Saturație

am încercat să gândesc cât mai puțin

 

despre ce mi se întâmplă în fiecare zi

 

când deschid ochii

și când primesc toată lumina orbitoare a dimineții

în inimă

fără să am destul loc pentru atâtea lucruri matinale

începând cu sufletul

izgonit de acolo în ochii somnuroși ai pisicii

amestecat cu mirosul inconfundabil al cafelei

cu parfumul Mariei

care-mi face micul dejun

și tropăitul vieții pe scări

încerc să ignor disconfortul întâlnirii cu ziua de astăzi

după modelul folosit cu amanta

în oglindă

acceptând motivații iraționale

precum vinovăția ancestrală a ființei

de a fi

fără s-o întrebe nimeni

în prealabil…


Categoria: Gânduri

Toate poeziile autorului: aurel_contu poezii.online Saturație

Data postării: 6 aprilie 2019

Timp de citire: ~1 min.

Vizualizări: 2330

Loghează-te si comentează!

Alte poezii ale autorului

Cercuri

nu mai am dureri să-mi dor nefericirea

m-am tot durut de când mă știu

acum ascult cum mă învăluie nemărginirea

și cum îmi strecură în suflet tot nisipul din pustiu

 

stăpân pe ochiul bolnav de întuneric

eternul cerc-și-aruncă-n zile tulburi lestul

lăsându-mă în centru altui cerc concentric

care include într-o parte lumea și în cealaltă, restul

 

fără dureri nu-mi pot cuprinde viața-n pagini,

nu-mi pot scrie de unul singur cronica prezentă,

rămân mereu un punct neînsemnat pe margini

pe care nu-l atinge niciodată vreo tangentă

 

cu ochi albaștri, cum mi-i a mea dorință,

( m-aș mulțumi chiar și cu nișie ochi căprui!),

când ești atât de mic, un punct de referință,

sfârșești precum Hamlet, a fi a nimănui

 

Femeia-i ca un drum de munte-n serpentine,

cu cât ajungi mai sus și tragi cu ochiu-n jos

cu-atât descoperi mai prezentă spirala ei în tine

care se-nchide, mai întâi,-n aortă și, mai apoi, în os

 

de-aceea-mi place mie cercul, această buclă magică, cursivă,

care există-n tot ce ne-nconjoară

un cerc este aceasta lume, destul de tristă și repetitivă,

un cerc e viața, moartea, totul, indiferent de scară...

Mai mult...

Către mine

nu mai am cui să-i scriu

 

toată viața am scris unor ființe abstracte

 

dintr-o carte de telefon

până când am epuizat toate numele în ordine alfabetică

ceva mă îndeamnă acum să inversez ordinea

însă ezit

.

pentru literele de la coada alfabetului ar fi prea devreme

pentru cele de la început

prea târziu

.

n-ar avea nicio noimă

.

am  abordat toate subiectele de discuție cu aceștia

(în cartea de telefon figura și numele meu

dar nu băgasem de seamă!)

prin urmare

și cu mine

.

puțini ar crede c-a fost o eroare

.

să-ți scrii ție însuți ca unui străin

nu-i tocmai în ordine

.

exercițiu de logică:

 

Aurel se deplasează cu un kilometru la oră împotriva vântului

Aurel Conțu e alb la față ca o pagină dintr-un caiet de dictando

din ce direcție suflă vântul?

.

aberație logică:

.

toți ghioceii tipăriți în alb-negru pe hârtie

sunt negri

primăvara e neagră

cerneala cu care scriu

e neagră

toate lucrurile albe din viață

sunt negre

.

iar eu încă mai caut printre scrisori

scrisoarea mea de dragoste

către mine însumi…

Mai mult...

