Albastru

Dorinţa te cheamă, iubire albastră,
în poarta iertării o umbră sihastră
aşteaptă fiorul în prag de-nserare
sărutul de-atunci rătăcit pe cărare.

 

Eşti visul născut din arcada iubirii,
un vals petrecut pe vioara simţirii,
privirea şi trupul, arcuşul şi struna,


în geamăt de stele mirată stă luna.

Albastră e calea spre pleoapa lăsată
pe ochiu-ncărcat cu tăcere-ncarnată,
din cerul scăldat cu azurul privirii
vorbesc doar scântei în viforniţa firii.

 

Albastrul aşteaptă regina din visuri,
să fii mântuirea-n ascunse hăţişuri
ce inima-mi ţintuie făr’ de scăpare,
adu-mi paradisul să-mi fie cântare.

 

Aşterne-ţi privirea pe trupu-mi vioară
să-mi fremete coarda lăsată să moară,
răsfiră-ţi sărutul din plânsul sălbatic
prin toamna născută de timpul apatic.

 

       E albul din iarnă-n albastrele doruri
       în noaptea-nfrăţită cu sfintele coruri,
       aşteaptă o umbră poemul să-l spună
       iubirii albastre trecând prin furtună.

 

       În poarta iertării stăm mână în mână,
       sunt zorii aproape, albastru se-ngână,
       visat-am albastru în ziua întâia,
       albastre sunt doruri ce trec nemurirea.

 


Categoria: Poezii de dragoste

Toate poeziile autorului: Craciunas Silviu poezii.online Albastru

Craciunas,dragoste,singuratate

Data postării: 30 martie 2024

Adăugat la favorite: 1

Timp de citire: ~3 min.

Vizualizări: 1084

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Doar poemele - IV

Ox-ul aşteaptă,
Oy-ul pleacă,
Oz-ul urmăreşte
timpul ce zboară pe altă axă,
veşnicia spaţială înghite
Big Bang-ul nemuririi,
suflarea se pierde,
nord-sud, est-vest,
vântul muşcă meridianele orfane,
paralele schimbă geometriile,
sateliţii se hârjonesc,
ascunzându-se pe lună.

Doar poemele,
resturi de viaţă
în hrube de coperţi,
reclădesc sanctuarul
sfintelor cuvinte,
scânteieri de amnare
aprind în umbre
iubire şi ură,
cum au fost
odată.
Ele, poemele,
pot să-i renască,
Adam dintr-o rimă,
femeia fatală,
vârf de metaforă,
Eva aşterne
fătul vieţii
învelit în slove
de carte.

Mai mult...

Mirosul florilor de mai

Cu-atâtea vise prinse-n geană
poţi fi mereu iubirilor poveşti
cu doruri strânse-ntr-o icoană
rămasă-n urma mirilor caleşti.

Năframe albe de lumină
petreci cu drag în zori de dimineţi,
lăsând o lacrimă drept vină
să fie foc ascuns printre nămeţi.

Întorc în horă gânduri multe
şi iau de brâu să-nvârt şi gândul tău,
să-l pun la inimă s-asculte
cum bate-n piept durerea de flăcău.

Cu ochii mei pătrund lumina
din ochii tăi născuţi albastru viu,
eşti floarea albă din grădina
ce naşte jar, morgana din pustiu.

Mai pierd o clipă din trăire
sorbind cu jind o clipă de demult,
când din priviri ceream iubire
cuprins de-al inimii dorit tumult.

Prin părul tău aleargă vântul
să lase-n lume vorbe cum erai
când ceru-ntreg ruga pământul
să fii mirosul florilor de mai.

Mai mult...

Când noaptea nu cântă

Când noaptea nu cântă a dor
culeg printre vise un gând,
un gând de demult călător
în suflet de tine flămând.

Scriu vorbe-n perdele de fum,
copilă cu chipul pierdut
în umbra lăsată în drum,
în urma rămasă în lut.

În vers eu aș vrea să răsar,
poem nesfârșit să îți fiu
pe cerul ce-l vreau ca altar,
copilă cu păr argintiu.

Hoinar peste buze râvnind
un tainic sărut să aștern
când zorii din noapte se-aprind,
copilă-iubire, sărutul etern.

