🎤 Doar ea
Nu îmi place întunericul sau când e haos in jurul meu
Dar totuși trag draperiile și mă învârt în jurul problemelor mele de parcă ar fi un nucleu.
Mintea mea îți cântă numele și îl dă de toți pereții creând un silențios ecou.
Știu ca mă vrei doar în cercei și în furou!
Sunt suficient de bună să mă iubești o noapte,
Dar imposibil de greu de iubit prin fapte…
Sunt un tumult de emoții, trăiri și gânduri
Sunt ceea ce nu vei putea niciodată să citești printre rânduri!
Sunt umbra de care ai nevoie pentru a te apăra de soarele arzător
Însă atât…trebuia să știu ca ești doar amator!
Nu am fost niciodată alegerea ta,
Însă în totdeauna o opțiune, eram doar… eu
Nimic special pentru tine;
Am ținut mereu locul unei blondei clandestine.
Nu sunt greu de înțeles!
Dar nu sunt și nici nu am fost persoana ce-ți stârnește interes.
Ochii tăi mă privesc sfidător dar mintea ta zboară la ea
Când te ating, fiorii de pe spate îți aduc aminte de felul în care te iubea…
Doar ea…Și nimic mai mult.
Ești ca o melodie veche pe care încă sunt nerăbdătoare să o ascult
Dar știu ca glasul tău se stinge și devii din ce în ce mai mut.
Categoria: Poezii de dragoste
Toate poeziile autorului: Zamfir Ana
Data postării: 27 august 2024
Adăugat la favorite: 1
Vizualizări: 311
Poezii din aceiaşi categorie
Tu ești
Tu ești ce nimeni nu poate fi
Nici astăzi,mâine ori demult,
Căci pentru mine exiști doar tu,
Ești singura iubire...
Tu ai puterea să-mi deschizi
Și ochii și inima și Cerul!
Cum aș putea eu să rezist
Fără să-ți scriu a mea iubire
Să mai respir gândind tăcut
Cum plâns-ai în trecut rănită fiind,
De-o tristă amintire ce-i moartă mai demult..
Să moară ea iubirea precum oamenii mor,
Să zacă ea cu cruce pusă în pământ,
Să fie amăgire?
Eu spun că nu!
Nu cred că Adevărul stie vreodată a muri,
Iubirea de asemeni!
Îți spun acum ce-am spus la început
Tu ești ce nimeni nu poate fi
Nici astăzi,mâine ori demult,
Căci pentru mine exiști doar tu,
Ești singura iubire...
(30 ianuarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Povara dorului
Să mă învețe și pe mine cineva
Cum pot să uit un om ce îmi bate în piept
Pe care-l simt oricât aș încerca
Să-l scot din gând... să nu îl mai aștept...
Mi-e dor de el, de parcă mi-ar lipsi ceva
De parcă mi-ar fi foame, nu stiu...sete
Mi-e dor de el, într-un mod ciudat
Un dor ce-n astă viață nu mi s-a-ntâmplat
Și-l port in gând, cu dorul ce-n suflet se tot cere,
E prea departe, iar timpul mă sfâșie-n tăcere
În nopți târzii, privesc bolta cerească cu speranță
Dar doar ecoul dorului mai are rezonanță.
Mi-e dor de el deși n-a fost ce mi-am dorit
Și în actul de final cu brio ne-am pierdut
Eu i-am fost toată și n-a contat vreun pic
El...doar un suflet gol...un pas spre frig.
Apocalips
Și brusc s-a lăsat noaptea,
Ca-ntr-un leșin cosmogonic,
Pe cer doar o singură stea,
Sclipește întruna demonic.
Fântânile au secat și ele deodată,
Iar marea își culcă valul în larg,
E mai întuneric ca niciodată,
Corăbii se frâng catarg de catarg.
Copacii buimaci freamătă întruna,
Caută un fir nesperat de lumină,
Ce bună ar fi acum măcar Luna,
Ori bruma de rouă pe rădăcină.
