O alta poezie

Cine nu riscă, nu câștigă — am riscat,

A treizecea oară în cazinoul ăsta.

Prefă-te, te rog, că nu m-ai remarcat,

La masa vecină, cu zarul în mână.

Corector și rimel, o dată pe săptămână,

Sperând să găsesc pe cineva

Să mă țină de mână.

Nu mă privi, nu mă striga pe nume,

Rușinea asta începe să mă sugrume.

Și dacă eu pot să mă prefac că nu te văd,

Cu zarul în palmă, salariul pe masă,

Te rog, dă-mi și mie aceeași șansă.

Unde sunt, ce se întâmplă cu mine,

Mă salută, vino la mine,

Nu mai pot să trag,

Durerea mă ucide, ochii plini de sânge.

Drumul meu, găsește-mă, sunt în închisoare,

Cețea mă înconjoară, inima nu mai rezistă,

Ace în tot corpul meu,

Sângele curge, spre libertatea mea.

Floarea și-a oprit stelele în fața norocului,

Viața gri m-a ajuns,

Deschide-mi ochii, plâng,

Valea stejarului negru m-a găsit.

Fundătura din mine e închisă, găsește cheia,

Eliberează-mă de mine însămi, dă-mi libertatea simțurilor.

Cuțitele mă taie, prin venele ascuțite,

Am căzut, disperarea mă omoară,

Minciuni și ură mă înconjoară, unde e realitatea?

Când noaptea, când ziua, spune-mi,

Sunt eu în vis? Trezește-mă, nu mai pot,

Încercările cu săbiile dinăuntrul meu,

Trezirea, dă-mi viață din nou.

Te lupți, trebuie să lupți,

Împrează și sufletul va fi liber.

Copilăria ucisă în copil,

Capitolul nou al cărților îngăduite,

Mângâierea puterilor întunecate.

Mamă, trezește-mă, sunt în întuneric,

Drumul îmi arată calea,

Astralul a capturat cuvintele mele,

Ca soarele, razele nocturne,

Copilul plânge, plânge,

Durerea mamei, simțurile în întuneric,

Natura cuvintelor acestea,

Universul gândurilor mele,

Trezește-mi copilăria,

Copilul în brațele mamei,

Sunt aici, găsește-mă,

Prăpastia e plină de cuvinte și durere,

Ruptura, ieși la lumină,

Sunt aici, floarea albă a culorilor,

Partea nouă a vieții

Copila mea cu chip de floare ,

Azi îți voi da o sărutăre,

Sa ai si mâine chip de floare ,

Sa crești apoi un om mai mare ,

De-ai fi soare,

De-ai fi vânt,

Tu imi vei fi mereu in gând, 

Aici ,acum ,mereu iti spun,

Tu imi esti soare ,

Tu imi esti vant ,

Tu imi esti cel mai frumos cuvânt,

Un dulce si duios gând 

Copila mea cu chip de floare, 

Azi iti voi da o sarutare ,

Voi fi întâiul tău sarut

O lume mica ,cu ,,tu" si-atât

O floare cu un chip de înger, 

A mea copila, din al meu sange 

Te-am iubit încă din vise ,

Pe vremea când eram o copilita

De-o fi vant ,

De-o fi ninsoare,

Tu imi vei fi mereu ,

Cel mai frumos soare,

De-ai fi o stea ca sa lucesti ,

Ca-ntrun ocean ,ai sa-nfloresti,

Pe cer ,de o sa strălucești,

Ca-ntre petale o sa trăiești. 

si-mi curg lacrimi pe fata

si nu le pot opri

am inima ranita

ranita foarte rau

iubirea doare tare

dar doare si mai rau

cand stii ca nu o poti opri

durerea o vei intelege

doar cand o vei trai

impotriva iubiri gloantele nau rost

iubirea doare mai tare ca orice glot

Încet...ușor ușor 

Mă apropii iar de tine 

Ca frunza-n vînt, iubirea mea 

Zboară iar la tine.

Și mă strecor sub haina ta 

Simținduți pielea caldă 

Căldura și iubirea ta

În mine o să ardă.

Casa fără femeie, e ca lacătul fără cheie

Poate să-ți intre și să iese cine vrea din casă

Căci fără lacăt nu rămâne nimic de valoare înăuntru !

Poți să aduci câte femei vrei și să te distrezi cu fiecare 

Dacă n-ai tu una care să rămână acolo când vor pleca toate!

