Lucruri neimportante
am scos toate ușile din balamalele sufletului
îmi este din ce în ce mai greu să deschid și să închid ușile
din viața aceasta a mea
cu multe camere
parcă prea multe
să răsucesc cheile în broaștele ruginite ale inimii
să verific dacă am închis toți robineții
ca nu cumva să inund vecinii de la parter
cu prea multă speranță
să sting lumina
să nu uit gazul aprins
lucruri din astea mărunte
neimportante
întotdeAuna uiți câte ceva
și de fiecare dată îți dai seama prea târziu
sau prea târziu
fiindcă s-ar putea să te calce între timp vreo mașină
să-ți cadă vreo cărămidă în cap
ți se pot întâmpla multe lucruri neplăcute pe drum…
e greu să-ți orânduiești viața după o logică a hazardului
ar trebui să te ascunzi într-o gaură de cârtiță
în cele mai întunecoase tuneluri
prin care nu mai calcă nici timpul
să te întorci la omul din Neanderthal
în peșteri
și nu-i deloc confortabil
ce-ți pasă ție de toate acestea
te văd cum dansezi cu îngerii în cer
în frumoasa Grădină a Edenului
unde hazardul n-are niciun cuvânt de spus
ți-ai făcut o rochie din petale de flori
și din aripi de fluturi
nici șarpele parcă nu mai are elocința de altădată
nu te mai îmbie cu bucata aceea
blestemată de măr
cum poți fi atât de fericită acolo
mă întreb
dacă ai da la o parte norii
și ai putea privi în această gaură de cârtiță
ai avea adevărata priveliște asupra omului…
Poems in the same category
Epigrame VI
Super calificat
Să promovezi, ai fost la un concurs,
Şi diplomele ţi le-ai etalat în grabă,
Dar când la întrebări ai fost supus,
Acestea au început instant să ragă.
Super calificat
Diplome ai adunat duium,
Şi te lauzi peste tot cu ele,
Dar valoarea lor? Ţi-o spun:
Trei lulele, trei surcele.
Unui cuplu gay
Se certară seara toată,
Dar tăcu într-un final,
Când brunetul îi arată,
Cum să faci ceva b-anal.
Boala sau jignire?
Făcui iar analize medicale,
Și am trimis la doctor fata,
Iar el i-a spus fără taclale,
Vezi ce faci, că e Prostata.
Interviu
S-a pornit, spre a convinge,
Zeci de diplome s-arate,
Însă foarte rău se-ncinge,
De-l întrebi ceva din carte.
Unui jandarm
Beai lapte cu mult șarm,
Şi ţi se părea plăcut…
De când te-ai făcut jandarm,
Îl servești…numai bătut!
Hoţia astăzi
De spui că-s hoţi, că au furat,
Vei fi damnat pe viaţă,
Că astăzi cel ce fură e stimat,
Iar păgubaşul e considerat paiaţă.
Mariaj
În tinereţe când o curta,
O numea: regina mea,
Dupa ce nunta s-a dus,
I-a cam devenit supus.
Unei supraponderale
Nu mai face sport, te rog,
Chiar opreşte-te din muncă,
Pentru noi eşti ca un drog,
Când transpiri, miroşi a şuncă.
Lui M.I.Quintus
turnător la securitate
Epigramist cu multe vicii,
Cu vorba stearpă şi tocită,
Doar când îşi turna amicii,
Devenea mai ascuțită.
Lui M.I.Quintus
Venerat în PNL,
Senior în CDR,
Acoperit de PSD,
Turnator la PCR.
Filogenie
A deveni
altfel spus a te ridica în picioare în același genom
în aceeași sămânță eternă
între cei 46 de cromozomi
așezând o primă cărămidă a vieții
(care nu se numără!)
apoi încă una
și încă una
până când ajungi la ultima
cea a Meșterului Manole
și-a Anei
(care poartă blestemul Creației!)
milioane de femei se aud gemând tânguitor
în ziduri
în mitocondrii
prea mult zbucin pentru doi ochi
și-o inimă
tânjesc după chipul aureolat a lui Hristos
după minunea celor cinci pâini de orz
și doi pești
și nu încetez să mă mir de trecerea fabuloasă a denisovanilor
acum zeci de milioane de ani
care violaseră toate aborigenele din Australia
până în Malaezia
și-și lăsaseră AND-ul pe malurile nisipoase ale Pacificului
zigotul încă-și mai caută mama
( aceeași mamă comună
de la care a moștenit cele patru litere
A,C,G și T
irepetabile în altă secvență
decât cea primordială!)
femeile absorb celule vii de ADN ale bărbaților
Maria
Sfânta Fecioară și șoricelul Kaguya
două secvențe de ADN rătăcite….
