Ultima oră de vineri

Se duc pe rând, ca fumul sub pleoape,

Ca vântul ce n-are hotar,

Se duc fără urme, fără șoapte,

Și lasă tăcerea amar’.

Pe umeri duc umbre și ploi,

În palme, doar visul trecut,

În ochi, doar lumina din noi

Ce arde, dar n-a mai durut.

Și-i strigă pământul pe nume,

Dar glasul li-i piatră și scrum,

Rămân doar icoane postume

Pe ziduri uitate de drum.

Se duc… și ce frig e-n odaie,

Și ce pustiu în priviri!

Rugina din suflet mai taie

Un dor fără amintiri.

Timpul trece ca o babă care n-are unde să meargă
dar merge.

Pe prispă e cald, dar în mine s-a făcut rece.
Miroase a busuioc stins.
A tăcere după ce moare cineva
fără să țipe.

Din copilărie au rămas doar vocile care se repetă
când închid ochii.

Nu vine nimeni. Nici măcar eu.

Există un loc în lume
unde nu mai plânge nimeni.
Acolo stau toate lacrimile
care n-au apucat să cadă.
Sunt păstrate în borcane de sticlă,
etichetate:
„Mama”,
„Octombrie”,
„A fost, dar nu mai e.”

Timpul acolo
nu mai merge.
Stă.
A obosit și el
să treacă degeaba.

Se scurge timpul ca un vis,

Prin ani ce par că n-au abis,

Cu umbre reci și dor ascuns,

Cu glasuri care-au fost și nu-s.

Pe drum de toamnă, plin de vânt,

Mă plimb prin gânduri, rând pe rând,

Și-n fiecare pas ce-l fac,

Simt pașii celor ce-au plecat.

Ce tânăr fui, ce dor aveam,

Ce vise mari îmbrățișam,

Dar clipa fuge, hoț tăcut,

Și-n urmă-mi lasă ce-am pierdut.

Din serile cu ploi târzii,

Din râsul cald, din bucurii,

N-au mai rămas decât ecouri,

Ca frunze-n vânt, ca vis în nouri.

Dar, vai, de ce-aș plânge, totuși?

Că timpul duce, dar aduce,

Din visuri stinse, naște-altele,

Din nopți căzute – diminețele.

Azi sunt aici, cu ce-a rămas,

Și, chiar de-i vânt, mai fac un pas,

Mai fac un vis, mai scriu o carte,

Mai râd, mai cânt, mai merg departe.

Căci viața curge-n lung și-n lat,

Și ce-am pierdut... am câștigat,

Căci orice ieri, cu dor și jale,

E-n mâine doar o amintire moale.

Așa că strâng ce-i bun din tot,

Și timpul, fie el și mort,

Îl fac să crească-n nouă floare,

Să fie azi, să fie soare!

Stătea pe banca veche, sub ciorchina de lumină,
și-și aducea aminte-n felul ei, cu vocea ei blajină,
iar când mă vedea venind spre ea, cu joaca mea de copil mic,
zâmbea, ca și cum pentru o clipă viața-i era mai chic.

Îmi spunea că m-a crescut, și eu râdeam cum râd copiii,
neștiind că-n visul ei eram scăparea în pustii,
că-n mintea ei cețoasă, eu eram singurul rămas
cu chip curat, cu suflet cald, cu zâmbet fără glas.

Azi, dacă-nchid o clipă ochii, o văd cum mă aștepta,
cu basmaua strânsă bine și cu toată dragostea,
și nu-mi reproșez nimic… doar simt că-i datorez
o mângâiere-n timp, acolo unde nu mai pot să merg, dar crez’.

Strămoșii mei
nu dorm.

Se foiesc
sub cruci strâmbe,
cu mâinile împreunate
doar din obișnuință.

Unul tușește
din 1915.
Altul încă așteaptă
pământul promis.

Nimeni nu visează.

Le aud pașii
în oasele mele.
Noaptea
îmi mută sângele
dintr-o generație
în alta.

Nu sunt sfinți.
Sunt obosiți.

Au murit
fără explicații,
cu gura plină
de lucruri nespuse
și cu viața neterminată
ca o casă fără acoperiș.

Mă întreabă,
fără cuvinte:

ce-ai făcut
cu numele nostru?

…

…

…

—

Le arăt mâinile mele.
N-au bătături.
N-au pământ sub unghii.
Doar cerneală
și o teamă moștenită prost.

