Eu pe mine, -mă

Pe câmpul cu flori omonime

Tu vii să-mi spui sinonime

Pentru acest cuvânt, “iubire”

Iar eu nu îmi pot veni în fire

Mă rogi să îți dau antonime

Dar nu am cuvintele la mine

Și nu știu cum sa îți spun pe loc

Că sentimentul este reciproc

Și chiar atunci în fragedul moment

Mi-ai furat un sărut atât de ardent

În care m-am topit fără să realizez

Însă pe care de mult timp îl visez

Iar, când îmi revin din frenezie

Sinonimele vin ca într-o poezie

Pentru cuvântul acela, “iubire”

Pe câmpul cu flori omonime

Iubirea ta este elixirul vieții mele

Imi curge din artere în arteriole și vene

Se scurge în atriu, trece de o valvă

Îmi bate inima ta în palmă.

Din cerul gri de toamnă târzie

Ai apărut tu și ai stat lângă mine

Te-ai pus pe creanga mea din toate

Și ai început să îmi descânți multe păcate

Eu auzeam ce spui, dar nu înțelegeam

Eram pierdut în gânduri și te citeam

Până într-un moment când tu te-ai oprit

Ți-ai luat zborul și creanga s-a zguduit

Te-am privit cum prin aer te miști și planezi

Nu știam atunci că doar pe mine mă vezi

Te priveam cum dispari înconjurată de nori

Nu voiam să te pierd, mă gândeam la noi

Atunci am zis să îmi iau și eu zborul

M-am luat după tine, ocoleam norul

Erai acolo și parcă mă așteptai

Să zburăm împreuna, asta voiai

Așa am facut până spre țările calde

Am călătorit amândoi foarte departe

Acolo am ajuns să te cunosc mai bine

Pe zi ce trece mă gândeam mai mult la tine

Erai compania din ochii mei singuri

Erai bucuria din sufletul meu gol

Erai speranța din mintea mea pesimistă

Erai acolo pentru mine, mulțumesc pentru tot

Atunci cand a venit vremea să ma întorc

Ți-am spus să nu vii cu mine și ai avut un șoc

Am plecat liniștit, nu m-am uitat înapoi

Am trecut prin zăpezi, furtună si ploi

Acasă vremea era perfectă, luminoasă

Creanga mea verde și parcă mai frumoasă

M-am așezat la locul meu preferat

Și am rămas acolo mai îngândurat

Dar nu eram bine, nu eram sigur pe mine

Am început să mă întreb de ce nu mai vi

Stiam răspunsul dar cerul era tot gri

Voiam sa știu ce faci, cum esti

Îmi era dor de tine, să mă iubești

Atunci am realizat cât de mult țin la tine

De atunci mă tot gândesc, și poate și mâine

Dacă te voi mai vedea vreodata pe creangă, lânga mine.

Nu se simte fericită

Ci doar recunoscătoare

Mi se pare foarte trist

Pentru o așa floare

Merită să simtă totul

Fiecare strop te ploaie

Adierile vântului

Razele de soare

Fulgii de nea

Cruda uitare

Ofilirea mea

Mare mirare

Ca ramuri de arteră

Ce-ți irigă existența

Voi pătrunde în visele tale,

Iar, odată ajuns

La vederea mea

Vei plânge cu lacrimi de sare,

Tu vei da gust

Iar, eu voi mânca

Apoi îmi vei cere-alinare,

Căci în război

Pe câmpul pătat

Partea mea fizică moare.

Dar spiritul meu

În vis ți-a ajuns

Pentru a-ți cere umilă iertare,

Nu mai sunt

Nu voi mai fi

Știu cât de tare te doare,

Ia acest fir

De “nu mă uita”

Împletește-l în coroane funerare,

Si-admira în timp

Cum va înflori

Pe câmp, îți va stârni mirare

Se va-mprăștia

Va acoperi

Câmpia odată pătată

Cu sângele meu

Si-a celui neviu

A celui de altădată.

M-ai făcut din lut

Eram morman la început

Apoi cu mâini de priceput

M-ai modelat precum ai vrut

Și m-ai copt, cu multă grijă, tu nu știi cât a durut

Și m-ai vopsit, ca o copilă, forme, flori,  cum ai știut

Și m-ai vândut, fără de milă, nu știu cum de ai putut

Și-atunci, pregătit pentru al meu scop, am luat-o de la început

Și m-am ciobit

Și-apoi m-am spart

Așa rapid s-a terminat

Viața unu-i vas de-argilă

Îți spun eu, e cam fragilă

Iar sculptorul cu lutu’-n mână

Este si va fi țărână

Prună coaptă, violetă,

Dulce-acrișor, bogată,

Din pom cazi ușor, rotunjită,

Gustul toamnei, mult dorită.

Strânsă-n coșuri cu grijă mare,

Fermentată cu drag și soare,

Transformi sufletul și umple paharul,

Țuică, licoare cu har.

Pe mese festive, la șezători,

Ne aduni cu toții, prieteni și frați,

Un pahar ridicăm, cu zâmbete și cântece,

Cinstim pruna, țuica, dar și frumusețea vieții.

Prună și țuică, simbol românesc,

Gustul copilăriei, un vis ceresc,

Din generație în generație, o tradiție vie,

Ce ne unește și ne face să fim fericiți.

La mulți ani, prună și țuică!

Să ne umpleți sufletul de bucurie,

Să ne dați putere și speranță,

Să ne țineți mereu uniți, ca o familie.

azi mă gândesc să te înconjor cu toată înțelegerea mea

vei fi mai liberă decât n-ai fost niciodată

imaginează-ți că te-ai privi în oglindă

și ți-ai vedea epiderma printr-o lentilă de telescop

ca un peisaj selenar

sau că ți-ai asculta inima la stetoscop

 bătând ca tobele din „Nessun Dorma” a lui Puccini

în templul sufletului tău

nu că nu te-ai privi și asculta singură

dar ar fi altceva

mi-ai putea spune că în acele momente

te simți ca o navă spațială care învinge gravitația

că auzi strigătele de disperare ale fulgilor de nea

sau ale pașilor mei

călcându-ți pe inimă

asurzindu-te…

Prin zid, liane și noroi într-o strângere tare
Strivind piatră din piatră, greu, am reușit
Să-mi înalț privirea iarăși către soare
Coloană din nori, în nori am ridicat spre infinit.

Atâtea ferecate porți și-o singură strigare
Pe fruntea mea mulți spini ce stau încolăciți
Veniți voi vulturi descătușați zăvoare
Cu aripă lângă aripă doar voi să mă răpiți.

Aici e zid, dincolo cerul și macii în ogor
Gheață am sub picioare, pământ împietrit
Și speranța că va veni vulturii în zbor
Să mă ducă pe aripa lori într-un nor rătăcit.

Scălat în ploaia de petale ,

Mă ascund în nisipul toamnei ,

Ca sub o plapumă moale 

Și în urmă înfloresc mici stropi de lumină ,

În care sufletul îș va usca trupul ,

Eu sau poate altcineva , sau poate noi toți 

Vom scrie povestea adevărată a universului .

Fidelitatea celor din jur tinde să fie o proiecție a contextului social, nu a unei apropieri autentice. La cea mai mică oscilație a statutului, relațiile considerate solide se transformă radical, confirmând caracterul conjunctural al atașamentelor din perioadele favorabile. Abia atunci se conturează paradoxul de a fi profund singur în mijlocul celorlalți și certitudinea că singura ancoră reală a unui individ este el însuși.