Noaptea in splendoarea sa
Cand se-arata luna plina,
Totul cade-n-tr-o liniste deplina,
O liniste absurd de galagioasa,
Dar calma.
Noaptea este deprimantul moment cand moartea multora este vestita.
Am ramas doar eu,
Singur pe lume, hoinarind strazile precum un derbedeu,
Si ma gandesc: ,,ce sens mai are?"
Viata pentru mine nu are nici macar o strigare,
Sunt lasat fara-ndrumare.
Sunt doar un visator,
Si noaptea mi-a pecetluit destinul,
Iar in toata splendoarea sa,
M-a ales pe mine sa-i fiu purtator.
Oh noapte..., de ce eu,
De ce m-ai ales pe mine?
De ce ai ales ca eu sa fiu unul ca si tine?
Sa te reprezint, precum flacara care iti da lumina,
In aceasta lume, care ti se intuneca oriunde te duci...
Iar eu trebuie sa te ghidez.
Chiar si-asa, tu-mi arati, defapt calea,
Si ma lasi sa ma exprim,
Intr-o lume plina de fagaduieli false, oh lumea...
Tu ma lasi sa ma descarc sub aliura ta intunecata.
Oh noaptea..., sunt doar un hoinar,
In lumea ta fara culoare,
Lipsita de lumina si asta ma doare,
Caci nu pot fi cu tine, pentru totdeauna, sa-ti luminez drumul.
Viata adevărată
Of,Elif Elif
Toti tânjesc dupa tine
Dar niciunul nu iti stie de bine
Asa cum altii știu de tine
Toti te vor,dar putini te au
Dar ei nu stiu
Ca tu esti cea care a dat naștere clasei
Și-n versul meu ce va trăi
Sigur ma voi iubi
Pentru ca stiu
Ce va fi
(Viata adevărată, de însuși Pavel Eminescu)
Iertare
Vreau să mă ierți pentru ceea ce nu sunt
Să pot pleca cu inima împăcată,
Eu te iert, căci toate le-ai făcut,
Supus de mintea-ți deșartă.
Știu că în zadar au fost,
Oh…visele mele!
Nu puteam să-ți spun tot
De frică c-ai fi fugit de ele.
Și fără un cuvânt spus
Ai dispărut din al meu Rai,
Rămâi cu bine, suflet distrus,
Căci gând să oferi iubire n-ai!
Nebunii
Stau si ma holbez la tavan
Parca nu mai sunt uman
Tot ce vad,ce aud, nu i acolo
Oameni si voci care misuna de colo colo
Nimeni nu vrea sa ma creada
Imi spun ca vor dovada
Eu ma jur ca i acolo,incerc sa le descriu ce aud
Tot nu ma cred,imi soun ca sunt absurd
Presupun ca voi muri in nebunia mea
Nimanui nu i va pasa
Si cand chiar voi muri
Nimeni corpul nu mi l va gasi
Va fi luat de acele asa numite "nebunii"
Si dus in locuri pline de fantezii
Epigrame VI
Super calificat
Să promovezi, ai fost la un concurs,
Şi diplomele ţi le-ai etalat în grabă,
Dar când la întrebări ai fost supus,
Acestea au început instant să ragă.
Super calificat
Diplome ai adunat duium,
Şi te lauzi peste tot cu ele,
Dar valoarea lor? Ţi-o spun:
Trei lulele, trei surcele.
Unui cuplu gay
Se certară seara toată,
Dar tăcu într-un final,
Când brunetul îi arată,
Cum să faci ceva b-anal.
Boala sau jignire?
Făcui iar analize medicale,
Și am trimis la doctor fata,
Iar el i-a spus fără taclale,
Vezi ce faci, că e Prostata.
Interviu
S-a pornit, spre a convinge,
Zeci de diplome s-arate,
Însă foarte rău se-ncinge,
De-l întrebi ceva din carte.
Unui jandarm
Beai lapte cu mult șarm,
Şi ţi se părea plăcut…
De când te-ai făcut jandarm,
Îl servești…numai bătut!
