Am încercat

Stau pe gânduri şi privesc picăturile cum se lipesc de geam.

Aș ieși un pic în ploaie, poate mă spăl de gânduri și tristețe...

Natura plânge și parcã mă-ncearcă și sufletul meu

Dar e doar o stare.....Şi-aşa, ca și ploaia, va trecel!!!

Mă întreb cum oare-ar fi!?... pentru o clipă de-ai reveni?...

Probabil ochii obosiți, nici n-ar clipi....

Dar sufletul cum oare totul ar gestiona 

Cu-atâta dor ce-a strâns în urma ta?...

Tăcerea m-a făcut să înțeleg că nu e vina ta

Tu ai fost cum ai fost... așa ai fost mereu...

Din noi doi... doar eu am fost problema

Te vedeam special, îmi erai drag... știu!... sună a clișeu...

Te-am iubit... chiar de niciodată nu ai fi vrut să știi asta,

Pentru că nu-ți puteai asuma responsabilitatea iubirii mele...

Deși nu de multe ori știai!... când erai aproape și prea aproape,

Cum inima bătea fioros de tare când eram în aceeași încăpere...

Te-am iubit...chiar si-atunci când timpul ne-a devenit dușman 

Și distanța dintre noi și-a pierdut pașii, in nemăsurate tăceri...

Te-am iubit... deși doar m-ai învățat cum oamenii te-aruncă

Când din senin au valori morale... și te lovești de ei ca de-o stâncă...

Și-am strâns doar deziluzii și dezamăgiri 

C-am avut așteptări prea mari de la tine

De dor, doar eu știu, cât am sperat că-ntr-un târziu,

O minune ai face, și-ai încerca durerea despărțirii s-o ții departe de mine...

And today I lost myself in an illusion

of love

Trying again to lie myself that it

doesn't hurt

I step on my thoughts and feelings

again

Wishing me a wine and a last hug...

Feelling guilty of wanting a wine

I pay you tribute every night

With hot tears I endure and sigh

For the end of the story we had.

I would like to forget everything but

I'm afraid

That longing will take over me again

And my heart will begin to groan

Torn by your lack of echo.

Se spune că marile taine nu se oferă, ci se merită... Multă vreme am privit de pe margine, somelieră de ocazie prin vitrine străine, așteptând ca "Maestrul" să decidă că "Ucenica" e gata sa-i guste "lucrarea".

Dar cum timpul are obiceiul să fie mai generos decât orgoliile noastre, Destinul a decis să scurteze distanța dintre dorință și pahar. Nu a fost un hatâr, ci o cuvenită răsplată cerească🙏

Vă invit să gustați, printre versuri, povestea unei așteptări care s-a transformat, în sfârșit, în desfătare.

Somelieră de ocazie🍷

Prin pahare-i nebunie, branduri mari se bat în nume,

De la Recaș și Jidvei, cele mai vestite-n lume!

Cotnari e cam guraliv, cu o Grasă de poveste,

Iar din Beciul cel Domnesc, vinul face salt spre creste.

Ceptura și Sâmburești se dau mari prin tribunale,

Lângă Davino, Liliac – rafinamente internaționale!

Gîrboiu vine cu Bacanta, pare că-s in mare formă,

Aurelia Vișinescu sparge gura de la normă.

Purcari vine cu prestanță, Alira, Rasova... hop!

Știrbey, Avincis, Oprișor – se dezbracă de-al lor dop

Caii de la Letea fug, Licorna e cam zăpăcită,

Iar Tohani cu Apogeum are cupa pregătită.

Fie Regală sau Neagră, Feteasca e pusă pe glume,

Novacul și cu Băbeasca sunt cele mai tari din lume!

Toate-s bune, n-ai ce zice, sunt lucrate cu mult spor,

Să te-amețească un piculeț și să-ți vindece un dor.

Dar dincolo de etichete și de rafturi poleite,

Eu am căutat aroma amintirilor trăite.

Căci cel ce m-a inițiat în tainica licoare,

M-a ținut, cu distincție, într-o lungă așteptare.

M-a învățat să simt pământul, soarele și via,

Dar mi-a refuzat cu tact, subtil, ce crezi?... însăși bucuria!

S-a lăsat mult așteptată sticla lui făgăduită,

De parcă era o licoare doar de zei împărtășită.

Tot mai bun e vinul de un suflet drag croit,

Artizanal și nobil, din pasiune pregătit.

N-are medalii la gât, dar e cel mai iscusit,

Iar după atâta vreme, e un dar neprețuit.

Mă tulbură cu blândețe și mă lasă fericită,

Căci "ucenicia", în sfârșit, e în taină răsplătită.

Destinul, peste toate, a vrut să se întâmple

Mi-a adus licoarea-n dar... rănile să mi le stingă.

Când el încă pune preț pe orgolii și pe soartă,

Cerul mi-a deschis zâmbind, către vinul său, o poartă!

.......................

