Dincolo de tine

cred că te voi uita,

pentru tot ce ai făcut si ce n-ai făcut.

căci plângând tu m-ai lăsat,

iar iubire nu ai dat.

te-am uitat pe jumătate,

dar dorul de tine încă doare.

încă îmi amintesc,

acele minciuni copilăroase,

ce fapte n-au devenit.

vreau să te uit,

pentru că m-ai trădat,

sufletul l-ai sfărâmat,

și pe mine m-ai aruncat.

te-am uitat,

sau de fapt nu te-am uitat..

pentru ca încă te scriu.

sentimente nu mai am,

iar viata culoare prinde.

încă te simt ca aminire,

care uitării trebuie să-i dau.

nu mai simt nimic pentru tine.

nici ură,dar nici iubire.

am înțeles în sfârșit 

că a te iubi,te distruge groaznic,

iar a fi iubit îți oferă viață.  

dar totuși..de ce mă simt ruinată?

de ce mă simt un nimic fără tine?

de ce sunt dependentă de tine?..

și de ce te las să dai cu mine de pământ

ca apoi sufletul să-mi fie distrus?

de ce te mai aștept,

după tot răul făcut?

de ce aștept scuzele tale false

că doar pe mine mă iubești?

de ce aștept acele minciuni copilăroase 

de care m-am îndrăgostit din prima secundă?

de ce îți aștept îmbrățișarea?

de ce aștept să-mi spui că o sa fie bine,

că voi fi bine?

de ce aștept ca ziua sa fie mai bună,

doar cu acel zâmbet?

de ce te mai aștept când stiu că totul s-a terminat?

de ce......

Sub luna blândă, mână-n mână,

Pășeam pe drumul fără teamă,

Privirea ta, lumina mea,

Și lumea toată dispărea.

În pași de dans, sub stele vii,

Cuvintele prindeau aripi,

Iar inima, fără să știi,

Bătea doar pentru tine, clipă de clipă.

Te-am iubit și te voi iubi mereu,

Chiar dacă vântul ne e uneori greu,

Chiar dacă lumea n-ar vrea să-nțeleagă,

Dragostea noastră e pură și întreagă.

Când îți atingi buzele de ale mele,

Timpul se oprește printre stele,

Și tot ce-a fost, și tot ce va veni,

Se topește în “noi”, în infinit.

Să nu-ți fie frică, iubita mea,

Cât timp ești tu, sunt și eu, undeva.

Și-n orice lume ne vom regăsi,

Te-am iubit și te voi iubi… mereu.

iubirea noastră?

distrusă.

zâmbetul tău?

o minciună.

ochii tăi?

otravă pură.

atingerea ta?

ca sarea pe rană.

sentimentele tale?

doar de fațadă.

iar eu?

un nimic care te-a iubit..

Te caut în tăceri ce dor,

În pași ce nu mai vin spre mine,

O lume-ntreagă ne-a fost contra,

Dar n-a știut ce-i rău sau bine.

Cu mâinile mi-ai scris pe piele

Povești ce nu s-au mai sfârșit,

Dar lumea nu ne-a vrut la soare,

Și ne-a-ncuiat în întuneric etern.

Ai plecat… și n-ai întors privirea,

Doar vântul ți-a păstrat mirosul,

Eu încă port în sân tăcerea,

În care ți-am rostit frumosul.

Și doare să iubesc atât,

Când tu n-o mai simți deloc.

Mă sting în tine zi de zi,

Dar tu te-ai dus, încet, pe loc.

Am ars ca două stele oprite

Pe cerul care nu ne-a vrut aprinse,

Dar n-am regret… doar răni deschise

Și scrisori către tine — nescrise.

Cândva, poate în altă viață,

Ne vom ține iar de mână,

Fără teamă, fără vină,

Fără condamnare.

Dar până-atunci, în fiecare gând,

În fiecare “de ce?” ce mă frânge,

Te port, iubirea mea din gheață,

Și doare să iubesc atât, când tu n-o mai simți deloc.

Ce cuvânt frumos.. 

puteam fi acest "noi"

dar prin fapte și vorbe,

acest "noi" a dispărut.

am rămas pustii de sine,

cu suflete abandonate,

plângâd și întrebând 

"de ce?".

puteam fi ceva

dar lumea ne-a distrus,

și încrederea e pierduta.

