Toamnă bogată!

A trecut ieri pe la mine

Vântul cel rece de toamnă,

Și mi-a spus că este vremea

Să m-apuc de cules poamă.

 

M-am uitat în sus spre cer

Și-am văzut cocori în zbor,

Multă gălăgie-n deplasare

Și un ,, V " perfect sub nor.

 

Am în preajma casei multă vie

Nobilă, hibrdă, soiuri bune,

Însă anul a fost unul secetos

Cu struguri puțini în regiune.

 

Mâine toți vom merge la cules

Și voi pune teascul în mișcare,

Must să-obțin și-apoi vin dulce

Să degust puțin după mâncare.

 

Astăzi mi-am propus o treabă

Să strâng prunele din pomi,

Să fac magiun și oleac de țuică

Tare, când o bei ușor s-adormi.

 

Nucii mă așteaptă ca să-i bat

Dar nu știu când le e rândul,

Seara aș dori să scriu un vers

Vine somnul și-mi ia gândul.

 

Frumos e anotimpul toamnă

Când munca ta este-n cămară,

Să ai legume, fructe și borcane

Când gerul pe pământ...coboară!

 

 

 

 

 

 


Category: Poems about nature

All author's poems: Zugun poezii.online Toamnă bogată!

Date of posting: 23 сентября 2024

Timp de citire: ~2 min.

Views: 1091

Log in and comment!

Other poems by the author

Oare am uitat?

Poezie scrisă înaintea deciziei CCR 

 

Mai sunt foarte puține zile 

Până să merg și să pun votul, 

Nu știu acum cu cine să votez 

De-aceea îmi întreb nepotul. 

 

Copile spune-mi cum să fac 

Că am ajuns într-un necaz, 

Nu vreau la listă să greșesc 

Și să-mi pătez al meu obraz. 

 

N-a stat prea mult pe gânduri 

Și cu tableta mi-a demonstrat, 

Că tot poporul este pe Tik-tok 

Și toți dețin un cont înregistrat. 

 

Pentru moment n-am înțeles 

Ce oare vrea să îmi explice, 

Dar imediat timid mi-a arătat 

Cât de ușor pot deveni complice. 

 

Atunci retoric trist m-am întrebat 

Oare acest popor merge spre Est?

Să fi uitat deja căți tineri au murit 

Ca noi liberi să fim...ca cei din Vest?

 

 

 

 

 

More ...

La o cafea!

Bună dimineața îți spun iubito

Și mâna ți-o întind să te ridici,

Să savurăm și azi în doi cafeaua

Și să primesc la schimb...pupici.

 

Vreau să simți aroma fermecată

În care-am pus dragostea mea,

Iubirea să ne cuprindă pe amândoi

Și să uităm că uneori viața e grea.

 

Privește cum raza soarelui așteaptă

S-ajungă și la noi de după munte,

Să-ți mângâie ușor chipul frumos

Iar mie ridul, să-mi fure de pe frunte.

 

Să știi că am ales cana ce-ți place

Și-n care-ai pus frumoase amintiri,

Iar pentru mine am căutat ceșcuța

Din care am băut cândva la întâlniri.

 

În colțul mesei am pus trandafiri

Cu care în tinerețe te-am cucerit,

Sunt soțul fericit că-mi ești aleasa

Pe care am visat-o și visul împlinit

 

Te rog nu zăbovi, cafeaua e ferbinte

Și-am îndulcit-o cu miere de albine,

Să ne-așezăm și să-ți recit o poezie

Mărturisind că inima-mi îți aparține!

 

 

 

 

More ...

Da...cunosc!

Mă plouă, sunt ud, dar sper

Să vii așa cum ne-am vorbit,

Te-aștept în mână cu biletul

Unde ai scris..Adio..s-a sfârșit. 

 

Cum pot să cred în scrisul tău

Și în cuvintele, greu de-nțeles,

Când mai acum..o săptămână

Ne sărutam, fiind...al tău ales. 

 

Da, cunosc ce tu mi-ai reproșat

Dar am crezut că este-o glumă,

Și chiar aminte îmi aduc, c-ai zis

Că tot ce fac și tu auzi se-adună. 

 

Nu știu ce am făcut de am greșit

Și, nici ce la ureche... ți-a ajuns,

Așa că bine-ar fi să ne-ntâlnim

Să mă întrebi și să obții răspuns. 

