Fantome

Face parte din colecția „Fantome”

de A.V Pagina 20 din 20
100%

Fantome - 20 - Cadouri

Am primit mai mult decât pot duce,

voci suave șoptind la răscruce,

prin noroi adus de ploi în gunoi —

să rămân cu ele? Nu voi…

 

Plânge cu lacrimi de ceară,

împins de alcool, seară de seară;

lângă mine, lângă ruine,

construiesc masa plină de rușine,

 

la care mă rog să dispară,

împreună și prin goluri,

să cunoaștem viața reală...

aș vrea — dar am primit alte cadouri.


Category: Philosophical poem

All author's poems: A.V poezii.online Fantome - 20 - Cadouri

Date of posting: 30 сентября 2025

Timp de citire: ~1 min.

Views: 556

Log in and comment!

Other poems by the author

Compuși

Suntem grămezi compuse din atomi.
Într-o mare a nimicului, înconjurați de lumi,
Doar că ne autodistrugem,
Cât timp singularitatea ego-ului
E prezentă în sistem.
Cedăm rapid vocii ecoului...

 

Ajungem să ne schimbăm fără seamă,
Până se creează
Distanță între noi, operată de spaimă,
Regăsiți prin deșertul în care haosul planează.

 

Suntem formați din celule,
Dar avem legătură doar prin formule.
Ele sunt compuse pentru același scop:
Să ne lege și susțină cu fiecare strop.

 

Noi jucăm rolul infecției,
Învăluiți de secrete în numele protecției,
Puterea gândului devenind... jucăria percepției,
Ne-am dezvoltat doar să ne descompunem.

 

Într-un mod scârbos ne supunem,
Fără reacție la torturi,
Conductori de lovituri,
Ne desfigurăm între noi,
Aruncăm conexiunea la gunoi,
Mirându-ne de ce... suntem goi.

 

Luptând cu oxigenul împotriva sufocării,
Câștigă puterea stării.

Mă judecați, cu vocea subiecților mei,
Pentru că nu puteți fi ca ei.
Prizonieri liberi, la mila percepției...


Gândiți relativ,
Trăiți relativ,
Simțiți relativ,
Vă închinați la sedativ,
Scuipați litri de venin,
Dați vina pe divin
Și cereți iertare din senin.

 

Ei urlă când văd seringa umplută,
Sceptici la orice ascultă,
Nu se ating de orice băutură făcută,
Tremură când au lama apropiată.

 

Aspiră la luciditate,
Nu stau în pat cu calmitate.
Focul speranței arde fără pic de răutate,
Îi admir iubind orice clipă detașată.

 

Savurează orice mâncare venită,
Se bucură la orice companie primită,
Se zbat pentru ceea ce-și doresc,
Organele prin care trăiesc.
De aceea îmi cer să mă opresc.

 

Sunt gelos când îi privesc.
La final... doar ei se liniștesc.

More ...

Fantome - 8 - Cântă-mi

Cântă-mi...

Cântă-mi să dansez,

versurile purtându-mi trupul,

o incantație să creez

până se va ivi potopul...

 

Atingerea de flăcări prin ger,

ager plutind, neputincios, să-ți cer

ceva-ul înglobat — al meu reper,

doar la două acorduri mai sper.

 

Golește-mi mintea de idei

prin furtuni lăuntrice,

cu vocea ta, de vei

veni alungând vremi excentrice…

 

Cerne cerneala pictată pe piele,

încat să îngrop cicatricile,

cu citrice stropind alcoolul aruncat

în focul dintre iele.

 

Pe piatra drumului pe care-am alunecat,

spre o milă am visat liber,

locuri si lacuri sub umilul cer;

în plin delir, legat lângă tine prefer

perfectul prezent în suflet privindu-mi...

Cântă-mi...

More ...

Catacombe - 1 - Ceață

Ceață

 

Merg grăbit în ciuda libertății,

Spre tot ce gândurile-mi pictează,

Munți de realizări, asta e vocea sorții,

Îmi spune, doar asta contează...

