De ce te grăbești copile

        La streașina casei mele 

E un cuib de rândunele,

Unde stau cinci puișori 

Mititei și -ascultători 

    Stau cu capetele afară 

Rândunele să apară 

Să le-aducă demâncare 

Să le crească aripioare.

    Îi hrănește rând, pe rând 

Până puii își i-au avânt 

Îi învață apoi să zboare,

Că sunt păsări călătoare .

     Toamna pleacă toate în zbor 

Se întorc anul viitor 

Și ei puișori să crească 

Pe, părinți să înlocuiască .

    De-aș ști că vi tu mâine în zori,

Te-aș aștepta pe pat de flori 

Și de ai veni din nou acasă 

Ți-aș pune flori și vin pe masă.

   Sau dacă vi pe înserat 

Când toată lumea s-a culcat 

Doar eu te-aș aștepta în poartă 

Doar eu și cu a noastră fată.

Și nepoțelul care nu te știe 

Decât, din câte o fotografie.

   Să vezi ce multe s-au schimbat 

De când de acasă ai plecat 

Dar nimeni locul nu ți-a luat 

Și noi cu drag te-am așteptat.

    De ce copii,nu luați în seamă,

Că aveți aceeași mamă 

V-am legănat cu aceeași mână,

Același sânge vă curge acum prin vână,

Din același piept v-am alăptat 

Cu același drag v-am sărutat 

    La fel de mult pe amândoi,eu vă iubesc 

Cât pe lume mai trăiesc 

De a -ți ști voi cât sufăr,

Cât plâng și cât mă supăr 

Că în loc să fiți uniți

Vă certați și dușmăniți.

    De ce mamă vă certați,

Că doar știți că sunteți frați 

Lumea rea v-a învrăjbit 

Până când v-a despărțit.

A-ți uitat a mea povață 

Să vă ajutați în viață 

  De lacrimi e udă fața 

Asta îmi scurtează viața.

Dați-vă măicuță mâna 

Deacum pentru totdeauna 

Că aveți și voi copii,

Și în curând mamă,ve-ți ști 

Cât necaz părinții poartă 

Când frații între ei se ceartă.

       În zori de zi frumoasa lămâiță 

Își scutură și își resfiră a ei rochiță,

Plină de flori frumos mirositoare 

Te fascinează cu a lor splendoare 

Micuțe, gingașe, delicate 

De multe alte flori invidiate.

       De trandafirii cei înmiresmați 

Ce spun că sunt, frumoși și colorați.

Zambilele cu florile în ciorchin 

Se laudă cu al lor miros divin.

Nici liliacul,nu se lasă mai prejos 

Cu florile lui albe, albastre și chiar roz .

        Bujorul vrea să pară mai nepăsător 

Dar răspândește mirosul lui îmbătător.

Narcisele, micuțe și rotate 

Nicicum nu vor să fie date deoparte 

Și strigă cu toate într-un cor 

Noi,avem cel mai suav parfum mirositor.

         Parfumatul mărgăritar,le șoptește încetișor 

Toate suntem frumoase și cu parfum îmbietor 

Și în grădina asta parfumată 

Putem trăi cu toate laolaltă .

     De-aș avea aripi și aș zbura,

De sus de acolo oare,ce aș vedea.

Aș vedea pământul roditor 

Și luncile pline mereu de flori 

Aș vedea munții, câmpiile întinse,

Pădurile care au fost distruse 

Aș vedea pământul înconjurat de ape 

Ce curg domol,dar învolburate.

Aș vedea lumea care se agită 

Pentru că niciodată nu e mulțumită.

     Nu e destul ce Dumnezeu le-a dat 

Că vrea mereu ce are celălalt.

Cum oamenii se învrăjbesc întruna 

Pentru că, unii vor să cucerească lumea 

Ar vrea să fie stăpânii tuturor 

Ca și când,ei niciodată nu mai mor.

      Și rog pe Dumnezeu atotputernic,

Să nu lase ca lumea să fie condusă de un nemernic.

Că vrea bisericile,ca să le închidă,

Pe noi,de Dumnezeu să ne desprindă 

Să ne transforme într-o turmă de oi îngenuncheate 

Care,cu greu să mai găsească putere și dreptate.

