NOCTURNĂ 2

    Cifrele roșii dansează încet
    Cernind nisipul fără regret,
    Secundele curg în minute și ore,
    Zorii se nasc în fâșii incolore.
    
    Simt cum visele mi se destramă,
    O nouă zi e-împletită în dramă,
    Actori cenușii se perindă prin umbre,
    Ca niște strigoi cu privirile sumbre.
    
    Pustiul din mine se cască adânc,
    Mă lepăd de piele și vreau s-o arunc,
    Cuvintele mele se transformă în praf,
    Să-mi urlu rărunchii și-al meu epitaf.
    
    Zile și nopți s-au târât iarăși prin mine,
    Fără vreo urmă, fiindu-mi străine,
    Cu ochii goliți de spaimă și calm,
    Te-aștept ca pe-o rugă, te-aștept ca ca pe-un psalm.
    
    Fără motive, din răni, îmi curge lumină,
    Aripile mele din ceară cad în ruină,
    Din turnul de sticlă m-am prăbușit,
    Infernul din mine-i desăvârșit.


Category: Philosophical poem

All author's poems: Shadow Man poezii.online NOCTURNĂ 2

Date of posting: 15 июня 2025

Timp de citire: ~2 min.

Views: 518

Log in and comment!

Other poems by the author

OH, CÂT DE MULT…

    Oh, cât de mult mi-am dorit,
    Acest sfârşit de zi, în palid asfinţit,
    Tăcut, departe de orice tumult,
    Nici n-am ştiut, oh, cât de mult... 
    
    Oh, cât de mult mi-a fi plăcut,
    Să te cuprind în braţe şi s-ascult,
    Tăcerea lină-a unei nopţi de vară,
    Scăldată-n trupul unei lumânări de ceară... 
    
    Oh, cât de mult mi-aş mai dori,
    Să mă trezesc în zori de zi,
    Să te privesc mirat în soare,
    E trupul tău, sau vreo himeră, oare? 
    
    Oh, oare ştii ce mult mi-ar place,
    Să văd cum părul tău, în raze se desface,
    S-aştept înfiorat, sărutul tău pe pleoape,
    Şi doar parfumul tău să-mi fie atât-de aproape... 
    
    Ce îmi doresc, sau ce îmi place-acuma ştii: 
    Aşa că-n seara asta, te aştept să vii. 
    Să-mi dăruieşti, un ceas din timpul tău,
    În care să te simt la pieptul meu…

More ...

ZBOR

    M-am modelat din lut și m-am turnat în argilă,
    Mereu privindu-mi umbra peste umăr cu milă,
    Spre cer, am îndrăznit să zbor uneori,
    Cu aripile grele de rouă, în zori...
    
    Căci sunt zbor izvorât din genuni și durere,
    Din cuvintele scrise cu migală-n tăcere,
    Zbor câteodată-mplinit, alteori frânt,
    Transparent, cu trupul peste mine veșmânt...
    
    Zburând prin răgaz de lumini și-ntuneric,
    Urmat de cuvintele mele, complet și eteric,
    Deschis-am cu trudă porțile aurite și grele,
    Pășind cu ecou și sfială în colbul de stele...
    
    Către lumile mele, doar prin zbor am ajuns,
    În căderi am pierdut sensuri de nepătruns,
    Împărțind anotimpuri în ani și secunde,
    Filtrându-mi durerea în cuvinte fecunde...
    
    Zborul acesta al meu întrupat cu credință,
    Putându-mi umbra subțire ca pe-o ființă,
    Cu fiecare pas făcut, m-a reclădit lumină-
    O stea care a căzut pe-a cerului grădină…

More ...

NU PLÂNG

    Nu plâng, doar suspin -
    Căci mi-e sufletul prea plin,
    Nu plâng, doar zâmbesc -
    Fiindcă simt când te iubesc...
    
    Nu plâng, doar zbor -
    Către-un colţ albit de nor,
    Nu plâng, doar se ştie -
    Că iubirea nu-i pustie...

More ...

SFÂRŞIT DE VARĂ

    În orizontul împlinit spre sângeriu amurg, 
    Cârduri de paseri repezi, lin, se scurg, 
    Dansând frenetic pe un cer fără culoare, 
    Urmând supremul razelor de soare... 
    
