Cântă cucul și mierla

    De-aș ști că vi tu mâine în zori 

Te-aș aștepta pe pat cu flori 

Și de -ai veni din nou acasă 

Ți-aș pune flori și vin pe masă.

    Sau dacă vi pe înserat 

Când toată lumea s-a culcat 

Doar eu te-aș aștepta în poartă,

Doar eu, și cu a noastră fată 

Și nepoțelul care nu te știe 

Decât, din câte o fotografie.

    Să vezi ce multe s-au schimbat 

De când de acasă ai plecat 

Dar nimeni locul nu ți-a luat 

Și toți cu dor te-am așteptat .

     Privesc pe geam cum fulgeră și plouă 

Aș vrea să văd un cer senin cu lună nouă,

Gândeam că plouă decât afară undeva 

Dar simt că plouă și -n inima mea.

      Plouă cu picuri mari și picuri grei,

Afară aud cum latră doi căței 

Ascult când ploaia, când lătratul lor 

Și mă gândesc, că poate au nevoie de ajutor.

      Tot ascultând al lor latrat 

Mă uit pe geam și ploaia parcă a stat 

Zăresc un curcubeu în zare undeva 

Gândind că poate va fi unul și în inima mea .

      Frunză verde de mohor 

Mă apucă câte un dor 

Să -mi văd casa și ulița 

Unde m-astepta măicuța 

       Mama mea cu păr cărunt,

Cu dragoste și dor mult.

M-aștepta să vin la ea 

Că se simțea singurea.

       Copiii toți au plecat 

Și de ea s-au depărtat 

Sau dus toți la casa lor 

Dar ea îi aștepta cu dor.

       Când era mai tinerea 

Multă muncă mai făcea,

Frumos casa își ținea 

Toată ziua robotea 

       Avea casa îndestulată 

Bătătura măturată 

Că lucra din zi în noapte 

Să aibă în casă detoate.

       Iar în zi de sărbătoare,

Punea în curte masă mare 

Și aștepta cu mare drag 

Să-i vină copiii -n prag.

        Era tare bucuroasă 

Când stăteam cu toți la masă 

Cu dragoste ne privea 

Nu știa ce să ne dea 

       Dar când plecam de la ea 

Se vedea iar singurea 

Ne făcea cu mâna dreaptă 

Rezemată ușor de poartă.

          Mama de mult a plecat 

Și casa s-a dărâmat 

Nu mai e ca altădat.

Chiar și când îmbătrânim 

Dorurile tot revin .

De ce te grăbești copile 

Când acum e cel mai bine 

Vrei să crești mare mai iute 

Și ceri vrute și nevrute 

Ai mâncare,ai căldură,

Ai și tată, ai și mumă 

Dar nu prețuiești deloc 

Viața asta de boboc.

Viața frumoasă de-acum

N-o mai întâlnești nicicum 

N-ai grija zilei de mâine 

Că n-ai cu ce lua o pâine.

Trec anii fără să -ntrebe 
 

Și te treci fără de vreme.

Acum nici o grijă n-ai 

Decât joacă, mofturi,trai

Căci părinții fac ce fac

Să-ți fie mereu pe plac .

Singura ta datorie 

E să înveți o meserie 

Mergi la grădiniță, școală,

Și crezi că e o corvoadă.

Acum viața e ușoară 

Și nu simți cum timpul zboară 

Și de vrei și de nu vrei 

O să treacă anii tăi,

Trec anii copilăriei 

Ca și floarea păpădiei.

Te trezești tătic,

Și atunci ai vrea să fi mic.

      Nori plumburii, întunecă pământul 

Se înclină pomii, parcă ar vrea să atingă cu crengile 

pământul 

Un fulger, brăzdează cerul înnorat

Și tunete se aud neâncetat.

   Albinele prin flori sunt încărcate 

Și caută să plece cât mai poate.

Păsările,speriate ciripesc 

Să se ascundă se grăbesc.

    O ploaie zgomotoasă se pornește 

Și mătură în cale ce găsește.

Pe acoperiș se aude grindina căzând 

Iar frunzele cad rând pe rând 

Se amestecă cu grindina căzută 

Și curtea se umple cu apă, din ce în ce mai multă.

    De ce copii,nu luați în seamă,

Că aveți aceeași mamă 

V-am legănat cu aceeași mână,

Același sânge vă curge acum prin vână,

Din același piept v-am alăptat 

Cu același drag v-am sărutat 

    La fel de mult pe amândoi,eu vă iubesc 

Cât pe lume mai trăiesc 

De a -ți ști voi cât sufăr,

Cât plâng și cât mă supăr 

Că în loc să fiți uniți

Vă certați și dușmăniți.

