Suflete curate

Viață, cât îmi ești de lungă? 

Te sfârșești curând,

Sau lași să îmi ajungă 

Zilele,să îmi pot curăța,

Sufletul de otrava ta.

Tu viață,ești uneori frumoasă 

Dar și grea și dureroasă 

Ne dai azi să avem de toate,

Să nu ne gândim la moarte

Mai apoi,ne lași pustii,

Fără zâmbet, bucurii ,

Oamenii îi dai morții

Știu că vom muri cu toții,

Dar fi mai blândă și mai dulce

Până mi s-o face cruce !

A sunat alarma și eu m-am grăbit,

Foarte iute din pat am sărit 

Și m-am îndreptat către telefon,

Să opresc alarma, așa ca prin somn .

Dar visând încă, cu un ochi închis,

M-am așezat jos,pe covor m-am întins 

Și am lăsat visul să meargă mai departe,

Dar cineva m-a călcat pe spate .

Am strigat odată, foarte speriat,

Dar de jos ,nu m-am ridicat 

Apoi am simțit, că am amorțit,

Și piciorul meu, iată că a trosnit 

Nu știu cine altul,era mai rău ca mine,

Dar pe unde călca,nu vedea prea bine

Apoi când în final m-am ridicat,

De covor m-am împiedicat 

Și vrând să mă ridic eu iar,

Am văzut că e in zadar.

Și mi-am spus în sinea mea,

Dimineața asta,este tare grea.

Hai, să mai încerc din nou,

Dar am dat cu capu-n birou

Și oftând m-am ridicat,

Punându-mă din nou în pat .

Vă întreb dacă voi știți ce înseamnă,

Să fiți cuminți când părinții vă îndeamnă 

Sau ce vi s-a mai întâmplat,

Când de părinți n-ați ascultat?

Ați avut de învățat atâtea lucruri și emoții,

Când vă strângeati acasă cu toții 

Și râdeați zgomotos și fericiți,

Lângă dragii de părinți,

Mama, tata, ei ar putea pentru voi,

Să se sacrifice și să devina eroi

Tatăl ar dărâma și o stâncă,

Nu doar să meargă la muncă 

Pentru familie, pentru copii,

Să le facă bucurii.

Mama este bună, blândă, iubitoare,

Stă ziua toată in picioare 

Ca să facă treabă și mâncare,

Pentru puii săi

Pentru sensul vieții ei!

Eram copil de vreo trei ani, dormeam lângă mămica,

Când m-a trezit larma de afară și m-a cuprind frica

Iar tata a sărit din pat și a fugit afară ,

Apoi intrând în casă a spus că au fost lupii iară.

Am înțeles ce s-a întâmplat, deși eram mică,

Că toți câinii lătrau cu tot mai multă frică 

Șireții lupi au atacat și au prins-o pe Lupoaia,

Cățeaua noastră cea bătrână, așa ne-a spus el,tata

De atunci,in fiecare iarnă am tot auzit,

Cum câinii latră tot mai tare iar unul a sfârșit 

Mereu ,mereu lupii veneau și prindeau câte un câine,

Și noaptea așteptam cu teamă,ziua cea de mâine 

Așa am copilărit, aproape de pădurea deasă,

Ce-i plină de fiare înfometate,ce veneau lângă casă 

Și ne făceau să pierdem, câinii cei dragi nouă, întruna,

In fiecare noapte din iarnă,când răsărea luna!

Cățelușul meu blănos, are chef de joacă,

Până nu strică ceva, cheful nu o să îi treacă 

Apoi cand se plictisește, lasă totul baltă,

Și aleargă după pisică,ea fiind speriată.

Ea de frică se tot urcă pe unde apucă,

Iar el latră și o îndeamnă să o ia la fugă.

Vai de mine, parcă am un circ acasă,

Pisicuța s-a urcat acum sus pe masă ,

Iar blănosul, încercând să o prindă,tot dărâmă

Aș fi râs de toate astea,de-ar fi fost o glumă.

Dar când văd ce s-a creat in jurul meu,

Parcă aș fugi și eu.

Dintr-o sămânță a răsărit și el,

Având două crenguțe,un mic copăcel 

Era firav sub bătaia vântului cel aprig,

Iar astăzi iara-l,sub pânza de la abric.

A stat acasă,la el în pădure până acum un an,

Iar astăzi,iara-l sub loviturile de ciocan

Acum a rămas doar lemnul gol, goluț 

Când mai ieri era doar un brăduț.

Un altul a fost tăiat chiar azi,

Chiar el,dintre atâția brazi

Va deveni ceva,dar încă nu știe cum

Dacă va fi modelat,sau se va face scrum.

Pădurile sunt mari,dar sunt tot mai goale,

Și de copaci falnici,dar și de animale 

 Vom căuta să stăm sub un copac mare,

La umbra lui, să ne ferim de soare

Vom căuta pădurea și tot ce ne oferă,

Iar viața va fi din ce în ce mai severă 

Când aerul va fi înecăcios și greu,

Atunci să știți că din pădure ,nu am distrus doar eu.

Astăzi leul cel poznaș

Este puțin cam golaș

A sărit prin foc odată

Și-a pârlit blănița toată.

Maimuțica cu cercei

Sare acum cât alți trei

E haioasă și frumoasă

Eu o vreau la mine acasă.

Elefantul cel bătrân

Cântă parcă e nebun

Și mai louă niște apă

Și stropi lumea dintr-o dată.

O panteră supărată

Gura o deschise toată

Parc ar vrea că să inghită

Deodată lumea toată.

