ADÂNCURI
Pierdute, uitate, adâncuri din noi,
Răzbat în-afară, ca roua pe flori.
Trădări, amintiri, neștiute iubiri,
Cresc, laolaltă, în suflet, grădini.
N-o să mă tem de copacul cel gol,
Care-și apleacă fruntea, domol.
Mugurii verzi pleznesc în lumină,
Petalele cad și se scutur de vină.
N-o să revin pe-aceste țărmuri senine,
Umbrite de zeițe și vestale divine.
Fiindcă acest paradis verde, etern,
Este-o minciună cu iz de infern.
N-o să urc pe-acel munte din nou,
Să ating cu fruntea, al norilor halou.
Vreau doar să simt că din mine,
Germinează fluid, minunatele rime.
Category: Philosophical poem
All author's poems: Shadow Man ![]()
Date of posting: 15 June 2025
Timp de citire: ~2 min.
Views: 767
Other poems by the author
PRECUM SOARELE, ÎNTOCMAI…
Precum soarele, întocmai
Adâncit, se pierde-n mare
Poleind în urmă-i
Corăbioare mici, solare
Doar să sorb un val sau două
Şi-am să casc într-un plictis
Peste creştetul de rouă
Ce topeşte-un paradis...
Şi-n lumina mult prea dulce
A bătrânului marfar
M-aş topi şi tot m-aş duce
Luminând înaltul far
Iar în noaptea cea adâncă
Aş rosti un viers bizar
Rift săpat în dalbă stâncă
Spre al vântului habar...
Şi-nspre delfinii ce înoată
Risipind amurg în soare
Mi-aş întoarce faţa toată
Către-o stea rătăcitoare
Şi m-aş opune lui Neptun
Zădărnicind furtuni în depărtare
Ţinându-i pieptu' de nebun
Cerând apoi, umil, iertare...
Cu lacrimile de Luceafăr
Curgându-mi pe sub gene
Cu trupul întregit şi teafăr
Şi aripile îngreunate-n pene
M-aş încumeta să zbor în treacăt
Pân' la astrul cel plenar
Cu inima-ncuiată-n lacăt
Şi suflet bezmetic şi hoinar…
ZBOR CĂTRE STELE
În plus, n-am vrut o zi măcar,
Din acest crud şi aspru calendar,
Ce permanent îmi dă de veste,
Că viaţa mea, în file de poveste,
Îşi toarce firul din mătase împlinit
Într-un fuior de strune mărginit…
N-am vrut, măcar o oră-n plus,
s-o pierd stând la taifas. Exclus!
Când am atâtea lucruri de făcut
Să-mi umplu ziua-n mod plăcut,
Să ştiu că fiecare clipă a contat
Că zborul meu spre stele-i garantat...
Eu n-am pierdut nicio secundă!
Un fir de prund, clepsidra o înfundă,
Şi-acuma timpul meu e infinit mai mult
Că pot să stau şi universul să-l ascult,
Să văd cum fiecare stea mâna-mi atinge,
Mi se strecoarâ-n palmă şi apoi se stinge…
AȘ FI VRUT
Aș fi vrut să mă întrebi cum mă simt acum.
Și poate că ți-aș fi răspuns: un pic fragil,
Ca o rază de soare ascunsă de nori, ca un fum,
Ca un zâmbet, abia început, de copil...
Aș fi vrut să te-ntreb unde-ai fost, unde ești.
Și poate că mi-ai fi răspuns: aici, lângă tine,
Pe drumul ce duce spre porțile cerești,
Cercetând lumina ce-nclină coloane latine...
Aș fi vrut ca dintre toate a cerului petale,
Să-mi dăruiești o clipă, să-ți dăruiesc un an,
Și poate c-aș fi pus o catedrală-n palma mâinii tale,
Ca-n ochii tăi să pierd un val, sau poate un ocean...
Dar ce-am vrut eu, acum, nu se mai poate.
Curând ai să-nțelegi și tu, ce am aflat și eu:
Un univers întreg ni s-a opus și ne desparte,
Sanctificându-ne iubirea ca pe-un uitat trofeu...
Liceul - "rabidus alta schola"
Doamne, stau câteodată și-mi amintesc de tinerețea mea cheltuită în perioada liceului, în vremuri de sminteală atât din partea unora dintre colegi, dar mai ales din partea unora dintre profesori, care odată descătușați de sistem, s-au trezit zei nemuritori plutind deasupra altarelor științei, tăind și spânzurând în dreapta și-n stânga, uitând că și ei au fost la rândul lor odată elevi...
Din fericire, balanța a fost mereu echilibrată de către profesorii blânzi la fire și domoli la vorbă, încât mi se părea că raze luminoase de soare străbat printre atâtea răutăți ca prin nori, înseninând o zi încărcată precum era cea de joi...
Noi o numeam "joia neagră", fiindcă deși începeam orele la opt, dirigu - care ne era și prof de mate - ne chema la școală de la șapte, căci în orar aveam primele trei ore: două de mate și una de diriginție așa că prin urmare, băgam patru ore de matematică (o nimica toată !) cu o pauză de doar zece minute între ele, astfel încât, după atâtea zeci de table umplute cu matrici, integrale și altele asemenea, dădeai ușor în boala copiilor, cu privirile pierdute-n spațiu și salivă-n colțul gurii...
Și ca să ne fie capac, ultima oră, de la patru la cinci, aveam genetică, iar profa de biologie rodea în noi fără milă omorându-ne cu "drosofilele de oțet", unde trebuia să știi ce pui de musculițe vor ieși dintr-o musculiță cu ochi roșii și aripi scurte și un "musculiț" cu ochi albi și aripi lungi... ce mai, dădeam în bâlbâială de-a dreptul, mai ales că profa avea o plăcere sadică să umilească băieții, care eram scoși la tablă și întrebați pe rând, tot felul de chestii care îi erau străine și lui Nostradamus, darămite nouă!!!
