Mi-e dor...

Mi-e dor de vremile trecute
Pe care le-am pierdut dinadins prin mine
Iar acum zburdă lasciv
Călătorind din suflet înapoi în minte...

Mi-e dor să cred,
Că suferința-i trecătoare.
Iar iubirea mi-e datoare,
Să sălășluiască-n inima mea temătoare.

Să cred că bucuria e eternă,
Când e doar o stază efemeră
Păcălindu-mă de mic copil,
Ca o formă fără fond pe care tot încerc s-ating
Reprezentând doar o himeră.


Category: Philosophical poem

All author's poems: Dragos Ditu poezii.online Mi-e dor...

Date of posting: 6 июля 2025

Timp de citire: ~1 min.

Views: 546

Log in and comment!

Other poems by the author

Bătaie

Bătaia inimilor
Zguduie orizontul.
Bat cu putere ca pumnale
În ale rațiunii ziduri înfricoșătoare.

Luptă pe viață și pe moarte:
Deliciul dorinței;
Versus siropul speranțelor deșarte
Ce se scurge printre craniile capetelor sparte.

Gândul, oștean temerar,
Frate de sânge cu pornirea parșivă
De a crea o lume distopică
În care fiece idee e liberă.

Sincronism în sincretism,
Istețime-n cretinism.
Alăturări frivole de valori
Premergătoare unor inerente orori.

Asta-i bătălie de idealuri.
Ce n-au fost vreodată sfinte.
Doar cu-aghiasm'-un pic stropite
Ca să semene cu cele sfinte.

Dar, și-aghiasma apă se preface
În mâinile ce nu-s dibace.
Iar inimile din pumnale-asurzitoare,
Se înmoaie precum paiul atins de lama unei cositoare.

More ...

Bogăția vieții

De la balustrada unui foaier
Încins cu cămașă de catifea și cu aur la guler,
Mândru în piept și ochii scânteie de stea,
Fiul unui boier, cu ochii spre în jos, stătea.

Pe când acesta se-nfrupta cu nesaț dintr-un ecler,
Pe scara spartă a vajnicului său castel
Ședea, împietrită, cu țoale jerpelite,
Cu codițele încâlcite
Și cu cârpele cele mai de preț îmbrobodite după gât,
O amărâtă înfometată, cu copilu-i amărât.

Freamătul vieții din jurul pieței
Acoperea geamătul precupeței,
Ce se frământa încă de dimineață
Cum mai strângă o monedă în păhărelul de carton din mâna sa de gheață...

Din care, într-o zi însorită, la un ecler sorbea
Dulce amărăciune de cafea,
Dar acum și picătura ultimă de pe-a sa buză s-a prelins,
Când amărăciunea de lacrima sa dulce s-a atins.

Se uita deznădăjduită în zare,
Cum tot în jur e doar asfalt sărac,
Ce n-are măcar o groapă de-o floare să răsară,
Pe care să-și culce, istovită, capul și să moară.

Nici lacrimi, nici disperare
Nu mai sunt bunuri de vânzare.
Figurile ce-n cerc aleargă sunt profund falimentare,
În penurie de raze în suflete și de arginți în buzunare.

Iată, peste biata mamă
Ninge — oare, dar cu ce...?
Cu firimiturile bogatului de la mansardă,
Ce devorează avid eclerele.

Fericirea lui e doar de-o stație,
Apoi sufletul îl va lăsa fără benzină,
Având nevoie de mai mult de un ecler
Să urce drumul lung spre tainica lumină.

Cufundă-te în etern, femeie dragă,
Cu fiul tău la piept strângând;
Vedea-vei omul cu atâtea ajunsuri neajungând
Să intre-ntr-a ta lume, în care biletul l-ai plătit plângând.

More ...

✨ Hazard

Pe când te țineam de mână-n vis
Un fir de vânt pe un val de păr te-atins.
Atunci timpul a căzut în stază
Vrea să ne dea drumul, dar destinul nu îl lasă.