Hoţia astăzi
De spui că-s hoţi, că au furat,
Vei fi damnat pe viaţă,
Că astăzi cel ce fură e stimat,
Iar păgubaşul e considerat paiaţă.
Mariaj
În tinereţe când o curta,
O numea: regina mea,
Dupa ce nunta s-a dus,
I-a cam devenit supus.
Unei supraponderale
Nu mai face sport, te rog,
Chiar opreşte-te din muncă,
Pentru noi eşti ca un drog,
Când transpiri, miroşi a şuncă.
Lui M.I.Quintus
turnător la securitate
Epigramist cu multe vicii,
Cu vorba stearpă şi tocită,
Doar când îşi turna amicii,
Devenea mai ascuțită.
Lui M.I.Quintus
Venerat în PNL,
Senior în CDR,
Acoperit de PSD,
Turnator la PCR.
Filogenie
A deveni
altfel spus a te ridica în picioare în același genom
în aceeași sămânță eternă
între cei 46 de cromozomi
așezând o primă cărămidă a vieții
(care nu se numără!)
apoi încă una
și încă una
până când ajungi la ultima
cea a Meșterului Manole
și-a Anei
(care poartă blestemul Creației!)
milioane de femei se aud gemând tânguitor
în ziduri
în mitocondrii
prea mult zbucin pentru doi ochi
și-o inimă
tânjesc după chipul aureolat a lui Hristos
după minunea celor cinci pâini de orz
și doi pești
și nu încetez să mă mir de trecerea fabuloasă a denisovanilor
acum zeci de milioane de ani
care violaseră toate aborigenele din Australia
până în Malaezia
și-și lăsaseră AND-ul pe malurile nisipoase ale Pacificului
zigotul încă-și mai caută mama
( aceeași mamă comună
de la care a moștenit cele patru litere
A,C,G și T
irepetabile în altă secvență
decât cea primordială!)
femeile absorb celule vii de ADN ale bărbaților
Maria
Sfânta Fecioară și șoricelul Kaguya
două secvențe de ADN rătăcite….
Noaptea in splendoarea sa
Cand se-arata luna plina,
Totul cade-n-tr-o liniste deplina,
O liniste absurd de galagioasa,
Dar calma.
Noaptea este deprimantul moment cand moartea multora este vestita.
Am ramas doar eu,
Singur pe lume, hoinarind strazile precum un derbedeu,
Si ma gandesc: ,,ce sens mai are?"
Viata pentru mine nu are nici macar o strigare,
Sunt lasat fara-ndrumare.
Sunt doar un visator,
Si noaptea mi-a pecetluit destinul,
Iar in toata splendoarea sa,
M-a ales pe mine sa-i fiu purtator.
Oh noapte..., de ce eu,
De ce m-ai ales pe mine?
De ce ai ales ca eu sa fiu unul ca si tine?
Sa te reprezint, precum flacara care iti da lumina,
In aceasta lume, care ti se intuneca oriunde te duci...
Iar eu trebuie sa te ghidez.
Chiar si-asa, tu-mi arati, defapt calea,
Si ma lasi sa ma exprim,
Intr-o lume plina de fagaduieli false, oh lumea...
Tu ma lasi sa ma descarc sub aliura ta intunecata.
Oh noaptea..., sunt doar un hoinar,
In lumea ta fara culoare,
Lipsita de lumina si asta ma doare,
Caci nu pot fi cu tine, pentru totdeauna, sa-ti luminez drumul.
Viata adevărată
Of,Elif Elif
Toti tânjesc dupa tine
Dar niciunul nu iti stie de bine
Asa cum altii știu de tine
Toti te vor,dar putini te au
Dar ei nu stiu
Ca tu esti cea care a dat naștere clasei
Și-n versul meu ce va trăi
Sigur ma voi iubi
Pentru ca stiu
Ce va fi
(Viata adevărată, de însuși Pavel Eminescu)
Iertare
Vreau să mă ierți pentru ceea ce nu sunt
Să pot pleca cu inima împăcată,
Eu te iert, căci toate le-ai făcut,
Supus de mintea-ți deșartă.
Știu că în zadar au fost,
Oh…visele mele!
Nu puteam să-ți spun tot
De frică c-ai fi fugit de ele.
Și fără un cuvânt spus
Ai dispărut din al meu Rai,
Rămâi cu bine, suflet distrus,
Căci gând să oferi iubire n-ai!
