Pantfelul

Uneori în suflet ploua,și lacrima cade,

Alteori sunt raze de soare, și zâmbim,

Tristeti și fericiri scriu povestea vieții noastre,

Ne ridicăm privirea spre astre 

Și dam contur viselor,

Ștergem din amintiri clipele fade,

Prin cele frumoase,magic strălucim..

Mii de trăiri ne inunda 

Când speram,visam,iubim.

Suntem ființe cu aripi de gând 

Si-atatea simtiri adanci

Povestea sufletului nostru o scriu 

Atât cât trăim..

Я не хочу банальных денег

Я бы наверное хотела бы на берег..

На берег с друзьями,любимый бы устерег

Я не хочу сплетен и всего что в этом мире

Я больше не хочу чувствовать горе,хочу на море

Без всего этого,хочу расплываться в уморе

Я не хочу обыденности,хочу пробовать новые конфеты и купить себе новые кеды

Бежать по лесу смеясь

За бабочками гонясь

Пока они жарят шашлыки

Я буду стоять у реки

И лежа на земле закрывать веки

Я не хочу курить,я хочу читать и смешно икать

Не хочу что бы все начали лгать и бухать

Хочу с улыбкой по вечерам долго болтать

Не хочу быть взаперти,хочу свободы

Хочу ходить,гулять,пробовать новые вкусы жизни

Не хочу пить,хочу дарить себе и другим улыбку

Не хочу то что есть сейчас

Я хочу простого,немного разного

Но меня не поймут,не поймут мой разум

Нет таких и никогда не будет того чего хочу я

Но то чего хочу я от себя?

Это тяжело?

Может исполнится когда то мое дело

Когда люди поймут что то чего хочу я это жизнь

Mama am greșit de o grămadă de ori,

Îmi cer scuze ,mă închin in fata ta,

Ești o mama extraordinara 

Ai stat nopții și zile lângă noi ,

Doar tu ai fost acolo ,

Tata a plecat ,

Naveam ce manca ,

Mama a murit,

A făcut lumină în familia noastră,

Îti mulțumesc ,mama !

Privesc harta Europei, parcă cautând ceva,

Istoria-mi amintește, ce furtuni au fost în ea, 

Popoare migratoare au venit și vin mereu,

Liniște n-a fost nicicând, e tot mai greu.

Imperilile au prins aripi,luând in gheare,

Hălci din țările vecine, prin forță și urgie,

Țări, popoare mici fără apărare

Și s-au declarat- „ puteri ” ai lumii, o eroare...

Puterile „ cresc” și „ scad” în uitarea timpului,

Viacuri  i-au trebuit românului să clădească,

Ca urmașii de azi, au cu ce să se fălească,

Și ei scot ȚARA în bătaia tunului, a vântului.

Am rămas hipnotizat de ce-am văzut, 

Europa nu are nici o țară așa frumoasă,

E pictura unui înțelept, din cer căzut

Doar în ea vreau să trăiesc, mă simt acasă.

E aproape un cerc imaginar, bogat,

Cămpii și munți, dealuri și văi,

Curg ape vijelii, hergelii , cresc lanuri calme

Asta-i chipul țării mele, dar nimănui argat !

Mișcare și bătaie din picioare 

Pentru el ce pâine nu mai are

Neputința, strâmtoare-mi pare 

Că n-o simt din una suflare 

Conflict în lupta-mi interioară 

Lumea-mi îi oglindă mămșoară

Simț puternic spre ea căință 

Fără sens văd în vreo privință 

Astăzi leul cel poznaș

Este puțin cam golaș

A sărit prin foc odată

Și-a pârlit blănița toată.

Maimuțica cu cercei

Sare acum cât alți trei

E haioasă și frumoasă

Eu o vreau la mine acasă.

Elefantul cel bătrân

Cântă parcă e nebun

Și mai louă niște apă

Și stropi lumea dintr-o dată.

O panteră supărată

Gura o deschise toată

Parc ar vrea că să inghită

Deodată lumea toată.

Iată vine și un cangur

Cu puiul în sacul lui

Se rostogoli și sare

Peste mingi și baloane

Zebra intră în arenă 

Defilă că pe o scenă

Merge țanțoș la șareta

Bucuros de lumea toată

Cine vine cine vine?

