Pantfelul

Tată, ce lume este aceea in care
Sarpele isi otraveste iepurele mort?
Tată, ce lume este aceea in care
O litera schimba cursul prieteniilor?
Tată, ce lume este aceea in care
Prietenii ce "exista" pana la moarte... te duc la moarte
Tată, ce lume este aceea in care
rationalitatea .. este pierduta de instinctualitate..?

-Este o lume a omului
care crede ca este superior animalului
sperand ca se poate opune naturii
iar prin prisma ratiunii
sa schimbe cursul vietii sale
asta crede el
se zbate pentru astfel de drepturi
dar de fapt este un sclav
al propriei minti
spalat in sucul hormonal
inbibat in impulsul neuronal
si incatusat de actul sexual
trezit dimineata de sunetul vietii
ce, prin lipsa de motive, da voce unei treziri
in agonie si sictir
pentru ca este o noua zii,
in care speri si transpiri, zaci si conspiri
incercand sa te opui... impulsului electric

-Dar ce lume minunata
De zei uitata
nespalata si urata
noroc ca putem folosii forta bruta
din ce am inteles e o lume in care
gura imprastie ura
mana tine cutitul
picioarele dau lovitura
iar maimuta se da de a dura

Zilele mele treceau 

Iar de tine ,mi-aminteau 

Amintirile cu dor

Astăzi,ele,mă răscol 

Rascolirea,tare doare

Doare al naiba de rău

Ce sa fac? Sa fiu alt om?

Nu se poate , sunt prea blând

Eu mă năpustesc plângând 

Suferința , îmi e leac 

Ăsta mi-e singurul veac 

Veacul ce astăzi îmi pleacă

Ia și zilele 

Nu răbda...

descumpanit, necumpatat

mai rar, mai zmeu, mai gri, mai beat,

de dor, de rai, de timp pierdut

cu pumnii stransi, cu marea-n spume

al tau, al meu, al tuturor

gându-i prea lat, drumu-i prea lung

cerul departe, valul spart

nimicul urlă fara glas

se cerne vina de osândā

s-aprinde zarea ca un rug

spitale-n flacari ard in soapta

ingroapa-n nemurire-o fata

iubirea, teama, groaza, ura

se bat pe mine toate-odata

le las.

cerul s-a spart,

soarele a explodat.

luna s-a ascuns,

pierduta s-a dus.

izolati acum ei stau,

macar de mai vorbeau..

lumi diferite au ales,

de ce? este de neinteles..

iubirea ce o detineau,

cu ea lumea implineau.

separarea celor doi,

inceput de razboi.

Când urci pe muntele succesului

Înaintezi greu, vântului i-te opui

Te-mpiedici dar nu te dai bătut

te ridici perseverent,

o să calci mai atent

Ai atins ținta mult visată

Frica de esec a fost învinsă

Demonstrat ai ca nu sunt limite

Decât cele multe din minte.

,, Un papă român -Antihristul din urmă,

De nu aș fi fost credincios, aș fi fost...

Aduc mulțumire la DOMNUL din ceruri

Și la un Arhanghel zis: Gizas Hristos.

Iuda trădătorul i-a se mântui

Vă jur pe - ale mele spuse de a fi,

,,El ar fi fost evreul nesalvat ,,

 Spus - a Domnul Isus , de-am rămas căscat !

Sub luminile dansante ale nopții și în tăcerea pădurii, eu, Lupul Alb, mă înclin în fața cerului întunecat și a stelelor strălucitoare. Îmi deschid sufletul și inima în această rugăciune adâncă, sub cerul nesfârșit. „Marele Zalmoxis, paznicul tărâmului divin și părintele tuturor ființelor, aduc această rugăciune ca o cântare de recunoștință pentru harul vieții și magia lupilor albi. Îți mulțumesc pentru călăuzirea ta, pentru că ne-ai încredințat rolul de a fi gardieni ai pădurilor și veghetori ai întunericului. Cu fiecare pas în această lume sălbatică, simt legătura noastră adâncă cu pământul și cu toate ființele vii. Îți cer, Marele Zalmoxis, să ocrotești haita noastră și să ne călăuzești în tărâmurile misterioase ale nopții. Dă-ne puterea să fim lupi iscusiți și păstrători înțelepți ai acestui loc sacru. Binecuvântează-ne cu ochi care pătrund misterele nopții și cu urechi care ascultă suspinul vântului. Fă din haita noastră un simbol al unității și al loialității, iar cântecul nostru să răsune în armonie cu inima pădurii. În fața ta, Marele Zalmoxis, aduc această rugăciune cu umilință și adâncă recunoștință. Fă ca vântul să o ducă în toate colțurile pământului, iar sufletele noastre să se simtă conectate la măreția naturii. Amin.

