DORUL

Pătrate ,rotunde ,ovale

Capete goale...

Soare de sânge

Sub cer care plânge .

Flăcări uriașe

Mistuind orașe

Popor ce nu piere

Purtând greu război

Alături de noi .

Capete nătângi

Cerând de departe

Voie pentru moarte

Ceia ce nu-ți place

Altuia nu-i face

Astăzi la vecini

Mâine la Români ?

          Pe verdele ierbii să-ți porți pașii ușor,

Căci  pulberea-i trecută prin viacuri

Drept hrană pe glie și semn tuturor:

Năpastă ,urgie,războaie sub brazdă ascunde

Sufletul  neamului meu răbdător .

Cine socoate și azi poate spune

Câți nori și negre furtuni

Pământul acesta le poartă în spate

Că azi, nu mai crede în minuni !...

Dar ceva tot a rămas:

Dragostea de popor și de glie

Azi mai mult ca niciodată,

Iubiți-vă ,fii ai neamului,meu

Căci asta se poae!...

      D-NEI CLAUDIA SERIANU,de ziua numelui, îi doresc 

multă sănătate, prosperitate,fericire,tot ce-și mai dorește!!!!!!!!!

Ceasul î-și măsoară secunda ...

Secunde suntem ,

Suntem ca fulgul de nea ,

Suntem ca roua dimineții pe floare ,

Ca lacrima ochilor triști ...

Suntem sărutul vântului pe creastă ,

Ca frunza purtată de vânt ,

Ca visul nopții de vară , 

Suntem o secundă în timp ...

Cât de efemeră e trecerea noastră ...?

Veșnic e doar jurământul iubirii 

Și dorul , când pe cel drag l-ai pierdut .

Scălat în ploaia de petale ,

Mă ascund în nisipul toamnei ,

Ca sub o plapumă moale 

Și în urmă înfloresc mici stropi de lumină ,

În care sufletul îș va usca trupul ,

Eu sau poate altcineva , sau poate noi toți 

Vom scrie povestea adevărată a universului .

Fâșie albă de mătase

Aruncă azi pe cer ?

Prinde seninul ,

Închidel în carte ,

Din curcubeu fă-mi cupolă

Și fulgerul să-mi deschidă ferestra .

Pământul se leagănă în lanțuri cu cerul ,

Un felinar î-mi arată Calea Lactee ,

Pe un felinar de argint î-ți trimit o floare ...

Și un cântec de privighetoare 

Se zbate pe iarba cosită de valuri -

Mă scol cu brațele pline de daruri

І. Cadranul întâi

1.Suflet pur și bland,

În inimă purtând ,

O dragoste adevarată,

Care nu va fi spusă niciodată.

 2.Tu iubește, indiferent de drum,

Orice suflet bun;

Pentru că iubirea este grea,

Iar inima mea rea..

3.În doi ochi pot vedea,

Toată fericirea mea;

Un suflet ce îmi vrea doar binele,

Pentru o simplă sclipire.

4.Focul dragostei se aprinde ,

În această lume fără cuvinte;

Pentru o inimă rătăcită,

Într-o lume atât de prihănită..

5.Și toate aceste sentimente,

Pierdute și uitate,

Vor fi ascunse sub o piatră magică,

Pentru o clipă de speranță..

6.Tu ,suflet ,ce nu m-ai părăsit niciodată,

Te voi îngropa sub o altă piatră,

Protecția ta fiindu-mi prioritară,

Lipsindu-te de această povară.

7.Așteptând în zadar,

Un suflet cu dar,

Ce te va elibera de această închisoare,

Dar va trebui să ai rabdare.

8.Un nou suflet vei devenii,

Pentru a nu te mai rănii,

De suflete cu păcate,

Care speram să fie uitate.

9.Suflete ce te vor rănii fără remușcare,

Fără nici-o ezitare,

Pentru un sacrificiu ce nu se merită,

Și devii din nou folosită.

10.În inimi,pansament de dragoste și iubire ești,

Pentru câteva suflete îngerești;

Ce te vor prețuii la nesfarșit,

Pentru un sacrificiu nelipsit.

11.Pentru o dragoste ce va exista,

Vreodată în lumea ta,

Pentru o iubire ce nu va conta,

Pentru persoana din imaginația ta.

12.Și visele,realitate vor devenii,

Pentru cei cu suflete pustii,

Într-o lume fără rușine,

Hai,să ne iubim pe sine…

13.Și totul va începe cu un sentiment,

Pe care îl vei simții ca pe o placă de ciment;

Propriul suflet, merită iertare ,

Pentru un suflet, fără scăpare.

14.Iubește-ți sufletul fără scăpare,

Care are nevoie de o evadare;

Spre lumea viselor,

Pentru un cântec în cor..

ІІ. Cadranul al doilea

15.Aducându-ți fericirea ce îți lipsea,

Și nu te vei mai gândi la pierderea ,

Unor suflete pierdute din realitate,

Din cauza unor clipe de bunatate..

16.Suflete, ce și-au găsit bucuria,

Într-o viață fără pedeapsă,

Într-o lume fără rușine și mândrie,

Pentru acele suflete rănite..

