Miros de primăvară

În nopțiile târzii și reci de primăvară 

Gândindu-mă la viață ca la o povară

Mergeam agale pe un drum bătătorit

Și de lumina lunii lăsându-mă călăuzit.

 

În gând aveam doar imaginea ei

O zeiță de fată cu miros de tei

Și părul ca de foc 

Iar zâmbetul ei te ucidea pe loc.

 

Era o fată cum rar vezi

Frumoasă de pică și cu ochii verzi

În jurul ei se simte miros de primăvară

Și în urma ei rămâne dragoste amară.

 

 


Categoria: Poezii diverse

Toate poeziile autorului: Gabi Gabriel poezii.online Miros de primăvară

Data postării: 16 aprilie

Vizualizări: 37

Loghează-te si comentează!

Poezii din aceiaşi categorie

Stând

Afară plouă, eu în casă stând,

Simt ploaia cum mă bate și în gând.

Picurii de ploaie pe geam curgând,

Parcă sunt oameni cu amar dansând.

 

Afară-i frig, iar eu pe gânduri stând,

Simt un aspru cuget mie spunând:

Doar și amorul l-ai văzut plecând,

Când crezi că-i vedea ploaia încetând?

Mai mult...

O palmă..?

Un an cu căldură mare,

A incendiat hotare .

Pământul este crapat.

Lacuri întregi,au secat.

 

Ducem chiar o lipsă mare,

De apă la animale.

Fântânele au secat,

Și pe noi ne-a afectat.

 

Fructele, puține ele,

N-au nici o vlagă în ele.

Nici legumele se pare,

N-au avut nici o scăpare.

 

Stau și mă întreb mereu,

Aceste vremuri stricate,

Ori fi de la Dumnezeu..?

Suntem vinovați se pare..?

Știe numai Dumnezeu .

 

Aveam libertate multă,

De rău ne-am apropiat,

Răul, rău ne aduce nouă,

Căci asta am semănat.

 

Nici nu mă mir foarte tare !?

Căci uitând de Dumnezeu 

Am primit o palmă care...

Să ne îndreptăm,   zic eu .

 

Doamne îți cerem iertare,

Tu ești bun și iubitor,

Tu le poți face pe toate,

Vino doamne-n ajutor.

 

Când un fiu vine la tine ,

Și fiu-i rătăcitor...

Bucuria este mare,

S-a întors la al său pastor.

 

Domnul când este cu mine,

Nu port frică de ceva...

El mă apără firește..

Cu puterea sfântă a sa.

 

 

Mai mult...

Zbor

Chiar de ți-e sufletul rănit și plângi adânc în noapte,

Chiar daca iar ai obosit și nu mai ai nici șoapte,

Ai datoria de-a zbura până la capăt..

Știu,porți atâția spini,și te-au lovit ploile toate,

Știu ,lacrimile ți-au secat ades,

Dar trebuie să-ți scrii destinul până la ultima lui fila,

Așa e demn,așa e nobil,

Și chiar de -aripa ți se zbate,

Priveste-n zare și străbate,până la capăt,

Drumul vieții tale,spunând:

Nimic nu mă va-nvinge,privesc în zări,departe,

Lupt până la ultima poveste din a vieții mele carte..

Mai mult...

Lanțul

O lacrimă curge,
nu pentru că doare,
ci pentru că ai iubit
ceva ce n-a fost niciodată
doar al tău.

Mai mult...

Demagogie

Cândva sau niciodată 

E semnul lor de lene vie

E crezul lor în stare pură 

E clasicul "vom face nouă"

Dar niciodată ție!

Demagogie perfidă 

Și nu doar, e-atât de îmbâcsită

Am înțeles târziu și totuși devreme

La cât de amețitor de iute

Politrucii vieții risipite 

Au semănat doar secetă

Valorilor, de teamă să nu vie

Să le dărâme lor imperiul

Ce astăzi, emblematic 

Se zbate încă-n nepăsare vie

De ieri, de azi și vesnic mâine

Ce rasă, ce neam, nevrednic de-avuție!

 

Marius Ene, Polonia, 16.05.2024

 

Mai mult...

Nemurire în cuvinte

 

 În zbuciumul ființei, în pulsul ce mă poartă,

Un vis prinde aripi, se scrie o hartă.

Mă văd printre file, cu gânduri aprinse,

O lume ce curge din suflet și vise.

 

Sunt fericită, e clar, să las o amprentă,

În cărți să-mi găsesc a vieții mea tentă.

Să-mi fie cuvântul o flacără vie,

În sufletul lumii, o veșnică ie.

 

Dar teama mă strânge, un abis mă pândește,

Că-n clipa finală, totul se oprește.

Că moartea-mi va pune un punct în poveste,

Și timpul, hainul, cu uitarea mă crește.

 

Dar nu, nu vreau să fiu doar o scânteie,

Ci focul ce-n lume rămâne-o idee.