Ecouri de tăceri surpate
S-au spart în timpanele unei dorințe înghețate
S-au blocat în gâtul podidit de șoapte
Te strig zadarnic, tu nu-mi mai ești aproape...

Clipa aceea fu fatidică
Oprindu-ne-nghețați în mijloc de bulevard
Întrebând... oare iubirea noastră e-un hazard?

Cu privirea-ți trădând îndurerare,
Prevestind o inevitabilă cutremurare;
Mi-ai spus stins, cu glacială privire:
Caută răspuns în tine.

More ...

Trenul

Am urcat în tren înspre niciunde,
Priveam pe geam
O lume-ntreagă ce se-ascunde.
Câmpii, păduri, podișuri, lunci —
Vieți se derulau în clipe adânci.

Însă-n suflet gol,
Simțeam un vid
Inexplicabil de descris,
De parcă mă trăgea un fir întins
Ce stătea să rupă al meu vis.

Iar trenul tot accelera,
Prin stații nu se mai oprea.
Iar nici imaginea pe geam
Nu-mi mai e clară;
Din viteză totul pare șters.
Nu puteam să storc o lacrimă amară,
Amintiri încercam să prind din mers.

Dar a trenului goană infernală
E mai rapidă ca regretul.
Forma însă pierde sens
În absurdul neînțeles.

Rămân cu ochii pironiți spre cer,
Ca să pot să-mi odihnesc mâhnirea,
Când toate se derulează virulent
Și simt că o să-mi pierd menirea...

De-ar fi existat măcar odată,
În trecut sau în prezent,
Un moment de inerție,
De veritabilă trăire...

Trenul însă a plecat
Și tot merge spre înserat,
Prin deșertul înghețat,
Unde omăt s-a așezat
Peste pleoape pironite-n stele
Ce acum nu mai strălucesc...

A pierit și timpul lor,
Cel de tot delăsător.

În cușetă, lumea îngheață
De frigul propriului ei suflet.
Pare că și timpul a-nghețat,
Iar pasagerii s-au împuținat.

Trenu-abia pășește prin omăt,
Pufăie încet spre lună,
Din aburi făcându-i o cunună.

Încep privirea să mi-o cobor din stele,
Căci acum din nou puteam vedea
Întreg nimicul în splendoarea sa:
Întinsuri lungi de alb și negru,
Sub un cer de stele arse.

Atunci totul s-a oprit din mers.
Oare trenul, deja, în gară mă lăsase?

More ...

Stâncă

Se cuibăresc în pieptul unei stânci
Două inimi monolitice, de piatră.
Nemișcate de seisme emoționale-adânci
Din care nu mai rezonează cutia lor toracică crăpată.

Ploi mărunte cad pe inimile reci
Ce-și mărturisesc iubire imposibilă în veci.
În zadar vrei tu să le culegi
Și să le cerni precum se cern mugurii pe crengi.

Ele-s grele, atârnă greu,
Ar apleca copacul sub a lor povară.
Lasă-le în tihnă, să doarmă somnul lor de veci în stâncă
Eternitatea fiind neajunsă ca dorul să și-l plângă.

More ...

Apă

Plutește amorul nostru stins,
Peste ochiuri de apă.
Sucombase-atunci când noi l-am prins
Cu capul cufundat în apă.

Fuse amorul virtuții-nchipuite,
Nemeritoriu arogate.
Tăvălit ca bulgărele între indivizi
Cu capetele până la pământ plecate.

Împărțit a fost amorul
Ca lumina de Înviere.
Nepalpabil, necredibil, dar totuși seducător
Propagat de-un bâlbâit cu un ton îmbietor.

Amorul colectiv intr-o lume fără fond
Prea frumoasă pentru a fi adevărată
Se pretează pe imaginația oricărui individ.
Nu simte nevoia de a fi verificată;
Dând viață și celor mai morți dintre muritori,
Mai ceva ca o gură de apă.