Șuieră agonic și vântul turbat,
Prin negre vârtejuri atacă natura,
Rugi înălțăm spre un cer cianozat,
Dar încleștată ne este și gura.
Îngerii nopții apar croncănind,
Geme pământul secționat în artere,
Soborul de preoți ca-ntr-un colind,
Vestește mântuirea venită din stele.
Încet, sucombând planeta tăcea,
Urmând un îndemn antagonic,
Pe cer doar o singură stea,
Sclipește întruna demonic.
A fost destinul!
Ce mult am așteptat să vii
Spre mine să te țin de mână,
Să simt că doar mie-mi aparții
Și ești a mea frumoasă zână
La tine am privit și am sperat
Să pot cândva să te cunosc,
Și poate voi avea puțin noroc
Ca focul inimii să-mi potolesc
Visam că suntem împreună
Și tare fericiți noi mai eram,
Și cât de trist puteam să fiu
Când din visare mă trezeam
Și într-o zi curajul mi-a venit
Să te invit pe tine la plimbare,
Și minte țin ce clar mi-ai spus
Că tu nu ești o fată oarecare
Cu greu am înghițit ce-a spus
Și scuze imediat eu am cerut,
Am insistat doi pași să facem
M-a refuzat și asta m-a durut
O întrebare atunci mi-am pus
O fi având iubit și eu nu știu?
Și care e motivul de refuz?
Ce l-am aflat mult mai târziu
...............................
Au fost o perioadă împreună
Când ea primea în dar și luna,
Pân' a simțit că este înșelată
Și n-a mai suportat minciuna
.........................
Timpul a vindecat și îndemnat
Ca noi unul spre altul să venim,
Și pot să spun c-a fost destinul
În care am crezut și...ne iubim!
Îngerul meu
Beatitudinea îmi prelinge dulce în interiorul sufletului meu, iar a mea trăire devine clipa veșnică a fericirii
Căci a ta ființă ma învăluiește în cele mai grațioase roduri a paradisului, vibrațiile inimii tale calde și a ei întruchipare în binecuvântare
Glasul inimii mele întunecoase îmi mărturisește că ar trebui să-mi pun capăt vieții și că nu ar trebui să mai sper, dar divinitatea ta mă călăuzește spre un nou destin, unde până și inimile zboară spre un nou infinit
Și nu, nu spre cerul suferinței ci pe piedestalul credinței
Acolo unde dragostea arde cu foc, inimile iubesc cu rost Într-un rai al nostru care nu e de prisos, unde inimile se înalță mai repede decât deznădejdea
Pe un piedestal viu al iubii eterne, unde doar tu îngerul meu m-ai învățat să iubesc umil și ceresc
Iar acum dăinuiesc în a ta iubire pură, trăind aici pe pământ ca într-un rai ce ne aparține
Armonie
Vin negru pentru nopțile albe,
Flori roz pentru zilele negre,
Lumina stelelor pentru tenebre,
Să-mi fie mereu toate salbe.
Natura toată să-mi inspire
Un gând născut în conștiință,
Oferit de suflet ca dorință
De multe drumuri fără oprire.
Să dăruiești mereu cu prietenie,
O picătură din iubirea magică,
Cu care să înalți în viața pașnică
O fântână a bucuriei și de armonie.
Tu ești
Tu ești ce nimeni nu poate fi
Nici astăzi,mâine ori demult,
Căci pentru mine exiști doar tu,
Ești singura iubire...
Tu ai puterea să-mi deschizi
Și ochii și inima și Cerul!
Cum aș putea eu să rezist
Fără să-ți scriu a mea iubire
Să mai respir gândind tăcut
Cum plâns-ai în trecut rănită fiind,
De-o tristă amintire ce-i moartă mai demult..
Să moară ea iubirea precum oamenii mor,
Să zacă ea cu cruce pusă în pământ,
Să fie amăgire?
Eu spun că nu!
Nu cred că Adevărul stie vreodată a muri,
Iubirea de asemeni!
