Logică mioritică

citesc un ziar
Văd un afiș cu tine
Încerc sa te sun dar nu de tine
Unde ești tu străine?

Aș vrea să-ți scriu de al tău dor,

De-a ta durere ce nu-ți lasă,

Aripi retezate-n zbor, în smogul

De țigări ce-ți sunt prea apăsătoare.

Ți-aș fi o ramură în pat atunci

Când lacrimile îți sunt amare,

Să înfloresc într-un copac

Și ramura să-ți fie la picioare.

Și când norii îți vor plânge

Iar al meu soare îți va zâmbi,

Să-mi rupi lent, încet o floare,

Iar parfumul te-ar adormi.

Și când îți vei găsi iubirea

În oglinda mea de dor,

Să simți timpul cum oprește, 

Cu o ramură de amor.

Și mâna încet îmi vei întinde,

Să-ți șterg lacrima cea grea,

Tu, apleacă-te și prinde

Ultima petală a mea.


de Emil

Umbre vii ale codrilor senini

Trilul florilor răsunătoare din priviri

Pământul ce mustește a viața 

Curge lin și îmbietor 

Liniștea ce o parcurg 

Printre verdele senin 

Un bondar ce caută 

Nectarul și parfumul vieții sale,

În el se întrezărește 

Frumusețea și liniștea naturii.

Rubin. 

Sângele uscat piatră devine. 

Mângâie-mi rana cruntă, revine, 

Dar de durere, ca noapte, mi-e dor 

Vremuri urâte, fapte, e omor. 

Spin.

Trandafir devine ascuțitul crin. 

Un pic de iubire, nesimțitul fir 

De floare, dându-l, ținându-l, tot doare, 

Ceruri neclare, și dragostea moare. 

Alint.

Atât mai vreau pe astă lume. 

Cineva ce-mi spune pe nume 

Și să mă iubească ea sincer, 

Chiar e tot ce mai vin și

mai și cer. 

Am fost la mare,

Așteptând o schimbare,

A fost doar o imprimare,

O simt ca pe o separare,

Este ca o repetare,

Pare doar o ocupare,

Dar este o modificare.

Rochia de dantela sta abandonata pe umeras,

Ascunzand in ea amintirea acelei nopti,

Inca prea vie, inca neslefuita de timp.

Ma tai in cioburile ei in incercarea absurda 

De a reconstrui-o pe fata cu galaxii-n zambet.

N-o mai incap pantofii, rochia,

Nici macar propriul corp, propriul zambet

Ma inghesui intre cuvinte nerostite

Care-mi zgarie iar disperate obrazul

"Cuvinte naive, nu ne va asculta nimeni!"

Le amagesc promitandu-le ca "poate maine"

Le voi lasa sa tipe, poate le aude cineva.

Ele inca nu stiu cat de usor sunt de ignorat

Inchid usa dulapului fara sa scot rochia

Repetandu-mi nonstop ca "poate maine",

Poate maine o voi purta din nou.

Ma invelesc si-mi dau brusc seama

Ca sunt una cu rochia si cuvintele.

Toate asteptam acea zi de maine,

O zi de maine a vazut anotimpuri nascandu-se.

"Poate maine" voi fi o noua eu,

Ciobirile vor deveni doar sclipici

De aplicat la finalul machiajului

Si rochia roz imi va imbratisa trupul

Stergand atingerile si amintirea asta

Cu miros insomnii si poezia asta

Pe care o voi da uitarii odata cu tine

Sau, "poate maine",oricand va fi maine

In sfarsit nu va mai fi: "prea personala"

Amintiri din copilărie. Unele le-m uitat, altele îmi sunt vii în minte ,

parcă s-au petrecut mai ieri.Am fost și sunt mare iubitoare de animale.

În curte, aveam o căruță, la care tata înjuga un bou și o vacă- tata spunea că 

avantajul este:boul are mai multă putere, și vaca ne dă lapte de care avem 

nevoie. anumale mari cu care nu ne putem juca.Dar aveam câne și pisică, prietenii 

noștri, păsări: rațe,gâște,pentru care mama ne trimetea să aduna frunză de cătină

pe care o toca, o amesteca cu tărâță. Vedeam căt de bucuroase sunt când le dă acest 

supliment verde.Prietenul meu era Leu, un prieten de joacă afară, iar Dodi prietenul 

de joacă în casă.

       Pe Leu îl iubeam toți, dar mai ales tata.De câte îl certa mama - zicea, furi de la 

gura copiilor,- pe vremea foametei, îi ajunge cât îi dau eu.Dar cu comlicitatra mea 

îi dădea supliment lui Leu.

     Într-o zi mă duceam la PRUT cu cobilița după apă. Coborând dealul, o cioară 

a scăpat ceva din cioc. nu departe de cărarea pe care mergeam. Am auzit un 

ciripit disperat de ajutor. Cioara se învârtea deasupra ca să-l recupereze.

    L-am văzut, micuțul parcă a înțeles că eu nu sunt un pericol pentru el, s-a 

liniștit, Aveam un buzunar la fustiță și l-am pus acolo.

                     -Va continua- 

Am acasă un cățel talie mare

Toată ziua vrea scos la plimbare,

Cănd în casă-l bag mârâie tare

Latră și mă prinde de picioare.

