Dor de tata

La  steaua,de pe cer, cea mai luminoasă
An de an, în ianuarie, ne uităm
Sărutul razei pe Ipotești se lasă
Tremurătoarea sclipire o contemplăm.
EL, doar EL  printr-o  elegie, vers duios
Apleacă crengile  plopilor desfrunziți…
Uluitor! Luceafărul, un  Făt Frumos
Ajunge la voi, când versurile-i citiți.

Privește către un cer senin,

Ascultă-ți sunetele inimii,

Rezemându-ți sufletul leonin

Pe fapte dăruite înălțimii.

Acceptă tot ce natura poate da

Mereu în viața petrecută în real,

Iertarea și iubirea a o acorda

Sentimentelor cu căldura-n floreal.

Miresmele pădurii înverzite

Să-ți parfumeze drumurile-n viață,

De stele și de aștrii să fie păzite

Iar soarta semeață ca o dimineață.

Pe drumul obosit de mine,
sub felinarul adormit
As face inconjorul lumii
Chiar daca si mam ratacit
As fi strainul depe margini
Si nevoiasul din pustiu.
Eu masi trezi cind doarme ceasul
Dar totusi as ramine viu.

Aprinde-mi ochii cu-n chibrit,   

să nu mai apar în fața ta.

fă ca lumea mea să ardă,

în mintea ta și-n fața ta.

Ardu-mi fața ardu-mi ochii,

tot în fața ta,dacă mai apar,

Uită și azi de mine,

Ca în vise să nu-ți apar.

Dedicație

Autor 🖤 Zamurca Alina 🖤 🖤

Totul a-nceput..plăpând

În doi şi doi de zero şi un trei

Trecut-au anii, cei mai cei

Golind din noi, noi idealuri si idei

În aprigi ani ce-au tot venit

Noi, unici, vii, măreți copii

Am tot crescut, am şlefuit

Mărețe visuri de argint

Am tot sperat, am tot trudit

Să prindem 20 la Q***, ca mit

Quidditatea ne-a unit

Uitat-am că ne-am despărțit

Fost-am noi văzuți ca slujitori ififlii?

Dar hotărâți în verbul "a munci"?

Sau pricepuți a şlefui, a măiestrii

Estetice şi meritorii, mici şi mari

Repere mii şi mii..şi mii?!

Un răsărit de-acum apus

Din când în când se reaprinde

Ne întâlnim să ne expunem

Simbolice de-acum, trăiri profunde

Pe întâiul celui nou Septembrie..

Din nou, cu toți, pe toate le-om aduce

Vom respira sublim un aer nou, 

De vechi, dar unic Q***, pe buze

* ififliu = lefter

*quidditate = ansamblul factorilor care condiționează sau determină esența unui lucru

*** - contine nume cu caracter juridic , de aceea, numele nu poate fi facut public. Aceasta poezie este scrisa la cerinta unui grup care au lucrat si lucreaza la Q*** in semn de amintire la implinirea a 20 de ani de la infiintare. 

Marius Ene, Elblag, Polonia, 22.06.2023, 13:20

N-am scris de mii de ani nici o strofă
N-am scris nici un rând,
Dar vin az ca un vultur la tine
Să-ți fur un cuvânt.

Iubește-mă dacă poți, printr-o carte
Să mă alin răsfoind,
Te voi plăti cu visul meu mare,
Cu mânile goale, iubind...

Hai să fim actori de romane alese!
Hai să fim goi, tu și eu!
Goi de amar și goi de regrete,
Dar plini de iubire, mereu...

Un miros de floare dulce ce m-adorme- n vreme bună
Ca o rază de pe ceruri, lunecând din mîndra lună,
Mă îmbie la mișcarea vremii poate înainte,
Dar tot stau în amorțire mai retrasă, mai cuminte.

Azi îs apa care curge liniștită în izvor,
Potolită-s ca aripa, ce s-a prins în al său zbor,
Sau ca valul, care spuma peste maluri o îndreaptă;
Să îmi razem amintirea de -al tău umăr ce așteaptă.

Să te cînt în cor de îngeri, ca și tine de frumoși,
Să potol arsura care mi-au dau ochii tai setoși
De amor și pasiune,de plăcerea nelumească
Care -n ale mele brațe nu mai pot să o găsească.

Dintr-o stea căzută-n stâncă și-mpărțită în scânteie,
Mi-a șoptit o sărutare c-am iubit să fiu femeie.
Ca o patimă bolnavă geana mea stă neclintită
Si mă tem acum mai tare, în zori, să nu fiu trezită...