More ...

Poems in the same category

Piesa de teatru

Mă simt ca și o prizonieră ce încearcă să

scape de sub a sa mască.

Ce-și dorește, dar nu poate să-și arate

adevărata față..

Sunt izolată, respinsă, detașată.

Nimeni nu s-a gândit. că am vrut..

doar să fiu ascultată.

 

 

Trebuie să zâmbesc, să-i fac fericiți,

Să pretind că nimic nu s-a întâmplat.

Iar sufletul meu e într-un haos neîncetat –

Mă simt ca într-o celulă de unde n-am

scăpare, Și pe zi ce trece, mă doare tot mai

tare.

 

 

Nu voiam galaxia cu a ei stele căzătoare,

Voiam să fiu acceptată, și încrezătoare.

Nu voiam marea cu infinitii săi peștișori,

Ci doar să nu ne mai comportăm ca și cum

am fi niște pioni.

 

 

Nu mi-a fost niciodată frică să iubesc,

În schimb, doar obligată să mă îndepărtez.

Mereu au avut o influență mare asupra

mea.

Dar mi-am promis că iubirea de sine

mi-o voi recăpăta.

 

More ...

De-aș ști să nu mai mor

De-aș ști să nu mai mor în viață,

Căci am murit de atâtea ori,

M-aș transforma în praf de stele,

Să fiu pe veci nemuritor.

 

M-aș transforma în întuneric,

Să nu mai văd nici umbra mea,

Iar ochii mei să fie luna

Ce luminează noaptea grea.

 

M-aș preschimba în apă pură

Să curg la vale din izvor,

Să mă sărut cu marea în zori

Și apoi să mă ridic la nori.

 

Grăunte de nisip m-aș face,

Ca vântul să mă poarte-n zbor,

Și la final eternitatea

Să mă transforme iar în om.

More ...

Copilărie dragă

Copilărie dragă...

Îmi pare rău 

Tu te-ai stins 

Doar eu am mai rămas .

 

Pășesc în tăcere 

Peste traumele trecutului

Le simt prin vene 

Și mă îngheață încet.

 

Tu... cu ai tăi ochii

De un albastru rece 

Dece a trebuit să furi ?

Culorile mele de odinioară.

 

Ceva atât de prețios 

Ceva atât de inocent 

Ceva atât de firav...

Ceva de neatins...

 

Dragă copilărie

Al meu rol era...

De a mă juca ,de cânta...a desena 

Nu  te-a proteja.

 

More ...

Wondering Mind

Driving through deeps and sorrows,
The lone darkness my memory borrows,
Guiding it to the pale bliss of the moon,
 But deep down I know, they'll return soon.

Wondering mind of the vapid night,
How much should I experience your might?
In the dark and velvet shroud I guide,
But why should I be the one thrown aside?

But it's my preemptive resignation,
Traveling far into the deep abstraction,
Going as distant as the lengthy railway,
Knowing in dark there is no portal to decay.

In the house familiar there's no peace,
Because my mind can't find coherence,
Endlessly destined for others to aglow,
My own selfish ambitions to overthrow

From "Volumul Istorie Opusă/Opposing History"

More ...

Altă zi

Suflet drag, 

O zi în viața 

În dar am mai primit 

O nouă zi ,

O rază de soare,

Un zâmbet pe buze. 

Cerul îl privesc 

Când pe iarba zăbovesc 

Gândire semantică 

Abstractă - lucidă 

Inspir adiere de viață 

Expir gânduri uitate 

Gânduri despre iubire 

Despre nemurire de neam 

Întrebări puse 

Dar neraspunse 

... si un apus privesc 

Alene ma ridic 

Ma îndrept spre stele 

Iar asa a trecut 

Printre doua lacrimi 

Și un zâmbet 

Alte zi din a mea viață.  

More ...

Venin

Marea albastră 

Cerul senin,

Țigara amară 

În sânge ,venin...

 

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