Când noaptea nu cântă a dor
și ceru-i stăpân peste nori
iubirea e-un vis arzător
copilă cu ochi călători.

Mai mult...

Floare de nufăr

Ţi-ai pus petale în clipire
când zorii zilei îi supui,
cu roua vieţii în privire
eşti vis hoinar al orişicui.



De sunt bolnav de-a ta fiinţă,
în trupul tău aș  vrea să pier,
din cupa ta să iau căinţă,
prin albul pur să par mister.



Când vântul frânge o dorinţă
din gânduri vechi prin care zbor,
din şir de lacrimi dă-mi sentinţă
să-ți fac din vorbe un covor.

 

E somnul zilei prins în ceaţă,
pe lacul tău mă simt stingher,
iubesc un nufăr plin de viaţă,
iubesc al florilor mister.



În umbre vin spre maluri urme
de flori întinse peste lac
sclipiri de cer iubiri să scurme
prin dorul meu mereu sărac.

 

 

De la Claude Monet - Metropolitan Museum of Art, CC BY-SA 2.5, https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=8947762

Mai mult...

Doar poemele - III

Hrănesc cu nepăsare
scurgeri de vreme
din jugulara timpului,
mă rog
Omului de Neanderthal,
valsuri nocturne
ameţesc viitorul
cu nemurirea,
ascult tic-tacul
ce pompează viaţă
în venele de fibră,
departe de mine,
mintea nechează
limbi neînţelese.

Doar poemele
cuvintelor ritmate,
pătrunse de friguri,
bântuite de himere,
văduvite citirii
aspiră la nemurire
în cartea de ceară
a doamnei Tussauds.
Ele, poemele,
mucegai al cuvintelor,
ascultă zbaterea
versurilor nenăscute.

Mai mult...

Cărarea vieţii

Every child is our child” – Motto of the United Nations Children’s Fund (UNICEF)

 

(text scris pe data de 24 octombrie 2010)

La 64 de ani, privesc mai mult înapoi decât înainte, fără regrete, cu bucuria amintirilor adunate pe cărarea vieţii, alături de tine, mândru de devenirea copiilor noştri. Astăzi am sufletul larg cât o lume şi scriu, cu plecăciune, pentru fiinţe ce-mi sunt necunoscute dar a căror soartă mi-a umbrit pentru vecie propria-mi fericire.


Pentru copiii cărora le-au fost interzise amintirile.
Pentru părinţii care nu vor şti niciodată cât de mândri i-ar fi făcut copiii lor.


Sub semnul copilăriei aşteptăm cu nerăbdare adultul ce o să vină.
Nu iubesc moartea, dar cum să proslăveşti iubirea de viaţă dacă nu răscoleşti văzduhul, invocând, mereu, amurgul trăirii?
Zburdând printre stele, copile, tu eşti o fărâmă, cea mai preţioasă din nesfârşitul univers.
Eşti alături de mine, contopit cu mine, dar vai, nu pot să-ţi ating fiinţa şi, aştept împlinirea destinului ce conduce, fără remuşcări, fără conştiinţă, impasibil, printre jucăriile vieţii apropiind timpul morţii, spre devenirea cea de pe urmă.
- Cine sau ce voi deveni când timpul se pierde-n neant ?
- Nu ştiu.
- Vei şti tu cine ai fost înainte de a fi?
- Nu ştiu.
- Să privim oare cu bucurie viaţa şi să aşteptăm cu tristeţe moartea?
- Nu ştiu.
- Putem fi trişti clipă de clipă sub apăsarea durerii?
- Cu siguranţă.
- Cu bucurie aşteptăm clipa lipsită de speranţa răsăritului de mâine?
- Uneori.
Amestecăm, în amintiri, bucurii şi necazuri ce duc spre speranţa seninului amurg.
Copleşiţi de ani, sub bucuria neîncetatei deveniri, sperăm într-o viaţă cât mai lungă şi o suferinţă cât mai scurtă.
Aşa ar trebui să fie aici sau oriunde, acum sau oricând, pentru mine sau oricine dacă, vai, nu am fi prinşi fără scăpare în dansul imprevizibil al jucăriilor vieţii cu timpul morţii.
- Este destinul?
- Mi s-a spus că destinul ni-l dă El.
- Este hazardul?
- Anii m-au învăţat că hazardul stă în alegerile noastre din fiecare clipă.
- Este omul?
- Omul are inconştienţa de a ignora destinul, de a schimba hazardul. Omul aruncă cu nepăsare momente nefaste pe cărarea vieţii. Omul are neruşinarea să se ascundă după cuvinte.
Doamne de ce nu te dezintegrezi în nori de conştiinţe presărate în propria-ţi operă?
La ce bun că ţi-ai răstignit fiul când nici o mare de sânge nu va stinge durerea părinţilor?
La ce bun că ţi-ai răstignit fiul când fiinţe neîntinate se duc lângă tine?
De ce nu ne-ai lăsat doar două porunci, ocroteşte viaţa, respectă iubirea, şi, ne-am fi închinat Ţie o veşnicie.