17.Iubind aceste suflete rănite,

Inimile fiind bântuite ,

De amintiri de dragoste și dor,

Pentru acest cântec în cor…

18.Îngerii bucurându-se de aceste suflete,

Rătăcite și pierdute,

Pentru care noi plângem zi de zi..

Nefiind clipă în care nu te poți gândi…

19.Și tot ce ne-a rămas,

Sunt amintiri care au ars,

Pe cenușa inimii mele,

De la atâta durere..

20.Gândindu-mă mereu,

La ce este mai bine ,dar și la rău;

Pentru o vizită în lumea ta,

Pentru scara pe care n-o voi avea..

21.Această dragoste parentală,

Care este una mortală,

Îmi va lipsi mereu,

Din cauza unor orori..

22.Și singura dorință la care visez,

Pentru o mândrie ,ce probabil nu are sens,

Dar pentru mine mereu va conta,

Părerea și prezența ta..

23.În vise să îmi apari neîncetat,

Să îmi arăți drumul pe care îl am de urmat,

Să îmi dai puterea necesară,

Pe care o aveai Tu odinioară..

24.Și veghea ta de sus,

O sa o am mereu,așa cum ai spus,

O clipă de răbdare să am,

Pentru tine suflet,care nu va fi în zadar!

Să plec a fost o mângâiere,

Un dor ascuns, o înviere.

Am înțeles ce-i de păstrat,

Ce-a fost uitat, ce-a fost iertat.

Din rădăcini cresc ramuri noi,

Dar nu uităm ce-i sub noi doi.

Cuvintele rămân tăcute,

Dar faptele sunt celeute.

În încheiere spun cu rost:

Tot ce-am pierdut, tot ce-am fost,

M-au învățat să merg spre soare,

Să las în urmă ce mă doare.

Dorinţa te cheamă, iubire albastră,
în poarta iertării o umbră sihastră
aşteaptă fiorul în prag de-nserare
sărutul de-atunci rătăcit pe cărare.

Eşti visul născut din arcada iubirii,
un vals petrecut pe vioara simţirii,
privirea şi trupul, arcuşul şi struna,

în geamăt de stele mirată stă luna.

Albastră e calea spre pleoapa lăsată
pe ochiu-ncărcat cu tăcere-ncarnată,
din cerul scăldat cu azurul privirii
vorbesc doar scântei în viforniţa firii.

Albastrul aşteaptă regina din visuri,
să fii mântuirea-n ascunse hăţişuri
ce inima-mi ţintuie făr’ de scăpare,
adu-mi paradisul să-mi fie cântare.

Aşterne-ţi privirea pe trupu-mi vioară
să-mi fremete coarda lăsată să moară,
răsfiră-ţi sărutul din plânsul sălbatic
prin toamna născută de timpul apatic.

       E albul din iarnă-n albastrele doruri
       în noaptea-nfrăţită cu sfintele coruri,
       aşteaptă o umbră poemul să-l spună
       iubirii albastre trecând prin furtună.

       În poarta iertării stăm mână în mână,
       sunt zorii aproape, albastru se-ngână,
       visat-am albastru în ziua întâia,
       albastre sunt doruri ce trec nemurirea.

Aș vrea să m-afund în uitare,
Să uit, ce e bine, ce-i rău,
Dar unde-aș privi azi în zare,
Tot văd surâzând chipul tău.

Și iar pozei tale mă-nchin.
Să beau să te uit azi îmi vine,
Dar orișice picur de vin
Mi-aprinde iar setea de tine.

M-așez și-mi aprind o țigare,
Să-nnec amintirea-ți în fum.
Dar tu te întorci din uitare,
Te-ntorci ca un dulce parfum.

Mă arde ca focu-amintirea,
De uit, am în suflet pustiu.
Prin gând îți trimit azi iubirea
Și-n gând lângă tine-am să fiu.

Si da, raspund la vuet
O, da, ramii aproape
Ca despartirea-n noapte
Nu pierde acel sunet.

Revin ades la zimbet
Pierzindu-te in zare
Acele clipe amare
Ma departez de urlet.

Si tot mai arde focul
Revine ziua veche
Pastreaza-n amintire
Momentele si somnul.

Asa se-arata luna
Luceste-n zarea lui
Plecata, e alaturi
Se vede, si Lumina.

Scintei si da, ma dor
Saratele-amintiri
Momentele in zori
Se pierd frunze si mor.

În geamul din odaia mea

seară de seară îmi luminează 

un felinar, care zâmbea

și îmi șoptește că veghează

făptura mea în pat întinsă

și de lumina sa cuprinsă.

Un felinar, un ochi de seară

ce peste corpul meu coboară 

o rază blândă de lumină 

ce la conturul meu se înclină

Iar eu precum floarea de glastră

îl aștept cu drag la fereastră .

Tu picătura luminoasa

de ce-ai ales să-mi bați în casă

și m-ai făcut să te îndrăgesc

atunci când noaptea mă iubesc

sub picăturile tale de lumină

când mă alint ca o felină.