Ce simti ?

Dar tu ce simți?
Chip de lut, străin, tăcut,
Inima la galop te poartă,
O lacrimă pe pământ căzuta,
Râuri a făcut de durere adancă.

Bântui singur, necontenit,
În căutarea unui dor pierdut,
Un înger de zăpadă-a venit,
Lângă tine liniștit s-a așternut.

În gheață sufletu-ți cuibărit,
Întrebi ce simt, de ce suspin,
Ah, cuvintele, arme-n asfințit,
Pentru un suflet mut, străin.

Cuvintele se sparg de ziduri,
Șoapte mute în noaptea adâncă,
Răsfrângându-se în ecouri surde,
Într-un abis fără de margini.

Pașii mei, greoi și stingheri,
Lasă urme pe un pământ rece,
Înghețat sub greutatea unui gând
Ce nu-și găsește alinare.

În oglinda ochilor tăi,
Caut o fărâmă de lumină,
Dar găsesc doar umbre
Ce se strecoară nevăzute.

Și totuși...
În acest vid tăcut,
Mă întreb, mereu și mereu:
Dar tu ce simți?


Category: Philosophical poem

All author's poems: Thazoyom poezii.online Ce simti ?

Date of posting: 31 августа 2024

Added in favorites: 1

Timp de citire: ~2 min.

Views: 1003

Log in and comment!

Other poems by the author

Înger alb

Oh, tu,  alb înger ,
Care zaci pe-al meu negru mormânt, tăcut și dalb,
Cu lacrima de dor, înghețată pe chip,
Iar în suflet, zbucium... ca un vechi țip.

Pe-al meu mormânt obosit,
Liniște-ai găsit, necontenit.
Doar un vânt lin îți mai adie,
Peste gânduri grele, ce nu mai învie.

Doar un „rămas bun” se mai aude în zare,
Un suflu ușor, pierdut în visare.
O bătaie de cord, apoi tăcere,
O lacrimă cade, cu veche durere.

Iar tu, alb înger,
Cu aripi crestate de timp și de ger,
Cu pene căzute din atâtea lupte,
Ai găsit odihnă, sub stele rupte,

Într-un ultim dor,
De viață și de amor arzător.

More ...

Singura lumânare

Oh suflet drag, 

Te rog,

Te implor... ,

Oprește-te! 

Nu vezi ca doar ție

Rău iti aduci ! 

Tremuri dezorientat,

În deriva plutești, 

Pierdut de sens și rost, 

Inecat in frici,

Constrâns de emotii..

Și totuși...

Spui ca ești bine 

Chipul te arde, te ustura , 

Când zambetul trebuie sa-l inforesti 

Dar în suflet este infern ...

Vitalitatea și rosu din obraji 

Numai in paharul de vin se mai găsesc 

Care este acum mai rosu 

Decât buzele tale ... 

Ochi ce luceau a sperante 

În noapte s-au pierdut 

Rataceac printre stele 

In urechi auzi 

Vorbe din alte lumi

Care te îndruma spre alt sine 

De frici lipsit

De încredere ai sa-l asculți 

Fără sa te întrebi cine este 

Doar sa asculți orbește 

Ale lui spuse 

Caci singurul îndrumător a rămas 

Singura lumânare care se arde pe sine 

Spre a te lumina pe tine 

A ieși din labirinturi iluzorii 

Unde frica și deznădejdea 

Domnesc în liniște 

Cu un parfum apăsător .

Asa ca lumina accept-o 

Și bine uita te

Pe unde calci 

Caci in cele din urma 

Ceara se va topi 

Singur vei rămâne iar 

Și numai de tine ține 

Dacă ai reușit 

A găsi 

Portița de lumina.

More ...

Amintire amară

Oh suflet drag,

In miez de noapte iar nu dorm 

Si dupa el tanjesc

Cu foc in inima 

Si aspru regret

Ma gandesc ce ar fi fost ?

Unde am fi ajuns ? 

Dar oare ...? 

Si iar ma trezesc 

Ca am uitat sa traiesc 

 În amintiri ma pitesc 

Doar acolo siguranta gasesc 

Si caldura iluzorie primesc 

Cand doar de fapt ma amagesc ...

Ma cobor si nu reusesc 

Sa mai ating stele ce lucesc 

În înaltu" ceresc ...