Îți spun acum ce-am spus la început
Tu ești ce nimeni nu poate fi
Nici astăzi,mâine ori demult,
Căci pentru mine exiști doar tu,
Ești singura iubire...
(30 ianuarie 2024 Vasilica dragostea mea)
Povara dorului
Să mă învețe și pe mine cineva
Cum pot să uit un om ce îmi bate în piept
Pe care-l simt oricât aș încerca
Să-l scot din gând... să nu îl mai aștept...
Mi-e dor de el, de parcă mi-ar lipsi ceva
De parcă mi-ar fi foame, nu stiu...sete
Mi-e dor de el, într-un mod ciudat
Un dor ce-n astă viață nu mi s-a-ntâmplat
Și-l port in gând, cu dorul ce-n suflet se tot cere,
E prea departe, iar timpul mă sfâșie-n tăcere
În nopți târzii, privesc bolta cerească cu speranță
Dar doar ecoul dorului mai are rezonanță.
Mi-e dor de el deși n-a fost ce mi-am dorit
Și în actul de final cu brio ne-am pierdut
Eu i-am fost toată și n-a contat vreun pic
El...doar un suflet gol...un pas spre frig.
Apocalips
Și brusc s-a lăsat noaptea,
Ca-ntr-un leșin cosmogonic,
Pe cer doar o singură stea,
Sclipește întruna demonic.
Fântânile au secat și ele deodată,
Iar marea își culcă valul în larg,
E mai întuneric ca niciodată,
Corăbii se frâng catarg de catarg.
Copacii buimaci freamătă întruna,
Caută un fir nesperat de lumină,
Ce bună ar fi acum măcar Luna,
Ori bruma de rouă pe rădăcină.
Șuieră agonic și vântul turbat,
Prin negre vârtejuri atacă natura,
Rugi înălțăm spre un cer cianozat,
Dar încleștată ne este și gura.
Îngerii nopții apar croncănind,
Geme pământul secționat în artere,
Soborul de preoți ca-ntr-un colind,
Vestește mântuirea venită din stele.
Încet, sucombând planeta tăcea,
Urmând un îndemn antagonic,
Pe cer doar o singură stea,
Sclipește întruna demonic.
A fost destinul!
Ce mult am așteptat să vii
Spre mine să te țin de mână,
Să simt că doar mie-mi aparții
Și ești a mea frumoasă zână
La tine am privit și am sperat
Să pot cândva să te cunosc,
Și poate voi avea puțin noroc
Ca focul inimii să-mi potolesc
Visam că suntem împreună
Și tare fericiți noi mai eram,
Și cât de trist puteam să fiu
Când din visare mă trezeam
Și într-o zi curajul mi-a venit
Să te invit pe tine la plimbare,
Și minte țin ce clar mi-ai spus
Că tu nu ești o fată oarecare
Cu greu am înghițit ce-a spus
Și scuze imediat eu am cerut,
Am insistat doi pași să facem
M-a refuzat și asta m-a durut
O întrebare atunci mi-am pus
O fi având iubit și eu nu știu?
Și care e motivul de refuz?
Ce l-am aflat mult mai târziu
...............................
Au fost o perioadă împreună
Când ea primea în dar și luna,
Pân' a simțit că este înșelată
Și n-a mai suportat minciuna
.........................
Timpul a vindecat și îndemnat
Ca noi unul spre altul să venim,
Și pot să spun c-a fost destinul
În care am crezut și...ne iubim!
Îngerul meu
Beatitudinea îmi prelinge dulce în interiorul sufletului meu, iar a mea trăire devine clipa veșnică a fericirii
Căci a ta ființă ma învăluiește în cele mai grațioase roduri a paradisului, vibrațiile inimii tale calde și a ei întruchipare în binecuvântare
Glasul inimii mele întunecoase îmi mărturisește că ar trebui să-mi pun capăt vieții și că nu ar trebui să mai sper, dar divinitatea ta mă călăuzește spre un nou destin, unde până și inimile zboară spre un nou infinit
Și nu, nu spre cerul suferinței ci pe piedestalul credinței
Acolo unde dragostea arde cu foc, inimile iubesc cu rost Într-un rai al nostru care nu e de prisos, unde inimile se înalță mai repede decât deznădejdea
Pe un piedestal viu al iubii eterne, unde doar tu îngerul meu m-ai învățat să iubesc umil și ceresc
Iar acum dăinuiesc în a ta iubire pură, trăind aici pe pământ ca într-un rai ce ne aparține
Armonie
Vin negru pentru nopțile albe,
Flori roz pentru zilele negre,
Lumina stelelor pentru tenebre,
Să-mi fie mereu toate salbe.