 

Dar de ce nu sunt fericit?

Sunt, dar diferit,

Cum adică e drăguț când ma auzi mințind?

Asta simt, nu pretind,

 

Sau asa cred, stai, asa am fost mereu,

Parca nu... oprește-te, culoarea,

Se scurge, nu mai beau, nu mai vreau,

Ba da, îmi place starea,

 

Pensulă dispare, o vreau înapoi,

Dispari haos, acum sunt in pragul vieții,

Credeam ca-s întreg, incep sa ma-ndoi,

De ce e totul în ceață în spatele porții?

More ...

Fantome - 2 - Limba Fricii

Fără gust, fără savoare,

mă satur doar din pornire,

umbra-mi umilește chipul șters

prin ștrasuri trase pe dos, invers.

 

Vinde-mi jena și reținerea,

pe perna de ace-mi pierd simțirea,

spune-mi tic, să-ți spun că tac,

înverșunat spre-același atac.

 

Dus spre ciobul calm și roșu,

lașul prin lăcaș, prin duș,

dușmănos zâmbind la găuri,

între seri urmând aceleași săruri,

 

Orientat, relative, de busola șanselor,

ale văilor prin valuri, sub voal,

spre mal, la mâna parolelor,

lovind singular destinul dual.

More ...

Tempo

Slăbim împreună și creștem,
ne naștem orbiți de ce nu știm.
Te știu, dar nu ne cunoaștem,
simțim ura și iubim…

 

Prin refren atingem atingerea.
Sinergia, ca o verigă slabă, zăcea,
iar ea spunea că aiurește, prostește,
naște și mișcă — ura o-nvrăjbește.

 

Urla pe ritm și cânta suspinând,
când, visând, mișcai, secând
scenarii pe timpi, dependent de ceas.
Strig la limbi, ghidat de compas.

 

Vânez, vizitiu vinovat, voalul —
alintat, volatil, precum secretul.
Sintetizat urât, purtat cu griji, slăbit,
virat, privit, realmente copleșit de zâmbit.

More ...

Așteptări

Lanțuri de așteptări mă așteaptă,
În șoaptă, prin pași,
Spre curaj nu mă lași,
Și strângând de mâna ruptă.

Am uitat ce voiam,
Te văd cum reușești,
Șlefuind fără să te oprești,
Când lângă tine nu eram.

Cald, dar rece în mâini se scurge,
Sânge negru, colorat de păcate,
Plânge prin canale în timp ce fuge,
Dar nu ajunge să-mi lase intențiile curate.

Așezat în așternuturile labirintului deciziilor,
Viitorul îl vizez, vizitând viciul ideilor,
Mergând nemișcat spre ecranizări,
Pe cărări de nisipuri mișcătoare, infuzate de stări.

 

                                                                            A.V

More ...

Poems in the same category

MARITIMĂ

    Strânge-ţi aripile pasăre măiastră 
    Şi visează-n somn, la marea albastră 
    La cerul rănit, în apusul de sori 
    La stelele albe, ce pier doar în zori... 
    
    Hodineşte în pace, suflet chinuit, 
    Către lumină, prin noapte, spre răsărit 
    Zvântă-ţi în soare penele-ţi ude 
    Şi zboară înalt către niciunde... 
    
    Cântecul tău să nască ecou: 
    Imn al iubirii, peste-al câmpiei platou,
    Sub raze de soare, ivite splendori, 
    Boabe de rouă, strivite-n culori... 
    
    Ghiceşte-mi umbra pe creste de-absint: 
    Un albatros, în largul mării de-argint. 
    Apropiatele stihii, în umbre de mal 
    Se risipesc, peste ţărmuri, cu unicul val…

More ...

LUMII MELE

Ce-ntinse sunt câmpiile mele,  
până aproape de marginea zdrenţuită de nori,  
acolo unde golul se cască,  
în pierdute prăpăstii, înnegrite genuni...
  
Ce înalţi sunt munţii,  
stânci ascuţite până la cer...   
gravi şi tăcuţi în masivitatea lor,  
încununaţi de riduri şi imortali în timp.
  