Deschid o lume nouă, un prag îl trec mai lin,

Căci sticla e fereastră spre tot ce-nseamnă vin.

Cu zâmbet în privire, dau cortina la o parte,

Să-mi scriu pe suflet, astăzi, a vinului frumoasă carte!

Te-am lăsat în urmă, dar nu și din suflet,

Oricât aş vrea să mă mint că-i mai bine,

Te simt în tăcere, în vânt, în amurguri,

În toate ce încă mai poartă parfum de tine.

Mi-e dor de privirea ce-mi ardea cerul,

De brațele ce cândva mă țineau strâns,

Dar mi-e dor și de tine, cel care-ai fost,

Nicidecum de cel ce m-a lăsat în plâns.

Te-am ales să-mi pleci, dar nu să dispari,

Te port cu dor chiar de nu mai pot,

...într-o altă lume, într-un alt timp,

Poate n-am fi fost doar un vis mort...

Nu mă urî că atât de mult am insistat

Urăște timpul ce-a trecut și nimic nu a schimbat.

Urăște-mă că n-ai fost apt de-o ultimă îmbrățișare, 

Urăste-ti orgoliul din tine, promisiunile pierdute-n zare...

Aș fi rămas tăcută-n umbră, de nu-mi dădeai drumul la mână,

...poate se-ntâmplă să te gândești...și-ți pare rău.

Sau poate cu mândrie iți privești trofeul,

Tăcerii ce-a distrus vise, speranțe ce le-am păstrat mereu...

Urăște că ne-am rătăcit în vorbe nerostite,

Fără un zâmbet cald și un pahar de sfârșit....

Și că ai pus în loc de-o-mbrățisare un zid,

Pe care niciun "iartă-mă" nu s-a mai scris...

Ne-am întâlnit, dar n-am știut să ne păstrăm 

Un model pentru alţii in viață, ar fi putut să fim.

Am insistat dar in orgoliul tău m-am inecat

Și-acum în poezii mai creionez tot ce-am gândit....și nu s-a întâmplat.

Urăște ce vrei tu dar nu pe mine...

Din mine rupând, am scris despre tine

Cu litere moi și cuvântul blajin

Toate de dorul tău și-al unui ultim pahar cu vin.

Azi ti-am trimis in dar un semn de vin

M-am bucurat nespus sa știu ca I-ai primit,

Parca și norii de pe cer s-au risipit

Ti l-am trimis din suflet cu-n gând senin.

Parc-am uitat ca-mi esti departe

Pentru o clipă dorul nu mi-a fost greu,

Deși-mi mai trece-o zi fără de chipul tău

În gânduri si în vise tu îmi trăiești mereu.

As vrea în brate sa te strâng ca niciodată

Ca mi-ai rămas pe veci un dor nebun,

Sa-ti dăruiesc a mea ființă toată

Răspuns la toate câte nu se spun

Sa ma ascunzi în gândul tău o noapte

Sa fti renasc în vise mai apoi

Sa ma auzi cum îi vorbesc în șoaptă

De cât de dor mi-a fost de vin, de noi.

Cât va doresc nici n-ai sa crezi

Îmi sunteţi vina ce-am ales-o,

E-o dragoste cum nu m-ai vezi,

Din amintiri cu noi eu am cules-o

Căci am văzut mereu frumos in tot

Când mi-amintesc sufletu-mi cântă

Și speră să reviic-un antidot

Care s-alunge dintre noi...tăcerea cruntă.

M-am gândit că rațiunea mi-a înșelat a mea inimă,

Acum ceva timp am trecut printr-o furtună infirmă.

Printr-o dramă amoroasă am răsucit toată povestea.

Chiar aşa de al meu suflet ce cândva el se adăpostea.

E o răscoală între ceea ce nu am putut spune,

Nu ştiu de ce ne apare dorul la apusul ce apune,

N-am mai aştepta răsăritul pierdut prin spate,

Regretându-şi târziu cuvintele dure în noapte.

Dorul mă cheamă pe aleele parcului tăcut.

Ne plimbăm ținându-ne de mână, în serile 

luminate de stele.Răcoarea se lasă pe iarbă 

pe flori, pe copaci.Te iau de mână și tac,

tăcere ce spune mult. mai mult decât o mie 

de cuvinte.Tac, ce simt rămâne ,rămâne acolo 

în inima mea, dar o strângere de mână îți 

spune ce inima-mi să-ți spună ar vrea.

      La fiecare întânlire, ne descoperim unul 

pe celălant. Eu știu, și tu știi că ești frumoasă,

și place oricui, dar eu descopăr cu fiecare întânlire

o altă frumusețe a ta...cea a sufletului tău.

De asta am eu nevoie...Frumusețea chipului e 

trecătoare, când trece ,ce mai rămâne?

Te vreau tovarăș de drum lung...

       Îmi poți da un răspuns la întânlirea viitoare .