Numele e Ghost și-i șmecher

La comenzi cu greu răspunde,

De-i nervos muscă  din ștecher

Când îl cerți, ochii sunt umezi

Când suntem plecați la muncă

Comandant gradat este în casă,

Iar când vrem să-i dăm poruncă

E rebel, n-ascultă și nu-i pasă.

Pe cameră îl urmărim tot timpul

Să constatam cum se descurcă,

Mânâncă, bea și-și freacă trupul

De mobilă, de pat și-apoi se culcă.

De doua ori pe zi e scos afară

Să alergăm și să ne ușurăm,

Altfel, îmi fac nevoile în scară

Și pe vecinii noștri-i bucurăm.

Când de la joacă ne întoarcem

Cu piciorușele negre, murdare,

La duș în cadă ușor ne ducem

Și-atunci să vezi cum apa sare.

Săptămânal plecăm la rude

Unde primim rații bogate,

Și nu mâncăm bucate crude

Le refuzăm dacă-s sărate.

După ce burta îmi plesnește

Sar cât mai sus pe canapele,

 Marce cu mult amar zâmbește

Când vede urmele înfipte-n ele.

Apoi vioi prin dormitor mă plimb

Pe pat, subpat, covor și pe parchet,

Iubesc perna lui Marce și mă-ntind

Și-adun tot ce găsec și fac pachet.

O raită scurtă trag pe la balcon

Să văd aici ce rufe pot s-apuc,

Și dacă ușa e deschisă la salon

Mă culc puțin cu botul pe cultuc.

Dar să nu credeți că nu mi-i greu

Să mă abțin să nu sfâșii ce prind,

Că sunt cățel, nu piesă de muzeu

 Și tare-mi place, când vă surprind.

Mă deplasez mereu cu limuzina

Că doar nu cheltui din chenzină,

Habar nu am ce preț are benzina

Refuz mersul pe jos că am mașină.

Am pedigree de câine, Samoyed

Puțin cam agitat și foarte curios,

Mai niciodată nu ascult să șed

Totuși sunt blând și credincios

De vreți un Pet cuminte să aveți

Și nici vreo pagubă să nu simțiți,

Mai lesne, pofta-n cui v-o puneți

Că noi cățeii, de voi...vom fi  iubiți!

Cățelușul meu blănos, are chef de joacă,

Până nu strică ceva, cheful nu o să îi treacă 

Apoi cand se plictisește, lasă totul baltă,

Și aleargă după pisică,ea fiind speriată.

Ea de frică se tot urcă pe unde apucă,

Iar el latră și o îndeamnă să o ia la fugă.

Vai de mine, parcă am un circ acasă,

Pisicuța s-a urcat acum sus pe masă ,

Iar blănosul, încercând să o prindă,tot dărâmă

Aș fi râs de toate astea,de-ar fi fost o glumă.

Dar când văd ce s-a creat in jurul meu,

Parcă aș fugi și eu.

Pe un fir de păpădie

S-a suit un gândăcel

De culoare arămie,

Mic, firav, ca vai de el!

Bună dimineaţa, Soare!

Zise, întinzând un picioruş.

Bună inima să-ţi fie,

Mică gâză ca de pluş!

Şi, din roua dimineţii

Îi dădu o sărutare…

Magica putere-a vieţii

Ca o dulce alintare.

El, plăpândul gândăcel,

Se simţi cât tot Pământul!

Şi Natura-ncremeni

Pentru-o clipă-n veşnicii…

Dintr-odată se porni

Un vârtej ameţitor:

Soare, lună, stele mii

Se pierdură în decor!

E Nimic!

Şi totuşi,

Toate sunt la locul lor!

Şi e Totul!

Concentrat într-un izvor

De al vieţii dătător!

Făptura neînsemnată

A avut o tresărire:

Fără ea, Fiinţa toată

Nu există în simţire!

Dar, şi el ar fi … nimic

Făr-un spaţiu cât de mic

În hăul deşertului

La-nceputul timpului!

...

Ziua bună, măi frăţie!

Zise o furnică-n treacăt.

Şi-l trezi din reverie

Pe micuţul ne-nfricat.

Pe un fir de păpădie

Stă gândacul îmbătat

Şi priveşte-n veselie

Universul colorat.

Dă bineţe furnicuţei

Ce grăbită-l ocoleşte:

Ce să ştie ea, săraca

Câte-s de aflat pe lume

Când te preocupă viaţa!

O mămică rândunică,

A venit ța ușa noastră,

Când grădina-i înflorită

Și livada-i înverzită.

Deși erau o pereche,

Mai mult ea e curioasă 

Unde își vor face casă

În livada cea frumoasă?

Sau uitat prin pomi, orin vie

În garaj, chiar în bucătărie,

Avăzut că pe o grindă 

Ar putea să se prindă.

Au vorbit ceva intre ei

Apoi s-a uitat la noi,

Am lăsat un geam deschis

Ce să facă... au decis.

Acum au o casă mică 

Pentru puii și rândunică,

Partenerul doarme afară,

Că-i frumos...zile de vară...

O lebădă măiastră,,

S-a dus prin lacul din pădure,

Să culeagă mure 

Și să le-a ducă la fereastră.