Natura toată să-mi inspire
Un gând născut în conștiință,
Oferit de suflet ca dorință
De multe drumuri fără oprire.
Să dăruiești mereu cu prietenie,
O picătură din iubirea magică,
Cu care să înalți în viața pașnică
O fântână a bucuriei și de armonie.
Alte poezii ale autorului
🎤 “La ce-i bună iubirea?”
Pe patul dens al amintirilor de mult uitate
Sunt așezate lacrimi reci si zâmbete trucate
Aștepți să treacă, dar fiecare clipă din prezent te leagă și mai tare de trecut
Și ai impresia că fiecare an din calendar reprezintă un nou început
Totuși, eu m-am născut când eram pe cale să mor
Sunt rece în aparențe dar sufletul meu arde de dor
Atinge-mi inima de cristal și transform-o-n scrum
Căci ,spune-mi, să iubești, la ce-i bun?
Să simți căldura lavei în suflet, ca mai apoi să fii lăsat la marginea unui iceberg infernal?
Să simți atingerea plăpândă a unui fluture micuț, ce mai apoi se transforma într-un glonț letal?
La ce-i bună iubirea?
Când în final rămâi doar tu și amintirea?
🎤 Dragă mama
Dragă mamă,
Astăzi părul ți-e cărunt și parcă nu mai zâmbești ca altă dată
Îți văd în colțul ochilor frumoși o lacrimă, parcă uitată
Sunt oglinda a tot ce ai trăit, cu bune și cu rele
Cu zâmbete și lacrimi, multe momente grele
Am crescut, mamă, astăzi știu că fraza “nu-mi place prăjitura”
Înseamnă de fapt “nu ne ajunge tuturor, dar sper totuși să mai rămână una”
Știu că parfumul, cerceii sau rochia pe care o doreai
Rămâneau mereu o amintire la care să ajungi, nu reușeai
Astăzi știu, mama, ce înseamnă sacrificiul tău
Că am avut ce mi-am dorit mereu, deși știu ca poate ți-a fost greu
N-am cum să te răsplătesc vreodată
Nu o să te mint, mă simt puțin cam vinovată
Dar tot ce sunt astăzi, sunt datorită ție
Pentru mine, mamă, tu reprezinți speranța vie.
N-am cum să te răsplătesc, însă îți dau în dar o îmbrățișare caldă
Să te mai văd iarăși zâmbind frumos și cald ca altă dată.
În sufletul meu te păstrez ca pe o amintire nepătată
Că mi-ai ținut, iubito, loc și de mamă, si de tată.
-Z.a.
Din și pentru iubire…
Fiecare an din viața noastră ne învață câte o lecție
Uităm să trăim, ne privim în oglindă zi de zi de parcă nu vedem aceeași reflexie
De fiecare dată… de fiecare dată uităm să facem un pas înapoi
Pentru a vedea apusul ascuns de după gunoi
Gonim grăbiți după averi, și totuși suntem săraci
Uităm să trăim, te îmbraci grăbit și tot mai repede te dezbraci
Și nu de haine, ci de viața în sine
Ai găsit la el tot ce lipsește din tine?