Și dacă la ora de biologie, aveam fețele plouate mai tot timpul, vineri, la orele de română o boieream de-a dreptul, fiindcă profa de română avea o singură obsesie, să ne citească de un milion de ori "Riga Crypto și lapona Enigel" de Ion Barbu, fixație care ne îmboldea s-o tulim pe fereastră în timpul orei, fiindcă aveam clasa la parter, geamuri largi și generoase, iar profa niște ochelari cu lentile groase de funduri de borcan, încât auzeam pierzându-se în urma noastră doar ecoul vocii ei "da' parcă la începutul orei erați mai mulți, maică!..."
Chiuleam când puteam cu nesimțire de-a dreptul, având totuși grijă să nu depășesc orele maxime de absență menționate în regulamentul liceului, fiindcă împușcasem la genetică un șase la o lucrare și un cinci la un oral - chinuit, marcat de sudoare și bâlbâieli cât cuprinde - astfel încât să-mi iasă media, iară eu nu mai dădeam pe la genetică să nu-mi strice profa media, întrucât jumate din clasă era în stare de corijență cu risc de a nu ajunge în BAC, iar eu "băftos" cum mă știu nu mă număram printre ei...
Și-apoi, acasă, când veneam de la școală, mâncam ceva frugal, repede, numai cât să pun ceva în stomac, și săream direct pe teme. Uneori erau încâlcite ale naibii… Țin minte cum stăteam până târziu, până pe la doisprezece, unu noaptea, tocind pentru BAC, cu ochii împăienjeniți, și cu caietele și cărțile și manualele împrăștiate peste tot. Iar a doua zi o luam de la capăt, la ora șase dimineața...
Iar în weekend, n-aveam vreme de pauze! Săream de la referatele de la română, la problemele de geometrie și algebră, ca în final, să mă frâng în problemele fizicii și ale termodinamicii, încât chiar nu mai aveam timp și pentru mine... Rar, apucam să mai citesc câte-o carte în-afara curriculei școlare, încât mi se acrise de Caragiale, Creangă, Sadoveanu, sau Blaga, sau Rebreanu...
Suprasaturat, spiritul meu țipa după libertate, alienat în toceală, fiindcă în epocă, trebuia să înveți pe de rost referate întregi cu tot cu fișe de autori, munți de probleme trebuiau rezolvate din culegeri de matematică și fizică, că mă mir câteodată că mi-au rămas toate țiglele pe casă! Cum spuneam, eu am fost mai "băftos" la treb'șoara asta cu școala, dar alții nu, abandonând pur și simplu lupta - fiindcă au fost lupte! - veneau la școală ca să aibe de unde pleca, nu le mai păsau că ajungeau să deie la mate lucrarea de control "de onoare" menită să le salveze media, expresia dirigului "merji în băncuță bouțule, ai trii!", nu-i mai mișcau defel... priviri și suflete golite, ce mai...
Da, nu degeaba Bacovia a scris celebra frază "liceul - cimitir al tinereții mele!", căci și pentru mine liceul a însemnat multă muncă susținută, am trecut BAC-ul cu brio, aducând în fața societății dovada maturității mele de la optsprezece ani, dar, Doamne!, cu ce preț? La ce mi-au folosit mai târziu în carieră matricile, termodinamica, probabilitățile pe care nu le înțelegea nici măcar dirigu, tomurile întregi de referate de la română învățate pe de rost, creierii zdruncinați încercând să înțelegem "misterul liric" de nepătruns al vreunui autor; cu-adevărat am fost o generație debilitată voit atât de către societate, de către însăși școală, dar, da, și de către familie!!!
Și pentru că presiunea era enormă și constantă, am cedat nervilor, calmându-i cu mult... tutun și răbdare, un ocean de răbdare! Bineînțeles că mai toți băieții fumam pe vremea aceea - era și de bon-ton - iar toaleta băieților era locul nostru preferat unde, cu bună știință, încălcam regulamentul școlii, întrucât fumatul era cu desăvârșire interzis elevilor, mergând chiar până la exmatriculare, dacă bineînțeles, erai prins!
Și da! Am fost prinși într-o pauză, de către profa de fizică - o doamnă în vârstă, mică și iute, ea însăși fumătoare înrăită! - care chiar a avut curajul să "rupă" ușa de la toaletă dând buzna peste noi, și împărțind cu generozitate în dreapta și-n stânga fără osebire, scaltoace după ceafele vinovaților cu "paiu"-n colțul gurii - mamă!, ce mână grea avea pentru o doamnă așa de micuță ca ea!...
-Doamna profesoară, da' eu nu fumam! De ce ați dat?, am zis eu cu nevinovăție falsă-n glas și revoltă prefăcută...
-Ai fost acolo? E, uite de-aia!, îmi zice ea neîncrezătoare, fiindcă fumul era gros să-l tai cu cuțitul, iar eu aveam degetele de la mână îngălbenite de tutun...
Acum, toate acestea, s-au trecut... A trecut atât de multă vreme! Oftez, zâmbind ușor amintindu-mi de colegi și profesori deopotrivă: unii dintre ei nu mai sunt printre noi, alții au ajuns la pensie și ne mai întâlnim din când în când prin parcul orașului:
-Bună seara, Dom' Profesor! Da' ce mai faceți? La plimbare? La plimbare?
-Bună seara, măi! La plimbare! Ia stai! Tu ești... Te țiu minte! Tare șugubăț mai erai!
N-am realizat atunci, că din cauza Rigăi Crypto și a laponei Enigel, chiuleam, - sărind pe fereastra larg deschisă și generoasă a clasei mele de la parter - că de fapt "evadam" în propriul meu suflet... Acum știu...