Te-am petrecut și lumea ți-am pus-o la picioare;
Unde-ai găsit durere să-mi dai, atît de mare ?
Din ochiul tău de înger primeam atîta viață
Si -acum mi-ai pus în suflet o arșiță și-o ceață .

Mă dor de umezeală, încheieturi și oase.
De pașii dupa tine, azi, tălpile mi-s roase,
Dar înăuntru -n suflet mi-i foc și mi-i cenușă,
Că inima ta poartă un lacăt greu, la ușă.

Mi-s amorțite brațe de mângâieri și-amor
Ce ți le-am dat pe toate cu dragoste și dor.
Mi-i palidă privirea și ochii - numai vine;
Te-au urmărit în viață, din toți, numai pe tine.

Si azi, mai vezi, cum plânsul în lacrimi mă îneacă,
Că nu-ți găsesc dorința și inima ți-i seacă,
Dar chiar dacă mă lași, în astă -ntuneciune,
Eu îți mai port de grija prin Sfânta Rugăciune.

O sete mă usucă,
Cînd rândul ți-l citesc
Si parc-un dor de ducă,
În inimă, îmi cresc.

Veghez, la steaua rece,
A cerului senin.
Viața, care trece,
Mi-e plină de venin.

Afara, bate vântul
Si norii se- întâlnesc,
Iar eu, îmi spulber gândul
În dorul ce-l tot cresc.

De mi-ar fi dat în viață
S-ating privirea ta -
O tânără speranță
Aș fi putut avea

Si moartea, ca o rază,
N-ar fost să mă înghețe,
De cînd mă tot veghează
În cele mai dragi fețe.

De mi-ar fost dat destinul
Să văd a ta privire,
Poate întreg pelinul
Ce la-m băut, ca vinul,
M-ar dus spre nemurire.

Ți-o jur, că nu mă superi cu vorbe de ocară
Si nici când palme grele eu pot să îți ofer,
Nu am în suflet stropul din vița cea amară,
Căci am uitat demult la tine cum să sper.

Avusei câte vise și cât erai de viu,
Acum ți-e glasul simplu și nici nu prea vorbești
Si miezul bun din tine l-ai pus într -un sicriu
Si-i țintuit, prea bine, de legile- omenești.

Te uiți la știri și filme cu monștri, sau război,
Si toate faci la oră, ca-ntrun jurnal rescris,
Din care ruptă -i fila cu orele în doi,
Dar nu uita, amorul că nu se vrea ucis!

Amanți să-mi fac o mie, că nici n-ai observa -
Atât îți sunt de dragă, atât mă cercetezi.
Ca coaja de lămâie e astăzi gura ta,
Pe care ca ștampila pe buze mi-o așezi.

Am obosit de tine și ani am parca-o mie
Si-i port ca o povară și grea mi-i existența.
Decât să am în casă bolnavă armonie,
Mai bine m-ai scuti să îți admir – prezența !

Te văd ca pe o umbră pășind prin fața mea
Si nu mai ai lucire și nu mai ai mister;
Atâta sărăcie eu văd pe fața ta
Si am uitat, demult, la tine cum să sper.

Mi-i geniul rece, ca ghiața, dar clar e, ca seara senină
Cînd ochii îmi sunt întuneric, în miez, ei sunt plini de lumină.
Pe chipul meu palid, de ceară, pășesc amintirile - șir,
De mult, s-a umplut de veninuri, al vieții de aur potir...

Prin prisma genezei ce vine, din vuetul vremii apuse,
Cuvinte ce sunt pentru lume, demult, către ea au fost spuse,
Dar taina ce-o poartă 'nauntru, și amarul ce-o poartă pe ele,
Le fac, pentru mintea cea slabă, stupide, neclare, și grele.

Pământul în el ține seama de aur, argint sau oțel,
Dar cea mai bogată comoară, pământul, o ține pe el.
Ei seamănă grîu, pentru pâine și cârduri de vite-ngrijesc,
Lăsând fără grijă copii, ce iute ca vântul, le cresc.

Nu văd pe obrazul iubitei, o lacrimă stinsă de dor,
Ei nu știu, cu glasul tăcerii, să facă din dânsa – amor
Si -apun spulberați ca nisipul - cenușă cernută de vreme,
Cînd moartea le bate în ușă, cînd vântul destinului geme...