8  

Thoughts

Everything in life has a reason.

Each cause has a purpose.

Any effects leads to a caution.

All the results give firmness.

 

Be yourself on the life's stage.

Keep the kindness of your soul,

Show the power of your mind,

And you'll receive the Heaven blessings.


Categoria: Gânduri

Toate poeziile autorului: Cornelia Buzatu poezii.online Thoughts

Data postării: 3 august 2023

Vizualizări: 1075

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

AM DREPTATE ?

Viață ,spune-mi ce-ți dorești ?

Fii modestă ,nu râvni

Bunurile altcuiva ...

De ai mult ,de ai puțin ,

Preț au doar ,sufletul bun ...

Vorba bună și sfătoasă ,

Înțelegere în casă ,

Sănătate ,voie bună.

Astea ,de sunt lângă tine

Esti bogat și ai de toate !...

Am dreptate?...

Mai mult...

Euridice

N-am înțeles atunci cum s-a-ntâmplat
cum ai devenit dintr-odată lumină
cum ai trecut prin prisma ochilor mei
și mi te-ai deschis în inimă ca o floare
în toate culorile spectrului vizibil
în toate liniile câmpului magnetic ale sufletului
o elipsă miraculoasă
ca o pasăre de Brâncuși
trezită din încleștarea sufocantă a pietrei.
 
 Nici acum nu înțeleg cum s-a prăbușit totul
cum s-a estompat lumina și s-au amestecat culorile
în această bulboană a timpului
e prea mult de atunci, mă gândesc,
și număr pe degete anii
bufnițele din nuc
berzele cocoțate în vârful cerului
asfințiturile însângerate
dac-aș putea să-mi storc sufletul ca pe-o batistă
și să-mi culeg lacrimile înapoi
tot n-ar fi destul ca să te adun la un loc
într-o singură clipă
aici
în ținuturile acestea sufocate de liniște
unde n-au mai rămas decât ruinele Ierihonului
blestemul pietrelor
druizii
și nesfârșitele nisipuri albe ale Saharei.
Mai mult...

Râsul acesta al meu...

 

Râsul acesta al meu,

n-ar fi trebuit să existe,

nici sunetul său,

nici buzele care s-au deschis

precum ferestrele dimineața.

Râsul acesta al meu,

se luptă dureros zi de zi

să apară pe buzele mele.

Pe râsul acesta al meu,

îl plâng în fiecare zi,

e bolnav,

e prizonierul unei ființe triste,

abia mai respiră.

E un râs care cară durerea

în hohote.

Privindu-mi ochii,

poți vedea suferința 

și nașterea sa,

dintr-un zâmbet șters,

și-o grimasă

îngropată sub lacrimi.

Râsul acesta al meu...

n-ar fi trebuit să existe.

 

Mai mult...

Nu ai nici un drept!

Sunt Pământean ,cu viață scurtă ,

Îmi caut un loc ascuns ,

Acolo unde nu există plâns !

Pământul a ajuns iad ,

Unde cei mai mulți ,se ard

Și când și-e greu ,ești umilit ...

Te uiți la cer ...

E fericită lumea-n el?

Cel fără de păcat mai speră ,

Că va avea și el odată

Dreptatea cea mult așteptată !...

Este doar un călător

La început un visător ...

Dar regurile sunt hapsine

De ești sărac, n-ai nici-o șansă ...

Chiar dacă mintea-ți merge ,ești deștept ...

De ești sărac ,n-ai nici un drept !...

Mai mult...

Despre alt fel de gramatică

verbul „a fi” e aproape identic cu verbul „ a merge”

doar mergând poți să zici că exiști

(să aduni la un loc „a fi” cu „a merge”! )

strivit între ele substantivul comun „lume”

(suma tuturor „celor ce sunt”, indiferent de felul cum sunt!),

dă sens substantivului  efemer viață

( definind doar jumătatea care există și merge!)

și golește de conținut sensul substantivului neutru, opus, „lucru”

( jumătatea cealaltă, aflată sub predicatul  verbului „a fi”,  fără „a merge”!)

o pasăre împușcată într-o aripă, de pildă,

o floare ruptă,

un om la vârsta a treia, după un accident vascular,

încetul cu încetul devenim lucruri

ne prăbușim în abisul înghețat al verbelor „a fi ”și a „crede”,

care înseamnă speranță,

unde nici chiar celebra formulă a lui Einstein, E=mc²

nu ne ajută prea mult,

fiindcă niciodată energia E a verbului a fi

nu poate fi egală cu masa  m a substantivului viață

de înmulțit cu viteza  a speranței, în vid,

unde aceasta ajunge, dar de unde nu se mai întoarce…

Mai mult...