Si aleg 

A vedea ce mi-ai daruit 

Si mereu invatat 

Sa rad,

Sa zambesc,

Sa i-au viata la misto,

Si sa traiesc frumos,

Caci cu amintirile am sa traiesc 

Si dupa cum mi ai spus

Cand n-am sa mai fiu  

O viata frumoasa 

In urma am sa las 

Presarata cu momente de haz

Si zambete cand e necaz 

Caci cu veselie am trait 

Fara regrete si amagiri

Nu cu lacrimi amare 

Cu parfumul greoi incarcate

Al unor trairi de mult uitate.

More ...

Un dar sau o pedeapsa?

Oh suflet drag,

Aceste sentimente-

Acest fapt- 

De a pune totul pe hârtie

Este o binecuvântare sau o pedeapsă ? 

Un dar sau nu ...

Iarăși în miez de noapte mă gândesc

La ce joc amuzant jucăm,

De ce numai iubirea și durerea

Versuri scot din poet.

Cum în angoase întunecate mă aflu

Fiori reci mă trec,

Suflu înghețat-tăios,

Mă poarta în vânt,

Asemenea unui fulg de zăpadă 

Prea mic și inocent 

Fară puterea de a alege 

Unde să se așeze ...

Fiindcă el doar plutește 

Într-un neant .

Așa că întreb :

De ce nu am somn,

Dar nici vlagă ?

Pare a mă fi certat cu odihna!

Oare sa supărat pe mine 

Când printre stele 

Iar am zăbovit? 

Sau când pe poteci de munte 

Am umblat?  

Când frunze de toamna

Am admirat,

Pe străzi întunecate 

Cu eșarfa-n vânt 

Dar cu zâmbet cald în suflet? 

Oare asta să mi fie pedeapsa ,

Prețul plătit,

Pentru acest dar ? 

 

 

More ...

Încredere

Oh suflet drag,

Când încredere o să ai în mine ? 

Fară griji,

Sau vorbe de suspin 

Să mi te adresezi ...

Viață de hoinar caut

Liber să fiu

Aripile să mi le întind 

În pace să fiu. 

Nu ști cât mă rănesc

Ale tale vorbe

Frici ... sau neîncrederi,

Cât mă strâng în cușcă,

Într-o temniță întunecată

Prăfuită și rece 

Fară suflu mă lași

Mă doare să respir 

Să mi simt inima în piept

Cum mă sfășie 

Zi după zi, 

Ani după ani ....

Mă doare să stiu 

Că iar mă trezesc 

Și inima mi bate 

În aceeași neîncredere 

Cu care mereu mă privești.

More ...

Prăbușirea haousului

Oh suflet drag....

Obosit te simti 

De emotii esti incercat 

De trairi inecat

Mergand pe marginea propriilor prapastii

Si totusi gleznle tremurand ...

Te ai opri , ai respira , 

Loc ai lua spre cugetare ...

Insa marginea este fina si abrupta 

Timp nu exista 

Si pe loc nu poti ramane ....

Clar vezi ca o decizie ai de luat 

Mergi incet 

Sau te lasi apasat ...povara si in suspin 

Dar totusi sti ca nu mai poti 

Minte spune" Hai !" 

Si trupu spune arzator "Stai !"

Tremuri in deriva 

Vantul sufla taios

Rece ,te ingheata

Controlul se surpa 

Renunti la el 

Doare sa l mai ti strans 

Si te lasi 

Insa te agati de incredere 

Si crezi ca iarasi cazi 

Liber in aerul haosului

Te indrepti in alta directie fara control 

Si vezi ca ai urcat 

Vezi prapastia 

Vezi poteca 

Si te intrebi 

"oare ce mi se arata

 unde sint ?"

Si sesizezi ca ai aripi 

Si vantul te poarta lin 

In drumul tau 

Spre orizonturi largi

Caci atunci cand nu mai poti 

Cineva mereu te prinde 

Caci ai gasit curaj

In spusele mele 

De a avea incredere 

Si de a face rai din ce ai 

... ai crescut .. te ai inaltat ..

Si cu credinta ai zburat 

Neatins de piatra dura 

Si de spaima injositoare 

Spre lumina zburand lin

Cu sufletu deschis 

Acum fara suspin

Durerea spargandu se in angoase 

De piatra intunecata a abisului 

In urma lasata...

More ...