Nebunii
Stau si ma holbez la tavan
Parca nu mai sunt uman
Tot ce vad,ce aud, nu i acolo
Oameni si voci care misuna de colo colo
Nimeni nu vrea sa ma creada
Imi spun ca vor dovada
Eu ma jur ca i acolo,incerc sa le descriu ce aud
Tot nu ma cred,imi soun ca sunt absurd
Presupun ca voi muri in nebunia mea
Nimanui nu i va pasa
Si cand chiar voi muri
Nimeni corpul nu mi l va gasi
Va fi luat de acele asa numite "nebunii"
Si dus in locuri pline de fantezii
Other poems by the author
Uimire
dimineața asta e ca o lacrimă pe obrazul zilei
aproape că-mi dau și mie lacrimile
lumina ei mi se furișează în suflet
ca o femeie sfioasă
care dă cearșaful deoparte
și-mi pune capul pe inimă
în timp ce eu privesc uluit pe fereastră
cum apar
încet-încet din noapte
lucrurile cunoscute
copacii
păsările viu colorate
femeile somnoroase care-și plimbă câinii blegi printre blocuri
insectele cu instincte morbide
din conhortele înspăimântătoare ale morțiii
bufnițele alergice la culoarea albatră a cerului
furnicile care nu dorm niciodată
coțofenele îndrăgostite de propria imaginea din oglindă
fulgul de nea în cădere liberă
căruia îi trebuie aproape o oră să atingă Pământul
liliecii rătăciți în zori cu picioare atât de subțiri
încât mai au nevoie și de aripi
conform Genezei găina a apărut înaintea oului
ne amintește în fiecare dimineață cocoșul
așa cum ziua a apărut înainte dimineții și nopții
ca să nu mai orbecăim cu ochii deschiși prin jungla incertitunii…
Anexa
Într-o lume pestriță, ca aceasta, în care trăim, Ghiță Cârlig trecea drept un personaj exotic. Nu făcea nimic ca să merite această faimă, își trăia viața firesc, după niște principii destul de neobișnuite, ce-i drept. Toată viața muncise ca secretar într-un birou de avocatură ( Greblă&asociații, cu peste douăzeci de avocați asociați și pledanți, care contau pe serviciile sale ( evidența cauzelor aflate pe rol, redactarea întâmpinărilor preliminare, informarea clienților, de alte treburi domestice precum preparatul cafelei, menținerea ordinii în cele peste zece birouri sau efectuarea unor comisioane ), unde se și mutase, după un timp, din cauza volumului mare de muncă. Cum firma era de succes și volumul de muncă era direct proporțional cu succesul, viața lui Cârlig nu părea tocmai ușoară, dar pentru un om cu principii ca dânsul, munca nu reprezenta o problemă. Își crease un program de lucru foarte riguros, în măsură să acopere toate necesitățile firmei, extinzându-și adesea programul până noaptea târziu sau chiar după miezul nopții. Un singur lucru nu luase în calcul: propria-i viață. Așa se face că la treizeci de ani nu avea o prietenă și nu existau șanse să-și facă vreuna. O femeie i-ar fi compromis serios statutul atât de greu dobândit, fără să mai vorbim despre alte dezavantaje de ordin existențial. Se obișnuise cu un anumit stil de a se îmbrăca, de a mânca, de a-și alege emisiunile tv, filmele, restaurantele, încât o schimbare l-ar fi dat peste cap. Mai exista și primejdia extinderii schemei de personal, așa cum îi pomenise „șeful” într-o discuție amicală, ca posibilitate, dar el se împotrivise cât putuse, iar discuția nu mai fusese reluată de atunci. Cu toate acestea, nu i-ar fi displăcut relația cu o femeie, teoretic vorbind, gândindu-se la Victoria, o avocată angajată de curând, care nu se sfiise să-i facă ochi dulci. Nu mult după aceea, într-una din serile acelea ”extinse”, pe la unsprezece noaptea, se trezise cu Victoria în birou. Femeia era agitată și avea ochii în lacrimi. Dorea să vorbească, dacă era posibil, cu cineva de încredere, fiindcă nu avea pe nimeni apropiat în oraș. Cârlig îi făcuse o cafea, îi dăduse și o țigară ( găsită în fundul unui sertar, alăuri de o sticlă de vodcă rusescă! ), așteptând cuminte ca ea să-și descarce sufletul. Cauza supărării femeii părea să fie șeful său, Greblă, despre care el, personal, avea o părere bună.