Eu ma-ndoiesc, căci tot ce ai pierdut odată
Se vede azi la marginea inimii tale, e o poză veche, înrămată
Copil fiind, aștepți cu nerăbdare să crești
Bătrân devii, iar de la viață timp cerșești
Uităm să trăim, ne-ntoarcem în trecut spunându-ne că puteam schimba ceva
Ca puteam iubi mai mult, ca puteam alege altceva
Treci bucuros prin viață dar uiți ca de fiecare dată când clipești
Ești cu un centimetru de secundă mai aproape să te risipești
Suntem paradoxali
Ne naștem, trăim și murim din și pentru iubire
Dar când ai timp să te iubești pe tine?
Iubim ploaia, dar dormim atunci când plouă
Iubim doar ce ni se cuvine nouă
Uităm să trăim, lăsăm în urmă praf și picături de stele
În viitor, cândva, poate ne vom ghida după ele.
🎤 “La ce-i bună iubirea?”
Pe patul dens al amintirilor de mult uitate
Sunt așezate lacrimi reci si zâmbete trucate
Aștepți să treacă, dar fiecare clipă din prezent te leagă și mai tare de trecut
Și ai impresia că fiecare an din calendar reprezintă un nou început
Totuși, eu m-am născut când eram pe cale să mor
Sunt rece în aparențe dar sufletul meu arde de dor
Atinge-mi inima de cristal și transform-o-n scrum
Căci ,spune-mi, să iubești, la ce-i bun?
Să simți căldura lavei în suflet, ca mai apoi să fii lăsat la marginea unui iceberg infernal?
Să simți atingerea plăpândă a unui fluture micuț, ce mai apoi se transforma într-un glonț letal?
La ce-i bună iubirea?
Când în final rămâi doar tu și amintirea?
🎤 Dragă mama
Dragă mamă,
Astăzi părul ți-e cărunt și parcă nu mai zâmbești ca altă dată
Îți văd în colțul ochilor frumoși o lacrimă, parcă uitată
Sunt oglinda a tot ce ai trăit, cu bune și cu rele
Cu zâmbete și lacrimi, multe momente grele
Am crescut, mamă, astăzi știu că fraza “nu-mi place prăjitura”
Înseamnă de fapt “nu ne ajunge tuturor, dar sper totuși să mai rămână una”
Știu că parfumul, cerceii sau rochia pe care o doreai
Rămâneau mereu o amintire la care să ajungi, nu reușeai
Astăzi știu, mama, ce înseamnă sacrificiul tău
Că am avut ce mi-am dorit mereu, deși știu ca poate ți-a fost greu
N-am cum să te răsplătesc vreodată
Nu o să te mint, mă simt puțin cam vinovată
Dar tot ce sunt astăzi, sunt datorită ție
Pentru mine, mamă, tu reprezinți speranța vie.
N-am cum să te răsplătesc, însă îți dau în dar o îmbrățișare caldă
Să te mai văd iarăși zâmbind frumos și cald ca altă dată.
În sufletul meu te păstrez ca pe o amintire nepătată
Că mi-ai ținut, iubito, loc și de mamă, si de tată.
-Z.a.
Din și pentru iubire…
Fiecare an din viața noastră ne învață câte o lecție
Uităm să trăim, ne privim în oglindă zi de zi de parcă nu vedem aceeași reflexie
De fiecare dată… de fiecare dată uităm să facem un pas înapoi
Pentru a vedea apusul ascuns de după gunoi
Gonim grăbiți după averi, și totuși suntem săraci
Uităm să trăim, te îmbraci grăbit și tot mai repede te dezbraci
Și nu de haine, ci de viața în sine
Ai găsit la el tot ce lipsește din tine?
Eu ma-ndoiesc, căci tot ce ai pierdut odată
Se vede azi la marginea inimii tale, e o poză veche, înrămată
Copil fiind, aștepți cu nerăbdare să crești
Bătrân devii, iar de la viață timp cerșești
Uităm să trăim, ne-ntoarcem în trecut spunându-ne că puteam schimba ceva
Ca puteam iubi mai mult, ca puteam alege altceva
Treci bucuros prin viață dar uiți ca de fiecare dată când clipești
Ești cu un centimetru de secundă mai aproape să te risipești
Suntem paradoxali
Ne naștem, trăim și murim din și pentru iubire
Dar când ai timp să te iubești pe tine?