Sensuri

se mai resoarbe o zi din buboiul acesta urât

 

denumit  viață

 

colcăie de puroi și se scurge în noapte

sufletul stă înghesuit într-o scorbură părăsită

abia respirând

îi simt lacrimile pe inimă

la ce bun acest chin

mă întreb

să-ți trăești viața ca o viperă

cu sângele rece

într-un tufiș

la ce bun tot acest zbucium

atâta pierdere de timp

pentru treburi atât de mărunte

precum serviciul

mersul la supermarket

păstrarea unei relații de suflet în contra naturii

când mâine sosește în sfârșit

primăvara

femeia cu ochi de smarald

în rochia ei albă de mireasă eternă…

Mai mult...

Orgolii nemăsurate

Când spui „eu”

 

minți
e tautologic
nu ești niciodată doar „tu”
cu tine există alte milioane de ființe
(bacterii prietenoase în slujba vieții
ciuperci microscopice
paraziți
virusuri criminale în slujba morții!)
dacă te uiți la tine la microscop
descoperi o lume incredibilă
o luptă disperată pe viață și moarte
unde tu ești spectator
(omul  de pe margine, cel care se uită la sine
fără apărare!)
cum mai poți fi tu însuți
când nu mai ești stăpânul propriei vieți
când alții iau decizii în locul tău
din interiorul și din afara propriei ființe
când alții te aduc pe lume sau te aruncă în neant
este jenant să repeti mereu „eu”
vorbind despre tine
X-ul

 

din această ecuație complicată a vieții

.
cu atâtea necunoscute ...

Mai mult...

Floare de colț

iubirea ta îmbrățișează tot infinitul

 

așezat între noi

.

e singurul loc de pe Pământ în care dispare gravitația

.

 unde  infinitezimalele particule de materie cuantică

adunate în jurul inimilor noastre

se amestecă omogen

.

transformându-se într-o singură particulă Higgs

fără sarcină

.

indestructibilă și umedă

.

ca o lacrimă

.

ca un fluviu de lavă care topește stânca

.

 trezește urșii din hibernarie

.

reconfigurează toate graficele existenței

.

legile fizicii

.

reflexia ochilor tăi n-are un termen de comparație

.

e ceva inefabil

.

precum albastrul de Voroneț

.

întunericul impenetrabil  în care înoată Universul acesta

.

ochii Papei Francisc

.

din care se revarsă un ocean de iubire

.

singurătatea tulburătoare a florii de colț

.

cândva o pasăre a dragostei

împietrită în zbor…

Mai mult...

Visul lui Ptolemeu Filadelful

Althea nu-i tulbura diminețile

cu strigăte

umbla numai în vârful degetelor

nu se strecura în pat lângă dânsul

când era obosit sau adormea cu fața la perete

când îl simțea încordat

fără chef de nimic

nu-l cicălea niciodată la cap

cu întrebări nelalocul lor

”unde-ai fost…

de ce ai urme de ruj pe guler…

de ce miroși a parfum de femeie…”

oricum el ar fi găsit o explicație science fiction

și oricum se afla în fața unui  fapt împlinit

imposibil de dat înapoi

ca timpul sau ceasul din bucătărie

îi plăcea când era el însuși

cu toate păcatele sale din naștere

de care nu era direct răspunzător

cum spunea Freud

când o sărută de o mie de ori

pe întuneric

cu mici întreruperi pentru a încuia ușa

sau a fuma o țigară

în această ordine

lucruri care nu-i provocau nicio daună

nu-l amenința cu plecarea la mama ei

neavând mamă

femeile acestea sunt întodeauna singure

n-au identitate

nu spun niciodată „nu”

nu cer excursii exotice

bijuterii

bani

fidelitatea lor arareori poate fi pusă la îndoială

docilitatea de asemenea

unele știu și glume cu tentă erotică

altele  cuvinte vulgare

de efect

au puls

37 de grade Celsius la suprafața corpului

se mișcă

zâmbesc

nu-i tocmai accesibil oricui să aibă

o femeie cyborg

de ultimă generație

made in USA

cu inteligență artificială

cu mii de senzori estrogeni

la care să răspundă precum Eva

nu

nici legile acestea lumești

nu-s tocmai în pas cu timpul

din contra

o rezoluție a UE are în vedere un plan futurist

despre reglementarea unei posibile interacțiuni sociale

dintre roboți și oameni

sub aspect etic

nu știu câți dintre noi suntem pregătiți să acceptăm încă un partener

la masa umanității

știu însă că foarte mulți

nutrim să luăm cu asalt cerul...

