Aidoma Ţie, Doamne!
Aidoma Ţie, Doamne!
Nici pe mine nu mă mai iubesc
copiii mei,
cu tot ce-am creat
pentru ei,
cu sângele ce-mi lăcrimează,
în carnea lor,
din oful meu, din ochii mei...
O, Doamne, iartă-mă!
Aidoma Ţie, Doamne!
Toate poverile,
le-am luat de pe umerii lor,
să meargă cu spatele drept,
cu privirea spre cer...
Aidoma Ţie,
numele îmi este luat în deșert,
pentru ei sunt cu o mie de coarne,
dar, pentru ei...
biciuiește-mă pe mine Doamne!
Aidoma Ţie, Doamne!
Nici pe mine nu mă mai iubesc
copiii mei,
şi atâtea răstigniri am suferit,
pentru ei,
doar pentru ei...
Nu mă mai iubesc Doamne,
copiii mei!
O, Doamne, iartă-i!
Стихи из этой категории
Toamna aceasta...
Cum e toamna ruginie
Asa suflet am si eu
Caci nu te mai am in fata
Cum te aveam in fiecare dimineata
Să simt caldura ta in ale mele brate
Iar chipul tau frumos sa ma priveasca
Cu-n zambet cald ,placut si dulce
Ce-n inima caldura imi aduce.
Dar din pacate , toate acestea nu mai sunt
Iar sufletul meu e trist si ratacit
La fel precum plutesc frunzele in vant
Imi pierd speranta ca-o sa mai te vad râzand
Iar timpul n-o sa vindece curand
Tot ceea ce simt eu cand te am la mine in gand....
Filogenie
A deveni
altfel spus a te ridica în picioare în același genom
în aceeași sămânță eternă
între cei 46 de cromozomi
așezând o primă cărămidă a vieții
(care nu se numără!)
apoi încă una
și încă una
până când ajungi la ultima
cea a Meșterului Manole
și-a Anei
(care poartă blestemul Creației!)
milioane de femei se aud gemând tânguitor
în ziduri
în mitocondrii
prea mult zbucin pentru doi ochi
și-o inimă
tânjesc după chipul aureolat a lui Hristos
după minunea celor cinci pâini de orz
și doi pești
și nu încetez să mă mir de trecerea fabuloasă a denisovanilor
acum zeci de milioane de ani
care violaseră toate aborigenele din Australia
până în Malaezia
și-și lăsaseră AND-ul pe malurile nisipoase ale Pacificului
zigotul încă-și mai caută mama
( aceeași mamă comună
de la care a moștenit cele patru litere
A,C,G și T
irepetabile în altă secvență
decât cea primordială!)
femeile absorb celule vii de ADN ale bărbaților
Maria
Sfânta Fecioară și șoricelul Kaguya
două secvențe de ADN rătăcite….
Sacrificii
mi-e frică să merg noaptea prin viață
să bâjbâi
să nu-mi mai găsesc punctele cardinale
scara de bloc
cheia de la ușa iubitei
care mă ține de vreo trei zile flotant
noaptea toate blocurile se aseamănă între ele
mai bine rămân alături de ea
lipit de spatele ei ondulat în formă de S
ca o curbă extrem de periculoasă în drum
cu ochii deschiși
așteptând să se-ntoarcă spre mine
nu fără emoție
pentru că uneori se transformă într-o văduvă neagră
într-o femei vampir
știu că mă va devora până în zori
dar nu mi-e teamă
îi cer doar să nu mă rănească prea mult
nu-mi place să sufăr
să asist la propria moarte
să-mi văd sângele țâșnind spre cer ca apa fierbinte dintr-un gheizer
să văd cum îmi sparge toate oasele între fălci
cum mă înghite bucată cu bucată
cum îmi scuipă părțile necomestibile
oribil
dar ce nu face un bărbat pentru o clipă de dragoste…
Pendulul Istoriei
Între Est și Vest, un pendul ne-a legănat,
Într-un dans al timpului, mereu ne-a schimbat.
Odată, către Vest, ne-am îndreptat cu dor,
Să respirăm aerul libertății, sorbind din el cu forță.
Ziduri s-au prăbușit, s-au deschis porți,
Dar noi, în căutarea noastră, am avut și noi porți.
Către Est, acum, privirile se-ndreaptă,
Dar iarăși vine frica, iarăși se-apropie noaptea.
Monitorizați suntem, iar glasul e stins,
Un alt pendul se leagănă, iar sufletul se chinuie.
Între Est și Vest, mereu am fost prinși,
Iar istoria ne-a arătat că nu suntem stăpâni.
Sau probabil
Adesea simt ca trec prin viață
La fel cum trece-un nor prin ploaie
Adică plânge, adică îngheață,
Adică se descarcă-n drame.
