Gânduri 2

Sărutul unei palme

Este un gest gingaș,

O mângâiere din basme

Ca un zbor de fluturaș.

O amprentă a suflării

Ce-n inimă sălășluiește,

Ținând ritmul încântării

Ce din gânduri izvorește.

Calm, cald, pur și pudic

Este sentimentul trăirii,

Dând inimii sunetul ritmic

Și-nobilind clipa însuflețirii.

Sunt gânduri ce nu se dezvăluie,

Vise ce nu se împărtășesc,

Simțăminte ce prin suflet bântuie,

Bătăi ale inimii ce nu se liniștesc.

Toate se înșiruie-n tumult

Sub bagheta nevăzută a destinului.

Chinuite de-amintiri de demult

În ritmul înfrigurat al timpului.

Ceasurile serilor trec,

Zilele săptămânilor zboară,

Lunile anilor te-ntrec

Iar singurătatea te doboară.

Te agăți de o fărâmă de timp,

Plutești pe o mare nesigură,

Numărând anotimp după anotimp

Și într-un final ești singură.

Destinul croiește cu stelele de pe cer, mantia strălucitoare a unei vieți și feeria pe care o aduce fiecare noapte cu lună plină.

Viața încearcă să-ți dăruiască căldura Soarelui, rezistența Pământului și veșnicia naturii.

Bătăile inimii reușesc să creeze fericirea vieții într-o deplină sănătate precum și cele mai frumoase clipe trăite.

Visele și visurile să fie așa cum firul ierbii răsare din pământ și crește  verde, așa din sfera vieții să se înmulțească bogăția sufletească și bucuria unei existențe pure și cea specifică a înfăptuirii "lucrurilor mărunte".

Lumina Soarelui aplecată peste ființele pământului, dăruiește un strop auriu din seva tinereții, parfumul purpuriu al așteptării serilor tandre și a bucuriei anilor ce îi așteptăm să înflorească, bogăția tipsiei cerești și apa din cupa de cleștar a vieții în care înmuguresc idealuri, principii, caractere.

Dacă în drumul destinat de soartă, întâlnești neșansa, suferința și amarul, le poți învinge și stinge cu setea de împlinire, fericire și bucuria vieții.

În filozofia rândurilor scrise se întâlnesc idei ce izvoresc din căldura sufletului, sinceritatea gândului și noblețea clipelor pe care le petrecem în viețile noastre și care sunt efemere momente în Univers.

Universul ne-a dăruit fiecăruia câte un buchet încununând sănătate, bucurii, realizări, liniște sufletească, înțelepciune și putere dar    ne-a pus și la încercări pe care le întâlnim permanent.

Așa cum scrisul este sursa vieții de supraviețuire în Univers, așa și gândul către nobile sentimente permite ființei să aspire la momente plăcute, clipe de neuitat și la fericire.

Pana muiată în cerneala Universului să scrie în viață despre veșnicia și strălucirea diamantului, despre parfumul florilor din prispa casei, despre gustul dulce al vinului binecuvântat în ziua Botezului, despre imaginea feerică a poveștilor spuse la gura sobei strămoșești și despre căi minunate ale destinului care să fie urmate cu încredere în sine, iar înțelepciunea să fie mantia pe care să o purtăm mereu. Să pecetluiască măreția și magia vieții iar muzica sufletească să acompanieze armonia dragostei, boboc ce înflorește pentru fiecare și pe care trebuie să o ocrotim și să o păstrăm în tezaurul sufletului.

De ce este ființa înzestrată cu simțire

Și orice sentiment care se destăinuie,

Fiorul recunoscut cu drag ne învăluie

Dând inimii aplombul de însuflețire?

Sufletul ce-n spirit mareu se regăsește,

Dorind ca din Univers să primească

Semnul ca soarta să-l îndeplinească,

Și speranța că la tine iubirea poposește.

Iubirea, unii o percep ca pe un talisman,

O amuletă frumoasă care să poarte noroc.

Mulți o cred obiect luat de la un iarmaroc

Și de aceea-n viață nu mai ajung la liman.

Poeții i-au dedicat minunatele versuri,

Pictorii au dezvăluit-o în culori aprinse,

Compozitorii i-au dăruit note necuprinse

Iar scriitorii înalte filozofice înscrisuri.

Să îmbrățișăm acest sentiment de iubire,

Ce-n viață sufletu-l hrănește cu bucurie

Dăruindu-i ca pe un talger, tipsia aurie

Creând ființei atmosfera de împodobire.

Interesul, asemenea lupului,

Se furișează timid și apoi tiptil,

Intrând lacom în suflete, subtil

Adulmecând mirosul scopului.

Îl descoperi în multe variante.

Unii-l privesc ca o necesitate.

Alții ca pe o mare modalitate

De-a dobândi lucruri luxuriante.

Interesul, asemenea vulpii,

Se face admis prin viclenie,

Apelând mereu la "prietenie",

Dar calcă apoi mii de principii.

Îl găsești plin de multe ambiții.

Să-ți înșele propria încredere

Numai să obțină o accedere,

Așa cum procedează ipocriții.

Interesul, asemenea rândunicii,

Construiește cuibul sub streșini,

Creând ambientul unei grădini

Și hrănește tulpina unei statornicii.