Poems in the same category

MESAJ DE DINCOLO DE TRUP

    Mirifică lume de umbre-albastre,
    cât eşti de aproape, de visele noastre,
    toţi trec prin tine, nimeni nu vede,
    adâncul din lacuri, zdrobind bradul verde...
    
    Mi-e inima-ndreptată, spre cele patru vânturi, 
    Mi-e mintea luminată, de zeci de mii de gânduri,
    simt spiritul că-nalţă, aripi spre Dumnezeu,
    simt că ceva se schimbă: în mine nu sunt EU!
    
    Simt că atomii-n mine, stau gata să pleznească, 
    nu-mi mai încap în piele, în strâmta mea carcasă,
    şi evadez în fine, mă pierd în Univers, 
    spre vidul gol ce-adastă, la viaţă, ca un vers...
    
    ... văd... ceilalţi m-aşteaptă încremenind secunde, 
    tăcerea grea se lasă, în şiruri mici de unde...
    nu mai există Spaţiu, nu mai există Timp, 
    eu sunt acuma, un Excelsior incandescent...

More ...

Voi, ăștia!

Ăștia

...

Ne sorb ăștia viața însetați

Colindându-ne cu zumzet de ispite,

De-a ne-nchina măștilor vopsite

În culori stridente, dichisite,

Sărmani vânduți și iarăși cumpărați!

...

Și dacă viața încă ne e dragă,

Au ăștia grijă să ne dreseze bine,

Pentru-a privi doar cum se cuvine,

Contactele cu lumile străine

Mai nimic să nu se nțeleagă!

...

Sărmani vânduți și iarăși cumpărați

Vopsiți în culori stridente, dichisite,

Colindându-ne cu zumzet de ispite,

Voi ăștia, posesori ai vieților finite,

V-am colindat. Ne dați ori nu ne dați?

More ...

Frunza cazuta

Chiar și tu ți-ai întors privirea,

Chiar și tu..

Ca și frunza purtata de vânt sunt, și mă copleșește uimirea

Căci credeam că o floare as fi...

Cat de rece e inimă lumii,

Cat de cruda e a ei judecată,

Mă topesc că o floare de gheata,

Mă transform într-o lacrima vie..

Cat de trista-mi durerea ce-apasa

Când te-njunghie nepăsarea cea rece,

Dar așa mi-o fi fost scris sa fie..

Vine clipa când lin mă voi stinge,

Voi fi frunza ce cade,ruginie,

Frumusețea ei pala se pierde

Printre freamăt de frunze aprinse,,

Nu-i nimic, căci în van este totul..

Și iubirea, și faima vor rămâne

Pe mormântul cel greu

Iluzorii, zadarnice vise..

More ...

Prea multă sensibilitate în suedeză

Sensibilitatea, săraca de ea, e bună în felul ei. Este bine să fim sensibili, să ne exprimăm regretul când cineva a avut parte de întâmplări mai puțin plăcute, să fim alături de ei, să îi ascultăm, să îi liniștim, să îi înțelegem, să le alinăm suferințele, să oftăm alături de ei, să plângem alături de ei, să îi învelim când le este frig, să îi bandajăm când i-a zgâriat pisica (că tot din vina lor i-a zgâriat, că nu știu cum să se joace cu ea), să le punem pungă cu gheață de la frigider peste glezna luxată, să le ștergem lacrimile, să le dăm medicamente să le scadă febra, balsam de buze să nu mai fie atât de crăpate, să le dezinfectăm cuticulele sângerânde atunci când nu au știut cum să-și facă manichiura, au vrut să aibă unghii mai lungi față de cum le aveau în mod firesc, că cică așa e la modă, și acum au numai sânge pe la ele, să punem plase de țânțari, ca să nu îi mai înțepe atâta, să le sugă sângele, să nu le transmită malarie sau febra galbenă, să luăm insecticide, dacă tot insistă să intre în casă, să luăm și ventilator care să mai împrăștie mirosul de insecticide, să le ținem geamul întredeschis cât să nu mai intre țânțari și să mai și iasă mirosul de insecticid. Să reglăm centrala termică să mai dea și apă caldă, nu doar rece, că pe urmă va fi nevoie de și mai multe îngrijiri. Economiile nu prea țin cont de nevoile individuale ale oamenilor, sunt mai mult o nevoie egoistă de-a unui singur om. 