INESTIMABILE ECOURI
Inestimabile ecouri pierdute-n holda de secară,
Se-aud în scânteierea acestor nopţi de vară,
Aşa cum florile de mac – ca nişte guri flămânde,
În van corolele-şi tresaltă şi-n lan trupu-şi ascunde…
Tăcerea grea se lasă-n tihnă, peste întreaga zare,
Doar Luna-şi mai permite s-arate acea cărare,
Ce duce, drept şi simplu, către izvorul rece,
Care coteşte-n prund şi-apoi urma-şi petrece…
Pe cerul plin de stele, se roagă-un nor firav,
Să-oprescă preţ de-o clipă a Timpului nărav,
Să fiu doar eu cu tine, pierduţi în nopţi de vară,
Ca spicele de aur uitate-n holda rară...
AU FOST
Cumplite vremuri în zadar trecură,
Răpind a lumii inocentă vară,
Prea multele cetăți căzute-n ură,
S-au risipit în fum, ca să se-nalțe iară...
Pe când femeile țeseau în tihnă,
Și pruncii, cu blândețe, își păzeau,
Bărbații lor lipsiți de odihnă,
Război, în slava zeilor, porneau...
Se-ncrucișară în lumina lunii, săbiile reci,
Topind amurgul într-a nopții stele salbe.
Întunecate-n sânge, armurile, ajuns-au seci,
Nemaipurtând pe scuturi trupuri albe...
Căci al cetății zid stă încă în picioare,
Iar corbii zboară-n cercurile mii,
Și ruguri nesfârșite-n cer se înălțară,
De prefăcu adânca noapte-n zi...
Love poems
Parting poems
Poems about nature
Spring poems
Poems dedicated to Mothers
Poems for children
About parental home
Poems for Dad
Poems about animals
Poems about death
Philosophical poem
Confessional poems
Sad poems
Motivational poems
Prose
Christmas carols
Funny poems
The patriotic poems
Poems March 8
Easter poems
New Year Poems
Diverse poems
Thoughts
Poems dedicated
Congratulations
Friendship poems
Poems in the same category
Corp
Condu-mi în tihna mântuirea
Căci mă numeam nemuritor
Nu înțelegeam ce e sfințirea
Nici gândul cel chinuitor.
Condu-mi și sufletul cel rece
Ce n-a putut să mai iubească
Nici om, nici gând, nici o fereastră.
Condu-mi și mâinile croite
Ce au odihnă doar pe piept
Căci mă simțeam fierbinte-n iarnă
Cu grijă, fără de dezmăț.
Umbrește-mi trupul gol și sumbru
Ce ține-n el amarul surd
Nu-i epopee cum nici gândul
Amarnic se lovește-n rug.
Deschide-mi ochii ce visează
Cuvântătoarele povești
Și soarele ce tranzitează
O lume mare de curenți.
Aruncă-mă în apa moartă
Căci eu știu sigur că plutesc
N-ar scufunda oceanul mare
Pentru un corp fără dureri.
Identitati
le prind certandu'se iar pe locul din fata,
toate ma au si eu pe rand toate am fost.
nici una nu se lasa, vrea un loc la masa,
ele se lupta sa existe, cred ca au un rost.
ca un costum facut la comanda, imi pica bine
si dintr'o clipa in alta, eu nu mai sunt eu
ma apar sau apar doar un gand ce'mi apartine?
sunt la mila amintirilor, uit ca sunt dumnezeu
nici carnea de pe mine nu ma mai convinge,
nimic ce pot numi nu mai e adevarul meu.
pana uit din nou si suferinta invinge
si iar ma trezesc numindu'mi corpul, eu.
eu sunt e comanda, om, barbat, sot, imigrant,
un actor ce'si joaca prost pana si propriul rol,
atent la ce ma inconjoara, la mine ignorant.
actionez din impuls sub iluzia de control.
ce sunt eu fara ele? ce sunt daca n'am ce numi?
dresat ca nimicul nu'i destul, greu am nimic in minte
fara multe cuvinte care sa ma descrie, cine m'ar iubi?
printre identitati si ganduri caut cum sa iubesc fara cuvinte
Iluzii în daneză
Ai câți ani ți-ai dori să ai,
Ai părul creț pe care l-ai admirat mereu, care nu se pleoștește niciodată,
Ai un perete plin de tablouri la tine în cameră,
Ai cel mai în vogă model de telefon,
Ai cel mai bun prieten, nu te va dezamăgi în veci, nu cu bună știință cel puțin,
Ai parte de cel mai delicios mic dejun (clătite cu Nutella),
Ai cel mai performant pedometru din câte se puteau descărca,
Ai cea mai rapidă bicicletă, cu ea ajungi în Fălticeni în doar 15 minute,
Ai cel mai drept nas, nu îți mai trebuie rinoplastie,
Ai cei mai drepți dinți, niciunul mai în spate sau mai in față,
Ai parte mereu de cea mai corectă apreciere din partea celor din jur (minciună mai sfruntată nu există, nu te vor cunoaște, fie pentru că nu le pasă, nu le trebuie, fie pentru că ții totul în tine și vrei să pari femeia puternică, nu te mai masculiniza de dragul unor persoane cărora nu le pasă, oricine are fi ele),
Ai cele mai pure intenții, nu doar atât, știi și să le arăți,
Ai cele mai strălucitoare unghii cu gel,
Ai cele mai multe nuanțe de mov în garderobă,
Ai cel mai cuprinzător Playlist cu poeziile lui George Bacovia recitate, una după alta,
Ai câți prieteni ți-ai dori să ai, adică doi, aceia sinceri, cu care vei ține legătura pe viață, restul sunt doar persoane care vor ceva de la tine, te folosesc, nu ratează nicio ocazie când te văd,
Ai cel mai bun mod de a prepara cartofii prăjiți, ca la McDonald's aproape,
Ai cel mai bun styling de fiecare dată când te îmbraci,
Ai parte de armonie tot timpul, nimic nu se abate de la ce ai vrut tu inițial, nici cea mai mică deviere,