    De nicăieri, săgeţi întunecate le izbesc în plin, 
    Necântărind secundele-ncărcate cu venin: 
    “O, ce noroc pe mine-n astă seară, 
    Să prind câte-un lăstun în fiecare gheară!” 
    
    Într-un final străluminat în flori de soare, 
    Ce-a şters tăcerea lacrimii din zare, 
    S-a auzit, ca dintr-o mare azurie, 
    Prea-plinul cântului de ciocârlie... 
    
    O, tristă vară, ai murit în frunze pale, 
    În umbra norilor ce s-au trecut agale, 
    Lăsând în urma ta acele pagini goale, 
    Măsura visurilor mele-acum banale… 
    
    Dă-mi Doamne lacrimi ca să plâng, 
    Aşa cum plânge pasărea în crâng, 
    Să îmi alin durerea şi aleanul, 
    Dă-mi Doamne zbor să îmi înec amarul...

More ...

SERENISSIMA TOAMNĂ

    Pășesc pe așternutul plin de frunze,
    Și vin, umil, în fața ta cu scuze,
    Tu, Toamnă, serenissimă și-nmiresmată,
    Binevoiește, fii blândă, și mă iartă...
    
    Și dacă m-ai ierta, de trena-ți udă,
    Am să-ți culeg dovlecii copți cu trudă,
    Și-aș respira aroma ta mireană,
    De mere și de vin, ce-mi picură pe geană...
    
    E vremea să ridic în cinstea ta paharul,
    Căci știu prea bine care-ți este harul -
    De-mbraci pădurea-n aur și tămâie,

    Și-alungi cocorii, să zboare în pustie…

More ...

TE VOI ATINGE

    Te voi atinge, curând, cu șoapta mea,
    Ca o ploaie caldă ce cade în poala ta,
    Iar peste ochii tăi mijiți, umbra trupului meu,
    Va respira odată cu tine, acum și mereu...
    
    Să-mi dai să beau din căușul palmelor tale,
    Căci însetat de gesturi și priviri fatale,
    Am năvălit cu patimi, fără proteste în zadar,
    Ca un val înspumat, ce cotropește roșul far...
    
    Înmiresmat în zori de zi, cu miere, vin și mir,
    Eu ți-am strivit sărutul cu neostoit delir.
    Cu grație, de mine, ca de o haină veche,
    Te-ai lepădat și am rămas fără pereche...
    
    Simțind încet, secundele prin mine cum curg,
    Mai știu că nu-ți voi rezista chemării din amurg,
    Când, la final, soarele peste noi se va stinge,
    Cu gândul și cu fapta, eu, te voi atinge...
    
    (Partea a ll-a, Ciclul „Căutări”)

More ...

Poems in the same category

Încercare – capitolul III

Cu amintirea-n suflet

 

Voi merge pe al meu drum

Așteptând în tăcerea dimineții

Un mic semn, pe caietul vieții

Scris cu litere amare

Însemnări al căror sens

Eludează și gândirea

Răspândind în lumea întreagă

O otravă îmbietoare

A tot ce-a fost,

Și o să mai fie.

A tot ce sunt

Ve fi și tu.

 

Ce nu-nțeleg, nu pot  vedea

Fără silabe și cuvinte

Doar în vise mi se așterne

Cuvântul tău ca o chemare

Alerg spre tine să pot vedea,

Simții și eu lumina ta.

 

Pe  noua cale acum voi merge

Pășind ca și întâia oară

Sub călcâiul tău tresar

Strivindu-mi trupul viciat

De secunde împrăștiat.

 

Câlcând durerea în picioare.

 

De citești aceste rânduri

Prin silabe colorate

Trec secunde a căror clipe

Trunchiate de destin

Privesc geneza și mă întreb

Ce-am pierdut ca omenire

În secunda ce-am ales-o

Și-am crezut noi cu tărie

Că din bici și nicovală

Vom ajunge  un car cu boi.

Însă acum e prea tîrziu

Ne-am rătăcit fără scăpare

A noastră cale am pierdut-o

Devenind doar o nuanță

A absenței de a trăi.