Să nu ne zgârcim nici la suplimente care îmbunătățesc imunitatea, cum ar fi vitamina C, care are un gust delicios de lămâie și nici nu costă prea mult, este cam pentru toate buzunarele, o putem lua și dintr-o simplă limonadă, așa că nu avem de ce să ne abținem din a o achiziționa. 

Să le luăm bluze groase, pufoase, numai bune de stat în casă. Să le luăm mască pentru îngrijirea feței, mască care previne apariția timpurie a ridurilor laba găștii și a ridurilor de expresie. Suntem prea tinere să avem riduri!

În general, sensibilitatea este soră cu generozitatea și grija, dar ce ne facem când ea scapă de sub control, atinge noi culmi, nu mai are limite? Mai este aceea o sensibilitate benefică, sănătoasă, bine-înțeleasă? Nu, bineînțeles că nu. Deja ceva din felul nostru de a fi scârțâie, iar această sensibilitate este principalul simptom. Ar cam fi cazul să ne punem întrebări:,,Oare de ce sunt așa?", ,,Nu cumva exagerez?", ,,Ce mă determină să am reacții atât de intense la lucruri banale în esență?"

Răspunsul îl vei găsi rătăcit pe undeva prin trecutul tău. Sensibilitatea despre care vorbim vine ca urmare a unui episod traumatizant din viață? Nu ai luat cât te-ai fi așteptat la vreun examen și de atunci te-ai decis să renunți la tot, gândindu-te că nu mai are rost? Nu ți s-au oferit nu știu ce oportunități la care sperai? Nu ai putut, în virtutea împrejurărilor, să faci ceva ce ți-ai propus? Dacă răspunsul este ,,da" la măcar jumătate dintre acestea, atunci, nu vorbim tocmai de sensibilitate, ci de o reacție adversă la lucruri ce s-au petrecut, ne-au durut pe moment, iar în urma lor a rămas o rană nevindecată complet.

Cum s-ar putea vindeca o asemenea rană? Scărpinând-o tot mai mult. Stând și analizând, oare de unde provine acea supărare însoțită de sensibilitate? Ai avut curajul să mergi la nu știu ce facultate de suedeză. Și la 19 ani, chiar îți trebuie curaj, să îți iei zborul, să pleci din casa părinților, dintr-un oraș de provincie, tocmai într-un mare centru universitar. Și acolo ce să vezi, drumul spre succes și facultăți interesante de trecut în CV, nu este presărat numai cu momente pașnice, că este una căreia îi place să urle, să țipe, să îi umilească pe studenți că nu pronunță perfect în această limbă nord-germanică, că nu știu timpurile la perfecție, că nu stăpânesc gramatica și sintaxa...tot perfect? Nici nu știu ce ar mai fi perfect, cum ar mai fi perfect, și nici nu cred că ar trebui să conteze acea perfecțiune subiectivă. Dacă ar fi niște standarde obiective, atunci da, merită să aderăm la ele, să încercăm să le atingem, pentru că așa progresul chiar se poate măsura și observa. Pe când, dacă sunt obiective pe care doar o persoană le vrea, restul nu le vor, nu are sens să ne mai comparăm, oricum nu putem aprecia sau cântări nimic din auzite. Cert este că cine umilește studenții că nu știu perfect, are inimă de pădurar care taie copacii pe bandă rulantă fără să se mai uite la ce a lăsat în urma lui. Da, foarte obiective criteriile de evaluare, cum poți că femeie de 58 de ani, care o viață întreagă doar de suedeză te-ai înconjurat, să consideri că o studentă de 19 ani trebuie să îți fie egală în măiestrie, în pricepere? Suntem acolo să învățăm, dacă ne nășteam gata învățați, nu ne mai înscriam la nicio specializare și gata, la ce ne mai trebuia, dacă deja am fi știut? Nu era mai ieftin, fără chirie, fără drumuri cu trenul, fără cămine, fără abonament la bibliotecă, fără mâncare plus multe alte utilități? E ciudat tare ce se întâmplă când femeile de 58 de ani te judecă după propriile lor seturi de valori. E ca și cum, studenta i-ar da meditații unui copil de 8 ani. Abia poate să scrie în propria limbă la anii aceia, darămite în engleză, franceză... Nu ar fi traumatizant să se apuce să-l certe că de ce nu a avut timp să stăpânească conținutul la perfecție? Cât timp? că devine vagă în exprimare persoana care oferă lecții în privat? Timp, adică s-ar fi putut târgui cu mama lui să o roage să-l nască la 5 luni, nu la 9 luni, cum e normal, să apară pe lume mai devreme, să învețe mai devreme, doar pentru că așa vrea persoana care dă lecții. Mai este și chestiunea de timp pământean. Câtă vreme locuim pe aceeași planetă, toți avem același timp, 24 de ore, nu mai mult.