    De ce mamă vă certați,

Că doar știți că sunteți frați 

Lumea rea v-a învrăjbit 

Până când v-a despărțit.

A-ți uitat a mea povață 

Să vă ajutați în viață 

  De lacrimi e udă fața 

Asta îmi scurtează viața.

Dați-vă măicuță mâna 

Deacum pentru totdeauna 

Că aveți și voi copii,

Și în curând mamă,ve-ți ști 

Cât necaz părinții poartă 

Când frații între ei se ceartă.

Sunt pe Marte 

Cu mintea-n altă parte 

Nimeni nu mă poate întoarce 

Orice-ar face 

Uneori vreau să fug de realitate 

Dacă n-ar fi cineva să mă caute 

Dar n-am unde m-ascunde

Poate într-o cameră câteva secunde.

Mi se întâmplă la ore străine

Să nu fiu atentă 

Oare ce-i în neregulă cu mine?

Sunt pe altă planetă?

De-aș ști că șoaptele-mi tăcute

Te-ar mângâia într-un suspin,

Ți-aș da și ultimul cuvânt

Să-ți fie cântec, și alin...

De-aș ști că sufletul din mine

S-ar preschimba-n eternă flacără,

Ți-aș dărui întreaga-mi lume

Să-ți lumineze calea-n umbră.

De-aș ști că inima-mi zdrobită

Ar fi altar pentru iubirea ta,

Aș rupe-o singur din piept, grăbită,

Și ți-aș lăsa-o veșnic așa.

De-aș ști că vorbele-mi tăcute

Ar înflori ca-n nopți o stea,

Le-aș risipi pe-ale tale șoapte,

Să-ți fie cântec inima.

De-ar fi și cerul să cadă peste mine,

Cum se frâng tăcerile-n suspin,

Te-aș chema, iubito, să m-aline

Umbra ta rămasă în destin.

De-ar fi și stelele să moară-n zori,

Să-nghețe timpul între ploi,

Ți-aș desena din lacrimi flori,

Să-nflorească drumul înapoi.

De-ar fi și munții să se plece-n vânt,

Și șoaptele să-mi cadă greu,

Aș pune-n rugăciune orice gând

Să te păzească-n vis mereu.

De-ar fi și moartea să m-apuce-n vis,

Din piept mi-aș rupe doru-n hău,

Să nu-mi răpească glasul scris,

Să-l duc cu mine, glasul tău.

Aș vrea să-ți fie dor de mine,

Aș vrea șă pot să îți fiu umbră,

Aș vrea să pot să-ți fiu poveste,

Și să lăsăm destinul să o spună.

Poveste unde, iubirea este sensul vieții 

Și unde un spiriduș se îndrăgostește deo zână. 

Ei nu își spun adio până în târziul dimineții 

Și își unesc destinele, ținându-se de mână. 

Fericirea nu au căutat-o, dar ea a venit 

Și le-a transformat povestea într-un infinit.

De asta un grăunte și-o găină

niciodată nu se îndrăgostesc,

pentru că nu ar ști

cum să-și spună „te iubesc”.

Și până s-ar decide cine, ce, cum să exclame,

găina ar mânca grăuntele de foame.

Noi nu suntem nici grăunțe,

nici găini, desigur

( dacă am fi, pot să nu fiu eu găina? ),

dar vreau să fiu pentru tine

locul tău sigur,

în care să vii când nici inima ta,

nici a mea

nu știu ce să facă, ce să-și spună,

ca să nu știm împreună.

Pentru că liniștea dintre noi

acum e ca un cer fără nicio stea

( chiar eu le-am alungat ),

ca să nu vadă oricine vrea

că ești omul meu preferat.

Deși am mai întâlnit pe ici, pe colo,

totuși câte-o floare,

spunând că-n treacăt m-au pârât lor

mai multe stele căzătoare.

Și când să fac pace și să-mi spun că-i bine,

se uită și florile după tine.

( Doamne… ce are universul cu mine? )

Până când stelele căzătoare

continuă să mă pârască

și florile mai au puțin, puțin

până să te iubească,

ce-ai spune să-mi ușurezi năpasta

și să dormi în visul meu în seara asta?

( Mă pun la somn chiar acuma,

să te visez frumoasă cum ești întotdeauna. )

Ce aud câteodată în noapte?

Pare a fi plânset,parcă-s șoapte

Iar când noaptea e senină ,

Parcă-s vorbe de lumină

Iar când cerul e înnorat

Aud plânset și oftat.