Unul se întoarce pe-o parte.
Scârțâie sicriul.

Nu de frig.
De nemulțumire.

Le-am luat sângele
și l-am subțiat
cu îndoială.
Le-am luat credința
și am pus-o
în vitrină.

Nu mă blestemă.
Asta doare mai tare.

Mă lasă
să continui.

Viitorul
mă așteaptă
cu aceeași întrebare,
dar formulată politicos.

Înțeleg târziu:

nu eu îi port pe ei.
Ei mă poartă pe mine,
ca pe o greșeală
care încă poate fi îndreptată.

Dacă nu dorm,
nu e din cauza morții.

E pentru că
eu sunt treaz
și încă nu merit
somnul lor.

Gata, m-am hotarat

Mi-am luat bilete

Si niste haine cu pete,

Si ma duc in Krungthepmahanakhonamonrattanakosinmahintharayutthayamahadilokphopnoppharatratchathaniburiromudomratchaniwetmahasathanamonphimanawatansathitsakkathattiyawitsanukamprasit.

Avem curs de portugheză,

Putea fi și de engleză,

Dar am vrut ceva mai diferit, așa că am optat să fie de portugheză,

Din care, ce credeți? Urmează să dăm teză.

Stăm cuminți, este ora 4, după cum am stabilit,

Și credeam că ei, înainte de toate, i-a convenit,

Ne uităm pe fereastră,

Se vede doar o mașină albastră,

Mai trec câteva minute,

Mă plictisesc, desenez cu pixul pe bancă, văd că o colegă are botine cu tocuri finuțe.

Mai trec două sferturi de oră și încep să constat,

Că profesoara tare neprofesional s-a purtat.

Stau și mă întreb dacă ei îi pare bine

Pentru aceste întârzieri sublime?

Cum se poate să fii profesoară

Și să ai o viață atât de atemporală?

Răspunsul îl știe ea mai bine, îl regăsește în propoziția de timp, de cauză, în subordonată, în circumstanțială,

Faza asta îmi pune încrederea la mare îndoială,

Că față de program sau de dorința de a învăța nu a fost deloc loială,

Nu mai bine eram autodidactă?

Ne-a dat tuturor mesaj și ne-a promis că vine îndată.

Peste alte 15 minute aud niște pași apăsați, ca de împiedicată,

,, Bună ziua, dragi cursanți, îmi pare rău de întârziere, am avut ceva treburi de rezolvat,

Că nu găseam un costum mai stilat,

Părul nu avea volumul pe care mi-l doream

Și parcă să ies din casă mă temeam,

Dar acum arăt perfect,

Deci fără alte abateri, să trecem la subiect,

Deschideți cartea la pagina doi,

Cartea are unele pagini îndoite, o dăm la gunoi,

Nu mai învățăm de pe acest manual, comand un set complet,

Care să mai și arate perfect..."

(dacă cautăm să fie perfect, nu va mai fi nici peste 100 de ani, doar amânăm ceva ce se putea întâmpla la timp, nu perfect, dar bine, am fi putut trăi clipa respectivă, nu doar să ne imaginăm condițiile ideale în care ar fi putut decurge toate)

Incerc a respira pe nas, s-a terminat cu somnul

Visam pe-un feribot ceva-irelevant fragmentul-

Acum, in pat, metodic trec prin şervețele

Şi contemplez: la ceasul...cinci, ce-oi face aṣa devreme?

Cum am ajuns aşa de slab, să cad de-un virus făcut praf

De un microscopic inamic, eu, un bărbat totuşi voinic

Ce agent Troian m-a dezarmat, de m-a topit, năuc de cap.

Şi inima mi-a obosit, de parc-o noapte-ntreagă am robit

Mă îndârjesc, cu-o nară, să trag aer în piept,

Încetul cu încetul mă decongestionez.

