindeca fără urme de violenta./Când nu mai pot indura ,/ma chinui sa păstrez imaginea ei,/supraviețuirea e mai suportabila dimineata/scanez codul de bara,al cărnii, orice eroare,/o pun pe seama unui mecanism /căruia nu ii datorez nimic din firimiturile jilava &binecuvântate, /din căldură umana."

Un suflet de amor, 

Ce-mi aduce sositul primăverii, 

Și ne leagă strâns între noi, 

Pe culmea noastră a durerii. 

Cât de mult mi-a fost dor, 

Să te văd pe tine în stele, 

În apusul soarelui ce strălucește, 

Ce mă duce și cu ele. 

Întoarce-te pe o rază de petale,

Pe câmpia cristalină de fum,

Ce luminează atât de puternic în cristale, 

Iubirea noastră de acum. 

Ne plimbăm pe drumul speranței, 

Copaci se-nveselesc, iar florile cântă,

Ce ne îndrumă pe calea dorinței, 

Și sufletul nostru se avântå. 

nu te speria 

caci dumnezeu e cu tine 

bucurate ca esti sanatos 

si fii voios 

bucura-te ca ai ce manca 

si ca traiesti undeva 

bucura-te si de studii

caci iti vor fii de folos 

nu te lasa batut 

si fii tare pentru ca viata e grea 

si nu te va ajuta nimeni 

pentru ca trebuie sa te descurci singur 

precum stelele pe cer sunt asezate si pica la momentul potrivit 

asa si tu trebuie sa fii pregatit 

si nu mereu pentru rau

ci pentru binele tau si al celor din jur 

ca concluzie 

traieste pentru tine parintii tai dumnezeu SI ATAT 

bucura-te copile 

Îmi apari ades în gând 

Și ești motivul pentru care eu zâmbesc 

Te văd dincolo de durere

Și îți duc dorul în tăcere...

Îmi apari în minte ades

Nu stiu de eu mă gândesc 

Sau cel ce mă caută ești tu

Și-o speranță se naște din lacrimi ce curg... 

Imi apari ades in vis

Ce-mi poartă gândul în abis

Ma trezesc zâmbind printre lacrimi amare

Că te-am avut...si-o clipă, tăcerea nu mai doare...

Pe când te țineam de mână-n vis
Un fir de vânt pe un val de păr te-atins.
Atunci timpul a căzut în stază
Vrea să ne dea drumul, dar destinul nu îl lasă.

Ecouri de tăceri surpate
S-au spart în timpanele unei dorințe înghețate
S-au blocat în gâtul podidit de șoapte
Te strig zadarnic, tu nu-mi mai ești aproape...

Clipa aceea fu fatidică
Oprindu-ne-nghețați în mijloc de bulevard
Întrebând... oare iubirea noastră e-un hazard?

Cu privirea-ți trădând îndurerare,
Prevestind o inevitabilă cutremurare;
Mi-ai spus stins, cu glacială privire:
Caută răspuns în tine.

Ne cunoaştem din vedere

câte clipe efemere

niciodată-n drumul lor

nu şi-au oprit

mersul sigur şi grăbit

Ne cunoaştem din vedere

numai ochii în tăcere

au rostit de-atâtea ori

tot ce doreau

când lumina şi-o întâlneau...

Nici măcar din întâmplare

vreun cuvânt nu am rostit

În atâtea întâlniri,

jocul ăsta de priviri

pe-amândoi ne-a amuzat.

Ne cunoaştem din vedere

dar oricând e o plăcere

amintirea s-o păstrezi

şi să revezi

ochii ce îi ştii de-o viaţă

întâlniţi de dimineaţă

şi când ninge, şi când plouă

în maşina 179.

Ne cunoaştem din vedere...

Şi-atât!

Ne cunoaştem din vedere

câte clipe efemere

niciodată-n drumul lor nu ne-am oprit

mersul sigur şi grăbit

Ne cunoaştem din vedere

numai ochii în tăcere

au rostit de-atâtea ori

tot ce doreau

când lumina şi-o întâlneau...

Nici măcar din întâmplare

vreun cuvânt nu am rostit

În atâtea întâlniri,

jocul ăsta de priviri

pe-amândoi ne-a amuzat.