Iubim ploaia, dar dormim atunci când plouă
Iubim doar ce ni se cuvine nouă
Uităm să trăim, lăsăm în urmă praf și picături de stele
În viitor, cândva, poate ne vom ghida după ele.
🎤 “La ce-i bună iubirea?”
Pe patul dens al amintirilor de mult uitate
Sunt așezate lacrimi reci si zâmbete trucate
Aștepți să treacă, dar fiecare clipă din prezent te leagă și mai tare de trecut
Și ai impresia că fiecare an din calendar reprezintă un nou început
Totuși, eu m-am născut când eram pe cale să mor
Sunt rece în aparențe dar sufletul meu arde de dor
Atinge-mi inima de cristal și transform-o-n scrum
Căci ,spune-mi, să iubești, la ce-i bun?
Să simți căldura lavei în suflet, ca mai apoi să fii lăsat la marginea unui iceberg infernal?
Să simți atingerea plăpândă a unui fluture micuț, ce mai apoi se transforma într-un glonț letal?
La ce-i bună iubirea?
Când în final rămâi doar tu și amintirea?
🎤 Dragă mama
Dragă mamă,
Astăzi părul ți-e cărunt și parcă nu mai zâmbești ca altă dată
Îți văd în colțul ochilor frumoși o lacrimă, parcă uitată
Sunt oglinda a tot ce ai trăit, cu bune și cu rele
Cu zâmbete și lacrimi, multe momente grele
Am crescut, mamă, astăzi știu că fraza “nu-mi place prăjitura”
Înseamnă de fapt “nu ne ajunge tuturor, dar sper totuși să mai rămână una”
Știu că parfumul, cerceii sau rochia pe care o doreai
Rămâneau mereu o amintire la care să ajungi, nu reușeai
Astăzi știu, mama, ce înseamnă sacrificiul tău
Că am avut ce mi-am dorit mereu, deși știu ca poate ți-a fost greu
N-am cum să te răsplătesc vreodată
Nu o să te mint, mă simt puțin cam vinovată
Dar tot ce sunt astăzi, sunt datorită ție
Pentru mine, mamă, tu reprezinți speranța vie.
N-am cum să te răsplătesc, însă îți dau în dar o îmbrățișare caldă
Să te mai văd iarăși zâmbind frumos și cald ca altă dată.
În sufletul meu te păstrez ca pe o amintire nepătată
Că mi-ai ținut, iubito, loc și de mamă, si de tată.
-Z.a.
Din și pentru iubire…
Fiecare an din viața noastră ne învață câte o lecție
Uităm să trăim, ne privim în oglindă zi de zi de parcă nu vedem aceeași reflexie
De fiecare dată… de fiecare dată uităm să facem un pas înapoi
Pentru a vedea apusul ascuns de după gunoi
Gonim grăbiți după averi, și totuși suntem săraci
Uităm să trăim, te îmbraci grăbit și tot mai repede te dezbraci
Și nu de haine, ci de viața în sine
Ai găsit la el tot ce lipsește din tine?
Eu ma-ndoiesc, căci tot ce ai pierdut odată
Se vede azi la marginea inimii tale, e o poză veche, înrămată
Copil fiind, aștepți cu nerăbdare să crești
Bătrân devii, iar de la viață timp cerșești
Uităm să trăim, ne-ntoarcem în trecut spunându-ne că puteam schimba ceva
Ca puteam iubi mai mult, ca puteam alege altceva
Treci bucuros prin viață dar uiți ca de fiecare dată când clipești
Ești cu un centimetru de secundă mai aproape să te risipești
Suntem paradoxali
Ne naștem, trăim și murim din și pentru iubire
Dar când ai timp să te iubești pe tine?
Iubim ploaia, dar dormim atunci când plouă
Iubim doar ce ni se cuvine nouă
Uităm să trăim, lăsăm în urmă praf și picături de stele
În viitor, cândva, poate ne vom ghida după ele.