Copilărie dragă
Copilărie dragă...
Îmi pare rău
Tu te-ai stins
Doar eu am mai rămas .
Pășesc în tăcere
Peste traumele trecutului
Le simt prin vene
Și mă îngheață încet.
Tu... cu ai tăi ochii
De un albastru rece
Dece a trebuit să furi ?
Culorile mele de odinioară.
Ceva atât de prețios
Ceva atât de inocent
Ceva atât de firav...
Ceva de neatins...
Dragă copilărie
Al meu rol era...
De a mă juca ,de cânta...a desena
Nu te-a proteja.
Category: Philosophical poem
All author's poems: Maria Varodi
Date of posting: 5 сентября 2024
Views: 428
Poems in the same category
Din cenușă
Suferința mă sugrumă
În valuri de spumă,
Pereții mă apasă
Sub o ceață deasă.
Ploaia mă răzbate,
La geam,gândul bate,
Noaptea mă inundă
Dorul să l ascundă
Luna lăcrimează
Pe a pleoapei rază,
Stele căzătoare
Mă aruncă n mare.
Tăcerea se prelinge
Din poza care plânge
Și un bocănit în ușă
Mă scoase din cenușă..
Studenta in Belgrad
„Protest“
„Mamă,
am devenit un râu
mă revărs în tinerețea ale cărei carnete de student strălucesc precum aurul,
bucăți pe care niciun software punctat din lume nu le poate număra.
Mamă,
mi-e bine aici
Lupt împotriva celor care poartă glugi și arată degetul mijlociu
Fluier lașilor din înaltele castele
Mamă, vocea mea, vocea noastră se aude
ca unda care tună deasupra
De la focurile de avertizare
Astăzi au călcat încă o fată, mamă
Ieri au călcat un câine pe care toți îl iubeam
Nu pot să mă întorc acasă
Trebuie să curg până nu curățăm străzile,
Casele, orașele, țara,
Altfel mă voi usca prea devreme ca tine, ca tata.
Nu-ţi face griji. Voi fi pe trotuar.
Este cald printre semeni tăi.
mamă, o mașină accelerează.
Ochii șoferului sunt lipsiţi de viaţă.
Zbor și cad, mamă, și la moment nu simt durerea,
Dar aud oasele mele cum zbiară.
Mamă, mi-e frig acum,
Dar sângele de pe trotuar este cald,
Roșu ca şi capota mașinii,
Precum carnetul meu de student,
Și în timp ce sângele curge mă gândesc că nici astăzi
Nu voi ajunge acasă.
Autor: @encodedmoon“
/traducere/
https://nova.rs/magazin/prica-se/video-u-narodnom-pozoristu-u-beogradu-sinoc-je-horski-procitana-studentska-pesma-protestna-i-zbog-potresnih-reci-svi-su-plakali/
Geneza
Oh suflet drag,
Mă întrebi cine sint
Dar cum și de ce ...
Simplu îți răspund
Că a mea geneza
Din praf de stele provine
Unite și făurite
De un val lin
Din adâncul ocean
Căldură și viață
Din focul viu provin
Căci om sînt
Și în trezvie sper a mă afla
Călăuzit de luna
De munte protejat
Atunci când scriu
Și mă inspir
Din suflu viu
Lin venind
Luceafărul blând șoptind
Cu lumina și culoare
Că am să port acest vesmânt
Cusut cu fir de alinare
Până la ultima-mi suflare
Căci piese de spirit am cules
Pierdute dar regăsite
Suflet pentru Thazoyom
Și răsuflare pentru mine.
Lumea bețivului
În șanțul crăpat dintre lumi și ruine,
un poet scuipă foc peste vise străine,
cu barba nespusă și ochii de drac,
înjură tăcerea și viața, stând pe ac
de păcate strivite sub ghetele goale
ale lumii ce-l vrea fără glas și sudoare
Bea spirt din pahare făcute din plâns,
îi curge pe tâmple un vers ce s-a stâns,
într-o lume ce urlă că-i prost și nebun,
el zice „la naiba, mai tragemi un pumn!”
Nu-i pasă de nimeni, nici de Dumnezei,
când pieptu-i bat, fulgere-s în loc de idei.
Cu pixu’ ca o armă, lovește murdar,
scrie despre sânge, despre pulă și bar,
despre mama obosită și tatăl dispărut,
despre lumea ce-l scuipă și-l vrea în trecut.