E totuşi prea devreme şi liber vreo trei zile

În loc să stau lejer, mă chinui să fac bine

E început de weekend, ṣi eu mă simt sfârşit

Vreau să mă-ntorc pe nava ce-abia am părăsit

Să încerc în schimb o dată, să las răceala-n vis,

Iar eu să ies cuminte şi bine odihnit, mai după răsărit

Iar s-a mai gasit o hoasca
Ce se crede muierusca
Dupa ce si-a pavoazat fatada
Pe romani sa-i dea pe brazda

Ea ne vrea pe toti atlantici
Sa uitam a mai fi mitici
Si valorile europene
Sa ne fluture-n izmene

De la Iasi la Timisoara
Peste tot in toata tara
ROGVAIV-ul sa triumfe
Cu barbosi pe post de nimfe

Si din frageda pruncie
Ne vom plange ca-i urgie
Caci fermierii taranoi
Nu au taxe pe codoi

Vom iubi doar occidentul
Sa salvam si noi pamantul
Si vegani vom deveni
Fi-vom responsabili cetateni

Iar Lasconi prea-rujata
Va ajunge Presedinta
Si-o sa scape de bufeuri
Caci votata e de…. Fraieri (n-am gasit alta rima :D)

                                   Betivilo

Isus a inviat din morti si pana la inaltare a baut pana nu a mai putut
Dumnezeu vazand ca Isui a baut fara el sa suparat foarte tare asa ca nu la mai lasat sa pe alcol
Pana nu imi aduci o sticla de whisky care a stat 20 de ani la butoi Isus ca sa poata sa bea i-ar a cautat tot pamantul intr-un final a gasit sticla de whisky asa ca Dumnezeu la iertat pe fiul sau pentru a sarbatori au baut toata sticla de whisky

ACEASTA POEZIE ESTE FACUT LA GLUMA VA ROG NU O LOATI IN SERIOS.

Să facem o călătorie așa în timp,

Ne alegem perioada, peste 10 ani,

Îi mai adăugăm ani Ceciliei,

Frumoasă întotdeauna, indiferent de vârstă,

Frumusețea izvorăște din interiorul ei,

Și se reflectă prin naturalețea ei, simțul umorului, felul ei de a armoniza culori din game cromatice apropiate, prospețimea ei, mereu miroase a cele mai interesante flori indiene, tot ansamblul trăsăturilor care o descriu,

Frumusețea se păstrează, ba chiar mai mult, odată cu vârsta, Cecilia devine mult mai jovială, mai glumeață, mai tolerantă, mai relaxată, mai jucăușă, are o personalitate mai efervescentă să spunem...

La fel de glumeți am putea fi când am relata o întâmplare destul de unică din viața Ceciliei,

La 50 de ani, Cecilia pronunță cuvinte la fel de rapid, de muzical și de corect, cum o făcea pe vremuri,

Totuși, mai sunt și cuvinte sau jocuri de cuvinte care o pun în dificultate, reprezintă o provocare destul de jenantă atunci când se vede nevoită să vorbească în public,

Tot așa putem spune că a pățit și când era la picnic, admiră iarba de un verde smarald,

Toată familia adunată, pe pajiște, alături de vacile care zburdau liniște și molfăiau buruieni, cum mă îndopam în exces, în copilărie, cu gumă din aceea de făcut baloane, cu diametru mare cât luna,

Îmi este practic imposibil să măsor, dar oricum, ieșeau niște baloane destul de măricele,

Cecilia se simte bine, râde, zâmbește, mai mult decât ar fi făcut-o în 50 de ani, îi plac persoanele care au simțul umorului bine dezvoltat, doar că are loc un fenomen straniu, de când a renunțat la dinții ei naturali, în favoarea protezei,

Dentistul i-a recomandat fațetele dentare, dar ea nu, că le pierde ca pe piesele de la jocuri și vrea oricum să se asigure că noua dantură va fi completă și corect făcută, exact ca pentru gura ei, 

Punându-i o substanță cu gust de ciment în gură, dentistul a luat mulajul pentru proteză,

Pește două săptămâni, a fost anunțată să vină să și-o ia și să o folosească cu încredere, că este finisată din toate punctele de vedere,

Cecilia, bucuroasă din cale afară, o ia, face exerciții să se obișnuiască cu ea,

Au trecut cam două săptămâni de când o are, dar Cecilia este o fată adaptabilă, nimic nu o poate face să renunțe la veselia ei, nici chiar faptul că sunt alți dinți,

Era cu prietenii pe pajiște, ce se gândi ea, nimic altceva decât să își exerseze dicția cu noua proteză, rostind calm, cu oarecare precauție, jocuri de cuvinte,

Și zise fata: "She sells seashells by the seashore",

Proteza căzu, se desprinse instantaneu, se putea vedea că ceva nu se întâmplă tocmai firesc, din felul cum i se mișca mandibula,

Proteza ateriză direct în paharul cu vișinată,

Cecilia rămase uimită de ce prostie a avut loc,

Oare ce a făcut dentistul când i-a fixat-o? Se gândea că vrea să fie la pescuit, nu să o ajute pe ea să aibă o dantură mai puțin știrbă, nici cu strungăreața nu a prea ajutat-o, scuzându-se politicos, foarte profesional, spunându-i că de asemenea lucrare dentară se ocupă medicul ortodont, nu dentistul.