Ce verde e marea şi ce adâncă...   
mister ce-ascunde de ochi muritori,   
vise-mplinite în marmură albă,   
şi sacră, şi vie, de sculptorii greci...  
  
E tot ce am. E lumea mea..., 
la care mă-nchin ca vechii asceţi,   
lumea mea unică, n-o pot descrie,  
o mie de cuvinte, ar fi fără de rost...

More ...

Când o să ajung la mal

În a universului  palmă ,

plângea un pui de soare

Imortalitatea sa jelea fragilitatea lumii muritoare,

cu lacrimi de viață.

Un strop pică pe Pământ ,prefăcându-se într-un șnur de aur

îmbibat cu amintiri câte un suflet stele are .

Degetele mi l-au cuprins

și tot ce am văzut

a fost marea.

O mare de lacrimi de soare .

Pe cât de sclipitor albastrul de la suprafață,

pe atât de rece dedesubtul lor

Voiam sa le miros esența

Si s-o strâng la piept

M-am aruncat .

Știam că locu mi-e sub soare ,

dar marea mă striga pe nume ,

la fel cum Eva voia a știi

mărul ,

ce gust are .

Încă două bătăi de inima și-aș fi fost acolo ,

dar începuse în zare ,

o furtună.

Navighez încă de atunci

si mă întreb când oare

voi reuși

sa încerc marea cu degetul .

More ...

EXIL IN NEANT

E timpul un abis ce suge pe tăcute, 

O fiară nevăzută cu pasii de pământ

Ce devorează clipele pierdute

Lăsând în urmă doar ecoul unui vânt.

 

Nu suntem decât umbre pe zidul de cenuşă,

lar soarele e-o rană ce apune-n mări de plumb,

Destinul trage-n spate o ruginită uşă

Lăsând în urmă doar un gol surd si mut.

 

Clepsidra s-a umplut cu oasele din vise

Nisipul e tăcere mắcinată de-un blestem,

lar timpul închide porţile ce-au fost deschise,

Spre marele Nimic, pe care toţi îl tem.

More ...

Dorul

Dorul nu va dispărea

Prin el vei putea crea

Artă de neprețuit

Din ceea ce ai trăit

 

El ține-n viață trecutul

Care mai e doar în gândul

La ce-a fost și e în tine

El dă sensul în sine

 

E o durere plăcută

Ce-n minte e simțită

E un vis bun sau de necaz

Ce-l visezi doar când ești treaz 

 

E un gând și-un sentiment

Pentru un trecut moment

Care-acum nu mai există

Decât prin mintea artistă 

 

Simți ceva pentru ceva

Ce e doar în mintea ta

Simți durere și iubire

La ceva ce n-are trăire

More ...

Viclenia Îndoielii

Am început sa idealizez iubirea

Dându-i substanța făurită-n moarte,

Ca un fier ce se îneacă

Prin flăcări zgomotoase!

O privesc scârbit și hedonist,

Ca o singură consecință

A unei suferințe înșelătoare!

Observ timpul cum îmi scurge

Clepsidra spartă într-un spațiu umed,

Părând totul dizolvat

Prin cioburile sângerii

A unei patimi universale,

Fără să mai cunoască vreun atribut.

Pierderi infinite,

Lăsate concise

Într-un minimalism dependent.

Prea multe răni într-o luptă neclară

Ce-și are rezumatul într-un pumn de țărână.

Ne-am desprins dureros,

Fără vreo hartă sau vreo busolă

Compasul rămânând neutru.

O lume confuză,

Nimic special,

Ce-și așteaptă călăul

Cu fața descoperită.

Pan’ la pedeapsă

Drumul e lung,

Când judecata se plimbă

Într-un viitor trecut.

Prezentul e vis!

Iar clipa-i vândută,

Nimic nu a fost,

Deși tot este acum!

Aștept să clipesc

In iadul edenic,

Nepăsător întrebând,

Din ce parte să mușc?

 

Drăguț A.V.

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