               Continuare

Întoarsă acasă, povestesc familiei întâmplarea.

-Ești în stare să-l creșt ? întreabă, tata.

-Dacă-l crești mare, mai ai puterea să-l tai? întreabă mama. Încă ceva,

puiul, nu-i o jucărie.

-Până una, alta, tu fata mea ești în vacanță, te poți ocupa de el?

Așa, că a rămas bibeloul nostru și răspundea la numele de PUIUL.

    Ca prieten m-a ales pe mine, nu mă scăpa din vedere și el când 

se rătăcea prin grădina de legume piuia până ne găseam.Se manifesta 

în anume fel să-și arate bucuria.În vara aceia m-am bucurat de prietenia 

lui, mergea după apă la Prut, la coborâre se descurca, la urcare îl 

băgam în buzunat și el era fericit.Atașamentul lui m-a făcut să-l iubesc 

peste măsură. Moartea lui m-a dat peste cap, mai ales că, a murit 

datorită mie. Era cald afară, luam masa de seară, mama m-a trimis in

casă să aduc ceva. Am plecat în fugă, fără să văd că mă urmăreșe,

se oprește la scară și mă așteaptă ;La coborâre ....l-am călcat...m-am blocat...

am înlemnit cu el în mînă ...

       -Fata mea , mă întreabă, a murit?

      -Da, imediat. Toți cei de la masă, aveau lacrimi în ochi.

      -Mai bine că n-a suferit...

      - Vreau să-l îngrop, într-un loc ferit. 

      -Bine, draga mea, mă duc să caut printre rufele date la tăiat pentru cordele 

pentru țesut, să-l învelesc și tata o să-i pună o cruce, să știi unde-l vei plânge.

La concursul de-notare,

Cinci broscuțe, au primit înregistrare, 

Una a dat lent  din picioare,

Alta repejor, dar mâinile o dureau prea tare ,

Celelalte leneșe, ca o cucoană, 

A câștigat, o broscuță campioană! 

De vezi un biet animal, flămând și speriat,

Nu-l goni,nu-i face rău, că-ți vei face păcat 

Destul este lovit de soartă și nu-i este bine,

Nu ar avea nevoie de încă un șut și de la tine.

De nu-l poți ajuta sau nu-i ești de folos,

Poate vine altul și îi aruncă un os

Doar lasă-l să respire și nu îl lovi,

Că altul care vine,îl poate iubi .

S-a întâmplat cândva,la o răscruce,

Să-l văd cu ochii trişti,rănit,

Cerşind covrigi uscaţi sau turtă dulce

Oricărui trecător ce l-a privit.

Am îndrăznit să-i spun o vorbă bună.

L-am mângâiat şi rănile i-am oblojit,

L-am ascultat cum geme si suspină

Când îşi plângea destinul chinuit.

L-am alintat duios cu vocea mea

Şi-a ridicat privirea şi s-a luminat.

N-a aşteptat decât un semn.Şi gata!

Direct în braţe mi s-a furişat!

Şi împreună de mulţi ani trăim!

Și cei mai buni prieteni am rămas!

Ne bucurăm,trăim,îmbătrânim!

Eu şi Azor,dulăul de pripas.      

Mi se spune că-s cumătră

Și că fur găini din curte,

Totul este o minciună

Țin regim și manânc fructe.

Noaptea trec pe la cotețe

Doar atunci când nu e lună,

Și doar să le spun la păsări

Somn ușor și noapte bună.

Am miros fin de canină

Și adulmec ce îmi place,

Stau cu nasul sus în vânt

Prada o atac și sunt dibace.

Câinii, cum mă văd mă latră

Dar nu-i bai că sunt legați,

Trag de lanț ca să m-ajungă

Și mă-ntreb...oare-s turbați?

Uneori pe unde trec lipsesc

Câte-o rață, curcă sau găina,

Toți îmi spun că sunt o hoață

Când găsesc pene-n grădină

Totuși vreau să recunosc ceva

Că am poftă să consum și carne,

De la cei ce nu-s prea gospodari

Care-n loc de ușă au pus...bârne.

Vestea-mi merge că-s șireată

Și că am coada prea lungă,

Mulți ar vrea să-mi facă rău

Și să-mi poarte blana...glugă.

Am mulți ,,prieteni" prin pădure

Chiar pe moș Martin din poveste,

Cică, l-am lăsat cu coada scurtă

Prinsă-n gheață..la prins pește.

Iar acum flămândă eu vă spun

Că mi-i greu să-mi găsesc hrana,

Și tot timpul mă ascund de oameni

Că sunt răi și-mi vor..pe ei blana.