Ai parte de cei mai înțelegători oameni (mai că trebuie să explici orice, de ce cerul e albastru?, de ce respiri?), dar asta nu se întâmplă în poemul nostru,
Ai cele mai bune explicații, doar tu știi cum le-ai înfrumusețat atât de mult, nimeni nu rămâne nelămurit, toți te iubesc special pentru acest lucru,
Ai cele mai bune prăjituri de ziua Norvegiei,
Ai cele mai bune stilouri, nu se strică în veci,
Ai cele mai bune perechi de pantofi, inclusiv pentru dansuri latino-americane,
Ai cele mai interesante idei de decorare a camerei,
Ai cea mai bună precizie atunci când tunzi o prietenă (abia dacă te poți tunde singură),
Ai cele mai amuzante preferințe când vine vorba de muzică,
Ai ureche muzicală, dar deloc nu știi să o folosești,
Ai cele mai extravagante gusturi când vine vorba de ojă, doar culorile neon te atrag,
Ai cele mai frumoase standarde, nu te apropii de ele niciodată pentru că sunt frumoase,
Ai cele mai bune oglinzi, prin ele se vede tot, orice muscă care a pătruns,
Ai cele mai multe merite oricând, oriunde,
Ai cea mai bună capacitate de a înțelege întâmplările, de orice natură ar fi ele,
Ai cea mai plăcută voce,
Ai cea mai suavă atingere,
Ai cele mai înmiresmate parfumuri, ești o feerie a primăverii,
Ai cel mai strălucitor zâmbet, atrage toate privirile, deși nu iubești atenția,
Ai cea mai bună mașină de tuns iarba, tunde orice fir la aceeași lungime,
Ai cea mai bună apreciere a lucrurilor, a cantității mai ales, când vine o prietenă și vrei să beți limonadă, ai grijă ca amândouă să aveți la fel de mult suc în pahar,
Ai cel mai bun mod de a înțelege problemele oamenilor, primează logica și ce este realizabil din punct de vedere logic, nu ce vrea fiecare să se întâmple, fii sinceră, și tu ai vrut mulți fluturi frumoși în această viață, dar nu au zburat în direcția ta, doar chestii după care ai sărit să le prinzi și nu ai făcut decât să te rănești,
Ai cea mai bună capacitate de a privi în inimile oamenilor, de a vindeca răni, ești chiar psiholog din punctul ăsta de vedere,
Ai cea mai frumoasă decență în comportament și în conduită,
Ai cele mai corecte și mai bune argumente,
Ai cele mai ciudate preferințe când vine vorba de posturile de televiziune pe care le urmărești,
Ai cele mai triste amintiri, dar ai reușit să înmulțești ceea ce la prima vedere părea a fi prea puțin, să transformi acele sfaturi în ceva constructiv,
Ai avut cele mai simpatice colege de bancă,
mereu ți-ar fi dat exercițiile pe care nu știai să le faci,
Ai cele mai înduioșătoare cuvinte în vocabular,
Ai cele mai bune pensete, unghiere,
Ai cele mai frumoase aspirații în sinea ta, nu doar tu ai fi beneficiară,
Ai cele mai generoase gândurile,
Ai cea mai moralizatoare și melodioasă voce a conștiinței,
Ai puterea/ înțelepciunea de a ceda când vezi că nu mai ai de ce să mai continui,
Ai posibilitatea de a face oamenii să se simtă bine doar prin simpla ta prezență, când ești tu alături de ei nu le mai iese păr alb, sunt mai veseli, nici riduri parcă nu prea ar mai avea,
Ai încercat în toate feluri să devii o versiune mai bună a propriei persoane, obiectiv îndeplinit, te poți relaxa, vocea conștiinței a fost aspră cu tine, fiindcă ți-a vrut doar binele, este parcă vocea unui părinte care nu te obligă, doar îți spune că așa ar fi mai bine, pentru că se gândește la tine și încă îi mai pasă.
Illusioner
Du er så gammel, som du ønsker at være,
Du har det krøllede hår, du altid har beundret, som aldrig kruser,
Du har en væg fuld af malerier på dit værelse,
Du har den hotteste telefonmodel,
Du har en bedste ven, han vil aldrig svigte dig, ikke bevidst i det mindste,
Du har den lækreste morgenmad (pandekager med Nutella),
Du har den bedste skridttæller, der kunne downloades,
Du har den hurtigste cykel, med den når du Fălticeni på kun 15 minutter,
Du har den mest lige næse, du behøver ikke næseoperation længere,
Du har de mest lige tænder, ingen for langt tilbage eller for langt,
Du har altid den mest præcise påskønnelse fra dem omkring dig (der er ingen mere fræk løgn, de vil ikke kende dig, enten fordi de er ligeglade, de har ikke brug for det, eller fordi du holder alt inde i dig og vil at virke som den stærke kvinde, stop med at maskulinisere dig selv for folk, der er ligeglade, hvem de end er),
Du har de reneste intentioner, ikke kun det, du ved også, hvordan du viser dem,
Du har de mest skinnende gel negle,
Du har flest lilla nuancer i din garderobe,
Du har den mest omfattende afspilningsliste med George Bacovias digte reciteret, den ene efter den anden,
Du har lige så mange venner, som du gerne vil have, altså to, de ærlige, som du vil holde kontakten med for livet, resten er bare mennesker, der vil have dig noget, de bruger dig, de savner ikke en mulighed, når de ser dig,
Du har den bedste måde at lave pommes frites, som McDonald's nær dig,
Du har den bedste styling hver gang du klæder dig ud,
Du har harmoni hele tiden, intet afviger fra det du oprindeligt ønskede, ikke engang den mindste afvigelse,