Mai mult...

Poezii din aceiaşi categorie

Suplicii

ard de ceva vreme pe rugul unui gând

 

nimeni nu poate să-mi stingă flăcările

 

care mă mistuie din toate părțile

 

după Kant n-ar trebui să mor înconjurat de oameni

indiferenți

indeciși

incapabili să-și asume umanitatea din ei

ca scop în sine

 

adică să arunce peste mine o găleată cu apă

 

mi-am îndesat durerea în spirit

ca să-mi înăbuș strigătul rușinos al cărnii

 

spaimele ancestrale

 

nu-mi ajunge tot cerul albastru

să mă spăl pe mâini ca Pilat din Pont

de vina răstignirii lui Hristos

 

o mare mizerie a Omului

 

în India

morții sunt arși pe malul Gangelui

înfășurați în giulgiuri

 

n-am aflat încă

ce mă sperie mai mult -

moartea

sau jubilația Spiritului...

Mai mult...

Nebun

În fața oglinzii mă uit și mă pierd,

Ochii-mi sunt două fântâni de tăcere,

Iar gândul meu, ca un val ce nu mă mângâie,

Se sparge-n colțuri de pământ, în mizerie.

 

Nebunia se naște din agonia adâncă,

Ca o flacără ce arde fără vânt,

În sângele meu curge un râu de dor,

Iar râsul meu nu e decât un cuvânt.

 

De ce să mai caut o rază de soare,

Când ecourile mă strâng cu mâini reci?

Sunt un muritor ce caut drumul

Pierdut în nebunia ce mă apasă pe veci.

 

Mă urăsc, că nu mai știu cine sunt.

Nebun și singur, sub cerul plumburiu,

Și-n mintea mea sângerează visuri frânte,

În ecoul dorurilor, este un cântec pustiu.

Mai mult...

Conformitate

 De m-aș îndepărta cât se poate de realitate 
 Ce rămâne nociv se va consuma 
 Ce rămâne indecent și pervers se va repeta 
 Ne lăsăm distrași, vrem asta, sau de asta suntem atrași?
 
 Încercare cu greu, să se mențină un traseu mereu
 Printr-un strop nesigur se pierde identitatea unui presupus "eu"
 Un echilibru constant ce nu mai arată normalitate
 Rămânând prea mult în spate sau evitând din viață etape importante
 
 Trăiesc adevarul crunt în care oamenii pierd sau se pierd 
 Văd doar eu așa se pare, o concordanță ce trebuie pronunțată mai tare 
 Cum nu se vrea ori se știe, se imprăștie la toți mult prea multă prostie
 Ține de moment și momentul dispare, iar oricât îl elimini, el va avea o urmare...
Mai mult...

spărturi zentangle/4

câteva semințe negre de susan

scutură

liniile ondulatorii ale destinului;

între timp,

înveți despre răbdare

și despre libertatea nesăbuită.

Mai mult...

Nostalgia Copilăriei

Dulce copilărie, a vieții miere,

De la tine știu ce înseamnă viața.

Deși știu că ești fragilă ca și ața!

Vreau să te am înapoi, dar nu te pot cere!

 

Acum privesc înapoi cu dor și uimire,

Amintirile tale îmi țin inima-n fire.

Deși timpul aleargă și nu mai ești aproape,

Îți port lumina pe veci, de acum și-n toate.

Mai mult...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