P.S.

am uitat să-ți spun că aseară adormisem

 

lângă sufletul tău

 

toată noaptea ți-am auzit bătăile inimii

n-am închis un ochi

doar sufletu-ți căzuse într-un somn greu

departe de tine

avea și el ochii albaștri

linia corpului tău

n-a lipsit mult să-l sărut pe frunte

să-l ating

dar  mi-a fost frică să nu-l trezesc

cineva spunea că sufletele se sperie foarte ușor

și părăsesc corpurile

iar eu nu voiam să te las fără suflet

așa că m-am întors pe partea cealaltă

dinspre inimă

și m-am delectat până în zori

cu Simfonia Fantastică a sângelui tău

actul doi

pasiune și dragoste…

Mai mult...

AM DREPTATE ?

Viață ,spune-mi ce-ți dorești ?

Fii modestă ,nu râvni

Bunurile altcuiva ...

De ai mult ,de ai puțin ,

Preț au doar ,sufletul bun ...

Vorba bună și sfătoasă ,

Înțelegere în casă ,

Sănătate ,voie bună.

Astea ,de sunt lângă tine

Esti bogat și ai de toate !...

Am dreptate?...

Mai mult...

Euridice

N-am înțeles atunci cum s-a-ntâmplat
cum ai devenit dintr-odată lumină
cum ai trecut prin prisma ochilor mei
și mi te-ai deschis în inimă ca o floare
în toate culorile spectrului vizibil
în toate liniile câmpului magnetic ale sufletului
o elipsă miraculoasă
ca o pasăre de Brâncuși
trezită din încleștarea sufocantă a pietrei.
 
 Nici acum nu înțeleg cum s-a prăbușit totul
cum s-a estompat lumina și s-au amestecat culorile
în această bulboană a timpului
e prea mult de atunci, mă gândesc,
și număr pe degete anii
bufnițele din nuc
berzele cocoțate în vârful cerului
asfințiturile însângerate
dac-aș putea să-mi storc sufletul ca pe-o batistă
și să-mi culeg lacrimile înapoi
tot n-ar fi destul ca să te adun la un loc
într-o singură clipă
aici
în ținuturile acestea sufocate de liniște
unde n-au mai rămas decât ruinele Ierihonului
blestemul pietrelor
druizii
și nesfârșitele nisipuri albe ale Saharei.
Mai mult...

Râsul acesta al meu...

 

Râsul acesta al meu,

n-ar fi trebuit să existe,

nici sunetul său,

nici buzele care s-au deschis

precum ferestrele dimineața.

Râsul acesta al meu,

se luptă dureros zi de zi

să apară pe buzele mele.

Pe râsul acesta al meu,

îl plâng în fiecare zi,

e bolnav,

e prizonierul unei ființe triste,

abia mai respiră.

E un râs care cară durerea

în hohote.

Privindu-mi ochii,

poți vedea suferința 

și nașterea sa,

dintr-un zâmbet șters,

și-o grimasă

îngropată sub lacrimi.

Râsul acesta al meu...

n-ar fi trebuit să existe.

 

Mai mult...

Nu ai nici un drept!

Sunt Pământean ,cu viață scurtă ,

Îmi caut un loc ascuns ,

Acolo unde nu există plâns !

Pământul a ajuns iad ,

Unde cei mai mulți ,se ard

Și când și-e greu ,ești umilit ...

Te uiți la cer ...

E fericită lumea-n el?

Cel fără de păcat mai speră ,

Că va avea și el odată

Dreptatea cea mult așteptată !...

Este doar un călător

La început un visător ...

Dar regurile sunt hapsine

De ești sărac, n-ai nici-o șansă ...

Chiar dacă mintea-ți merge ,ești deștept ...

De ești sărac ,n-ai nici un drept !...

Mai mult...

Despre alt fel de gramatică

verbul „a fi” e aproape identic cu verbul „ a merge”

doar mergând poți să zici că exiști

(să aduni la un loc „a fi” cu „a merge”! )

strivit între ele substantivul comun „lume”

(suma tuturor „celor ce sunt”, indiferent de felul cum sunt!),

dă sens substantivului  efemer viață

( definind doar jumătatea care există și merge!)