Îl îmbrățișezi cu plăcere divină.

Căci dăruiește un scop benefic

Și doar prin iubire ce-l autentific

Ne mai lăsând răul să parvină.

Să poți avea o clipă

Muiată-n stropul fericirii,

Și să răsară un fir,

O floare a simțirii.

Apleacă-ți privirea,

Dă-mi speranțe așteptate,

Sentimentul ascuns

Al unei iubiri neuitate.

Culege lumina din stele,

Laur în patina vieții,

O umbră a bucuriei

Din ramura tinereții.

Plăcutele vise, dorite,

Leagănă o melodie

Pe firul unui gând

Ce sub sentimente adie.

niciodată viața nu e îndeajuns de încăpătoare

rămân permanent lucruri de terminat

altele de început

la un moment dat nu mai e loc să arunci un ac

între acestea

să  le așezi într-o anumită ordine

pe cele neimportante

în debaraua cu schelete cuminți

pe cele strict necesare

în lista scurtă cu priorități

și  iluzii

din păcate nu se întâmplă așa

viața are regulile ei

cel mai adesea de neînțeles

aduce în prim plan întâmplarea

hazardul

instaurând propriu-i liber arbitru

crezi oare că noi ne-am întâlnit întâmplător

în dimineața aceea de martie

în cimitirul acela cu cruci și strângeri de inimă

mai fuseserăm pe acolo de sute de ori

să ne plângem în liniște morții

trecusem unul pe lângă altul indiferenți

ca două planete care se rotesc invers

una față de cealaltă

și deodată

trezit parcă din vis

am văzut Soarele strălucind în ochii tăi

arzându-mi inima

și din clipa aceea nu te-am văzut decât pe tine

trăindu-mă…

A deveni

altfel spus a te ridica în picioare  în același genom

în aceeași sămânță eternă

între cei 46 de cromozomi

așezând  o primă cărămidă a vieții

(care nu se numără!)

apoi încă una

și încă una

până când ajungi la ultima

cea a Meșterului Manole

și-a Anei

(care poartă blestemul Creației!)

milioane de femei se aud gemând tânguitor

în ziduri

în mitocondrii

prea mult zbucin pentru doi ochi

și-o inimă

tânjesc după chipul aureolat a lui Hristos

după minunea celor cinci pâini de orz

și doi pești

și nu încetez să mă mir de trecerea fabuloasă a denisovanilor

acum zeci de milioane de ani

care violaseră toate aborigenele din Australia

până în Malaezia

și-și lăsaseră AND-ul pe malurile nisipoase ale Pacificului

zigotul încă-și mai caută mama

( aceeași mamă comună

de la care a moștenit cele patru litere

A,C,G și T

irepetabile în altă secvență

decât cea primordială!)

femeile absorb celule vii de ADN ale bărbaților

Maria

Sfânta Fecioară și șoricelul Kaguya

două secvențe de ADN rătăcite….

Caliatis,

Îţi aduci aminte

De marea albastră?...

Gulere albe

Îi erau valurile

Şi cerul oglindă...

Acum noi,

În închisoare,

Doar ochi cu gratii avem,

Şi dorinţe: guri lacome,

Ce muşcă din vânt...

Caliatis,

Îţi aduci aminte

De nisipul acela fin?...

Te priveam zâmbind,

Şi,din palma deschisă,

În briză îl lăsam să cadă...

Caliatis,

Îţi mai aduci aminte

De Centaurul acela sălbatic,

Ce cânta din fagot?...

În cerc îi dansau zânele tinereţii,

Şi-n jur înflorea fericirea...

Caliatis,

Vom mai retrăi vreodată

Visul scoicilor??...

Plecam din locuri din care nici nu am știut că există,

ca după să ne pierdem la o răscruce de drum,

unde fiecare cale promite un adevăr,

dar minciuna ne cuprinde cu dor nebun

Ne oprim, rătăcim,

căutăm semne pe cer sau pe pământ,

iar pașii noștri devin întrebări

pe care nimeni nu le mai ascultă.

Și poate că drumul nu trebuie ales,

Lasat la voia sorții 

Ratacirea asta m-ar face in sfârșit

Rudă cu toți morții 

Ce-ar fi dacă timpul s-ar opri în loc

Şi noi am evita să mai greşim

În fața sufletului nostru?

Ce-ar fi dac-am îngheța preț de o clipă

Pentru a nu mai rosti cuvinte grele, neiertătoare

Până când soarele ne va-ncălzi?

Ce-ar fi dacă ne-am putea întoarce-n timp

Pentru a ne asigura că n-o să plouă

Atunci când cu ardoare am vrea să vedem lumea ca şi nouă?

Tainic afară ninge 

Se cerne esența din nori 

Și pe mine se prelinge 

Al tău chip ce îmi dă fiori 

Tainic eu scriu 

Pe o foaie de stejar 

Lemn ,egal cu un sicriu 

Din care ies tot mai rar

Tainic mă frâng 

De misterul tău boem

Ce mă face ca să plâng 

Ca mai departe să mergem

Tainic plec 

În depărtări fără iubire 

În casă mă petrec

Că am gustat din amăgire