Dar singura întrebare rămâne

"va mai exista acest noi?".

viețile nostre vin ca niște mărfuri

de unică folosință    

învelite în folii de celofan

în cutii din plastic

sau intestine de dihor

conținând informații despre cantități

condiții de păstrare și folosire

ingrediente 

termene de valabilitate

țări de origine

producători

cifre unice de control

tot tacâmul

e drept că în locul țării de origine

se trage o linie

fiind vorba despre o „origine necunoscută”

despre un producător altruist

filantropic

care dă din toată inima

dar nu-și asumă răspunderi

admite c-ar putea exista și greșeli tehnologice

regretabile

la atâtea vieți apar și rebuturi

depinde ce cumperi

de unde cumperi

dacă produsul n-a ieșit din termenul de garanție

dacă n-a fost contaminat sau modificat genetic

în depozitele multinaționalelor

de la acești dealeri de vieți

te poți aștepta la orice

ei își primesc banii prin virament cosmic

așa că nu prea contează ce vând

tu însă te poți alege cu o toxiinfecție existențială

cu bacterii și viruși rezistenți la antibiotice

incurabilă

urmând să mori ca un păianjen devorat de o văduvă neagră

atunci când îți este mai bine…

viețile nostre vin ca niște mărfuri

de unică folosință

învelite în folii de celofan

în cutii din plastic

sau intestine de dihor

conținând informații despre cantități

condiții de păstrare și folosire

ingrediente 

termene de valabilitate

țări de origine

producători

cifre unice de control

tot tacâmul

e drept că în locul țării de origine

se trage o linie

fiind vorba despre o „origine necunoscută”

despre un producător altruist

filantropic

care dă din toată inima

dar nu-și asumă răspunderi

admite c-ar putea exista și greșeli tehnologice

regretabile

la atâtea vieți apar și rebuturi

depinde ce cumperi

de unde cumperi

dacă produsul n-a ieșit din termenul de garanție

dacă n-a fost contaminat sau modificat genetic

în depozitele multinaționalelor

de la acești dealeri de vieți

te poți aștepta la orice

ei își primesc banii prin virament cosmic

așa că nu prea contează ce vând

tu însă te poți alege cu o toxiinfecție existențială

cu bacterii și viruși rezistenți la antibiotice

incurabilă

urmând să mori ca un păianjen devorat de o văduvă neagră

atunci când îți este mai bine…

Era odată

sau de doua ori mai mult,

ca intr-o poveste

proaspat scoasă din coma,

o vorba singura,

de creier văduva.

eu zic creier-poate e altceva

mai romantic...

vântul

unduios nestatornic

atingând dojenind risipind

crengile-nflorite de măr-

îmbrăcând acoperind oblojind

bătătoritul pătrunzătorul 

pământ

Frumusețea ta este ca o metaforă în poezie

adaugi ideii de frumusete o nuanta dumnezeiască
noi, oamenii, credem că îngerii și femeile sunt standardul suprem al frumuseții
metafore ale lui Dumnezeu
da, ce poate fi mai frumos decât forma divină a gleznei
de care atârnă o perlă
arcada divină a coapsei sub rochia neagră
ca o linie ireală a orizontului nesfârșit
unde toate misterele lumii ating punctul culminant
chiar și metafora poeziei se estompează înaintea femeii,

imaginea Cleopatrei aruncându-și amanții

în apele Nilului

încă ne bântuie
.

și-i tot mai greu astăzi să distingi între o poezie antică

de dragoste

și o metaforă cosmică a mileniliului trei...

Vinul nu minte, doar amână,

Spune adevărul pe rând.

Îți ia din frică, nu din vină,

Și-ți lasă curajul flămând.

În pahare stă ce nu s-a spus,

Cu voce joasă, fără grabă,

Un adevăr puțin confuz

Care doare… dar te scapă.

Vinul nu e sărbătoare,

E pauza dintre lovituri,

Când sufletul cere iertare

Fără martori, fără jurăminți.

Ce e asta, vara?

Poate pentru unii semnifică bucuria căldurii,

Însă pentru mine semnifică tristețea adâncurilor mele,

Pe care încerc să o biruiesc,

Însă e ca o sabie cu două tăișuri.

Vara e doar anotimpul cu pricina,

În care încerc să-mi amintesc și mă zbat din greu

Să-mi dau seama de cicatricea din adâncul meu

Și de ceea ce a făcut tatăl meu.

Însă tot ce îmi amintesc e dubița albă

Și loviturile care treceau ca un zmeu.

Toți îmi spun să mă opresc aici

Și am încercat,

Însă mereu acest anotimp iubit – vara –

Nu m-a lăsat.

Când am impresia că trece,

Vara revine și durerea începe să mă reînece

De amintiri, emoții și durere.

Însă am impresia că într-o zi

Acest anotimp îmi va aduce și mângâiere,

Nu doar tăiere.