- L-am cunoscut la o conferință în capitală, îi mărturisise Victoria, ștergându-și cu multă delicatețe ochii. Acolo mi-a promis un post de avocat pledant, cu perspectiva de a ajunge asociată, iar eu l-am crezut ca o proastă ce sunt! Am dat curs invitației, fără să-mi imaginez că, de fapt, el urmărea altceva. Recunosc că s-a ținu de cuvânt, a completat contractul, urmând să-l semnăm azi, spre seară, în prezența celorlalți asociați. M-am dus acolo pe la douăzeci. Era singur, nici urmă de asociați! Nu mi-a dat niciun fel de explicații, a sărit, pur și simplu, pe mine, apoi a semnat hârtia!
- Ai reclamat la Poliție? se interesă Cârlig, uimit de confesiunea femeii.
- Nu, și nici nu am da gând! Ar fi în stare să-mi rezilieze contractul, iar eu am nevoie de acest contract!
- Crezi că te-aș putea ajuta cu ceva? insistă el.
- Nu, nu cred! Nu văd cum !
- Pot vorbi cu domnul Greblă, de pildă! Ca de la bărbat la bărbat!
- Stiu și eu! În principiu, n-ar fi o idee rea, ar realiza că mai știe și altcineva, dar n-ar schimba mare lucru!
Cu lipsa sa de experiență, Cârlig adusese în discuție și alte variante, unele mai interesante decât altele, dar nu luase în calcul posibilitatea ca Greblă să reacționeze. Victoria, cu mai mult spirit practic, nu-și făcea prea multe iluzii, în schimb îi plăcea atitudine războinicâ a lui Cărlig și faptul că era compătimită de cineva. Din vorbă în vorbă, cei doi pierduseră noțiunea timpului, lucru la care contribuise indirect și sticla de vodcă, miezul nopții găsându-i mai apropiați decât fuseseră vreodată. Zorii zilei, sosiți odată cu Greblă, propiertarul „ mustăriei”, adăugară și ultimile detalii: doi oameni dormind îmbrățișați, într-o ținută mai mult decât lejeră. „ Seful” fusese atât de uimit încât scăpase mapa din mână, iar cei doi se deșteptaseră la fel de uimiți, chiar mai uimiți decât Greblă, din ochii căruia țâșneau flăcări.
- La întoarcere să găsesc demisia d-tale, domnule Cârlig, pe biroul meu! spuse acesta, ieșind din locație mai repede decât intrase.
Era o sentință fără drept de apel.
- Nu doriți să vă duceți un pic dracului, domnule Greblă! blufă el în fața Victoriei, fluturând în aer o hârtie scoasă din același sertar. Era deja scrisă, pardon!
Femeia, care nu-și revenise încă din șoc, îl privea cu ochii mijiți, vizibil contrariată de surescitarea lui Cârlig.
- Numai din vina mea! reuși să îngaime. Numai din vina mea!
- N-ai nicio vină, o liniști el, din contra, nu suntem jucăriile nimănui! Vrea demisia, îi dau demisia!
Victoria își luă poșeta și plecă la tribunal. În urma ei, Cârlig, își puse costumul cel mai bun, cravata cea roșie și cea mai frumosă, din câte avea, pantofii maro, cu bombeuri ascuțite, apoi ieși pe terasa clădirii, un bloc cu zece etaje.
- Si ce mai vrei, domnule Greblă? întrebă el, adresându-se unui auditoriu invizibil, apropiindu-se primejdios de marginea terasei. Viața? Consideră că am anexat-o la demisie! adăugă și se aruncă în gol.
Pe cont propriu
lucrurile din viața mea îmi succed vieții
la naștere m-am treazit într-o cameră goală
proaspăt zugrăvită în alb
îmi aveam doar gândul cu dinții de lapte
prieten
și ochii
în care se răsfrângeau tot felul de forme ciudate
precum focul
„ia mâna de-acolo că te arzi!”