„Sunt urât, sunt o rană, un borat de gând,
da’ măcar n-am tăcut și am mers râzând.”
I-a fost călcat sufletul sub bocanci,
a fost tras de limbă, scuipat printre stânci,
dar tot ce-a durut l-a făcut să explodeze
în strofe ce sângerează, ce urăște fețe.
„La pula cu voi, sfinților prefăcuți,
eu scriu din mizerie – și scriu mai ca sfinții căzuți.”
Acum, pe sub poduri, cu norii sub limbă,
el visează o lume ce geme și schimbă,
e drac și e sfânt, e poetul pierdut,
cu rima în sânge și cerul tăcut.
Și cine-l citește, prin fum și prin noapte,
știe: adevărul nu vine din șoapte.
AMURGUL ZEILOR
E-atât de greu să te ridici spre nori,
Fără aripi, speranțe și fără viitor,
Din propria cenușă ce-a căzut din zori,
Ne-am renăscut în lutul ăsta muritor...
Din întuneric destrămat de lună plină,
Cu fruntea sus, am ridicat privirea înspre voi,
Căci n-am fugit de moartea ce-i stăpână:
Ne-am înălțat, pe rând, eroi...
Cu trudă grea, cu mințile descătușate,
Am ridicat spre soare, aceste holde-n aur,
Și le-am jertfit pe-altare sfințite, înălțate,
În rugăciuni topite-n strălucire de tezaur...
O, zei cu temple sfărâmate,
V-ați înălțat spre cer, în paradis,
Lăsându-ne cumplita noapte,
Strivind amurgul ce v-a fost promis...
Mândria
Mândria este pretutindeni,
O lume plină de ignoranți;
Se cred și cei mai cetățeni,
Si primii vin ca aspiranți.
Mândria înghite suflete întregi,
Le macină, le-aruncă-n societate;
Mai toți se simt, se cred mari regi,
Sub false-idei numite democrate.
Mulți nu înțeleg că însăși România,
E încă sub jugul fenomenului Pitești;
Că răul si-a schimbat mânia,
L-a transformat în depravări prietenești.
Mândria-i, păcatul suprem,
Primordial, luciferic sub pământ;
O Doamne, iartă-mi România,
Al vieții nost-prim legământ.
Din cenușă
Suferința mă sugrumă
În valuri de spumă,
Pereții mă apasă
Sub o ceață deasă.
Ploaia mă răzbate,
La geam,gândul bate,
Noaptea mă inundă
Dorul să l ascundă
Luna lăcrimează
Pe a pleoapei rază,
Stele căzătoare
Mă aruncă n mare.
Tăcerea se prelinge
Din poza care plânge
Și un bocănit în ușă
Mă scoase din cenușă..
Studenta in Belgrad
„Protest“
„Mamă,
am devenit un râu
mă revărs în tinerețea ale cărei carnete de student strălucesc precum aurul,
bucăți pe care niciun software punctat din lume nu le poate număra.
Mamă,
mi-e bine aici
Lupt împotriva celor care poartă glugi și arată degetul mijlociu
Fluier lașilor din înaltele castele
Mamă, vocea mea, vocea noastră se aude
ca unda care tună deasupra
De la focurile de avertizare
Astăzi au călcat încă o fată, mamă
Ieri au călcat un câine pe care toți îl iubeam
Nu pot să mă întorc acasă
Trebuie să curg până nu curățăm străzile,
Casele, orașele, țara,
Altfel mă voi usca prea devreme ca tine, ca tata.
Nu-ţi face griji. Voi fi pe trotuar.
Este cald printre semeni tăi.
mamă, o mașină accelerează.
Ochii șoferului sunt lipsiţi de viaţă.
Zbor și cad, mamă, și la moment nu simt durerea,
Dar aud oasele mele cum zbiară.
Mamă, mi-e frig acum,
Dar sângele de pe trotuar este cald,
Roșu ca şi capota mașinii,
Precum carnetul meu de student,
Și în timp ce sângele curge mă gândesc că nici astăzi
Nu voi ajunge acasă.
Autor: @encodedmoon“
/traducere/
https://nova.rs/magazin/prica-se/video-u-narodnom-pozoristu-u-beogradu-sinoc-je-horski-procitana-studentska-pesma-protestna-i-zbog-potresnih-reci-svi-su-plakali/
Geneza
Oh suflet drag,
Mă întrebi cine sint
Dar cum și de ce ...