Du har de mest forstående mennesker (men du skal forklare alt, hvorfor er himlen blå?, hvorfor trækker du vejret?), men det sker ikke i vores digt,
Du har de bedste forklaringer, kun du ved, hvordan du gjorde dem så smukke, ingen er forvirrede, alle elsker dig specielt for dette,
Du har de bedste fødselsdagskager i Norge,
Du har de bedste kuglepenne, de går aldrig i stykker,
Du har det bedste par sko, også til latinamerikanske danse,
Du har de mest interessante ideer til værelsesindretning,
Du har den bedste præcision, når du klipper en vens hår (du kan næsten ikke klippe dig selv),
Du har de sjoveste præferencer, når det kommer til musik,
Du har et musikalsk øre, men du ved slet ikke, hvordan du bruger det,
Du har den mest ekstravagante smag, når det kommer til neglelak, kun neonfarver tiltaler dig,
Du har de smukkeste standarder, du nærmer dig dem aldrig, fordi de er smukke,
Du har de bedste spejle, gennem dem kan du se alt, hver flue der kom ind,
Du har størst værdi når som helst, hvor som helst,
Du har den bedste evne til at forstå hændelser, uanset hvilken karakter de måtte være,
Du har den mest behagelige stemme,
Du har den blødeste berøring,
Du har de mest duftende parfumer, du er en forårsfe,
Du har det klareste smil, du tiltrækker alle øjne, selvom du ikke kan lide opmærksomhed,
Du har den bedste plæneklipper, klip enhver linje til samme længde,
Du har den bedste forståelse af tingene, især mængden, når en ven kommer forbi og du vil drikke limonade, så sørg for at I begge har den samme mængde juice i dit glas,
Du har den bedste måde at forstå folks problemer på, tag logik og hvad der er logisk opnåeligt, ikke hvad alle ønsker skal ske, vær ærlig, du ville også have mange smukke sommerfugle her i livet, men de fløj ikke i din retning, bare ting du sprang for at fange og sårede kun dig selv,
Du har den bedste evne til at se ind i folks hjerter, til at hele sår, du er endda en psykolog fra dette synspunkt,
Du har den smukkeste anstændighed i opførsel og adfærd,
Du har de mest korrekte og bedste argumenter,
Du har de mærkeligste præferencer, når det kommer til de tv-stationer, du ser,
Du har de tristeste minder, men du formåede at formere det, der ved første øjekast syntes at være for lidt, til at gøre disse tips til noget konstruktivt,
Du havde de sødeste bankkolleger,
han ville altid give dig de øvelser du ikke vidste hvordan du skulle lave,
Du har de mest rørende ord i ordforrådet,
Du har den bedste pincet, negleklipper,
Du har de smukkeste forhåbninger i dig selv, ikke kun du ville være modtageren,
Du har de mest generøse tanker,
Du har den mest moraliserende og melodiøse samvittighedsstemme,
Du har styrken/visdommen til at give op, når du ser, at du ikke har nogen grund til at fortsætte,
Du har mulighed for at få folk til at føle sig godt tilpas blot ved din blotte tilstedeværelse, når du er sammen med dem, har de ikke hvidt hår længere, de er gladere, de ser ikke engang ud til at have rynker længere,
Du forsøgte på alle måder at blive en bedre udgave af dig selv, målet nået, du kan slappe af, samvittighedens stemme var hård mod dig, fordi den kun ville dit gode, det er som stemmen fra en forælder, der ikke tvinger dig, kun han siger, at det ville være bedre, fordi han tænker på dig og stadig bekymrer sig.
In tot ce pătrundem
Mi-e foame de ceva bun
sau poate chiar de-o carte,
poate chiar o să-mi impun
să pot citi de toate.
Vreau să scap de tot
din lumea asta crudă
plină de-un antidot
care ne lasă-n urmă.
Cartea e scăparea
căci are valoarea,
cheia spre un univers
cu totul mult mai divers.
Timpul zboară, dar în cărți
de pagini este captat
si de noi împrumutat.
Pătrundem deșerți în ea
căutând tot ce-am pierdut
și ieșim ca pasărea,
cu timpul înapoi cerut.
Mâna ce te mângâie
Nu plânge marea când se frânge
De stânca rece, fără grai,
Ci-n adâncimi tăcerea-și strânge
Tot cerul risipit din rai.
Așa și omul care poartă
În piept lumină fără preț,
Își vede sufletul la poartă
Vândut pe-un zâmbet mărunțel.
El dă din pâinea lui flămândul,
Din focul lui aprinde stele,
Dar cei ce-i încălzesc pământul
Îi lasă iarna-n piept cu ele.
Căci răul n-are colți de fiară,
Ci chipul celui ce-ai iubit,
Îți bate seara la cămară
Cu glasul blând și liniștit.
Nu sabia ucide omul,
Ci mâna care mângâia,
Mai greu apasă peste suflet
Sărutul fals decât o nuia.
De-aceea lumea-și face casă
Din cărți zidite cu minciuni,
Iar cel ce vine să le spargă
Rămâne singur printre spini.
El merge drept prin vreme strâmbă,
Ca plopul alb în câmp pustiu,
Cu fiecare frunză frântă
Se face cerul mai târziu.
Că omul bun nu moare-n moarte.
El moare, viu, câte puțin,
De fiecare dată când lumea
Îi cere cerul... drept destin.
Și poate Dumnezeu, în noaptea
Când a zidit întâiul dor,
A pus în inima cea bună
Întregul plâns al tuturor.
De-aceea omul bun nu cade.
El arde-ncet, fără să ceară.
Ca o candelă uitată
Ce ține cerul până-n moarte.
