Nimic

Într-o mare de tristețe

Vezi doar un strop de speranță,

Împrejuru-ți triste fețe

Disperate se agață

De minciuni și de iluzii

De un rai închipuit,

Râd în hotote nerozii

Când te-nchini la chip cioplit!

Se ridică marii trântori

Să le dea la toți povețe

Stau plebeii rânduri-rânduri

Taina vieții s-o învețe!

Bucuria și necazul

La un loc par a se strânge,

Tristețea la braț cu hazul 

Stau acum ca frați de sânge.

Simfonia neputinței

Astăzi imn ne-a devenit,

Cântăm oda biruinței

Umilind pe cel lovit!

(A.C. - Iași)

Pe ulița copilăriei alergam prin colb

Cu o plutire lină și plină de visare,

La supărări, necazuri eram surd și orb

Și priveam doar spre-a viitorului chemare...

Copil eram și jocu-mi-era frate

Copii erau cu toții parc-atunci.

Unde sunteți voi, suflete curate?

V-ați risipit în negurile-adânci...

Suflet drag , 

Am sa șterg din minte 

Orice apus 

Oricat de colorat ar fi fost . 

Deja este apusa clipa .... 

Nu ma mai priponesc în amintiri iluzorii!

Tablourile sumbre 

De pe pereți o sa le iau . 

Nu mai privesc în trecut .

Nu  mai zăbovesc 

Privind acelasi chip 

Acel chip speriat ...

Zidurile am sa le sparg 

Vantul sa bata ! 

Adierea sa o simt ,

Cerul să-l privesc .  

Răsărit sa mi fie în suflet 

Ori de vreu 

Stele sa admir .

Promit,

Nu mai construiesc iluzii,

Clipa o traiesc de azi ! 

    N-am ştiut că-mi voi petrece 
    O clipă-n umbra ta impunătoare, 
    Şi că prin gând, nici că mi-a trece 
    Privirea-ţi aspră şi pătrunzătoare. 
    
    Legenda ta, măcar de-o ştim cu toţii: 
    Trecută-n umbră şi prezentă-n stup. 
    Topită-n ceara translucid-a nopţii, 
    Străluminând neprihănitu-ţi trup.
    
    Neînfricat, în umbrele singurătăţii, 
    La toate, câte trec, tu le zâmbeşti. 
    Şi sprijinit în armele dreptăţii, 
    Nemuritor, de veacuri, hodineşti. 
    
    Desfăşurat de umbrele înşelătoare, 
    Te-am regăsit privind nepăsător 
    Spre-a orizontului nemărginire, 
    Şi-ntruchiparea-ntregului decor.

    (despre Hercule Farnese)

din bucăți de omăt

cu brațele noastre bătrâne

copiii din noi făcând oameni

iepurele le ronțăie nasurile

stând cu frica în sân de umbrele iernii,

ursul sforăie hibernal

păcălind vulpea că vinul e acru,

noi îl bem și e dulce

în sângele moștenit

izbind în jumătățile de inimă

ale lui Adam și Eva

zăpada e cât casa

zguduind temelii de gândire

copiii din noi râd

făcând mușuroaie în nea pân* la cer

cu ideile noastre bătrâne

despre alb

sădim despre moarte teoreme nedemonstrate

floarea axiomei că va veni își deschide corola

în matematici dumnezeiești

noi se divide la toate umbrele

purcese din doi

    Din abis către lumină,
    Ai răsărit vie grădină,
    Vibrant, miracol primenit,
    În roua lumii-ademenit...
    
    De umbra lunii te ascunzi,
    De scânteierea aştrilor rotunzi,
    Iar în lumina razelor solare,
    Te rogi cu trudă şi-abdicare...
    
    Şi-n adierea blândă-a serii,
    Te-abandonezi cu totul mării,
    Sărut final închis de-o vrajă,
    Rostită de fugarul vânt pe plajă...

Degeaba-ți dai pielea cu litri de parfum

Când ai în interior kile de jeg ce scot fum

Și degeaba te machiezi zilnic s-arăți bine

Vei arăta speriat și gol când moartea vine

Degeaba-ți iei haine de cele mai scumpe firme

Când nu știi că valorezi mai mult ca ale lui Dante rime

Și poți să-ți cumperi cea mai bună locuință

Dacă nu te simți acasă în propria ființă

Și poți vorbi o viață-ntreagă fără rost

La final ce n-ai zis important are un cost

Poți minți manipulând crezând că scapi

Adevărul îți va spune: "groapa tu ți-o sapi"

Și degeaba te rogi dacă nu știi cu cine vorbești

Ajutorul va veni dar nu așa cum îți dorești

Și poți să te cerți cu universul pentru suferință

Neștiind că el ți-a dat voință pentru acea dorință 

Și degeaba te gândești la bani în viitor

Că toți milionarii au bani și în final mor

Poți să te gândești la ce bijuterii-s mai scumpe

Sufletu-i un diamant unic și-i foarte-aproape

Și degeaba te gândești la ce vei face mâine

Dacă nu te gândești la ce înseamnă sine

Și te poți gândi la tot ce vrei în viață

Degeaba dacă nu te poți privi în față

Și degeaba simți că trăiești prin g-uri și linii

Dacă folosindu-le nu te întrebi de unde vii

Și poți să simți că starea asta-i infinită

Atunci când mori realizezi c-a fost doar o clipită

Și poți să simți adevărata viață când mori

Dacă în viață ai știut cum să te omori

Și poți să simți cum mori în timp ce trăiești

Și nu-n sensul rău, ci-n cel mai bun, de voiești

Și pot să stau să-ți spun ce nu e degeaba

Tre să știi s-auzi ca s-asculți care e vorba

Și-ți pot vorbi de ce contează: de-nțelepciune 

Degeaba de nu-nțelegi ce vorbele nu pot spune

Oamenii,

stiu ei totul

Si totusi stiind nimic

Intr-o mare de "info"

Intr-o mare de nimic.

Parand ca niste zei

Lucrand ca niste lei

Dar tremurand in ei

De frica, de teama de ei

Insisi.

Cautand raspunsuri

In nesfarsite incercari

Cautand comori

Dar rareori cautand,

nestimate valori.

De-a dreptul patetici* 

Oamenii, 

fie atletici,

domni directori

mari actori,

si alti temerari,

In slujbe decente,

care par marete

Dar mici, putini iubitori

De sens, de valori.

Suntem toti intr-un tot

Plin cu de toate

Dar gol 

Dar goi

de vise, idei, valori, 

Adevarate comori!

Suntem nimic

Si de-a dreptul,

mici iubitori.

05.02.2023, 20 ¹², Elblag, Poland