și golește de conținut sensul substantivului neutru, opus, „lucru”

( jumătatea cealaltă, aflată sub predicatul  verbului „a fi”,  fără „a merge”!)

o pasăre împușcată într-o aripă, de pildă,

o floare ruptă,

un om la vârsta a treia, după un accident vascular,

încetul cu încetul devenim lucruri

ne prăbușim în abisul înghețat al verbelor „a fi ”și a „crede”,

care înseamnă speranță,

unde nici chiar celebra formulă a lui Einstein, E=mc²

nu ne ajută prea mult,

fiindcă niciodată energia E a verbului a fi

nu poate fi egală cu masa  m a substantivului viață

de înmulțit cu viteza  a speranței, în vid,

unde aceasta ajunge, dar de unde nu se mai întoarce…

Mai mult...

P.S.

am uitat să-ți spun că aseară adormisem

 

lângă sufletul tău

 

toată noaptea ți-am auzit bătăile inimii

n-am închis un ochi

doar sufletu-ți căzuse într-un somn greu

departe de tine

avea și el ochii albaștri

linia corpului tău

n-a lipsit mult să-l sărut pe frunte

să-l ating

dar  mi-a fost frică să nu-l trezesc

cineva spunea că sufletele se sperie foarte ușor

și părăsesc corpurile

iar eu nu voiam să te las fără suflet

așa că m-am întors pe partea cealaltă

dinspre inimă

și m-am delectat până în zori

cu Simfonia Fantastică a sângelui tău

actul doi

pasiune și dragoste…

Mai mult...
prev
next

Alte poezii ale autorului

Armonie

Vin negru pentru nopțile albe,

Flori roz pentru zilele negre,

Lumina stelelor pentru tenebre,

Să-mi fie mereu toate salbe.

 

Natura toată să-mi inspire

Un gând născut în conștiință,

Oferit de suflet ca dorință

De multe drumuri fără oprire.

 

Să dăruiești mereu cu prietenie,

O picătură din iubirea magică,

Cu care să înalți în viața pașnică

O fântână a bucuriei și de armonie.

 

 

 

Mai mult...

Melancholy

Back to the childhood in mind

My heart is beating so strong.

May I offer a thoughful yearlong

Joy words and a smile to remind?

 

The lovely house of my parents,

Their kind and blessing advice,

The play corner and ancestor's guidance,

Are all that matters to get a life price?

 

The entire bag of my memories

It is giving me the force to go far more.

I wonder it is admiration or envies.

I question myself, I've got the hard core?

 

 

 

Mai mult...

La orizont

Lumina podețului, săgeată către orizont

Împrăștie noanțele cerului asupra ființei.

Ziua se lasă-n amurg la poalele înserării

Și albul norilor îmbracă pelerina înstelată.

 

Caut pe cer constelația aducătoare de vești,

Transmit telepatic dorința de cunoaștere,

Și aștept ca Universul să își trimită mesagerul

Liniștii, păcii, împăcării și reculegerii.

 

 

 

Mai mult...

Sărutul toamnei

Aud clinchetul bucuriei

Ce aduce sunetul armoniei.

Zăresc răsăritul de soare

Și vântul ce împrăștie boare.

 

Paleta galben-roșcat-aurie

Acoperă natura ca o pălărie.

Foșnetul frunzelor pe alei

Imită geamătul surd al petalei.

 

Îmi imaginez o pădure de bambus

Asupra căreia plutește un nimbus.

Vîrfurile tulpinilor ca un detaliu

S-au aplecat formând un vitraliu.

 

Îndepărtându-se norii de ploaie

Se-ntrezărește o lumină vioaie,

Ce jucăuș prin vitraliu pătrunde

Și în altarul catedralei s-ascunde.

 

Liniștea creată de sunetul toamnei

Prin misterul naturii și-al tainei,

Te-nclini în semn de venerație

Și o saluți cu suflet plin de admirație.

 

 

Mai mult...

Deasupra noastră

Revină-ți vântule din amorțeală!

Împrăștie prin boarea ta-n văzduh

A vieții înfățișare ideală,

Sfințită-n ceruri de cel duh!