Cecilia nu mai știe ce să mai creadă, cum să mai vadă lucrurile pentru a ajunge la un numitor comun cu concluziile ei,

Își imaginează că dentistul doar a păcălit-o, profitând de naivitatea ei, i-a făcut proteza la repezeală, neținând cont de particularitățile gurii ei, de toate detaliile la care ar fi trebuit să se fi uitat, i-a luat banii și a lăsat-o cu o proteză ce lasă de dorit,

Nervoasă, Cecilia nu mai ezită, își deschide repede telefonul (mai are doar 20% baterie, deci trebuie să își reverse frustrările repede și eficient), din lista de contacte îl selectează pe doctorul care i-a făcut acest cadou,

Începe cu polologhiile ei: ,, Bună ziua, (nu știu cât ar mai putea fi de bună) domnule doctor, mă numesc Cecilia, am 50 de ani și am fost la dumneavoastră în urmă cu două săptămâni pentru o proteză, mi-ați luat măsurători, totul a decurs bine la parte de organizare, materialele sunt rezistente, cred că voi putea folosi proteza mulți ani de acum înainte. Singura mea problemă știți care este? Îmi cade din gură de fiecare dată când vreau să vorbesc, nu mă lasă să bolborosesc nici măcar două cuvinte, e groaznic să nu poți vorbi, să nu poți exprima ce ai pe suflet..."

Doctorul:,, Păi, cu mine acum cum vorbiți?"

Cecilia, pe un ton răstit:,, Domnule doctor, vă bateți joc de mine????!!! Am o problemă cu proteza pe care mi-ați creat-o!! Vă rog să vă ocupați în cel mai scurt timp!"

Vine Cecilia la consultații, doctorul se uită, o întreabă pe pacientă mai mult ca și când ar sfătui-o:,,Dar de Corega ați auzit? Știți măcar ce este?

Cecilia: ,, Bineînțeles că știu, este lipiciul pentru proteze."

Doctorul:,, Dacă știți, de ce nu folosiți?"

Cecilia stă și se gândește, face ea și acest compromis și cumpără Corega. După câteva nopți, gingia s-a obișnuit cu produsul, mai mult decât atât, Cecilia recomandă cu căldură Corega, pentru o dantură bine fixată.

Cecilia:,,Este produsul care nu m-a dezamăgit niciodată chiar de la prima aplicare! Corega mi-a schimbat viața!"

Tegyünk egy utazást az időben, mint ez,

Időszakunkat választjuk, 10 év felett,

Még több évet adunk Ceciliához,

Mindig szép, kortól függetlenül,

A szépség belülről fakad,

És ez tükröződik természetességében, humorérzékében, abban, ahogyan közeli kromatikus tartományokból harmonizálja a színeket, frissességében, mindig a legérdekesebb indiai virágok illatában, mindazon vonásokban, amelyek jellemzik őt,

A szépség megmarad, sőt, az életkor előrehaladtával Cecilia sokkal jókedvűbb, viccesebb, toleránsabb, lazább, játékosabb, pezsgőbb személyiség, mondjuk...

Ugyanolyan viccesek lehettünk, amikor elmeséltünk egy meglehetősen egyedi esetet Cecilia életében,

Cecilia 50 évesen olyan gyorsan, zeneileg és helyesen ejti ki a szavakat, mint korábban,

Vannak azonban olyan szavak vagy szójátékok is, amelyek nehézségekbe ütköznek, elég kínos kihívást jelentenek, amikor azon kapja magát, hogy nyilvánosan kell beszélnie.