    Cred că sunt nedrept cu mine 

Singur eu mă sabotez,

Nu știu cum să fac mai bine 

Să pot să nu mai oftez.

  Astăzi,cad dar mă ridic 

Și zic, că mai pot un pic 

Vreau să merg tot înainte 

Inima nu vrea să asculte,

Că e în trecut ancorată 

Nu se lasă dezlegată.

   M-am gândit să-i pun baipas 

Să treacă peste impas 

Să trăiască în prezent 

Fără urme de regret 

Privească paharul plin 

Nu pe acela cu venin 

  Geaba vine acum regretu 

Că mi-am dat cu stangu în dreptu 

Am vrut să le fie bine 

Celora de lângă mine.

Nu m-am prețuit mai mult 

Nici boboc,dar nici adult.

Fluturi albi şi roşii,

Şi pestriţi, frumoşi,

Eu îi prind în plasă,

Când mama mă lasă.

Eu îi prind din zbor,

Însă nu-i omor;

Ci mă uit la ei,

Că sunt mititei,

Şi frumoşi, şi-mi plac,

Dar eu nu le fac

Nici un rău, deloc.

Şi dacă mă joc

Cu vreunul, ştiu

Binişor să-l ţiu

Şi pe toţi, din plasă,

Îi ajut să iasă,

Şi să plece-n zbor

După voia lor.

Fjärilar

Vita och röda fjärilar,

Och brokig, vacker,

Jag fångar dem i nätet,

När min mamma lämnar mig.

Jag fångar dem i flykten,

Men jag dödar dem inte;

Men jag tittar på dem,

Att de är små,

Och vackra, och jag gillar dem,

Men jag gör dem inte

Ingen skada, inte alls.

Och om jag spelar

Med några, jag vet

Trevligt att ha honom

Och alla, från nätet,

Jag hjälper dem

Och flyga

Enligt deras vilja.

Dormitând în lună plină

nori răzleţi la unison,

tremură din rădăcină

în oglinzi de lacuri negre.

Şi cum orizontul nopţii nu mai este uniform,

tresar glasuri ascuţite

în frunzişul unui pom.

Lunecă o rază moale

din pământuri adormite.

Răsar două, patru, nouă,

şi ţâşni un râu de soare;

cerul creşte mai cu seamă

urcând Luna printre stele

pe drumeaguri de aramă.

Apoi piere.

Sfârşesc umbrele bizare

în explozii

de culoare.

Soarele greoi şi rece largul cerului deschise,

dimineaţa se revarsă

ca un vis în alte vise.

Şi porni la drum să vadă câteva privighetori

care nalţă-n depărtare glasuri line de viori.

Intră-n ierburi de argint, urcă-n flori de mărgărint;

se opri la alte două,

limpezindu-şi faţa albă

cu un bob de rouă - două

într-un cuib adânc de flori.

Cum îi prinse mijlocelul un cojoc firav de nori,

e mai falnică pe luncă.

Apoi creşte şi tot urcă

în mătasea cerului,

dispărând ca o nălucă.

Roiesc fluturi şi furnici în căruţe îndesate:

cară sacii cu merinde şi ulcioare cu nectar,

cară roade aromate şi grăunţe pe jumate.

Ba tocmiră lăutar

să deschidă sărbătoarea

în palatul de verdeaţă.

Având guler de cleştar,

(ce e drept, un pic semeaţă)

se înalţă mândră floarea

fiind din neamul de cicoare.

Păpădia-Plutitoarea coborî din spic pitic.

Iată, a început serbarea !

Vin albine din pădure cu cerceii grei de mure

şi brăţări de sălcii sure:

au polen la cingătoare şi conduri de aur moale.

Soarele pe deal petrece pe un jilţ de sunătoare;

trecu lunca jos în vale pe la sălcii plângătoare,

pârjolind copaci şi ierburi,

macii roşii din răzoare.

În arşiţa singulară

nuanţele s-au ofilit.

Totul este încremenit

de atâta zăpuşeală:

nu mai cântă pitpalacul,

nu mai este vânzoleală. De departe dintre dealuri

vine-n valuri de argint -

e pârâul:curge agale şi şopteşte printre maluri.

Şi albeşte piatra-n apă când în zare se arată

păsări mitice venind

din adâncuri de-altădată.