 

Un talger pe o balanță,

Dependenți de viață.

More ...

Dilema

Întunericul profund, rece, infinit,
Se preschimbă absolut,
Într-un cadru mult iubit,
Și se întoarce iar la lut.

Lumina orbitoare ce promite,
O secundă efemeră,
Se întoarce-n timp și speră,
Trecutul să-l imite.

 

More ...

Gând de început

Când intri-ntr-un domeniu nou,
Nu te purta ca un erou!
Poți fi maestru priceput
Dar, intri în necunoscut.
Fă pașii mai încetișor,
C-ai putea fi începător.
Poți fi profesor bun dar, lasă,
Nu ști să construiești o casă.
De vrei să faci ceva-nțelept,
Nu-ncepe ca un arhitect.
Mănânci pe pâine medicina
Dar, nu ști să-ți repari mașina.
Te crezi din start un bun mecanic,
Poți să muncești și-un an, zadarnic.
Atunci când "vasul ți-e prea plin",
Nici completările nu-ți vin,
Respingi și sfatul ce-l primești
Și-adesea riști să te lovești.
Și se întâmplă-atunci minunea:
Nu mai atingi perfecțiunea.
Spuneau niște filozofii
Că, "cel mai bine-i să nu ști",
Observi si ești dispus sa-nveți
Și astfel, iute te deștepți.
Un sfat cumva dacă primești,
Vei ști-n ce fel să-l folosești
Și iată cum devii un geniu,
Desăvârșit și-n alt domeniu.

More ...

Înger Desfrânat

Căzut din cer,

Stăpân pe tot ce-i viu,

Îngerul cu aripi arse ,

Cu  dorințe aprinse,

Trăiește-ntre două lumi,

Pierdut și pustiu,

Cu inima rănita.

 

Prin nopți exclusiviste,

Își poartă măști de aur,

Stăpân pe lumea-ntreagă,

Dar captiv în iad,

Traume adânci îl bântuie,

În al dorinței laur.

 

Ziua își joacă rolul,

Noaptea plânge-n abis,

Prins între lumină și intuneric,

Umbrele  îl ademenesc,

Dorința schimbării ,

Frământă mintea haină,

Sperând că-ntr-un târziu,

Va regăsi cerul mareț.

 

Puterea îl îmbată,

Sufletul e-n gheare,

Îngerul zdrobit,

Drumul său rătăcitor,

Vrea să scape de povară,

De dorințe arzătoare,

Să-și găsească pacea,

În  cerul salvator.

More ...

Când vorbele tac

Când vorbele tac
un suflet se naşte
şi iubirea inundă
trăirile minţii

Trăirile minţii
prin labirintul vieţii
să treci te învaţă
când vorbele tac

Când vorbele tac
iubirea te prinde
cu mii de cuvinte-n
trăirile minţii

Trăirile minţii
îţi zbuciumă timpul
biet singuratic
când vorbele tac

Când vorbele tac
în gând se-nfiripă
cu greu stăpânite
trăirile minţii

Trăirile minţii
în vise se schimbă
la apusul cel dulce
când vorbele tac

Când vorbele tac
un suflet se pierde
lăsând în restrişte
trăirile minţii

More ...

Cuvantul

Cuvintele trebuie lustruite

In fiecare seara,

Rugaciunea, ca o ceara

Se aseaza intr-un strat subtire,

Apoi se lasa putin la uscat,

Cand totul ti se pare pierdut,

Le iei pe fiecare in parte

Si cu pazla iubirii,

Cu multa migala,

Rabdare,

Lustruiesti intelesurile,

Iar si iar, pentru ca nimeni

Nu stie cat de frumos poate fi

Cuvantul, la final.

Cateodata, ceara nu e buna

Si oricat te-ai stradui

Apare un fel de bruma,

O ceata, o zgarietura,

Si intelesul nu e clar.

Si maine iar, si iar.

Daca din intamplare ti se pare

ca ai atins nemarginirea,

Si vezi cu ochii tai lumina

Abstracta din spatele

Intelesului firesc,

Nu te speria, nu te lasa

Vrajit de intamplare,

Ascunde cuvantul acela

Adanc in mare,

Nu te opri,

Ramai in fraza ta.

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