 

Adună-i pe cei buni, o lume,

Ce-n calea gândului se-ntrec

Cu litere și cifre-n sume,

Iuțeala minții ce-o petrec.

 

Să împletești cu ani și ani

A timpului rotire-n infinit,

Ca spiritele, vechii castelani,

Să țină Universul neclintit.

 

Presară semințele vieții.

Să crească bujorii din apa vie.

Și udă-n roua dimineții

O prea frumoasă "împărăție".

 

Cu sceptrul ce destinu-l ține

Să-nobilezi pe cei sortiți

Să poarte spiritul în sine,

Și gând de-a nu fi părăsiți.

Mai mult...

Oftat și mângâiere

Răsună din străfunduri,

Din suflet, din mănunchiuri,

Din eu-l meu profund,

Suferințe ce se ascund.

 

Oftat și mângâiere,

Și bucurii ca o refugiere,

În griji împletite,

Cu greu stăpânite.

Mai mult...

Armonie

Vin negru pentru nopțile albe,

Flori roz pentru zilele negre,

Lumina stelelor pentru tenebre,

Să-mi fie mereu toate salbe.

 

Natura toată să-mi inspire

Un gând născut în conștiință,

Oferit de suflet ca dorință

De multe drumuri fără oprire.

 

Să dăruiești mereu cu prietenie,

O picătură din iubirea magică,

Cu care să înalți în viața pașnică

O fântână a bucuriei și de armonie.

 

 

 

Mai mult...

Melancholy

Back to the childhood in mind

My heart is beating so strong.

May I offer a thoughful yearlong

Joy words and a smile to remind?

 

The lovely house of my parents,

Their kind and blessing advice,

The play corner and ancestor's guidance,

Are all that matters to get a life price?

 

The entire bag of my memories

It is giving me the force to go far more.

I wonder it is admiration or envies.

I question myself, I've got the hard core?

 

 

 

Mai mult...

La orizont

Lumina podețului, săgeată către orizont

Împrăștie noanțele cerului asupra ființei.

Ziua se lasă-n amurg la poalele înserării

Și albul norilor îmbracă pelerina înstelată.

 

Caut pe cer constelația aducătoare de vești,

Transmit telepatic dorința de cunoaștere,

Și aștept ca Universul să își trimită mesagerul

Liniștii, păcii, împăcării și reculegerii.

 

 

 

Mai mult...

Sărutul toamnei

Aud clinchetul bucuriei

Ce aduce sunetul armoniei.

Zăresc răsăritul de soare

Și vântul ce împrăștie boare.

 

Paleta galben-roșcat-aurie

Acoperă natura ca o pălărie.

Foșnetul frunzelor pe alei

Imită geamătul surd al petalei.

 

Îmi imaginez o pădure de bambus

Asupra căreia plutește un nimbus.

Vîrfurile tulpinilor ca un detaliu

S-au aplecat formând un vitraliu.

 

Îndepărtându-se norii de ploaie

Se-ntrezărește o lumină vioaie,

Ce jucăuș prin vitraliu pătrunde

Și în altarul catedralei s-ascunde.

 

Liniștea creată de sunetul toamnei

Prin misterul naturii și-al tainei,

Te-nclini în semn de venerație

Și o saluți cu suflet plin de admirație.

 

 

Mai mult...

Deasupra noastră

Revină-ți vântule din amorțeală!

Împrăștie prin boarea ta-n văzduh

A vieții înfățișare ideală,

Sfințită-n ceruri de cel duh!

 

Adună-i pe cei buni, o lume,

Ce-n calea gândului se-ntrec

Cu litere și cifre-n sume,

Iuțeala minții ce-o petrec.

 

Să împletești cu ani și ani

A timpului rotire-n infinit,

Ca spiritele, vechii castelani,

Să țină Universul neclintit.

 

Presară semințele vieții.

Să crească bujorii din apa vie.

Și udă-n roua dimineții

O prea frumoasă "împărăție".

 

Cu sceptrul ce destinu-l ține

Să-nobilezi pe cei sortiți

Să poarte spiritul în sine,

Și gând de-a nu fi părăsiți.

Mai mult...

Oftat și mângâiere

Răsună din străfunduri,

Din suflet, din mănunchiuri,

Din eu-l meu profund,

Suferințe ce se ascund.

 

Oftat și mângâiere,

Și bucurii ca o refugiere,

În griji împletite,

Cu greu stăpânite.

Mai mult...
prev
next