Se porni ca din senin vânt subţire către vale,

răscoleşte ierburi crude, printre vârfuri şuierând.

Năvăleşte spre câmpie,

se pogoară în rafale,

flori mărunte încurcând

într-un ghem de păpădie.

Naltul cerului răsună;

zdruncinând pământu-adună

peste floarea câmpului

straie negre de furtună.

Alte umbre întunecate

au ieşit dintr-o cetate, care – iată – se destramă

în schelete de aramă.

Şi zburând în solzi de ape

păsări valmeş adunate se reped către lumină.

Aripile sfârtecate

pe mirişti sunt aruncate.

Într-un colţ de luminiş,

răsărită din verdeaţă,

se zăreşte alergând către dulcea libertate

o vioaie mogâldeaţă:

copilaş cu flori în braţe şi cu plete încurcate.

Se opri. Scrutează cerul care curge-n râu de pene.

Două păsări grandioase stau în coama dealului.

Una albă se aşterne

pe deasupra grâului:

are trupul lung de scamă de culoarea vântului.

Lăsă florile să curgă din mânuţe răsfirate

şi fugi prin spice aspre, biciuit pe obrăjori,

către pasărea măiastră.

O văpaie–n fir de ape

o nălţă aşa deodată într-un labirint de nori.

Pretutindeni cerul curge, soarele-i demult apus.

Gust amar lăsat de clipă în privirea-i necăjită

dupa norul ce s-a dus.

Cu suflarea chinuită,

inocent, rosti în sine:

Unde- i pasărea măiastră ?

Nu se vede... Nu mai vine ?!

Dar în ochi cârpiţi cu vise

se arată argintie,

înălţându-se din fân,

o fantasmă însufleţită de o aripă de fum;

trecu dealul înspre vie,

răsunând în glasuri stinse:

’’Unde eşti copilărie ?...’’

din cartea ilustrată pentru copii: Copilul și norul -

Ștefan Radu Mușat

pe marginea drumului,

netam-nesam,

a inflorit un mac,

cam pricăjit săracu'.

iute,

o buburuză

a venit, să constate

ce  s-a întâmplat.

Azorel e un cățel. 

Alb, frumos și mititel.

Latră cât il ține gura 

Și aleargă tot într-una.

Este cel mai curajos 

Cu stăpânul cel frumos 

Nu te poți apropia,

Să-i faci rău acestuia.

Cât este de grijuliu 

Când vine noaptea târziu.. 

De departe simte știe..

Îl așteaptă ca să vie 

Și-i atât de bucuros.

Ce să facă, doar el știe 

E iubit și este mândru 

De stăpânul respectuos 

ce ne facem noi in primăvara asta?

prea multă culoare...

prea multă mireasmă-mbietoare....

despre cântări angelice, nu mai vorbesc.....

ia, să deschidem degrabă

fereastra 

și să-i spunem

dragului nostru prieten,

o poezie!

Oricât de surprins ai fi de-adulți

Din postura de copil

Niciodată nu tânji, puiuț

Să devii ce poate nu vei vrea să fi 

Poate pare că e bine

Să te uiți de-aici de sus,

să imiți ce ți s-a spus

Rămâi pur, duios şi dulce

Într-o lume de adulți,

Într-o lume de reci umbre

Sunt mulți, atât de mulți acum

Atei, păgâni, ca nişte clovni bizoni 

Doar aparent ei par plăpânzi 

Însă prezentul o confirmă

Sunt toți doar nişte lei leproşi

Dar tu! copil curat ca un izvor de munte

Atât de crud, atât de cald,

atât de iubitor de toate!

Rămâi te rog neînfricat

Rămâi aşa cum mi-ai fost dat

Doar fii...mereu aşa cum eşti,

Doar fii... mereu copil curat!

De aş putea să te îngheț

Să te păstrez cât se cuvine

Sperând că va veni o nouă lume

După sfârşitul celei vechi

Să pot să te dezgheț copile

Ca tu să fii ce astăzi eşti

Şi tot aşa să fii şi mâine

Dar fără ei

atei, păgâni si lei leproşi

Rămâi aşa cum mi-ai fost dat

Doar fii...mereu aşa cum eşti,

Doar fii... mereu copil curat!

Marius Ene, UK, 23:30