Simt că sunt mult prea ticăloasă
Sau uneori prea depresivă,
Sau poate alții mă cred proastă,
Dar eu de fapt sunt doar timidă.
Și cine știe ce e drept
Sau cine știe ce e rău?
Probabil suntem niște monștrii,
Probabil fac doar ce vreau eu
Sau doar nu ne vedem pe noi,
Cum suntem noi cu-adevărat.
Sau poate ne schimbăm cu mult
De la femeie la bărbat.
Este incert, asta e clar.
Că nimeni nu ne mai cunoaște.
Nu ne mai lăsăm duși de val,
Nu mai iubit de acum încoace.
Și de ar fi sa ne schimbăm
Cu mult nu am putea in bine
Căci cineva a zis prea clar:
"Știi ce rău sau ce e bine?"
Toamna aceasta...
Cum e toamna ruginie
Asa suflet am si eu
Caci nu te mai am in fata
Cum te aveam in fiecare dimineata
Să simt caldura ta in ale mele brate
Iar chipul tau frumos sa ma priveasca
Cu-n zambet cald ,placut si dulce
Ce-n inima caldura imi aduce.
Dar din pacate , toate acestea nu mai sunt
Iar sufletul meu e trist si ratacit
La fel precum plutesc frunzele in vant
Imi pierd speranta ca-o sa mai te vad râzand
Iar timpul n-o sa vindece curand
Tot ceea ce simt eu cand te am la mine in gand....
Filogenie
A deveni
altfel spus a te ridica în picioare în același genom
în aceeași sămânță eternă
între cei 46 de cromozomi
așezând o primă cărămidă a vieții
(care nu se numără!)
apoi încă una
și încă una
până când ajungi la ultima
cea a Meșterului Manole
și-a Anei
(care poartă blestemul Creației!)
milioane de femei se aud gemând tânguitor
în ziduri
în mitocondrii
prea mult zbucin pentru doi ochi
și-o inimă
tânjesc după chipul aureolat a lui Hristos
după minunea celor cinci pâini de orz
și doi pești
și nu încetez să mă mir de trecerea fabuloasă a denisovanilor
acum zeci de milioane de ani
care violaseră toate aborigenele din Australia
până în Malaezia
și-și lăsaseră AND-ul pe malurile nisipoase ale Pacificului
zigotul încă-și mai caută mama
( aceeași mamă comună
de la care a moștenit cele patru litere
A,C,G și T
irepetabile în altă secvență
decât cea primordială!)
femeile absorb celule vii de ADN ale bărbaților
Maria
Sfânta Fecioară și șoricelul Kaguya
două secvențe de ADN rătăcite….
Sacrificii
mi-e frică să merg noaptea prin viață
să bâjbâi
să nu-mi mai găsesc punctele cardinale
scara de bloc
cheia de la ușa iubitei
care mă ține de vreo trei zile flotant
noaptea toate blocurile se aseamănă între ele
mai bine rămân alături de ea
lipit de spatele ei ondulat în formă de S
ca o curbă extrem de periculoasă în drum
cu ochii deschiși
așteptând să se-ntoarcă spre mine
nu fără emoție
pentru că uneori se transformă într-o văduvă neagră
într-o femei vampir
știu că mă va devora până în zori
dar nu mi-e teamă
îi cer doar să nu mă rănească prea mult
nu-mi place să sufăr
să asist la propria moarte
să-mi văd sângele țâșnind spre cer ca apa fierbinte dintr-un gheizer
să văd cum îmi sparge toate oasele între fălci
cum mă înghite bucată cu bucată
cum îmi scuipă părțile necomestibile
oribil
dar ce nu face un bărbat pentru o clipă de dragoste…
Pendulul Istoriei
Între Est și Vest, un pendul ne-a legănat,
Într-un dans al timpului, mereu ne-a schimbat.
Odată, către Vest, ne-am îndreptat cu dor,
Să respirăm aerul libertății, sorbind din el cu forță.
Ziduri s-au prăbușit, s-au deschis porți,
Dar noi, în căutarea noastră, am avut și noi porți.
Către Est, acum, privirile se-ndreaptă,
Dar iarăși vine frica, iarăși se-apropie noaptea.
Monitorizați suntem, iar glasul e stins,
Un alt pendul se leagănă, iar sufletul se chinuie.
Între Est și Vest, mereu am fost prinși,
Iar istoria ne-a arătat că nu suntem stăpâni.
Sau probabil
Adesea simt ca trec prin viață
La fel cum trece-un nor prin ploaie
Adică plânge, adică îngheață,
Adică se descarcă-n drame.
Simt că sunt mult prea ticăloasă
Sau uneori prea depresivă,
Sau poate alții mă cred proastă,
Dar eu de fapt sunt doar timidă.
Și cine știe ce e drept
Sau cine știe ce e rău?