       Ce zici?

doi golâmbi

dinspre-asfințit se-ndreaptă,

lăsându-se purtați de soartă 

doi golâmbi

privesc ningăul cum trece, 

dar în Decembrie abia începe timpul rece

doi golâmbi

oare-s pregătiți să-nvingă al lor drum

fără să se facă scrum?

doi golâmbi 

așteaptă să vină iar Cuptor,

visând că vremea-i va lăsa să-și facă un foișor 

doi golâmbi 

stau de vorbă ore în șir 

pe-o cruce într-un cimitir 

doi golâmbi

se uită unul la altul, 

senin mai e albastrul!

doi golâmbi 

caută să se mai încălzească,

prin alte părți să se odihnească 

doi golâmbi

poate au intrat cândva și-n casa ta

și ai crezut că-s altceva 

doi golâmbi 

au făcut din beznă dimineață

și au preschimbat iedera-n ineață

doi golâmbi,

îndrăgostiți pe-o bancă-n frig afară,

înfruntă anotimpurile care zboară 

doi golâmbi 

ar rămâne în aer pentru o eternitate,

căci acolo grijile dispar toate

doi golâmbi 

caută a vieții norocoasă stea,

n-au idee că s-au născut deja sub ea

doi golâmbi

se amăgesc că-i ușor să trăiască departe,

așa că au omorât universul care-i desparte 

doi golâmbi 

se prefac că-s rezistenți la durere

când ei sunt ca-n intoxicația cronică cu metale grele 

doi golâmbi 

se întreba dacă mai e mult 

până-n ziua în care în viață nu va mai fi crunt 

doi golâmbi 

au dat foc alegoriei reci ce i-a adus împreună

și au înălțat un lampion ce le-a ținut loc de lună

doi golâmbi 

se cutremură de lugubrul de după moarte

și nici nu și-au pictat portretul de noapte 

doi golâmbi 

cânta către răsărit

cu versuri ce demult s-au rătăcit 

doi golâmbi, 

că-s naivi imunologic au înțeles deja,

tot ce-ar vrea e sa tolereze liniștea cumva 

doi golâmbi 

trăiesc sub cerul liber cu un fluturatic sentiment,

dar Epicleza tot sfânta rămâne în orice moment 

doi golâmbi

sunt de nedespărțit

și, totuși, încă nu s-au întâlnit

Lipsa ta mă face să mă simt puțin ciudat

Câteva mesaje și-un apel e nepreluat

Ne certăm degeaba, nu-i nimic de rezolvat

Credeam c-o să fim o viață greu de separat

Și la noapte trage praf de stele

Iar apare ea-n visele mele

Nopțile-s acum mai lungi și grele

Visele-s coșmaruri, vise rele

Fato nu pot să m-abțin și vreau să vin la tine să te vad și poate o să vorbim

Ochii tăi străini și goi de parcă nu ne știm

Poate dac-am stricat totul o să reclădim

Cine știe cât de greu ne va fi să fie totu' bine

Câte zile va trebui să ma trezesc din nou fără tine

Ți-am pus lumea la picioare, erai lumea mea când erai cu mine

Vreau să cred că sunt un băiat bun, să mă ghidez după "60 de zile" (2)

Să nu ajung prin alte droguri, sau pe la ospiciu

Dar tu mereu erai al meu viciu

Nu vreau să te silesc, să crezi că îmi faci un serviciu

Dar eu te voi iubi mereu, nu doar provizoriu

Lumea-i un loc rău, și iubirea e intensă

Dar dragostea noastră va merge fix ca o orteză

Zâmbim fals, zici că purtăm câte o proteză

Singura mea iubire acum este cubaneză

Însă, trecutu se scrie

Când o să auzi asta probabil nu vei fi vie

Vom comunica doar printre sicrie

Atmosfera asta sumbră, și parcă-mi aduce aminte...

De sus din parte -a ce-a cereasca 

Coboara un inger sa te nasaca

Si dupa ce i sa-n plinit

Misiunea sa de pe pamant

Nu pleaca fara ca  sa-ti lase,

Lasa un dar ,lasa un frate

Lasa un sprijin si-o nadejde 

O parte care i-ti lipseste

Doua finte minunate 

In piept doar o lnima bate 

Eram micuti o viata grea

Din casa multe ne lipsea 

Putinul cel aveam fireste 

Ni-l impartea mama frateste

El ma privea si suspina 

A-mi lasa mié partea sa

Si nu-ti pasa de-i nor, furtuna 

Te ia fratele de mana

Si un necaz de ai vre-unul 

Te ia in brate trece primul

Ce ie mai greu la inima cand bate 

Este atunci cand fratele-i departe

Bate cu putere si nu-n cetineste 

E partea din trup care-i lipseste 

Si de vrei in viata 

Nu il poti uita 

E fratele tau e inima ta

Se zbate ideia sub tâmple

Efecte sonore,iluzii,vedenii

În universul clocotitor

Al sofisticatului laborator.

Pe ce fel de butoane se apasă,

De râsul e alături cu plânsul?

Și unde cuvântul își îmbracă veșmântul

De scântei și lumini colindă pământul?