Simplu îți răspund
Că a mea geneza
Din praf de stele provine
Unite și făurite
De un val lin
Din adâncul ocean
Căldură și viață
Din focul viu provin
Căci om sînt
Și în trezvie sper a mă afla
Călăuzit de luna
De munte protejat
Atunci când scriu
Și mă inspir
Din suflu viu
Lin venind
Luceafărul blând șoptind
Cu lumina și culoare
Că am să port acest vesmânt
Cusut cu fir de alinare
Până la ultima-mi suflare
Căci piese de spirit am cules
Pierdute dar regăsite
Suflet pentru Thazoyom
Și răsuflare pentru mine.
Lumea bețivului
În șanțul crăpat dintre lumi și ruine,
un poet scuipă foc peste vise străine,
cu barba nespusă și ochii de drac,
înjură tăcerea și viața, stând pe ac
de păcate strivite sub ghetele goale
ale lumii ce-l vrea fără glas și sudoare
Bea spirt din pahare făcute din plâns,
îi curge pe tâmple un vers ce s-a stâns,
într-o lume ce urlă că-i prost și nebun,
el zice „la naiba, mai tragemi un pumn!”
Nu-i pasă de nimeni, nici de Dumnezei,
când pieptu-i bat, fulgere-s în loc de idei.
Cu pixu’ ca o armă, lovește murdar,
scrie despre sânge, despre pulă și bar,
despre mama obosită și tatăl dispărut,
despre lumea ce-l scuipă și-l vrea în trecut.
„Sunt urât, sunt o rană, un borat de gând,
da’ măcar n-am tăcut și am mers râzând.”
I-a fost călcat sufletul sub bocanci,
a fost tras de limbă, scuipat printre stânci,
dar tot ce-a durut l-a făcut să explodeze
în strofe ce sângerează, ce urăște fețe.
„La pula cu voi, sfinților prefăcuți,
eu scriu din mizerie – și scriu mai ca sfinții căzuți.”
Acum, pe sub poduri, cu norii sub limbă,
el visează o lume ce geme și schimbă,
e drac și e sfânt, e poetul pierdut,
cu rima în sânge și cerul tăcut.
Și cine-l citește, prin fum și prin noapte,
știe: adevărul nu vine din șoapte.
AMURGUL ZEILOR
E-atât de greu să te ridici spre nori,
Fără aripi, speranțe și fără viitor,
Din propria cenușă ce-a căzut din zori,
Ne-am renăscut în lutul ăsta muritor...
Din întuneric destrămat de lună plină,
Cu fruntea sus, am ridicat privirea înspre voi,
Căci n-am fugit de moartea ce-i stăpână:
Ne-am înălțat, pe rând, eroi...
Cu trudă grea, cu mințile descătușate,
Am ridicat spre soare, aceste holde-n aur,
Și le-am jertfit pe-altare sfințite, înălțate,
În rugăciuni topite-n strălucire de tezaur...
O, zei cu temple sfărâmate,
V-ați înălțat spre cer, în paradis,
Lăsându-ne cumplita noapte,
Strivind amurgul ce v-a fost promis...
Mândria
Mândria este pretutindeni,
O lume plină de ignoranți;
Se cred și cei mai cetățeni,
Si primii vin ca aspiranți.
Mândria înghite suflete întregi,
Le macină, le-aruncă-n societate;
Mai toți se simt, se cred mari regi,
Sub false-idei numite democrate.
Mulți nu înțeleg că însăși România,
E încă sub jugul fenomenului Pitești;
Că răul si-a schimbat mânia,
L-a transformat în depravări prietenești.
Mândria-i, păcatul suprem,
Primordial, luciferic sub pământ;
O Doamne, iartă-mi România,
Al vieții nost-prim legământ.
Other poems by the author
Viața şi Era
Oasele trosnesc
În negura viciului
Se regăsesc păcatele
A lor păcate neiertate .
Fiind doar oameni...
Făcând greșelii
Greșelii la nesfârșit
Ne regăsind a lor cale .
Minciuna devenind un dulce adevăr
Umanitatea dispare încet
O fundătură fără sfârșit...
Căzând a lor capete goale...
A lor suflete reci...
Te îngheață din priviri
Până în măduva oaselor
Iar vorbele...
Vorbele înțepătoare
Ca un venin împrăștie
Aducând ură în suflet
Celor cele reies in cale.