îmi striga mama
iar eu descopeream înțelesul verbului „ a arde”
în durere
așa am învățat până la urmă toate verbele
substantivele
chiar și adjectivele
nu mi-a mai trebuit decât să descopăr rostul ascuns al lucrurilor
într-o nevoie febrilă de cunoștere
denumită iubire
ceva ce se aseamănă cu accelerarea bătăilor inimii
aparent fără niciun motiv
ca și în dragoste
de altfel
dar că lucru acesta trebuie să-l descoperi și să ți-l explici
singur…
Riscuri
„ce zici, te bagi?”
mă întrebă insinuantă
femeia (abia o zăream printre trunchiurile groase de fagi)
adormisem cu chipul iubitei mele
pe retină scrisese
ea undeva despre o cupă cu dulceaţă
de fragi (ador dulceaţa aceasta cu sâmburi de migdală şi de lumină)
dar în visul de faţă (jur pe ochii frumoasei Calypso!)
era balerină Mergeam în mâini,
răsturnat şi m-am băgat…
Starea de veghe
sunt zile când mă prăbușesc din vârfurile inaccesibile ale minții
și mă zdrobesc de stâncile prăpăstioase ale gândului
degeaba îmi mai aud inima în piept
bătând ca un fluture
sub mine este o baltă de sânge
Eli, eli, lama sabactani
strig
și simt cum mi se prelinge sufletul din carne
dar nu mă aude nimeni
Doamne
n-am fost niciodată atât de singur
ca acum
pesemne că am murit sau sunt pe cale să mor
cineva îmi perfuzează plumb topit în venele goale
altcineva îmi pârjolește inima cu o lumânare aprinsă
poate chiar Diavolul
împotrivitorul
îngerul răzvrătit
cel care îmi deschide insidios porțile întunericului
și-mi răscolește toate spaimele omenirii zidite în mine
nu știu cum voi mai privi mâine dimineață
prin ferestrele zilei
Maria doarme cu pruncul în brațe
și zâmbește tainic
ca toate femeile:
„Fie mie, Doamne, dupa cuvântul Tau”
Exercițiu de imaginație
hai să încercăm un exercițiu de imaginație
și să împărțim pâinea aceasta în continente
punem jumătate deoparte
pentru Asia
ca să fim siguri
altă jumătate pentru ce-a mai rămas
în ordine
Africa
America
Antarctica
Europa
îmi vei spune că n-am luat în calcul oceanele
iar eu îți voi răspunde că oceanele nu fac parte din ecuație
fiindcă Pământul arăta la început ca o pâine rotundă
mai târziu au apărut apele
munții
nu-ți mai explic cum
și de ce
mai bine hai să mâncăm pâinea aceasta fierbinte
într-un exercițiu ipotetic de supraviețuire în Cosmos
eu
concentrându-mă pe Asia
tu
pe bucățile mai mici
experimentând
de fapt
o variantă posibilă de masacrare a lumii…
Uimire
dimineața asta e ca o lacrimă pe obrazul zilei
aproape că-mi dau și mie lacrimile
lumina ei mi se furișează în suflet
ca o femeie sfioasă
care dă cearșaful deoparte
și-mi pune capul pe inimă
în timp ce eu privesc uluit pe fereastră
cum apar
încet-încet din noapte
lucrurile cunoscute
copacii
păsările viu colorate
femeile somnoroase care-și plimbă câinii blegi printre blocuri
insectele cu instincte morbide
din conhortele înspăimântătoare ale morțiii
bufnițele alergice la culoarea albatră a cerului
furnicile care nu dorm niciodată
coțofenele îndrăgostite de propria imaginea din oglindă
fulgul de nea în cădere liberă
căruia îi trebuie aproape o oră să atingă Pământul
liliecii rătăciți în zori cu picioare atât de subțiri
încât mai au nevoie și de aripi
conform Genezei găina a apărut înaintea oului
ne amintește în fiecare dimineață cocoșul
așa cum ziua a apărut înainte dimineții și nopții
ca să nu mai orbecăim cu ochii deschiși prin jungla incertitunii…
Anexa