Prea multă sensibilitate în italiană
Sensibilitatea, săraca de ea, e bună în felul ei. Este bine să fim sensibili, să ne exprimăm regretul când cineva a avut parte de întâmplări mai puțin plăcute, să fim alături de ei, să îi ascultăm, să îi liniștim, să îi înțelegem, să le alinăm suferințele, să oftăm alături de ei, să plângem alături de ei, să îi învelim când le este frig, să îi bandajăm când i-a zgâriat pisica (că tot din vina lor i-a zgâriat, că nu știu cum să se joace cu ea), să le punem pungă cu gheață de la frigider peste glezna luxată, să le ștergem lacrimile, să le dăm medicamente să le scadă febra, balsam de buze să nu mai fie atât de crăpate, să le dezinfectăm cuticulele sângerânde atunci când nu au știut cum să-și facă manichiura, au vrut să aibă unghii mai lungi față de cum le aveau în mod firesc, că cică așa e la modă, și acum au numai sânge pe la ele, să punem plase de țânțari, ca să nu îi mai înțepe atâta, să le sugă sângele, să nu le transmită malarie sau febra galbenă, să luăm insecticide, dacă tot insistă să intre în casă, să luăm și ventilator care să mai împrăștie mirosul de insecticide, să le ținem geamul întredeschis cât să nu mai intre țânțari și să mai și iasă mirosul de insecticid. Să reglăm centrala termică să mai dea și apă caldă, nu doar rece, că pe urmă va fi nevoie de și mai multe îngrijiri. Economiile nu prea țin cont de nevoile individuale ale oamenilor, sunt mai mult o nevoie egoistă de-a unui singur om.
Să nu ne zgârcim nici la suplimente care îmbunătățesc imunitatea, cum ar fi vitamina C, care are un gust delicios de lămâie și nici nu costă prea mult, este cam pentru toate buzunarele, o putem lua și dintr-o simplă limonadă, așa că nu avem de ce să ne abținem din a o achiziționa.
Să le luăm bluze groase, pufoase, numai bune de stat în casă. Să le luăm mască pentru îngrijirea feței, mască care previne apariția timpurie a ridurilor laba găștii și a ridurilor de expresie. Suntem prea tinere să avem riduri!
În general, sensibilitatea este soră cu generozitatea și grija, dar ce ne facem când ea scapă de sub control, atinge noi culmi, nu mai are limite? Mai este aceea o sensibilitate benefică, sănătoasă, bine-înțeleasă? Nu, bineînțeles că nu. Deja ceva din felul nostru de a fi scârțâie, iar această sensibilitate este principalul simptom. Ar cam fi cazul să ne punem întrebări:,,Oare de ce sunt așa?", ,,Nu cumva exagerez?", ,,Ce mă determină să am reacții atât de intense la lucruri banale în esență?"
Răspunsul îl vei găsi rătăcit pe undeva prin trecutul tău. Sensibilitatea despre care vorbim vine ca urmare a unui episod traumatizant din viață? Nu ai luat cât te-ai fi așteptat la vreun examen și de atunci te-ai decis să renunți la tot, gândindu-te că nu mai are rost? Nu ți s-au oferit nu știu ce oportunități la care sperai? Nu ai putut, în virtutea împrejurărilor, să faci ceva ce ți-ai propus? Dacă răspunsul este ,,da" la măcar jumătate dintre acestea, atunci, nu vorbim tocmai de sensibilitate, ci de o reacție adversă la lucruri ce s-au petrecut, ne-au durut pe moment, iar în urma lor a rămas o rană nevindecată complet.
Cum s-ar putea vindeca o asemenea rană? Scărpinând-o tot mai mult. Stând și analizând, oare de unde provine acea supărare însoțită de sensibilitate? Ai avut curajul să mergi la nu știu ce facultate de suedeză. Și la 19 ani, chiar îți trebuie curaj, să îți iei zborul, să pleci din casa părinților, dintr-un oraș de provincie, tocmai într-un mare centru universitar. Și acolo ce să vezi, drumul spre succes și facultăți interesante de trecut în CV, nu este presărat numai cu momente pașnice, că este una căreia îi place să urle, să țipe, să îi umilească pe studenți că nu pronunță perfect în această limbă nord-germanică, că nu știu timpurile la perfecție, că nu stăpânesc gramatica și sintaxa...tot perfect? Nici nu știu ce ar mai fi perfect, cum ar mai fi perfect, și nici nu cred că ar trebui să conteze acea perfecțiune subiectivă. Dacă ar fi niște standarde obiective, atunci da, merită să aderăm la ele, să încercăm să le atingem, pentru că așa progresul chiar se poate măsura și observa. Pe când, dacă sunt obiective pe care doar o persoană le vrea, restul nu le vor, nu are sens să ne mai comparăm, oricum nu putem aprecia sau cântări nimic din auzite. Cert este că cine umilește studenții că nu știu perfect, are inimă de pădurar care taie copacii pe bandă rulantă fără să se mai uite la ce a lăsat în urma lui. Da, foarte obiective criteriile de evaluare, cum poți că femeie de 58 de ani, care o viață întreagă doar de suedeză te-ai înconjurat, să consideri că o studentă de 19 ani trebuie să îți fie egală în măiestrie, în pricepere? Suntem acolo să învățăm, dacă ne nășteam gata învățați, nu ne mai înscriam la nicio specializare și gata, la ce ne mai trebuia, dacă deja am fi știut? Nu era mai ieftin, fără chirie, fără drumuri cu trenul, fără cămine, fără abonament la bibliotecă, fără mâncare plus multe alte utilități? E ciudat tare ce se întâmplă când femeile de 58 de ani te judecă după propriile lor seturi de valori. E ca și cum, studenta i-ar da meditații unui copil de 8 ani. Abia poate să scrie în propria limbă la anii aceia, darămite în engleză, franceză... Nu ar fi traumatizant să se apuce să-l certe că de ce nu a avut timp să stăpânească conținutul la perfecție? Cât timp? că devine vagă în exprimare persoana care oferă lecții în privat? Timp, adică s-ar fi putut târgui cu mama lui să o roage să-l nască la 5 luni, nu la 9 luni, cum e normal, să apară pe lume mai devreme, să învețe mai devreme, doar pentru că așa vrea persoana care dă lecții. Mai este și chestiunea de timp pământean. Câtă vreme locuim pe aceeași planetă, toți avem același timp, 24 de ore, nu mai mult.