Sufletul împietrit
De al lor colții
Având o față ștearsă...
Devenind al lor prieten.
Viața şi Era
Oasele trosnesc
În negura viciului
Se regăsesc păcatele
A lor păcate neiertate .
Fiind doar oameni...
Făcând greșelii
Greșelii la nesfârșit
Ne regăsind a lor cale .
Minciuna devenind un dulce adevăr
Umanitatea dispare încet
O fundătură fără sfârșit...
Căzând a lor capete goale...
A lor suflete reci...
Te îngheață din priviri
Până în măduva oaselor
Iar vorbele...
Vorbele înțepătoare
Ca un venin împrăștie
Aducând ură în suflet
Celor cele reies in cale.
Sufletul împietrit
De al lor colții
Având o față ștearsă...
Devenind al lor prieten.
Viața şi Era
Oasele trosnesc
În negura viciului
Se regăsesc păcatele
A lor păcate neiertate .
Fiind doar oameni...
Făcând greșelii
Greșelii la nesfârșit
Ne regăsind a lor cale .
Minciuna devenind un dulce adevăr
Umanitatea dispare încet
O fundătură fără sfârșit...
Căzând a lor capete goale...
A lor suflete reci...
Te îngheață din priviri
Până în măduva oaselor
Iar vorbele...
Vorbele înțepătoare
Ca un venin împrăștie
Aducând ură în suflet
Celor cele reies in cale.
Sufletul împietrit
De al lor colții
Având o față ștearsă...
Devenind al lor prieten.
Viața şi Era
Oasele trosnesc
În negura viciului
Se regăsesc păcatele
A lor păcate neiertate .
Fiind doar oameni...
Făcând greșelii
Greșelii la nesfârșit
Ne regăsind a lor cale .
Minciuna devenind un dulce adevăr
Umanitatea dispare încet
O fundătură fără sfârșit...
Căzând a lor capete goale...
A lor suflete reci...
Te îngheață din priviri
Până în măduva oaselor
Iar vorbele...
Vorbele înțepătoare
Ca un venin împrăștie
Aducând ură în suflet
Celor cele reies in cale.
Sufletul împietrit
De al lor colții
Având o față ștearsă...
Devenind al lor prieten.
Viața şi Era
Oasele trosnesc
În negura viciului
Se regăsesc păcatele
A lor păcate neiertate .
Fiind doar oameni...
Făcând greșelii
Greșelii la nesfârșit
Ne regăsind a lor cale .
Minciuna devenind un dulce adevăr
Umanitatea dispare încet
O fundătură fără sfârșit...
Căzând a lor capete goale...
A lor suflete reci...
Te îngheață din priviri
Până în măduva oaselor
Iar vorbele...
Vorbele înțepătoare
Ca un venin împrăștie
Aducând ură în suflet
Celor cele reies in cale.
Sufletul împietrit
De al lor colții
Având o față ștearsă...
Devenind al lor prieten.
Viața şi Era
Oasele trosnesc
În negura viciului
Se regăsesc păcatele
A lor păcate neiertate .
Fiind doar oameni...
Făcând greșelii
Greșelii la nesfârșit
Ne regăsind a lor cale .
Minciuna devenind un dulce adevăr
Umanitatea dispare încet
O fundătură fără sfârșit...
Căzând a lor capete goale...
A lor suflete reci...
Te îngheață din priviri
Până în măduva oaselor
Iar vorbele...
Vorbele înțepătoare
Ca un venin împrăștie
Aducând ură în suflet
Celor cele reies in cale.
Sufletul împietrit
De al lor colții
Având o față ștearsă...
Devenind al lor prieten.
Viața şi Era
Oasele trosnesc
În negura viciului
Se regăsesc păcatele
A lor păcate neiertate .
Fiind doar oameni...
Făcând greșelii
Greșelii la nesfârșit
Ne regăsind a lor cale .
Minciuna devenind un dulce adevăr
Umanitatea dispare încet
O fundătură fără sfârșit...
Căzând a lor capete goale...
A lor suflete reci...
Te îngheață din priviri
Până în măduva oaselor
Iar vorbele...
Vorbele înțepătoare
Ca un venin împrăștie
Aducând ură în suflet
Celor cele reies in cale.
Sufletul împietrit
De al lor colții
Având o față ștearsă...
Devenind al lor prieten.