Ne cunoaştem din vedere

dar oricând e o plăcere

amintirea s-o păstrezi

şi să revezi

ochii ce îi ştii de-o viaţă

întâlniţi de dimineaţă

şi când ninge, şi când plouă

în maşina 179.

Ne cunoaştem din vedere...

Şi-atât!

Birbirimizi gözlerden tanıyoruz

kaç tane geçici an

asla onların yoluna çıkma

durmadılar

güvenli ve hızlı yürüyüş

Birbirimizi gözlerden tanıyoruz

sadece sessiz gözler

defalarca söylediler

istedikleri her şey

ışıklarıyla karşılaştıklarında...

Kazara bile değil

tek kelime etmedim

Pek çok toplantıda,

bu dik dik bakma oyunu

ikimizi de eğlendirdi.

Birbirimizi gözlerden tanıyoruz

ama her zaman bir zevktir

saklanacak hafıza

ve gözden geçir

bir ömür boyu tanıdığın gözler

sabah buluşalım

ve kar yağdığında ve yağmur yağdığında

arabada 179.

Biz birbirimizi gözlerden tanıyoruz...

Ve bu yüzden!

Birbirimizi gözlerden tanıyoruz

kaç tane geçici an

onların yolunda hiç durmadık

güvenli ve hızlı yürüyüş

Birbirimizi gözlerden tanıyoruz

sadece sessiz gözler

defalarca söylediler

istedikleri her şey

ışıklarıyla karşılaştıklarında...

Kazara bile değil

tek kelime etmedim

Pek çok toplantıda,

bu dik dik bakma oyunu

ikimizi de eğlendirdi.

Birbirimizi gözlerden tanıyoruz

ama her zaman bir zevktir

saklanacak hafıza

ve gözden geçir

bir ömür boyu tanıdığın gözler

sabah buluşalım

ve kar yağdığında ve yağmur yağdığında

arabada 179.

Biz birbirimizi gözlerden tanıyoruz...

Ve bu yüzden!

Desculț pe plajă îmi aleargă visul

Etern pribeag, bătrân și fără zile

Cu pașii grei ce răscoleau nisipul

Lovit de valuri albe de dor și iubire

Dar unde-mi fugi? Unde te duci?

Pe ce cărări vrei să pășești ast' noapte?

Ce speri, ce vrei, ce lacrimi dulci

Brăzdează adanc în buzele sărate?

Eu sunt aici de-un veac și înc-o noapte

De-o zi și-o viață tot îți caut chipul

În falduri albe de valuri înspumate

Ce-n voal de nuntă ascundeau nisipul

Chemarea mea plutește peste ape

Din ceas în ceas spre ceruri se avântă

Și cere ca din gând să se adape

O inimă ce-n neguri veșnice s-afundă

Desculț pe plajă îmi aleargă visul

Eternul june plin de zile bune

Cu albe degete în pumn strânge nisipul

Ce-i azi, ce-i ieri, cine-mi poate spune?

Măriucăi - Nenumita visului și a existenței mele 

Pare că tot ce scrie,

tot ce simte

are legătură cu el.

O pură coincidență de sentimente comune,

necunoscute.

Îl vede…

El zâmbește.

Vrea să-l uite,

dar cei doi ochi căprui

o privesc

nu o lasă să-l scoată din sufletul ei…

Atâtea gânduri, atâtea întrebări,

Toate duc la el.

A uitat de sine.

Inima ei, întreaga, îl caută.

Va fi ea cea care va reuși să îi aducă fericirea?

S-a apropiat încet, timid

A auzit -șoptit-  un simplu: „Te iubesc!”

Atunci a înțeles tot ce părea de necrezut.

Așa e dragostea…

    Sfârşit-am pribegia;
    În braţele tale,
    adânc m-am lăsat, 
    cuprins de nostalgia, 
    crângurilor verzi,
    lăsate-n urmă...
    
    Sfârşit-am pribegia... 
    şi buzele tale, 
    din nou le-am regăsit, 
    aşteptându-mă, 
    pecetluite de ultimul,
    meu sărut...
    
    Sfârşit-am pribegia,
    şi ca un ultim vers de blues,
    peste sufletul tău am curs,
    peste ochii tăi adânci,
    peste buze, pe trup,
    înfrânt, îngenunchiat...

    m-am dus...