Perfecțiunea asta subiectivă a altora naște sensibilități de toate felurile. Nici nu are sens să aspirăm să o atingem. Nu știm ce vrea persoana care nu este mulțumită de noi. Nu știm ce gândește, cum gândește, ce preferă, ce nu preferă, cât, ce, cum și în ce măsură.
Perfecțiunea subiectivă a altora e paralizantă, atât emoțional, cât și faptic. Dacă studenta este umilită de fiecare dată când deschide gura, va mai avea ea încredere în ea că are șanse să devină o bună vorbitoare de suedeză? Va mai găsi ea puterea, în adâncul sufletului ei, să meargă mai departe, să vrea să exerseze, să citească, să se îmbunătățească, până va obține fluența, cadența și muzicalitatea limbii? Nu, nu mai are cum. A avut intenții bune, care s-au destrămat pe parcurs.
Perfecțiunea subiectivă a altora încetinește, reprimă. Cum ar fi să îți planifice profesoara fiecare sunet când să îl rostești, cum să îl rostești. Nu te-ar intimida această tehnică de a învăța? Unde mai este pasiunea, farmecul, frumusețea cât se poate de neregulată și de versatilă a limbii? Când vei mai avea timp să te concentrezi pe vocabular, gramatică, sintaxă și ce vrea ea, când accentul cade întotdeauna pe cum vorbești? Nu cumva devine un obstacol de care nu poți trece? Fix ca la testele cu mai multe variante de răspuns. Ai ajuns la o întrebare la care nu știi care ar fi răspunsul corect, deși până atunci ai răspuns bine. Ce faci? Te împotmolești acolo și nu mergi mai departe, doar pentru că acolo nu știi? Ar fi o mare pierdere, atât pentru evaluator, cât și pentru tine (în primul rând).
Ca replică la perfecțiunea subiectivă a altora, trebuie să ne construim propriul set de valori, propria noastră perfecțiune, care atenție, să fie obiectivă, din mai multe motive: să nu ajungem la acea sensibilitate care ne împiedică să facem orice am vrea și să simțim chiar că evoluăm, atât cât este omenește posibil, nefiind constrânși de alții, de alte aspecte și de alte împrejurări.
Troppa sensibilità
La scarsa sensibilità è positiva a modo suo. È bene essere sensibili, esprimere il proprio rammarico quando qualcuno ha vissuto avvenimenti meno piacevoli, stare con lui, ascoltarlo, rassicurarlo, comprenderlo, alleviare le sue sofferenze, sospirare con lui, piangere con lui. avvolgerli quando hanno freddo, fasciarli quando il gatto li ha graffiati (che è stata anche colpa loro se li ha graffiati, perché non sanno come giocarci), mettergli addosso un impacco di ghiaccio dal frigorifero per una distorsione alla caviglia, asciugargli le lacrime, dargli medicine per abbassare la febbre, balsamo per le labbra per evitare che si screpolassero, disinfettargli le cuticole sanguinanti quando non sapevano come fare la manicure, volevano avere le unghie più lunghe che avevano naturalmente, perché è la moda, e adesso hanno solo sangue addosso, mettiamo le zanzariere, così non le mordono tanto, non succhiano il sangue, non trasmettono la malaria o la febbre gialla, prendiamo degli insetticidi, se insistono ancora ad entrare in casa, prendiamo anche un ventilatore per diffondere l'odore degli insetticidi, teniamo la finestra socchiusa in modo che non entrino le zanzare ed esca l'odore dell'insetticida. Regoliamo la caldaia per dare anche acqua calda, non solo fredda, perché poi servirà ancora più attenzione. Le economie non tengono realmente conto dei bisogni individuali delle persone, sono più un bisogno egoistico di un uomo.
Non lesiniamo nemmeno sugli integratori che rinforzano il sistema immunitario, come la vitamina C, che ha un delizioso sapore di limone e non costa troppo, è conveniente, puoi ottenerla con una semplice limonata, quindi non abbiamo motivo di astenerci dall'acquistarla .
Prendiamole camicette spesse e morbide, buone solo per stare a casa. Prendiamo la loro maschera per la cura del viso, maschera che previene la comparsa precoce di zampe di gallina e rughe d'espressione. Siamo troppo giovani per avere le rughe!
In generale, la sensibilità è sorella della generosità e della cura, ma cosa facciamo quando va fuori controllo, raggiunge nuove vette, non ha limiti? È ancora una sensibilità benefica, sana e ben compresa? No certo che no. Già qualcosa nel nostro modo di essere scricchiola, e questa sensibilità è il sintomo principale. Sarebbe opportuno porsi delle domande: "Perché sono così?", "Sto esagerando?", "Cosa mi fa avere reazioni così intense di fronte a cose essenzialmente banali?"
Troverai la risposta persa da qualche parte nel tuo passato. La sensibilità di cui parliamo deriva da un episodio di vita traumatico? Non hai impiegato tutto il tempo previsto in un esame e da allora hai deciso di mollare tutto, pensando che non abbia più senso? Non ti sono state date le opportunità che speravi? Non sei riuscito, a causa delle circostanze, a fare qualcosa che avevi deciso di fare? Se la risposta è "sì" ad almeno la metà di queste domande, allora non stiamo parlando esattamente di sensibilità, ma di una reazione avversa a cose accadute, che ci hanno ferito momentaneamente e hanno lasciato dietro di sé una ferita completamente non rimarginata.