Într-o lume pestriță, ca aceasta, în care trăim, Ghiță Cârlig trecea drept un personaj exotic. Nu făcea nimic ca să merite această faimă, își trăia viața firesc, după niște principii destul de neobișnuite, ce-i drept. Toată viața muncise ca secretar într-un birou de avocatură ( Greblă&asociații, cu peste douăzeci de avocați asociați și pledanți, care contau pe serviciile sale ( evidența cauzelor aflate pe rol, redactarea întâmpinărilor preliminare, informarea clienților, de alte treburi domestice precum preparatul cafelei, menținerea ordinii în cele peste zece birouri sau efectuarea unor comisioane ), unde se și mutase, după un timp, din cauza volumului mare de muncă. Cum firma era de succes și volumul de muncă era direct proporțional cu succesul, viața lui Cârlig nu părea tocmai ușoară, dar pentru un om cu principii ca dânsul, munca nu reprezenta o problemă. Își crease un program de lucru foarte riguros, în măsură să acopere toate necesitățile firmei, extinzându-și adesea programul până noaptea târziu sau chiar după miezul nopții. Un singur lucru nu luase în calcul: propria-i viață. Așa se face că la treizeci de ani nu avea o prietenă și nu existau șanse să-și facă vreuna. O femeie i-ar fi compromis serios statutul atât de greu dobândit, fără să mai vorbim despre alte dezavantaje de ordin existențial. Se obișnuise cu un anumit stil de a se îmbrăca, de a mânca, de a-și alege emisiunile tv, filmele, restaurantele, încât o schimbare l-ar fi dat peste cap. Mai exista și primejdia extinderii schemei de personal, așa cum îi pomenise „șeful” într-o discuție amicală, ca posibilitate, dar el se împotrivise cât putuse, iar discuția nu mai fusese reluată de atunci. Cu toate acestea, nu i-ar fi displăcut relația cu o femeie, teoretic vorbind, gândindu-se la Victoria, o avocată angajată de curând, care nu se sfiise să-i facă ochi dulci. Nu mult după aceea, într-una din serile acelea ”extinse”, pe la unsprezece noaptea, se trezise cu Victoria în birou. Femeia era agitată și avea ochii în lacrimi. Dorea să vorbească, dacă era posibil, cu cineva de încredere, fiindcă nu avea pe nimeni apropiat în oraș. Cârlig îi făcuse o cafea, îi dăduse și o țigară ( găsită în fundul unui sertar, alăuri de o sticlă de vodcă rusescă! ), așteptând cuminte ca ea să-și descarce sufletul. Cauza supărării femeii părea să fie șeful său, Greblă, despre care el, personal, avea o părere bună.
- L-am cunoscut la o conferință în capitală, îi mărturisise Victoria, ștergându-și cu multă delicatețe ochii. Acolo mi-a promis un post de avocat pledant, cu perspectiva de a ajunge asociată, iar eu l-am crezut ca o proastă ce sunt! Am dat curs invitației, fără să-mi imaginez că, de fapt, el urmărea altceva. Recunosc că s-a ținu de cuvânt, a completat contractul, urmând să-l semnăm azi, spre seară, în prezența celorlalți asociați. M-am dus acolo pe la douăzeci. Era singur, nici urmă de asociați! Nu mi-a dat niciun fel de explicații, a sărit, pur și simplu, pe mine, apoi a semnat hârtia!
- Ai reclamat la Poliție? se interesă Cârlig, uimit de confesiunea femeii.
- Nu, și nici nu am da gând! Ar fi în stare să-mi rezilieze contractul, iar eu am nevoie de acest contract!
- Crezi că te-aș putea ajuta cu ceva? insistă el.
- Nu, nu cred! Nu văd cum !
- Pot vorbi cu domnul Greblă, de pildă! Ca de la bărbat la bărbat!
- Stiu și eu! În principiu, n-ar fi o idee rea, ar realiza că mai știe și altcineva, dar n-ar schimba mare lucru!
Cu lipsa sa de experiență, Cârlig adusese în discuție și alte variante, unele mai interesante decât altele, dar nu luase în calcul posibilitatea ca Greblă să reacționeze. Victoria, cu mai mult spirit practic, nu-și făcea prea multe iluzii, în schimb îi plăcea atitudine războinicâ a lui Cărlig și faptul că era compătimită de cineva. Din vorbă în vorbă, cei doi pierduseră noțiunea timpului, lucru la care contribuise indirect și sticla de vodcă, miezul nopții găsându-i mai apropiați decât fuseseră vreodată. Zorii zilei, sosiți odată cu Greblă, propiertarul „ mustăriei”, adăugară și ultimile detalii: doi oameni dormind îmbrățișați, într-o ținută mai mult decât lejeră. „ Seful” fusese atât de uimit încât scăpase mapa din mână, iar cei doi se deșteptaseră la fel de uimiți, chiar mai uimiți decât Greblă, din ochii căruia țâșneau flăcări.
- La întoarcere să găsesc demisia d-tale, domnule Cârlig, pe biroul meu! spuse acesta, ieșind din locație mai repede decât intrase.