Mondhatjuk úgy is, hogy ez akkor történt, amikor a pikniken gyönyörködött a smaragdzöld füvben,

Az egész család összegyűlt a réten, a csendesen hancúrozó és gazban csámcsogó tehenek mellett, hogy én gyerekkoromban túlzottan lelocsoltam magam a lufi készítéséhez használt gumival, amelynek átmérője akkora, mint a hold,

Gyakorlatilag nem tudom megmérni, de mindenesetre elég nagy léggömbök jöttek ki,

Cecilia jól érzi magát, nevet, mosolyog, jobban, mint 50 év múlva, kedveli azokat az embereket, akiknek fejlett humorérzékük van, csak furcsa jelenség fordul elő, mióta feladta természetes fogait, a protézis,

A fogorvos javasolta a héjakat, de nem teszi, mert elveszti őket, mint a játékdarabokat, és meg akar győződni arról, hogy az új fogak teljesek és megfelelően készülnek, akárcsak a szája.

Cement ízű anyagot helyezve a szájába a fogorvos elvette a formát a fogsorhoz,

Két héttel később értesítették, hogy jöjjön el, és használja, és magabiztosan használja, hogy minden tekintetben elkészült,

Cecilia, örül, hogy nincs útban, elfogadja, gyakorolja, hogy megszokja,

Körülbelül két hete van, de Cecilia alkalmazkodó csaj, semmi sem késztetheti arra, hogy feladja a vidámságát, még az sem, hogy más fogak is vannak,

Barátaival volt a réten, gondolta, csak az új protézisével gyakorolta a diktálást, nyugodtan, némi óvatossággal, szójátékokat mondva.

És a lány azt mondta: "Tengeri kagylókat árul a tengerparton",

A protézis leesett, azonnal leszakadt, látni lehetett, hogy valami nem egészen természetes, abból, ahogy az állkapcsa mozgott,

A protézis közvetlenül a cseresznyepohárban landol,

Cecilia megdöbbent, milyen ostobaság történt,

Mit csinált a fogorvos, amikor megjavította? Arra gondolt, hogy horgászni akar, nem azért, hogy kevésbé görbék legyenek a fogai, az esztergagépben sem segített sokat, udvariasan, nagyon profin bocsánatot kért, azt mondta neki, hogy az ilyen fogászati munka a fogszabályzó, nem a fogorvos.

Cecilia már nem tudja, mit higgyen, hogyan lásson dolgokat, hogy következtetéseivel közös nevezőre jusson,

Azt képzeli, hogy a fogorvos csak becsapta, kihasználva naivitását, sietve elkészítette a protézist, figyelmen kívül hagyva a szája sajátosságait, mindazt a részletet, amit meg kellett volna néznie, elvitte a pénzt, és egy protézissel hagyta el, ami sok mindent hagy maga után. kívánatos legyen,

Az ideges, Cecilia már nem tétovázik, gyorsan kinyitja a telefonját (már csak 20% akkumulátor van benne, így gyorsan és hatékonyan kell levezetnie a frusztrációit), a névjegyzékből kiválasztja azt az orvost, aki ezt az ajándékot adta neki,

Bocsánatkérésével kezdi: ,, Hello, (nem tudom, hogy jó lenne) doktornő, a nevem Cecilia, 50 éves vagyok és két hete jártam önnél protézis miatt, mért mért, szervezésben minden rendben ment, az anyagok strapabíróak, szerintem még hosszú évekig tudom majd használni a protézist. Az egyetlen problémám, tudod mi az? Kiesik a számon, valahányszor beszélni akarok, nem engedi, hogy két szót is motyogjak, szörnyű, hogy nem tudok beszélni, nem tudod kifejezni, ami a fejedben jár..."

Az orvos: Nos, most hogy beszélsz velem?

Cecilia, kemény hangon:,, Doktor úr, viccelsz????!!! A nekem készített protézissel van bajom!! Kérem, mielőbb intézkedjen!"

Cecilia jön a konzultációkra, az orvos néz, inkább kérdezi a pácienst, mintha azt tanácsolná neki:,,Hallott már a Coregáról? Tudod egyáltalán, hogy mi az?

Cecilia: "Persze, hogy tudom, ez a fogsor ragasztója."

Doktor:,, Ha tudja, miért nem használja?"

Cecilia ül és gondolkodik, ő is megköti ezt a kompromisszumot és megveszi a Coregát. Néhány éjszaka után az íny hozzászokott a termékhez, ráadásul Cecilia nagyon ajánlja a Coregát, a jól rögzített fogakért.

Cecilia:,,Ez az a termék, ami még az elsőalkalmazástól sem okozott csalódást! Corega megváltoztatta az életemet!"