Bibliografie neselectivă, interminabilă

. . .
9 octombrie 2010, Craiova, România, Andrei Goreci
Printre valuri de lacrimi şi flori s-a scurs greu cea mai neagră zi pentru prietenii şi familia lui Andrei, adolescentul, de 17 ani care a fost ucis joi în apropierea liceului "Tudor Arghezi" din Craiova
. . .
11 septembrie 2001, US, David Reed Gamboa Brandhorst, 3 year old
My heart goes out to you, may God bless, and I hope that everyone around the world remembers this beautiful face representing innocence and will motivate us all to achieve peace. Michael Anthony Montoya We never met but I often think of you with love.
Gary Miles
. . .
11 septembrie 2001, US, Asia S. Cottom ,11 year old, student, Backus Middle School (Washington)
Take care little angel. The world will miss all that you could have done.
Marisa
....
27 aprilie 1999, Surdulica, Yugoslavia, In the southern Serbian village of Surdulica, Serb officials said 16 civilians, including 11 children, were killed on Tuesday, April 27, 1999, in a NATO attack.
. . .
10 septembrie 1998, Herbert Hoover High School, Glendale, California, US
During a lunchtime fist fight between two boys on the school's parking lot, 15-year-old Avetis "Avo" Demirchyan was seriously wounded. He was rushed to the hospital and died on Saturday.

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

"Unforgettable" în islandeză

Unforgettable, that's what you are

Unforgettable though near or far

Like a song of love that clings to me

How the thought of you does things to me

Never before has someone been more

 

Unforgettable in every way

And forever more, that's how you'll stay

That's why, darling, it's incredible

That someone so unforgettable

Thinks that I am unforgettable too

 

Unforgettable in every way

And forever more, that's how you'll stay

That's why, darling, it's incredible

That someone so unforgettable

Thinks that I am unforgettable too.

 

Ógleymanlegt

 

Ógleymanlegt, það er það sem þú ert

Ógleymanlegt þó nærri eða fjarri

Eins og ástarsöngur sem loðir við mig

Hvernig tilhugsunin um þig gerir hlutina við mig

Aldrei áður hefur einhver verið meira

 

Ógleymanlegt í alla staði

Og að eilífu lengur, þannig verður þú áfram

Þess vegna, elskan, þetta er ótrúlegt

Að einhver svo ógleymanlegur

Held að ég sé líka ógleymanleg

 

Ógleymanlegt í alla staði

Og að eilífu lengur, þannig verður þú áfram

Þess vegna, elskan, þetta er ótrúlegt

Að einhver svo ógleymanlegur

Held að ég sé líka ógleymanleg.

Mai mult...

Eu nu te iubesc, eu te ard

Eu nu te iubesc, eu te ard,

ca pe o rugă-ntr-o limbă veche,

te port în gânduri ca un stindard

de dragoste grea, nemaiîntreagă și seacă.

 

Eu nu te ating, te străbat,

ca vinul ce urcă-n tâmple cu sete,

ești aerul care nu-mi intră-n plămâni,

dar mă ține pe loc, cât o viață de repede.

 

Eu nu te vreau aproape, ci-n sânge,

în locul unde doar inima bate,

te scriu pe pereții ființei cu plânge

și nu vreau iertare, ci doar să mă doară.

 

Căci tu ești femeia din marginea cerului,

aceea ce n-are păcat, dar nici drum,

și te iubesc ca o mână-nspre spânzurătoare,

zâmbind, fără teamă, că-i sfârșitul pe-acum.