Probabil suntem niște monștrii,
Probabil fac doar ce vreau eu
Sau doar nu ne vedem pe noi,
Cum suntem noi cu-adevărat.
Sau poate ne schimbăm cu mult
De la femeie la bărbat.
Este incert, asta e clar.
Că nimeni nu ne mai cunoaște.
Nu ne mai lăsăm duși de val,
Nu mai iubit de acum încoace.
Și de ar fi sa ne schimbăm
Cu mult nu am putea in bine
Căci cineva a zis prea clar:
"Știi ce rău sau ce e bine?"
Другие стихотворения автора
Tu
Tu, pentru tine, eu trăiesc;
Noaptea, eu o ocolesc -
Ca să mă salut cu tine;
Luminând în pacea fină.
Eu mă uit la tine prin iubire;
Prin speranță și blândețe.
Ca să observi a mea, tu, fericire,
Și să împarți a ta bunețe.
Ochii tăi sunt galaxii,
Nu mă pot uita în ei.
Orice privire ce-mi oferi,
Mă umple de iubire zmei.
Zâmbetul tău... e unic.
Eu nu pot uita de el.
Aș vrea să mai comunic;
Dar de soarta mea mă tem.
Și dacă viitorul ne-ar fi predispus,
O clipă eu cu tine n-aș fi pierdut.
De iubirea ta supus,
Sfârșitul, eu, cu tine l-aș fi petrecut.
Da, eu scriu.
Această, următoare noapte
Sper sa nu mă ducă în sicriu
Așa niste duioase fapte.
Și nu, eu nu mă tem de bătălie
Daca tu vei fi langa mine
Duioasă doina canta-n vie
Dacă asta-i soarta mea - să fie.
Tatăl meu drag
Binecuvântată de către al meu tată,
Respectata ca sunt a lui fată,
În ochii lui schimbată,
Poate incăpătânată,
Deodată rușinată,
Dar el nu va renunță niciodată.
Recitaluri - ETERNITATE
Privește către inimă,
Privește -n veșnicie,
Privește către cer
Fiindcă asta-ti cer.
Călător ce ești
Tu, în astă vreme;
Gândește -te la moarte
Chiar în astă clipă.
Sămânță ce rodești
Pentru Dumnezeu.
Copii ce dăruiești
Bucurându-se El.
Să dai Domnului slavă
Pentru tot ce-ți dăruiește
Chiar de pe acum
Până la sfârșitu vieți.
Marul si Ciresul
Era un mar
Dar era si un cires
Oare cum a fost marul față cires ?
Ciresul era mai inalt dar marul cum era ?
Marul era batran dar ciresul cum era ?
Ciresul avea cirese dar marul oare ce avea ?
Marul facea umbra dar ciresul ce facea ?
Ciresul era langa casa mea oare unde era marul ?
Marul avea multe crengi ce avea ciresul ?
Cine a fost la cires oeare era marul ?
Marul cum de era la ciresul ?
Doar vremea ne poate arata.
Poate...
De dimineață am băut o cafea, o cafea atât de amară...
Am coborât in grabă scările si mă așteptam sa fii la scară
Atât de amară... si nu, nu e vorba de cafea,
E vorba de cat de greu e fara prezența ta.
Imi lipsești atât de mult deși nu vreau sa admit
Poate că fiecare apus e de fapt un nou răsărit.
Poate că ne vom reîntâlni
Poate la piața, când vom avea copii;
Poate la metrou...
Ma vei vedea grăbită de parcă as fi doar un ecou
Poate ne vom reîntâlni... poate in muzică, in apusurile roșiatice de vară
Ne vom intersecta privirea, dar nu va mai fi ca prima oară.
Candva am fost străini, nu ne stiam numele, adresa, sau numărul de telefon
Dar am ajuns sa te iubesc, mi-ai apăsat in suflet pe un buton.
Azi suntem iar străini, trăind totuși chinuiți de amintiri,
de cuvinte așezate pe petale de trandafiri.
Poate ne vom revedea, dar poate prea târziu
E 12 00 si n as vrea sa ti mai scriu...
Te păstrez cu drag in cutia mea cu amintiri
Plină de petale si spini de trandafiri.
Poate...
Cicatrici de iubire
Simt cum carnea se desprinde
Încet-încet de la os,
În fiecare pulsație, o luptă,
În fiecare suspin, un secret minuțios.
În adâncurile ființei, un strigăt,
Îngropat sub straturi de tăcere,
Cuvinte nerostite, ca niște săgeți,
Îmi străpung sufletul cu durere.
Iubirea a fost o flacără vie,
Dar acum, rămâne doar un scrum,
Căci ne-am jucat cu focul
Și am ars tot ce aveam mai bun.