 

Ieri te-am sunat și-am stabilit

Că azi să ne vedem, să discutăm,

Dar văd că timpu-i dus în noapte

Geaba mai sper că azi ne sărutăm. 

 

Privesc cum vântul poartă norul

Și nu mai cade stropul binecuvântat,

Așa că-mi strâng umbrela și pornesc

Spre casă, singur, trist și...resemnat!

More ...

Aș vrea să fiu!

Ca roua dimineții aș vrea să fiu

Să cad în zori de zi pe buza ta,

Și de aici să-mi potolesc setea

Bând stropul până m-oi îmbăta.

 

Iar dacă vei vedea că îmi revin

Mai lasă-mă să sorb o picătură,

Până ce simți că buza-ți e uscată

Iar eu un fericit de-atâta băutură.

 

Ca vulturul în zbor aș vrea să fiu

Să te privesc și să-mi cazi pradă,

Dar nu cumva să-ți fac vreun rău

Și doar prietenul ce te dezmiardă.

 

Și sub aripă spre nori te-aș duce

Să vezi din înălțimi pământul,

Cu tot ce e frumos dar și păcatul

Făcut de om până îl cheamă Sfântul.

 

Aș vrea să-mi fii iubita cea visată

Și jumătatea ce din întreg lipsește,

Să simt când mă trezesc că-s fericit

Iar timpul, puțin pe loc se-oprește.

 

Asta-mi doresc să se întâmple

Și undeva aleasă să-mi găsesc,

Că văd cum anii trec pe lângă mine

Iar eu, tot singur și viața-mi irosesc!

 

 

More ...

Uitând...vârsta!


Ce repede îmbătrânim, soție
Și cât de mulți ani au trecut,
De când ochii ți-am întâlnit
Simțind cum sunt... pierdut.

Și nu prin locuri, necunoscute
Și în a ta privire ce-mi spunea,
Aici iubirea mea... te-așteaptă
Și tot aici găsești și, dragostea.

A fost pe la-nceput de toamnă
Pe când cocorii, pluteau în zbor,
Și din înalt, parcă mă îndemnau
Din piedestal la tine... să cobor.

Pe gând am stat și-am înțeles
De ce în piept, ceva se întâmpla,
Cu inima-mi... ce nu mă asculta
Pentru că stăpâna era altcineva.

Timpul, nu l-am lăsat să treacă
Și vorbă către tine-am aruncat,
De vrei să mă-nsoțesti în viață
Să simt că de iubire-s... vindecat.

Răspunsul a venit într-un târziu
Când inima, mi-ai zis... este a ta,
Și de atunci, până-n aceste clipe
Trăim, iubindu-ne...uitând vârsta!

...............................................

Din când în când, privim în amintiri
Și fericiți, ciocnim, gustând un vin,
Și Domnului, evlavioși Îi mulțumim
Că ne iubește, Îl iubim...ce dar Divin!

More ...

Poate gasesc flori!

Am fost ieri prin pădure,

Să văd și să culeg o floare,

Și vântul rece mi-a suflat,

..ai grijă, e răcoare

 

M-am cățărat pe-o stâncă-naltă,

Floarea de colț să o găsesc,

Și norocos în schimb am fost,

..capra pe pisc să o zăresc

 

Am coborât ușor la vale,

Apă să beau de la izvor,

Și-am constatat că la secat,

..căldura lui ,, cuptor"

 

Toamna trecută n-am putut,

Călătorii să fac pe munte,

Motivu-a-fost că am căzut,

..alunecând pe-o punte

 

Pe munte voi urca din nou,

Când voi avea picior de drum,

Urcarea să mi-o fac cadou,

..la primăvară, cred acum

..și,

Frumoasă e pădurea,

Văzută de pe munte,

Și capra săltăreață,

Venind să se adape,

..când apa-i nesecată!

 

 

More ...

Poems in the same category

Măreția naturii în Colorado

Doi munți înalți se privesc

Față în față, fiindcă-s măreți.

Formele lor se oglindesc

În apele lacului, zâmbăreți.

 

Deasupra lor un cer senin.

Păziți de pădurea de brazi,

Cu roci cristaline de penin,

Creând un grup de camarazi.

 

Din cerul albastru soarele

Își trimite razele multiple

Spre lac, căutând culoarele

Spectrului de culori centuple.

 

Imaginile Lacului Maroon

Și clopotele Maroon în față,

Baghetă a Colorado-n creion

Privirea mea din nou se răsfață.

