Înger printre stele

Valurile mării îmi șoptesc

Îmi spun să mă îndrăgostesc,

Să mă îndrăgostesc de frumusețea vieții,

De răsăriturile dimineții.

Și vârfurile munților înzăpeziți

Zic să mă ridic, să nu mai pic,

La ei să ajung și să privesc

Lumea oamenilor împliniți.

Florile de pretutindeni mă sfătuiesc

Să le privesc, iubirea în ele să găsesc,

Colorate, parfumate, să le miros pe toate,

Prin ele să trăiesc, sub fericire să îmbătrânesc. 

Și râurile m-au întrebat

De ce încă în ele nu m-am scăldat,

De ce nu am simțit cum e să fii fericit,

De viață mulțumit.

Toate fructele au oftat,

Căci gustul lor dulce nu l-am gustat,

Nici de ele nu m-am bucurat. 

Natura m-a mustrat: de ce nu am ascultat,

Căci din tot ce mi-a oferit eu nu am vrut nimic.

Și am alergat după împlinire,

Fără să văd, m-am ales cu dezamăgire. îmbătrânesc.

Pe străzile noastre pustii,

Imi fac drum printre copii.

Cărarea imi este cunoscuta,

Viata imi este abătută.

Ma indrept cu inima zdrobita,

De duhul sfânt acum gonita. 

Căci el de mult m-a părăsit,

În noaptea când m-ai ispitit. 

Amprenta pe suflet ai lăsat,

Si fața în fața cu golul uitat.

Ma gândesc din nou la noi

Acum nu mai suntem doi... 

Căci am murit...

Primeste-ti viata-n dar, tu Suflet ravasit,

Opreste te putin si Si te mai odihneste ,

Asaza te sub cerul clar de Rasarit

Sa vezi Lumina cum se naste

Si cum invaluie ființa  toata!

Si bucura te si mai iarta

Si nu mai fi tu necajit!

O viata ai, invata să trăiești!

Si nu mai alerga in mii de randuri …

Invata sa te odihnesti!

Opreste te si vezi Apusul!

Opreste ti mintea, aduna ti  gandul

Si bucura te de frumosul dar

Caci clipele prea repede se sting

Si mult prea repede ne trecem

Si ajungem tristi si reci la capat!

Fara a sti de ce-am trait

Si fara sa fi zabovit

In clar de Luna sa ne fi plimbat,

Si cantecul naturii sa il fi cantat!

O melodie este viata, Si noi compozitorii ei

Deci scrie-o  lin , si nu in graba,

Asterne strofele pe rand,

Ia pauza cand versul se destrama

Si ncepe de la capat surazand!

Toamna așteaptă vara să se stingă,

Căldura soarelui mai vrea să mă atingă.

Indiferentă sunt de ce nu e în mine,

Nu-mi mai doresc să fie ce-mi convine.

Nimic, ca acceptarea, nu mă mai odihnește

Sunt recunoscătoare în tot ce mă privește,

Știu mai dinainte că toate-au noimă-n ele

Și nu mai despic firul, nu scot praful din stele.

Irina Anghel, București.

Ma simt ca si cum mai tait pe suflet

Incercat sa imi afli trecutul 

Ma frustreaza ca am crezut in ceva ce nu exista 

Mam deschis in fata ta dar ai aruncat cu cioburi in inima 

Miam vindecat fiecare rana facuta de tine 

Cicatricile inca dor 

Ma frustreaza ca mor de dorul tau 

Frustrarea ma sufoca in amintiri 

Eu nu le inteleg de ce am procedat asa 

Tu nu intelegi de ce am fost asa 

Eu nu inteleg de ce ai foat asa 

Mie dor de tine 

Dar nu mie dor de zilele in care te iubeam 

Inca te iubesc 

Dar in momentul de fata simt o frustrare fata de tine 

Nu inteleg de ce te ai comportat asa sau de ce mam comportat eu asa ca sa iti dau eu tie satisfacție 