Cuvintele mele să treacă prin ere,

Să fie o șoaptă ce veacuri o cere.

 

Sunt vie în foile ce mâinile-mbracă,

Sunt cântecul lumii, o umbră ce zacă.

Nu moartea m-aprinde, ci dorul de-a scrie,

Un nume ce-n oameni, pe veci să învie.

 

 

Mai mult...

Stând

Afară plouă, eu în casă stând,

Simt ploaia cum mă bate și în gând.

Picurii de ploaie pe geam curgând,

Parcă sunt oameni cu amar dansând.

 

Afară-i frig, iar eu pe gânduri stând,

Simt un aspru cuget mie spunând:

Doar și amorul l-ai văzut plecând,

Când crezi că-i vedea ploaia încetând?

Mai mult...

O palmă..?

Un an cu căldură mare,

A incendiat hotare .

Pământul este crapat.

Lacuri întregi,au secat.

 

Ducem chiar o lipsă mare,

De apă la animale.

Fântânele au secat,

Și pe noi ne-a afectat.

 

Fructele, puține ele,

N-au nici o vlagă în ele.

Nici legumele se pare,

N-au avut nici o scăpare.

 

Stau și mă întreb mereu,

Aceste vremuri stricate,

Ori fi de la Dumnezeu..?

Suntem vinovați se pare..?

Știe numai Dumnezeu .

 

Aveam libertate multă,

De rău ne-am apropiat,

Răul, rău ne aduce nouă,

Căci asta am semănat.

 

Nici nu mă mir foarte tare !?

Căci uitând de Dumnezeu 

Am primit o palmă care...

Să ne îndreptăm,   zic eu .

 

Doamne îți cerem iertare,

Tu ești bun și iubitor,

Tu le poți face pe toate,

Vino doamne-n ajutor.

 

Când un fiu vine la tine ,

Și fiu-i rătăcitor...

Bucuria este mare,

S-a întors la al său pastor.

 

Domnul când este cu mine,

Nu port frică de ceva...

El mă apără firește..

Cu puterea sfântă a sa.

 

 

Mai mult...

Zbor

Chiar de ți-e sufletul rănit și plângi adânc în noapte,

Chiar daca iar ai obosit și nu mai ai nici șoapte,

Ai datoria de-a zbura până la capăt..

Știu,porți atâția spini,și te-au lovit ploile toate,

Știu ,lacrimile ți-au secat ades,

Dar trebuie să-ți scrii destinul până la ultima lui fila,

Așa e demn,așa e nobil,

Și chiar de -aripa ți se zbate,

Priveste-n zare și străbate,până la capăt,

Drumul vieții tale,spunând:

Nimic nu mă va-nvinge,privesc în zări,departe,

Lupt până la ultima poveste din a vieții mele carte..

Mai mult...

Lanțul

O lacrimă curge,
nu pentru că doare,
ci pentru că ai iubit
ceva ce n-a fost niciodată
doar al tău.

Mai mult...

Demagogie

Cândva sau niciodată 

E semnul lor de lene vie

E crezul lor în stare pură 

E clasicul "vom face nouă"

Dar niciodată ție!

Demagogie perfidă 

Și nu doar, e-atât de îmbâcsită

Am înțeles târziu și totuși devreme

La cât de amețitor de iute

Politrucii vieții risipite 

Au semănat doar secetă

Valorilor, de teamă să nu vie

Să le dărâme lor imperiul

Ce astăzi, emblematic 

Se zbate încă-n nepăsare vie

De ieri, de azi și vesnic mâine

Ce rasă, ce neam, nevrednic de-avuție!

 

Marius Ene, Polonia, 16.05.2024

 

Mai mult...

Nemurire în cuvinte

 

 În zbuciumul ființei, în pulsul ce mă poartă,

Un vis prinde aripi, se scrie o hartă.

Mă văd printre file, cu gânduri aprinse,

O lume ce curge din suflet și vise.

 

Sunt fericită, e clar, să las o amprentă,

În cărți să-mi găsesc a vieții mea tentă.

Să-mi fie cuvântul o flacără vie,

În sufletul lumii, o veșnică ie.

 

Dar teama mă strânge, un abis mă pândește,

Că-n clipa finală, totul se oprește.

Că moartea-mi va pune un punct în poveste,

Și timpul, hainul, cu uitarea mă crește.

 

Dar nu, nu vreau să fiu doar o scânteie,

Ci focul ce-n lume rămâne-o idee.

Cuvintele mele să treacă prin ere,

Să fie o șoaptă ce veacuri o cere.

 

Sunt vie în foile ce mâinile-mbracă,

Sunt cântecul lumii, o umbră ce zacă.

Nu moartea m-aprinde, ci dorul de-a scrie,

Un nume ce-n oameni, pe veci să învie.

 

 

Mai mult...
prev
next