Iată vine și un cangur

Cu puiul în sacul lui

Se rostogoli și sare

Peste mingi și baloane

Zebra intră în arenă 

Defilă că pe o scenă

Merge țanțoș la șareta

Bucuros de lumea toată

Cine vine cine vine?

O girafă mândră tare

Intră dintre coridoare

Bucuros de lumea toată

Asta-i circul cel frumos

Animale peste tot

Se dau în spectacol azi

Pentru voi copii mei dragi 

Versiunea 1 , De Cocoru David Cristian

               Continuare

Întoarsă acasă, povestesc familiei întâmplarea.

-Ești în stare să-l creșt ? întreabă, tata.

-Dacă-l crești mare, mai ai puterea să-l tai? întreabă mama. Încă ceva,

puiul, nu-i o jucărie.

-Până una, alta, tu fata mea ești în vacanță, te poți ocupa de el?

Așa, că a rămas bibeloul nostru și răspundea la numele de PUIUL.

    Ca prieten m-a ales pe mine, nu mă scăpa din vedere și el când 

se rătăcea prin grădina de legume piuia până ne găseam.Se manifesta 

în anume fel să-și arate bucuria.În vara aceia m-am bucurat de prietenia 

lui, mergea după apă la Prut, la coborâre se descurca, la urcare îl 

băgam în buzunat și el era fericit.Atașamentul lui m-a făcut să-l iubesc 

peste măsură. Moartea lui m-a dat peste cap, mai ales că, a murit 

datorită mie. Era cald afară, luam masa de seară, mama m-a trimis in

casă să aduc ceva. Am plecat în fugă, fără să văd că mă urmăreșe,

se oprește la scară și mă așteaptă ;La coborâre ....l-am călcat...m-am blocat...

am înlemnit cu el în mînă ...

       -Fata mea , mă întreabă, a murit?

      -Da, imediat. Toți cei de la masă, aveau lacrimi în ochi.

      -Mai bine că n-a suferit...

      - Vreau să-l îngrop, într-un loc ferit. 

      -Bine, draga mea, mă duc să caut printre rufele date la tăiat pentru cordele 

pentru țesut, să-l învelesc și tata o să-i pună o cruce, să știi unde-l vei plânge.

3 ciobani într-o căruță și-un măgar pe drum îi duse

La cumpărături în piață, hotărăsc pe 3 produse:

Vacă, scroafă sau o rață, bacii, banii  ba îi bagă,

Să aleagă.

Ba să nu ia chiar nimica, după ce au în desagă.

Numai doi păstori cumpără rațe, vacă ia doar un cioban

Exact unul din aceștia ia o scroafă dând la ban.

Moldoveanul își ia vacă

Numai dacă

Ungureanul ia o rață

De la piață.

Ungureanul își ia rața numai dacă ia vrânceanul

Scroafă grasă cu purceii ce-i va naște ea la anul.

Nu ia rață ungureanul

Dar își cumpără vrânceanul

Vacă mândră și frumoasă

Ce au cumpărat ciobanii și au dus acasă?

de Marius Boacă

Sub luminile dansante ale nopții și în tăcerea pădurii, eu, Lupul Alb, mă înclin în fața cerului întunecat și a stelelor strălucitoare. Îmi deschid sufletul și inima în această rugăciune adâncă, sub cerul nesfârșit. „Marele Zalmoxis, paznicul tărâmului divin și părintele tuturor ființelor, aduc această rugăciune ca o cântare de recunoștință pentru harul vieții și magia lupilor albi. Îți mulțumesc pentru călăuzirea ta, pentru că ne-ai încredințat rolul de a fi gardieni ai pădurilor și veghetori ai întunericului. Cu fiecare pas în această lume sălbatică, simt legătura noastră adâncă cu pământul și cu toate ființele vii. Îți cer, Marele Zalmoxis, să ocrotești haita noastră și să ne călăuzești în tărâmurile misterioase ale nopții. Dă-ne puterea să fim lupi iscusiți și păstrători înțelepți ai acestui loc sacru. Binecuvântează-ne cu ochi care pătrund misterele nopții și cu urechi care ascultă suspinul vântului. Fă din haita noastră un simbol al unității și al loialității, iar cântecul nostru să răsune în armonie cu inima pădurii. În fața ta, Marele Zalmoxis, aduc această rugăciune cu umilință și adâncă recunoștință. Fă ca vântul să o ducă în toate colțurile pământului, iar sufletele noastre să se simtă conectate la măreția naturii. Amin.

Este bunul meu prieten

Și-mi e tare credincios,

Latră și nu mai ascultă

Când afară nu e scos

Mergem zilnic la plimbare

Pe tăpșanul de sub munte,

Când din lesă îi dau drumul

Cu toți vrea să se înfrunte

Sunt cățel cu pedegree

Cu ochi negri și sticloși,

Părul lung, blăniță albă

Cinste fac l-ai mei strămoși

Când mă satur de-alergat

Merg spre casă la odihnă,

Sunt spălat, șters, periat

Și-apoi îmi rod osu-n tihnă

Mult nu stau pe hol întins

Mă ridic și-mi caut treabă,

Ce găsesc pe jos nestrâns

Sfâșii și înghit în grabă

Am un tic destul de prost

Tot ce prind iubesc a rupe,

Doar cu carnea mă împac

Și nu-mi place să beau supe

Zic că sunt cățel cu minte

Și vă cer să mă-ndrăgiți,

Dar de n-aveți os cu carne

La masă...nu mă poftiți!

La m

.