Era o sentință fără drept de apel.
- Nu doriți să vă duceți un pic dracului, domnule Greblă! blufă el în fața Victoriei, fluturând în aer o hârtie scoasă din același sertar. Era deja scrisă, pardon!
Femeia, care nu-și revenise încă din șoc, îl privea cu ochii mijiți, vizibil contrariată de surescitarea lui Cârlig.
- Numai din vina mea! reuși să îngaime. Numai din vina mea!
- N-ai nicio vină, o liniști el, din contra, nu suntem jucăriile nimănui! Vrea demisia, îi dau demisia!
Victoria își luă poșeta și plecă la tribunal. În urma ei, Cârlig, își puse costumul cel mai bun, cravata cea roșie și cea mai frumosă, din câte avea, pantofii maro, cu bombeuri ascuțite, apoi ieși pe terasa clădirii, un bloc cu zece etaje.
- Si ce mai vrei, domnule Greblă? întrebă el, adresându-se unui auditoriu invizibil, apropiindu-se primejdios de marginea terasei. Viața? Consideră că am anexat-o la demisie! adăugă și se aruncă în gol.
Pe cont propriu
lucrurile din viața mea îmi succed vieții
la naștere m-am treazit într-o cameră goală
proaspăt zugrăvită în alb
îmi aveam doar gândul cu dinții de lapte
prieten
și ochii
în care se răsfrângeau tot felul de forme ciudate
precum focul
„ia mâna de-acolo că te arzi!”
îmi striga mama
iar eu descopeream înțelesul verbului „ a arde”
în durere
așa am învățat până la urmă toate verbele
substantivele
chiar și adjectivele
nu mi-a mai trebuit decât să descopăr rostul ascuns al lucrurilor
într-o nevoie febrilă de cunoștere
denumită iubire
ceva ce se aseamănă cu accelerarea bătăilor inimii
aparent fără niciun motiv
ca și în dragoste
de altfel
dar că lucru acesta trebuie să-l descoperi și să ți-l explici
singur…
Riscuri
„ce zici, te bagi?”
mă întrebă insinuantă
femeia (abia o zăream printre trunchiurile groase de fagi)
adormisem cu chipul iubitei mele
pe retină scrisese
ea undeva despre o cupă cu dulceaţă
de fragi (ador dulceaţa aceasta cu sâmburi de migdală şi de lumină)
dar în visul de faţă (jur pe ochii frumoasei Calypso!)
era balerină Mergeam în mâini,
răsturnat şi m-am băgat…
Starea de veghe
sunt zile când mă prăbușesc din vârfurile inaccesibile ale minții
și mă zdrobesc de stâncile prăpăstioase ale gândului
degeaba îmi mai aud inima în piept
bătând ca un fluture
sub mine este o baltă de sânge
Eli, eli, lama sabactani
strig
și simt cum mi se prelinge sufletul din carne
dar nu mă aude nimeni
Doamne
n-am fost niciodată atât de singur
ca acum
pesemne că am murit sau sunt pe cale să mor
cineva îmi perfuzează plumb topit în venele goale
altcineva îmi pârjolește inima cu o lumânare aprinsă
poate chiar Diavolul
împotrivitorul
îngerul răzvrătit
cel care îmi deschide insidios porțile întunericului
și-mi răscolește toate spaimele omenirii zidite în mine
nu știu cum voi mai privi mâine dimineață
prin ferestrele zilei
Maria doarme cu pruncul în brațe
și zâmbește tainic
ca toate femeile:
„Fie mie, Doamne, dupa cuvântul Tau”
Exercițiu de imaginație
hai să încercăm un exercițiu de imaginație
și să împărțim pâinea aceasta în continente
punem jumătate deoparte
pentru Asia
ca să fim siguri
altă jumătate pentru ce-a mai rămas
în ordine
Africa
America
Antarctica
Europa
îmi vei spune că n-am luat în calcul oceanele
iar eu îți voi răspunde că oceanele nu fac parte din ecuație
fiindcă Pământul arăta la început ca o pâine rotundă
mai târziu au apărut apele
munții
nu-ți mai explic cum
și de ce
mai bine hai să mâncăm pâinea aceasta fierbinte
într-un exercițiu ipotetic de supraviețuire în Cosmos
eu
concentrându-mă pe Asia
tu
pe bucățile mai mici
experimentând
de fapt
o variantă posibilă de masacrare a lumii…