Come si potrebbe rimarginare una ferita del genere? Grattandolo sempre di più. Seduti e analizzati, da dove viene quella rabbia accompagnata da sensibilità? Hai avuto il coraggio di andare a non so quale università svedese. E a 19 anni ci vuole proprio coraggio, per prendere il volo, per lasciare la casa dei propri genitori, da una cittadina di provincia, appunto, a un grande polo universitario. E lì cosa vedere, la strada verso il successo e le facoltà interessanti da trasmettere nel CV, non è solo cosparsa di momenti sereni, che lei è una a cui piace urlare, urlare, umiliare gli studenti per non pronunciare perfettamente questa lingua del nord - germanica, che non conosco perfettamente i tempi verbali, che non padroneggio la grammatica e la sintassi... ancora perfetto? Non so nemmeno cosa sarebbe perfetto, quanto sarebbe perfetto, e non penso che la perfezione soggettiva dovrebbe avere importanza. Se esistessero degli standard oggettivi, allora sì, vale la pena rispettarli, cercare di raggiungerli, perché in questo modo il progresso può davvero essere misurato e osservato. Invece se sono obiettivi che solo uno vuole, gli altri no, non ha senso confrontarsi, tanto tanto non riusciamo ad apprezzare né a pesare nulla da quello che sentiamo. È certo che chi umilia gli studenti perché non sanno perfettamente ha il cuore di un guardaboschi che taglia gli alberi su un nastro trasportatore senza guardare cosa ha lasciato dietro di sé. Sì, i criteri di valutazione sono molto oggettivi, come puoi tu, una donna di 58 anni, che per tutta la vita si è circondata solo di svedese, considerare che uno studente di 19 anni deve essere tuo pari in maestria, in abilità? ? Siamo lì per imparare, se nascessimo pronti per imparare non ci iscriveremmo a nessuna specializzazione e basta, di cosa avremmo bisogno se lo sapessimo già? Non era più economico: niente affitto, niente viaggi in treno, niente dormitori, niente iscrizione alla biblioteca, niente cibo e molte altre utilità? È divertente cosa succede quando le donne di 58 anni ti giudicano in base ai loro valori. È come se uno studente offrisse la meditazione a un bambino di 8 anni. In quegli anni riesce a malapena a scrivere nella sua lingua, figuriamoci in inglese, francese... Non sarebbe traumatizzante iniziare a rimproverarlo perché non ha avuto il tempo di padroneggiare perfettamente i contenuti? Mentre? che la persona che dà lezioni private diventa vaga nell'espressione? Tempo, cioè, avrebbe potuto contrattare con la madre per chiederle di partorirlo a 5 mesi, e non a 9 mesi, come è normale, per venire al mondo prima, per imparare prima, proprio perché è quello che la persona vuole chi dà lezioni. C’è anche la questione del tempo terrestre. Finché viviamo sullo stesso pianeta, abbiamo tutti la stessa quantità di tempo, 24 ore, non di più.
Questa perfezione soggettiva degli altri dà origine a sensibilità di ogni tipo. Né ha senso aspirare a toccarlo. Non sappiamo cosa vuole la persona che non è felice con noi. Non sappiamo cosa pensa, come pensa, cosa preferisce, cosa non preferisce, quanto, cosa, come e in che misura.
La perfezione soggettiva degli altri è paralizzante, sia emotivamente che fattivamente. Se lo studente viene umiliato ogni volta che apre bocca, avrà ancora fiducia di avere la possibilità di diventare un buon oratore svedese? Troverà ancora la forza, nel profondo della sua anima, di andare avanti, di voler esercitarsi, leggere, migliorare, fino ad ottenere la fluidità, la cadenza e la musicalità della lingua? No, non c'è modo. Aveva buone intenzioni che sono andate in pezzi lungo la strada.
La perfezione soggettiva degli altri rallenta, reprime. Come se il tuo insegnante pianificasse ogni suono quando dirlo, come dirlo. Questa tecnica di apprendimento non ti intimidirebbe? Dov'è la passione, il fascino, la bellezza più irregolare e versatile del linguaggio? Quando avrai tempo per concentrarti sul vocabolario, sulla grammatica, sulla sintassi e su ciò che vuole quando l'attenzione è sempre su come parli? Non diventa un ostacolo insuperabile? Risolto come con i test a scelta multipla. Sei arrivato a una domanda di cui non conosci la risposta corretta, anche se hai già risposto bene. Cosa fai? Rimani bloccato lì e non vai avanti, solo perché non lo sai? Sarebbe una grossa perdita, sia per il perito che per te (in primis).
Come risposta alla perfezione soggettiva degli altri, dobbiamo costruire un nostro insieme di valori, la nostra stessa perfezione, la cui attenzione, essere oggettiva, per diversi motivi: non raggiungere quella sensibilità che ci impedisce di fare quello che vogliamo e sentire anche quello evolviamo, per quanto umanamente possibile, non essendo vincolati da altri, da altri aspetti e da altre circostanze.
Support Poezii Online
Your support helps Poezii Online grow. Your donation supports development, improvements, and this space dedicated to personal creations - a place where poetry and literary text bring inspiration, calm, and a breath of air for the soul.
Literary news, poems and cultural events directly on your phone.
Follow the channel
Reformare
Gabriel Nicoara
18 November
Ce ai zis e rau, chiar oribil, tragic, da-i zis-o bine
Ploaia trăiește
Gabriel Nicoara
18 November
Frumos. Dar poate iti controlezi uneori, char daca rar, inima folosindu-ti caputu
Nu pot să te uit
Gabriel Trofin
18 November
Multumesc frumos! Ma bucur daca ti-a placut....
Nu pot să te uit
anca_nistor
17 November
Superbe versuri, intensă trăire!
Nu căuta la oameni
Gabriel Trofin
12 November
Mulțumesc frumos! Este într-adevăr așa cum ați spus...
Nu căuta la oameni
Silvia Mihalachi
12 November
,,NU CĂUTA LA OAMENI,, pentru mine, un cititor, nu este numai o superbă, superbă poezie, ea este și un bun sfătuitor a cărui sfaturi merită ,, pe t...
✨ Poeme din suflet pentru suflete
Deea
10 November
Mulțumesc
Sa nu mai doară...
un-pahar-de-poezie
10 November
Multumesc si eu ❤️🙏
Sa nu mai doară...
Alexandra-M
10 November
M-am regǎsit în versurile tale, mulțumesc pentru emoție
✨ Poeme din suflet pentru suflete
un-pahar-de-poezie
9 November
Bine scris!🤗