,, Aprilie - Mai''

Fie iubești Chișinăul de seară

Sau te va iubi Chișinăul o noapte întreagă,

Ai putea încerca să schimbi mai multe chestii

Dar multe gânduri ce le porți acum nu se iartă,

Iar dacă plecarea mea ar însemna ceva 

Pentru tine desigur că nu contează 

Faptul că într-o zi ai putea pleca și tu 

Acolo unde apune soarele și se judecă viața.

Te iubesc, mă gândesc mult la tine,

Te iubesc atât de mult precum cerul de sub stele.

Te iubesc, dragostea e mai mult de-un cuvânt,

De aia îți voi spune două , sper să nu rămâi plângând.

Te iubesc ,mă gândesc la tine mult

Încă cinci minute aș putea să te mai ascult,

Iar apoi să dispari  și să te întorci frumos

De parcă ce se întâmplă aici pentru tine n-are rost.

Însă asta nu contează atâta timp cât ești prezentă,

Părerea ta echivalentă cu o bună noptieră

Ce la momentul potrivit îți poate lumina nevoia ta

Iar dacă-i mereu la îndemână atunci îmi luminează noaptea mea .

E un joc într-o lume deloc adevărată

Și sper că jocul să se întâmple pe bună dreptate 

Căci altfel lumina ta ar putea fi orbitoare

Iar dacă va lumina prea tare atunci te duce în eroare.

Iar ochii tăi , mai mult decât niște comparații bizare,

Chiar dacă vei fi mereu în negru o să percep drept o splendoare

Chiar și sub raze de soare , tu vei încălzi mai tare 

Și când va fi amiază mă voi gândi ce taine ai putea avea deseară

Asemene unui far înconjurat de marea întunecată,tu continui să luminezi mereu,

Asemenea soarelui din cosmos, asemenea stelelor de pe cer.

Luminând calea în timpul nopții întunecate mai multor suflete pierdute,

Oferindule șansa să lupte ,pentru propria construcție a vieții.

Asemenea luminii dimineții,a soarelui rece,fiind îndrăgită de o mare parte,de cei ce pot valorifica,

și lucruri imateriale,

Și prezența ta.

Și propria lor viață,și ale tale sfaturi,și ale tale gânduri,și ale tale fapte.

Al tău conținut să nu fie ratat,doar decât de niște ratați,îți spun eu ție,și te iubesc cu drag,

Al tău fiu iubit,al tău băiat,

Către scumpa mamă,din al ,,educației domeniu'',o etapă din rapsodia vieții,

Un neînțeles geniu al propriei vieți.

Să răsară,să apară,o stea - marele soare,

O lună pe cer iar odată cu ea o pasiune mare.

Și când va apărea steaua,pe cerul întunecat,

Va fi singura și prima care va lumina viața ta,

Și atunci doar tu și cu sufletul tău 

Îndrăgind propriul întuneric, ai putea afla 

Că a căzut o stea,în inima ta,

O viață disperată,un vis neîmplinit,

Și că viața ta,va lumina ca o stea,

O lumină ce nu moare subit.

Și ea nu va muri,iar tu vei trăi,

O nouă viață de la început,

Și nu vei mai fi ,nu te vei mai simți 

În jocul universului un trup.

Ridicându-te din toată puterea,

Sub stindardul viitoarei victorii,

Încă un pas și vei fi un erou,

Pe umerii tăi porți prea multe roluri.

Și pășind pe poteca ce duce nicăieri

Te vei avânta într-o alogică aventură.

Ziua de mâine se va simți ca ieri

Fă un efort pentru a te dezice de aceeași tură.

Și când vei face universul a înceta

Să ia decizii în soarta , vei străluci precum o stea.

A căzut în ceață un trup neînsuflețit

Acolo unde sunt crizanteme roșii,

Sunt gata să aștept până la infinit 

Momentul când se vor întâlni ochii noștri.

Un licăr de lumină ce se ivește în zare

Ar putea fi luminițe de pe brad

Sau sub o piatră goală o lumânare

Unde de la vijelie crucile cad.

Ziua de mâine s-ar putea să nu vină

Să nu ne aștepte nici pe mine nici pe tine 

Așa că măsoară-ți visurile ce le ai în inimă

Și păzește-ți inima să nu moară mâine.

Într-o luptă cu sine te atacă și apatia,

Acolo unde apare lumină se va deschide o cutie.

Să fii pregătit ,să primești un nou trup,

Iar la înălțimi prea mari nu încerca să te lași rupt.

Picături de valeriană , demonstrează de ce ești în stare

Când peste tine va cădea o privire înșelătoare.

Poate în altă lume , vom reuși să fim împreună,

Multe cuvinte nu o să ți le mai pot spune.

Îți duci viața pe fugă, trăiești în grabă,

Nu dorești să profiți de clipa ce ți se-arată,

Pe bună dreptate , îmi pare rău pentru tine,

Nu trăi în viitor, el nu o să mă aștepte pe mine.

Vrei să rămâi în baltă, da e boală.

Blocurile de beton îți vor conserva mișcarea

Și dorința ta de a încerca să trăiești mai bine,

Încarcerarea curând va lua sfârșit când mă voi elibera de tine.

Apele tulburi ce curg printre stânci
Sapă în mine fântânile-adânci.
Palide umbre, fără ecou,
Oglinzile mate din sufletul meu.