 

 

 

 

 

More ...

tandem cu Moku/6

Moku : "luna-n vârf de brad 

tăcerea se-ntinde lin,

bufnița veghează."

 

sunetele unui corn

străpung bolta cerească-

stele răsar.

 

Moku: "ecoul coboară-n

vale printre pietre -

ceața se subțiază."

 

 

sit! sitI…

scorțaru-ndeamnă la tăcere-

pe masă-i arcușul.

 

Moku: "strunele vibrează

fără să fie atinse -

aerul se schimbă."

 

dezlegate-s blestemele,

gonite-s ielele-

 apar zorile.

More ...

SCRISOARE CATRE TOAMNĂ

TOAMNĂ! Printre cei care te iubesc , te primesc, scriitori, poeți, muzicieni si pictori, mă strecor și eu, un cititor, un privitor ce sunt, să trimit câteva cuvinte, să - ți amintește că și eu te iubesc, te trăiesc…

Cunoscând această adresă și destinatarul , foarte drag cititorilor, ,,POEZII ONLINE,,, îți trimit scrisoarea mea și te rog să o citești cât încă nu te-ai desfrunzit, să o citești printre raze de soare, printre nori și picuri de ploaie, într-un ultim parfum de flori…:

TOAMNA ȘI FLORILE EI

Din frumoase crizanteme

Din frunze și foșnitoare șoapte

Peste noi și peste toate,

Toamna colanul și-a lăsat

Scriindu-și din tușe poeme.

Vântul fermecat de-a ei eșarfă

Adie ușor pe coarde de harfă

Și-alină genele nopții galant,

Cu brumă rece presărate.

 

Toamna zâmbește, în zare privește

Și ochii pomilor goi o privesc

Prin geamul umed al ploii

Frânturi de vitralii se risipesc

Pe veșmânt de mantie colorată,

Cu triste și vesele amintiri.

Dar, cohorte de nori se ivesc

Ar vrea toamna s-o alunge.

 

Îngrijorată , ea, strigă către cer:

Nu! Nu-i încă vremea de plecat…

Crizantemele petalele și le-au păstrat,

Mai am multe zorele înflorite

Și brândușele încă nu m-au sărutat.

Cerul, înduioșat, norii risipește

Iar peste noi și peste toate , toamna,

Toamna, încă ne zâmbește.

More ...

Tomnatice năluci

Ploaia la fereastră

Mă stropea mărunt, 

Ruginind pe -o piatră 

Ochiul cerului cărunt.

 

Pe asfaltul mâzgălit 

Cad frunze arămii,

Geme pomul dezgolit 

În căușul inimii.

 

Vântul bate rece,

Suflă-n crăpături 

Cu zelul de a seduce, 

Hoinărea-n vârtejuri. 

 

Alunecară norii grei

Pe scoarța gălbejită 

În brațele umbrei 

Suspina înțepenită.

 

Zbor de aripi vlăguit

Tănguia pe la răscruci 

Din zările băntute 

De tomnatele năluci...

More ...

Toamnă eternă

Tu scuturi culoare în lumea întreagă
cu pletele-ţi lungi fluturate în steaguri
şi fruntea întinsă prin multe meleaguri,
eşti toamna eternă ce doruri încheagă.

 

Stăpână pe ceruri, culori pui în rânduri
de nori adunaţi în făpturi fără seamăn,
privirea te ştie, mi-eşti sufletul geamăn,
eşti toamnă născută să stărui în gânduri.

 

Tu cerţi cu privirea pădurea-nfrunzită,
culoarea prea verde ne spui că e tristă,
că este nevoie de-o mână de-artistă,
eşti toamna făcută din spic de ispită.

 

Prin cârduri de păsări tot pui osteneală,
cu lacrimi din ceruri le ceri să se ducă
departe, spre zări, unde pari o nălucă,
eşti toamna ce soarta mereu o înşală.

 

Un leagăn de frunze mi-ai dat la născare,
în freamăt de crengi tu mi-ai fost ursitoare,
puterea-ţi de viaţă pe frunte mi-e boare,
prin fulger şi tunet mi-eşti, toamnă, cărare.

More ...

Între ceruri și pământ

Între ceruri și pământ 

Aseară o stea a căzut .

De demult n-am mai văzut

Cum vreo stea pe pământ ,

s-a mai coborât.

 

Autor Zamurca Alina 🌷 

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