Perfecțiunea asta subiectivă a altora naște sensibilități de toate felurile. Nici nu are sens să aspirăm să o atingem. Nu știm ce vrea persoana care nu este mulțumită de noi. Nu știm ce gândește, cum gândește, ce preferă, ce nu preferă, cât, ce, cum și în ce măsură.

Perfecțiunea subiectivă a altora e paralizantă, atât emoțional, cât și faptic. Dacă studenta este umilită de fiecare dată când deschide gura, va mai avea ea încredere în ea că are șanse să devină o bună vorbitoare de suedeză? Va mai găsi ea puterea, în adâncul sufletului ei, să meargă mai departe, să vrea să exerseze, să citească, să se îmbunătățească, până va obține fluența, cadența și muzicalitatea limbii? Nu, nu mai are cum. A avut intenții bune, care s-au destrămat pe parcurs.

Perfecțiunea subiectivă a altora încetinește, reprimă. Cum ar fi să îți planifice profesoara fiecare sunet când să îl rostești, cum să îl rostești. Nu te-ar intimida această tehnică de a învăța? Unde mai este pasiunea, farmecul, frumusețea cât se poate de neregulată și de versatilă a limbii? Când vei mai avea timp să te concentrezi pe vocabular, gramatică, sintaxă și ce vrea ea, când accentul cade întotdeauna pe cum vorbești? Nu cumva devine un obstacol de care nu poți trece? Fix ca la testele cu mai multe variante de răspuns. Ai ajuns la o întrebare la care nu știi care ar fi răspunsul corect, deși până atunci ai răspuns bine. Ce faci? Te împotmolești acolo și nu mergi mai departe, doar pentru că acolo nu știi? Ar fi o mare pierdere, atât pentru evaluator, cât și pentru tine (în primul rând).

Ca replică la perfecțiunea subiectivă a altora, trebuie să ne construim propriul set de valori, propria noastră perfecțiune, care atenție, să fie obiectivă, din mai multe motive: să nu ajungem la acea sensibilitate care ne împiedică să facem orice am vrea și să simțim chiar că evoluăm, atât cât este omenește posibil, nefiind constrânși de alții, de alte aspecte și de alte împrejurări.

 

För mycket känslighet

 

 

Dålig känslighet är bra på sitt sätt. Det är bra att vara lyhörd, att uttrycka vår ånger när någon har upplevt mindre trevliga händelser, att vara med dem, att lyssna på dem, att lugna dem, att förstå dem, att lindra deras lidanden, att sucka med dem, att gråta med dem. dem, att linda in dem när de är kalla, att förbinda dem när katten kliade dem (att det också var deras fel att den repade dem, för de vet inte hur man leker med det), att lägga en ispåse på dem från kylen över en stukad fotled, torka tårarna, ge dem medicin för att få ner febern, läppbalsam för att förhindra att de blir så nariga, desinficera deras blödande nagelband när de inte visste hur de skulle göra sin manikyr, de ville ha längre naglar än de hade naturligt, för det är på modet, och nu har de bara blod på sig, låt oss sätta myggnät, så att de inte biter dem så mycket, suger blodet, inte överför malaria eller gula febern, låt oss ta insektsmedel, om de fortfarande envisas med att komma in i huset, låt oss också skaffa en fläkt för att skingra lukten av insektsmedel, håll fönstret på glänt så att myggor inte kommer in och lukten av insektsmedel kommer ut. Låt oss justera pannan för att även ge varmvatten, inte bara kallt, för då kommer det att behövas ännu mer skötsel. Ekonomier tar inte riktigt hänsyn till människors individuella behov, de är mer ett själviskt behov av en man.

Låt oss inte heller snåla med immunförstärkande kosttillskott som till exempel C-vitamin som smakar ljuvligt citron och inte kostar för mycket, det är prisvärt, du kan få det från en enkel lemonad, så har vi ingen anledning att avstå från att köpa det .