Chiar atunci când crezi că poți trăi singur te-ntreb

Are farmec oare o viață trăită fără acea ființă Care...

Deși te enervează și la cap te taie!

Tot ea e cea care când te cuprinde un fior adânc și rece

Știe cum să te-ncălzească precum un soare.

Și deși cu toți greșim în lumea asta mare

Vă spun acum cu glas pelin

Găsiți și voi în adâncul sufletului din nou

Putere de a ierta și a lupta

Și să nu ajungeți a uita 

Ceea ce a fost odată ușor doar din a simți și a face

Acum se spune că a rămas doar un basm

Căci noi ca oameni am dat uitării și nu mai știm

Ce înseamnă acest sentiment profund

Acum toți trăim într-o viteză și trenul nu se mai oprește când...

O stație ar fi pentru toți cea potrivită,

Acum doar...

Ne mai salutăm din mers...

Iar trenul nostru continuă

Până la sfârșitul de mult ales.

Doamne nu iți reproşez
Si tot din ce-ai făcut îmi place
Dar, ce bine ar fi fost
Auzul să mi-l pui văz
Si pleoapa  gura care tace.

Doamne, aripi să-mi fi pus
În mâna care se zgârceşte
Și sufletului să-i  dai
Clipele de odihnă
În corpul ce nădăjduieşte.

Doamne nu îţi reproşez
Ajunge! Mi s-a dat de toate
Văzul  fără  de pleoapă,
Buzele  cu mult  venin
Şi sufletul rece cetate.
Doamne nu îți reproșez.

Oh suflet drag,

Oare ce însemn eu pentru tine?

Oi fi o dulce amintire

A unor vremuri de mult apuse?

Sau poate urma unui dureros ghimpe,

Care a lăsat în urmă numai o adâncă urmă?

Plăcută sau dureroasă

Urma mea, dragă om,

Este numai așa cum o dorești tu a o vedea.

Căci în toată povestea vieții tale

Cândva ai să realizezi că am fost doar un emițător,

Doar un canal de comunicare

Prin care altul a lăsat un mesaj

Descifrat sau nu de tine.

Însă tu, te-ai preocupat mai mult

De a pune o etichetă albă sau neagră

În jurul gâtului meu...

Chiar și tu ți-ai întors privirea,

Chiar și tu..

Ca și frunza purtata de vânt sunt, și mă copleșește uimirea

Căci credeam că o floare as fi...

Cat de rece e inimă lumii,

Cat de cruda e a ei judecată,

Mă topesc că o floare de gheata,

Mă transform într-o lacrima vie..

Cat de trista-mi durerea ce-apasa

Când te-njunghie nepăsarea cea rece,

Dar așa mi-o fi fost scris sa fie..

Vine clipa când lin mă voi stinge,

Voi fi frunza ce cade,ruginie,

Frumusețea ei pala se pierde

Printre freamăt de frunze aprinse,,

Nu-i nimic, căci în van este totul..

Și iubirea, și faima vor rămâne

Pe mormântul cel greu

Iluzorii, zadarnice vise..

E comod să reproșezi,

Ieftin să faci rău;

Din prefață maschezi 

Chipul viciului tău..

 De ce izbești de piatră 

Bărna de sub nas;

Nu te pișcă,nu te mustră 

Din lăuntricul glas?...

Binele neprețuit,

Dificil de conceput,

E însușit și folosit 

Că și personal avut.

Căci pizma prin vene 

Stimula placerea 

De-a ticlui scene,

Stârnind durerea..

Ideal ar fi să ierți 

Din cugetul dezlănțuit 

Și tardiv să nu regreți,

Când nu ai cum să fii mântuit..

Sunt prizonierul umbrelor
născute din trecut
aștept să răsară soarele
deasupra amintirilor
iar când umbrele vor muri
voi evada
spre un vis așternut
pe oglinda
orbită de alb
dar s-a ivitt iar ziua
în urletul deșteptătorului
apa rece îmi dezmorţeşte simțurile
doar o urmă de moleșeală
mai dansează  odată cu trupul
atașat de gropile din asfalt
în indiferența șoferului
care pare să nu fi scăpat nici el
din închisoarea umbrelor.

În dependență de-o iluzie abuzivă.

-Nici nu mai știu cum a început! 

Mă regăsesc adesea pierdută 

În lumea de sub chipul de lut.

Iarăși învăluită de un fals miraj

Privesc la oameni fără chip.

- Sunt prizonieră într-un sevraj,

Mă întreb de la ce-a pornit!?