De-aș putea să dezbrac sufletul
De aceste săgeți invizibile,
De fantomele neclare ale trecutului,
De rănile adânci ce par imposibile.
Aș vrea să-mi îmbrățișez durerile,
Să le transform în aripi de zbor,
Căci chiar și din cenușa iubirii,
Se poate naște un nou fior.
de Guțul Cristina
Tu
Tu, pentru tine, eu trăiesc;
Noaptea, eu o ocolesc -
Ca să mă salut cu tine;
Luminând în pacea fină.
Eu mă uit la tine prin iubire;
Prin speranță și blândețe.
Ca să observi a mea, tu, fericire,
Și să împarți a ta bunețe.
Ochii tăi sunt galaxii,
Nu mă pot uita în ei.
Orice privire ce-mi oferi,
Mă umple de iubire zmei.
Zâmbetul tău... e unic.
Eu nu pot uita de el.
Aș vrea să mai comunic;
Dar de soarta mea mă tem.
Și dacă viitorul ne-ar fi predispus,
O clipă eu cu tine n-aș fi pierdut.
De iubirea ta supus,
Sfârșitul, eu, cu tine l-aș fi petrecut.
Da, eu scriu.
Această, următoare noapte
Sper sa nu mă ducă în sicriu
Așa niste duioase fapte.
Și nu, eu nu mă tem de bătălie
Daca tu vei fi langa mine
Duioasă doina canta-n vie
Dacă asta-i soarta mea - să fie.
Tatăl meu drag
Binecuvântată de către al meu tată,
Respectata ca sunt a lui fată,
În ochii lui schimbată,
Poate incăpătânată,
Deodată rușinată,
Dar el nu va renunță niciodată.
Recitaluri - ETERNITATE
Privește către inimă,
Privește -n veșnicie,
Privește către cer
Fiindcă asta-ti cer.
Călător ce ești
Tu, în astă vreme;
Gândește -te la moarte
Chiar în astă clipă.
Sămânță ce rodești
Pentru Dumnezeu.
Copii ce dăruiești
Bucurându-se El.
Să dai Domnului slavă
Pentru tot ce-ți dăruiește
Chiar de pe acum
Până la sfârșitu vieți.
Marul si Ciresul
Era un mar
Dar era si un cires
Oare cum a fost marul față cires ?
Ciresul era mai inalt dar marul cum era ?
Marul era batran dar ciresul cum era ?
Ciresul avea cirese dar marul oare ce avea ?
Marul facea umbra dar ciresul ce facea ?
Ciresul era langa casa mea oare unde era marul ?
Marul avea multe crengi ce avea ciresul ?
Cine a fost la cires oeare era marul ?
Marul cum de era la ciresul ?
Doar vremea ne poate arata.
Poate...
De dimineață am băut o cafea, o cafea atât de amară...
Am coborât in grabă scările si mă așteptam sa fii la scară
Atât de amară... si nu, nu e vorba de cafea,
E vorba de cat de greu e fara prezența ta.
Imi lipsești atât de mult deși nu vreau sa admit
Poate că fiecare apus e de fapt un nou răsărit.
Poate că ne vom reîntâlni
Poate la piața, când vom avea copii;
Poate la metrou...
Ma vei vedea grăbită de parcă as fi doar un ecou
Poate ne vom reîntâlni... poate in muzică, in apusurile roșiatice de vară
Ne vom intersecta privirea, dar nu va mai fi ca prima oară.
Candva am fost străini, nu ne stiam numele, adresa, sau numărul de telefon
Dar am ajuns sa te iubesc, mi-ai apăsat in suflet pe un buton.
Azi suntem iar străini, trăind totuși chinuiți de amintiri,
de cuvinte așezate pe petale de trandafiri.
Poate ne vom revedea, dar poate prea târziu
E 12 00 si n as vrea sa ti mai scriu...
Te păstrez cu drag in cutia mea cu amintiri
Plină de petale si spini de trandafiri.
Poate...
Cicatrici de iubire
Simt cum carnea se desprinde
Încet-încet de la os,
În fiecare pulsație, o luptă,
În fiecare suspin, un secret minuțios.
În adâncurile ființei, un strigăt,
Îngropat sub straturi de tăcere,
Cuvinte nerostite, ca niște săgeți,
Îmi străpung sufletul cu durere.
Iubirea a fost o flacără vie,
Dar acum, rămâne doar un scrum,
Căci ne-am jucat cu focul
Și am ars tot ce aveam mai bun.
De-aș putea să dezbrac sufletul
De aceste săgeți invizibile,
De fantomele neclare ale trecutului,
De rănile adânci ce par imposibile.
Aș vrea să-mi îmbrățișez durerile,
Să le transform în aripi de zbor,
Căci chiar și din cenușa iubirii,
Se poate naște un nou fior.
de Guțul Cristina