O girafă mândră tare

Intră dintre coridoare

Bucuros de lumea toată

Asta-i circul cel frumos

Animale peste tot

Se dau în spectacol azi

Pentru voi copii mei dragi 

Versiunea 1 , De Cocoru David Cristian

Tânăr aproape un copilaș ,

Lenevește printre flori

Și pândește  printre gene ,

Jucăușe  mingi  de pene .

Dar cu atât se alege ,

Că de-ar  întrece gluma

I-ar  sări  în cap găina

Că acuma e mâmică

Și de motan ,nu-i este frică.

Clonc ,clonc ,clonc ,

Și puii vin roată

Mama le dă câte-o râmă ,

O sămânță  ,o pietricică 

 Că așa face o mămică .

Și când somnul îi ademenește ,

Sub aripii îi încălzește!...

Nu mai e mama să mă aștepte
în poartă când mă întorc acasă
să-mi spună „Bine ai venit băiete”
cu vocea ei blândă, duioasă!

Nu mă mai pierd în ochii ei albaștrii,
ce plini de lacrimi străluceau,
n-o mai aud târându-și pașii
și-n brațe nu mai pot să o iau!

Nu mai găsesc o ciorbă aburindă
și nici gogoși cu zahăr vanilat
și nimeni nu mai doarme în tindă
totu-i pustiu și dezolant!

Tata prin casă pare rătăcit,
exagerat de blând și ascultător,
se bucură desigur că-am venit,
dar obsesiv repetă „nu mai mor!”

La sora mea, mie așa îmi pare,
durerea pare a fi încă acută
nu poate ascunde cât o doare
și suferă cumplit, o suferință mută!

9.03.2024

Privesc la harnicile albine,

Trăiesc în stup ca într-o cetate,

Au și oști că altfel nu se poate

Ca o inimă ce mereu bate.

Ordonate și cuminți 

Se risipesc departe în zare,

Tâlhari și hoți și profitori

Privesc cu jind spre stupul lor.

Acest mic harnic popor,

N-au nevoie în stupul lor

De împărați, de prinți 

Și nici chiar de președinți.

Ele știu că au o treabă

Mierea din flori să culeagă

Și să adune în cămară 

Provizii până la vară.

Clară-i legea lor în stup

Dacă furi te țin la zdup

Nu știu de imunitate

Alte legi au în cetate.

Hai să ne uităm mai bine

Să învățăm de la albine

Pedepsând pe cei ce vor 

Mierea strănsă de popor!!!!

Am un suflet lângă mine, mititel,

Îi place să vorbesc mereu cu el

Vede că-i luat in seamă,

Parcă-mi râde dintr-o ramă.

Am un suflet lângă mine,

Și cu el mă simt mai bine,

Nu vorbește, dar mi-a arată

Câd îi este sete, vrea afară...

Inspectează, curtea mea curată, toată

Se transformă  iute în stropitoare,

Pe firavele lăcrămioare

Le văd că-mi cer ajutoare...

L-am certat de atâtea ori

Nu are voie între flori,

El se face că nu aude

Continuă să le tot ude.

, 

Amintiri din copilărie. Unele le-m uitat, altele îmi sunt vii în minte ,

parcă s-au petrecut mai ieri.Am fost și sunt mare iubitoare de animale.

În curte, aveam o căruță, la care tata înjuga un bou și o vacă- tata spunea că 

avantajul este:boul are mai multă putere, și vaca ne dă lapte de care avem 

nevoie. anumale mari cu care nu ne putem juca.Dar aveam câne și pisică, prietenii 

noștri, păsări: rațe,gâște,pentru care mama ne trimetea să aduna frunză de cătină

pe care o toca, o amesteca cu tărâță. Vedeam căt de bucuroase sunt când le dă acest 

supliment verde.Prietenul meu era Leu, un prieten de joacă afară, iar Dodi prietenul 

de joacă în casă.

       Pe Leu îl iubeam toți, dar mai ales tata.De câte îl certa mama - zicea, furi de la 

gura copiilor,- pe vremea foametei, îi ajunge cât îi dau eu.Dar cu comlicitatra mea 

îi dădea supliment lui Leu.

     Într-o zi mă duceam la PRUT cu cobilița după apă. Coborând dealul, o cioară 

a scăpat ceva din cioc. nu departe de cărarea pe care mergeam. Am auzit un 

ciripit disperat de ajutor. Cioara se învârtea deasupra ca să-l recupereze.

    L-am văzut, micuțul parcă a înțeles că eu nu sunt un pericol pentru el, s-a 

liniștit, Aveam un buzunar la fustiță și l-am pus acolo.

                     -Va continua-