Låt oss få dem tjocka, fluffiga blusar, bara bra för att stanna hemma. Låt oss ta deras ansiktsvårdsmask, mask som förhindrar ett tidigt uppträdande av kråkfötter och uttryckslinjer. Vi är för unga för att ha rynkor!

Överlag är lyhördhet syster till generositet och omsorg, men vad gör vi när det blir utom kontroll, når nya höjder, inte har några gränser? Är det fortfarande en fördelaktig, hälsosam, välförstådd känsla? Nej, självklart inte. Redan något i vårt sätt att vara är knarrande, och denna känslighet är huvudsymptomet. Det skulle vara lämpligt att ställa frågor till oss själva: "Varför är jag så här?", "Överdriver jag?", "Vad får mig att få så intensiva reaktioner på i grunden triviala saker?"

Du kommer att hitta svaret förlorat någonstans i ditt förflutna. Kommer känsligheten vi pratar om som ett resultat av en traumatisk livsepisod? Tog du inte så lång tid som du förväntade dig på en tenta och sedan dess har du bestämt dig för att ge upp allt, tänkt att det inte är någon mening längre? Fick du inte de möjligheter du hoppades på? Kunde du på grund av omständigheterna inte göra något du tänkt dig? Om svaret är "ja" på åtminstone hälften av dessa, så pratar vi inte precis om känslighet, utan om en negativ reaktion på saker som hänt, som skadade oss tillfälligt och lämnade ett oläkt sår efter dem helt och hållet.

Hur kunde ett sådant sår läkas? Repar det mer och mer. Sitter och analyserar, varifrån kommer den där ilskan med känslighet? Du hade modet att gå på jag vet inte vilken svensk högskola. Och vid 19 behöver du verkligen mod, att ta ditt flyg, att lämna dina föräldrars hus, från en provinsstad, precis till ett stort universitetscentrum. Och där finns det att se, vägen till framgång och intressanta förmågor att passera i CV:t, inte bara beströdd av lugna stunder, att hon är en som gillar att skrika, skrika, förödmjuka studenter för att de inte uttalar detta nordliga språk perfekt - germanska, att jag inte kan tiderna perfekt, att jag inte behärskar grammatiken och syntaxen... fortfarande perfekt? Jag vet inte ens vad som skulle vara perfekt, hur perfekt skulle vara, och jag tror inte att subjektiv perfektion borde spela någon roll. Om det fanns några objektiva standarder, så ja, det är värt att följa dem, försöka nå dem, för på det sättet kan framsteg verkligen mätas och observeras. Om det är mål som bara en person vill ha, medan resten inte gör det, är det ingen mening att jämföra oss själva, hur som helst kan vi inte uppskatta eller väga något utifrån det vi hör. Det är säkert att den som förödmjukar elever för att de inte vet perfekt har hjärtat av en jägmästare som hugger ner träd på ett löpande band utan att titta på vad han lämnat efter sig. Ja, utvärderingskriterierna är väldigt objektiva, hur kan du som 58-årig kvinna, som bara omgett dig med svenska i hela ditt liv, anse att en 19-årig elev måste vara din jämlika i behärskning, i skicklighet ? Vi är där för att lära, om vi föddes redo att lära, skulle vi inte anmäla oss till någon specialisering och det är allt, vad skulle vi behöva om vi redan visste det? Var det inte billigare, ingen hyra, inga tågresor, inga sovsalar, inget biblioteksmedlemskap, ingen mat plus många andra verktyg? Det är roligt vad som händer när 58-åriga kvinnor dömer dig efter sina egna värderingar. Det är som att studenten ger meditation till ett 8-årigt barn. Han kan knappt skriva på sitt eget språk vid de åren, än mindre på engelska, franska... Skulle det inte vara traumatiserande att börja skälla på honom varför han inte hann behärska innehållet perfekt? Medan? att den som ger privatlektioner blir vag i uttrycket? Tid, det vill säga, han kunde ha förhandlat med sin mamma om att be henne föda honom vid 5 månader, inte vid 9 månader, som normalt, att dyka upp i världen tidigare, lära sig tidigare, bara för att det är vad personen vill som ger lektioner. Det finns också frågan om jordtiden. Så länge vi lever på samma planet har vi alla lika lång tid, 24 timmar, inte mer.