Și-apoi, marea verde s-a învolburat,
Pescăruș în zbor spre țărm a țipat.
Algele verzi, zdrențuite-n fâșii,
S-aruncă spre mine ca șerpii vii.

Și iată, mireasma de iarbă arzând
Se-nalță spre stepa întinsă, de cai tremurând.
Cerul a ars și-a căzut mai apoi,
Urlându-și durerea în stele și ploi.

Lumea aceasta, cu-o mie de sori,
Fragilă — ca un dans nupțial de cocori —
E strânsă în coaja Eternului Ou:
Bucăți sfărâmate și lipite din nou.

Pe cărarea noastră azi,

Trec pași din alte vremuri,

Ce ridică praful misterului din brazi,

Și a ciripitului de păsări de pe ramuri.

Pasi noi în prietenia timpului,

Reflecții de gând, de zbor și de iubire,

Sunt strecurate azi în adierea vântului,

Dând aripi și putere de visare.

La fel, clipa vie se desprinde

Din lumina artificiilor nocturne,

Plutește spre umbra noastră, o cuprinde,

Concretul timpului să curme.

Într-un trecut ca într-o casă milenară,

Pășind prin camere, cu grijă eu privesc,

Atent la exponate, și gândesc,

Ce minunată imagine, ce clară!

Stau vechi icoane pe pereți

Alături de podoabe în lumină gravă

Precum apa de gheață timpul separă vieți

Clipocind înțelesuri în prezența-mi firavă.

Astfel, privind fragmente de eternități,

Văd măreția ce mă înconjoară:

Înzăpezite vârfuri către munți,

O rază strălucitoare și o apă pură.

Cu fiecare clipă azi impletim eternul

Un labirint de căi ce au comun doar drumul,

Regăsindu-i pe cei ce azi nu mai sunt

Renăscând clipele ce dorm adânc, sub pământ.

Urmăm eternitatea care cu noi se prelungește

Deslușim vechi căi ce labirintul întregește

Reînviem o lume ce făgaș și-a căutat

Și în căutările noastre a sperat.

În același fel, noi am găsit-o pe aceeași cale,

Dorind să legăm iubiri atemporale,

Înscrise în zări, în puritatea muntelui,

A ploii, a gheții și a luminii soarelui.

Și ei la vremea lor, aceleași vârfuri căutau

Poate în alt context al timpului ce-a fost,

Comori de inspirație, prin gânduri ei clădeau

O bucurie, o casă sau un rost.

Ca dizolvând prezentul în elementele sublime

Să ne întâlnim acum cu cei ce nu mai sunt.

Iubind ce a fost sau este, cântând ceea ce vine

Ca să pășim neîncetat pe un nou drum în labirint.

Eu nu mai respir, nu mai pot plânge.
Lacrimile mi-au secat în ploile multe,
Inima nu îmi mai bate doar firav se strânge,
De mult prea amar sufocat în strigăte mute...

Prin mine curg zile, transparente și seci.
Umbrele mele au ieșit la iveală țipând,
În nopțile mele umede, grele și reci,
Amorțit, din visare, am rămas fără cuvânt...

Mă târăsc, sinuos, de la o zi către alta.
Durerile mele nenumărate au fost,
Sculptate adânc, ridate cu dalta,
Împovărat fără vină și fără de rost...

Cumplitele-mi răni supurează-n lumină.
Eu nu m-am plâns, strivit de țărână,
Sângele meu izvorăște-n surdină,
Deranjând, în tăceri, moartea stăpână...

Gândul e ca o vioară ce cântă mereu ,

Sunetul lui dulce îl înțeleg doar eu ;

Zarea dimineții în suflet pune soare

Câți dintre noi ,îl înțeleg oare?...

Cei care nu mai vor nimic
Sunt oameni care au pierdut prea mult
Sau cărora chiar le-a ajuns
Și n-au mai vrut să ducă

E remușcarea unui gând
Ce e din ce-n ce mai flămând
Și nu știe de timp sau când
Persistă și se luptă

Eu nu știu pe-aici ce mai e
Când trec pe-aici, mă-ntreb de ce
Se năruiește repede
Și ce mă mai încântă

E locul care nici nu e
În locul locului ce e
Și locul care se vede
Eu nu-l văd o secundă 

Cuvintele trebuie lustruite

In fiecare seara,

Rugaciunea, ca o ceara

Se aseaza intr-un strat subtire,

Apoi se lasa putin la uscat,

Cand totul ti se pare pierdut,

Le iei pe fiecare in parte

Si cu pazla iubirii,

Cu multa migala,

Rabdare,

Lustruiesti intelesurile,

Iar si iar, pentru ca nimeni

Nu stie cat de frumos poate fi

Cuvantul, la final.

Cateodata, ceara nu e buna

Si oricat te-ai stradui

Apare un fel de bruma,

O ceata, o zgarietura,

Si intelesul nu e clar.

Si maine iar, si iar.

Daca din intamplare ti se pare

ca ai atins nemarginirea,

Si vezi cu ochii tai lumina

Abstracta din spatele

Intelesului firesc,

Nu te speria, nu te lasa

Vrajit de intamplare,

Ascunde cuvantul acela

Adanc in mare,

Nu te opri,

Ramai in fraza ta.