Mai mult...

Uită-mă

Uită-mă acum de tot

Ca un simplu idiot

Lasă-mă în umbr-acum

N-ai să fii iubit oricum.

 

Gândul meu la tine zboară

Și pe tine te-nconjoară

Dar deja nu ai de-aface

Mintea ta deja-i în pace.

 

Nu te mai interesez

Mintea nu ți-o mai presez,

Am rămas o idioată

Și cu mintea-npricinată.

 

Cioburi de inimă pe vânt purtate

Și de tine spulberate.

Mai are oare sens acum,

Să mai cânt și să mai spun

 

Cât de mult mi-ai însemnat

Gândul cât mi l-ai mânat.

Stau acum și mă încânt

De memorii din mormânt.

 

Și acum am înțeles

Că așa a fost mai des.

Te-ai jucat și te-ai distrat

Dar nu vei mai fi încântat

 

Când ți se va-ntoarce totul

Și se va aprinde focul.

Nu te bucura acum 

Că vei plânge tu oricum.

Mai mult...

Rezervat

Suspin pe malul marii negre,al cuvintelor incerte

La rascrucea dintre drumuri zac

Sa te astept sau sa renasc,precum pasarea Phoenix din propria cenusa

Inca stau pe tusa,gandindu-ma daca sa deschid o alta usa

 

Regretand ca nu am putut sa iti zic,cat de mult te-am iubit

Inca te iubesc,sa stii,simt bataia inimii

Flacara inca palpaind tot nu stiu daca as putea sa o sting

Nu,nu acest lucru il resping

 

Fara sa stiu,m-am mintit zicand ca nu sentimente

Dar,tot ce am facut a fost sa diminuez durata acelor momente

Poate nu o sa apuc sa iti zic

M-ai facut sa simt un sentiment puternic

 

Avand un loc liber,tu l-ai ocupat

Si cand tu brusc ai plecat,inima m-a intepat

Nimeni nestiind nimic despre cum tu m-ai ranit

In seara aia nici nu m-am odihnit

Din cauza lacrimilor ce se prelingeau pe obraz

Perna mea au ajuns pentru ele un iaz

 

Acum acel loc e din nou liber

Dar nimeni nu ti-l va ocupa,asta consider

Va fi rezervat pentru tine,iubitul meu partener

Mai mult...

Lipsești Și totuși ești

Chiar de lipsești, te simt aproape

Ca pe un înger coborât din nori

Și chiar de mi te ții departe,

Cumva în mine, încă stârnești fiori.

 

Ești al meu înger dintre astre

C-o primăvară caldă în privire

Ce stârnești amintiri frumoase

Și noaptea vise în neștire.

 

Te voi păstra o viață-ntreagă

O să te port mereu cu mine

Și chiar de realitatea e beteagă

Aici în poezie..."totul va fi bine!"

 

Mai mult...

🎤 Doar ea

Nu îmi place întunericul sau când e haos in jurul meu

Dar totuși trag draperiile și mă învârt în jurul problemelor mele de parcă ar fi un nucleu.

Mintea mea îți cântă numele și îl dă de toți pereții creând un silențios ecou.

Știu ca mă vrei doar în cercei și în furou!

Sunt suficient de bună să mă iubești o noapte,

Dar imposibil de greu de iubit prin fapte…

Sunt un tumult de emoții, trăiri și gânduri

Sunt ceea ce nu vei putea niciodată să citești printre rânduri!

Sunt umbra de care ai nevoie pentru a te apăra de soarele arzător

Însă atât…trebuia să știu ca ești doar amator!

Nu am fost niciodată alegerea ta,

Însă în totdeauna o opțiune, eram doar… eu

Nimic special pentru tine;

Am ținut mereu locul unei blondei clandestine.

Nu sunt greu de înțeles!

Dar nu sunt și nici nu am fost persoana ce-ți stârnește interes.

Ochii tăi mă privesc sfidător dar mintea ta zboară la ea

Când te ating, fiorii de pe spate îți aduc aminte de felul în care te iubea…

Doar ea…Și nimic mai mult.

Ești ca o melodie veche pe care încă sunt nerăbdătoare să o ascult 

 

Dar știu ca glasul tău se stinge și devii din ce în ce mai mut.

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