Denna subjektiva perfektion hos andra ger upphov till känsligheter av alla slag. Det är inte heller meningsfullt att sträva efter att röra vid det. Vi vet inte vad den som inte är nöjd med oss vill. Vi vet inte vad han tycker, hur han tänker, vad han föredrar, vad han inte föredrar, hur mycket, vad, hur och i vilken utsträckning.

Andras subjektiva perfektion är förlamande, både känslomässigt och sakligt. Om eleven blir förödmjukad varje gång hon öppnar munnen, kommer hon då fortfarande ha tilltro till att hon har en chans att bli en bra svensktalande? Kommer hon fortfarande att finna styrkan, i djupet av sin själ, att gå längre, att vilja öva, läsa, förbättra, tills hon får språkets flyt, kadens och musikalitet? Nej, det finns inget sätt. Han hade goda avsikter som föll isär på vägen.

Andras subjektiva perfektion saktar ner, förtränger. Som att låta din lärare planera varje ljud när det ska sägas, hur det ska sägas. Skulle inte denna inlärningsteknik skrämma dig? Var finns passionen, charmen, den mest oregelbundna och mångsidiga skönheten i språket? När ska du hinna fokusera på ordförråd, grammatik, syntax och vad hon vill när fokus alltid ligger på hur du pratar? Blir det inte ett hinder du inte kan övervinna? Fixat som med flervalstester. Du har kommit till en fråga som du inte vet rätt svar på, även om du redan har svarat bra på den. Vad gör du? Fastnar du där och går inte vidare, bara för att du inte vet där? Det skulle vara en stor förlust, både för värderingsmannen och för dig (i första hand).

Som ett svar på andras subjektiva perfektion, måste vi bygga vår egen uppsättning värderingar, vår egen perfektion, vilken uppmärksamhet, vara objektiv, av flera skäl: att inte nå den där känsligheten som hindrar oss från att göra vad vi vill och känner även det. vi utvecklas, så mycket som är mänskligt möjligt, utan att begränsas av andra, av andra aspekter och av andra omständigheter.

More ...

DE VREI

    De vrei să cauţi în inima sacră, 
    Lumina filtrată-n vitralii, albastră, 
    Mormintele celor de mult adormiţi, 
    În ruga pierdută a celor smeriţi…
    
    De vrei să afli în umbrele morţii, 
    Slove pierdute-n meandrele sorţii, 
    Hulpavele mâini trezesc de pe lespezi, 
    Pulberea veche-n fuioarele repezi... 
    
    De cercetezi în zadar, să găseşti, 
    Trecutele vieţi, în pierdute poveşti, 
    E mut menestrelul, şoptit cântul său, 
    Un ecou rătăcit în al timpului hău... 
    
    Păşind din icoane doar sfinţii mai plâng, 
    Hrisovul Sfânt sub prisne de-l frâng, 
    Spre aducere-aminte, către cei încă vii, 
    A celor trecuţi cu zecile-n mii… 

More ...

Altar

Ai nostri au plecat spre mare!

Incalecati pe cai de apa,

far' de copite.

Intalnind in adancuri,

ale cosmosului fiare.

Viata eterna fiind doar al lor,

sortita.

 

Si scriu pe cerneala

neagra de atunci!

Si tot ce e techno ti se cuvine tie.

Evolutia nu s-a decurs

ascultand de porunci,

O sa ia cu ei pana si vantul 

ce ne adie!

 

Spatiul e vast,pana ce

soarele rasare!

Viitorul nu e aici,o sa intelegeti

voi in timp.

Totul isi are rostul intr-o

existanta ca atare.

Nu suntem aici ca sa fim

a lumii ghimp.

 

Magia e dincolo de nori

si departe banal!

Suntem inca primitivi,

rabdare intr-adevar calvar!

Am intrecut si limite din

tot ce e moral,

Universul e adevarat,

al Dumnezeu,altar!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

More ...

Susține Poezii Online

Sprijinul tău ajută Poezii Online să crească frumos. Donația susține dezvoltarea, îmbunătățirile și acest spațiu dedicat creațiilor personale, locul unde poezia și textul literar aduc inspirație, liniște și o gură de aer pentru suflet.

Îți mulțumim că lași poezia să dăinuie. 🤍