Stiu nu is imperfectiunea intruchipata dar tot ce am vrut a fost doar sa ma intelegi 

Sunt frustrata pe mine 

Frustata ca miam aratat afectiunea si sentimentele fata de tine 

Si ma simt si mai frustrata ca nu pot sa te uit ca esti in fiecare zi la mine in inima in mintea mea iubindute si gandiduma la tine 

Frustata ca tu nici nu vrei sa ma vezi te doare in cot de mine 

Dar tot inca is frustrata pe tine ca te comportai in ultimul hal dar dupa iti cereai intrun fel sau altu scuze 

Si nu nu o sa te uit asta ma deranjează foarte taree 

Tu ai uitat dar eu nu pot 

Ci iti spun acum cu toata supararea si toata frustararea ca te voi iubi si dupa moarte 

Eu nu oa sa incetez sa te iubesc 

O sa te iubesc in linistea si in tacere ca tu sa nu sti 

Cu drag nebuna ta frustrata te iubesc neiubitul meu 💕

Ai venit in viața mea repede, ca o furtună neanunțată, 

Mi-ai înseninat privirea de când te-am văzut prima dată, 

Iar in ochii tăi mă pierdeam, mă înecam în întunericul lor adânc, 

Dar nu îmi mai e frica, știu că acum mai bine în brațele tristeți mă arunc.

Orice sclipire de fericire, sinceritate sau speranță

Este pictată acum cu o mai întunecată nuanță. 

Tu m-ai acceptat pe mine cea adevărată: naivă, emotivă și imatură,

Dar lumea înfricoșătoare în care m-ai lăsat singură mă tratează doar cu ură.

Și acum, pe cont propriu, ajung să descopăr adevărul

Și, sigur, să sufăr din cauza lui pe măsură.

Singură mă gândesc doar la întrebarea dură:

Când voi mai putea cu lacrimi să-ți mângâi umărul?

Ah! atit de dor âmi e de tine.

Îmi pare rau ca team perdud.

Ai fost tu prima mea iubire .

Si vreau sa stii ,ca team iubit.

Am multe amintiri cu tine .

Care din cap nu sau perdut .

As vrea atit de mult ,sa vin la tine .

Si sati spun cit ma durut!

Dar stim  ca asa ,a fost sa fie .

Si Nu putem face nimik.

Doream eu sa mai fiu cu tine .

Sa o luam dela  inceput.

Cu bune si cu rele in tine .

Îmi pare bine ca ai fost .

Imi pare bine ca existi .

Sii mulțumesk lui Dumnezeu .

Ca mai apari la mine-n vis.

Dar  au trecut multi ani de-a tunci,

Si stiu ca mai-e doar  posibil.

Sa te mai vad eu doar aici,

Sa te mai vad la mine -n vis.

Tu vii cind vrei si pleci cind vrei ,

Dar cu tine nu ma ei!

Știu ca poate ai pierdut biletul nostru de plecare,

Și calatoria despre care am visat poate crezi ca e fara șansă,

Dar eu n am uitat,și te astept acasă...

Știu ca mai este o zi pana expira si totul v a ramane in spate,

M-astept sa apari pe neasteptate,

Să ma iei in brate cu dor,

Cat mai sunt doua ceasuri ce mor...

Știu ca o sa fii aici la timp ca sa nu ratezi șansa la iubire,

Cand ai plecat am pastrat,un bilet ca amintire,

Pentru ultima speranta a noastra care,aproape trece si ea,

Și mă uit in gol,ignorand ca doare...

Am impachetat aproape tot ca sa plecam,

Și te astept in ușă,

Mai am un bec de închis si sa uiți c am fost,

Cineva care te a iubit si asteptat fara rost..

Te invit la povestea vietii noastre,doar dus,

N-am plecat,astept semnul de sus!

Daca nu vii,să pastrezi biletul amintire

Dar să uiți ca te am iubit,

În aceasta calatoire,să știi,

Doar tu m-ai iubit pe mine...

Simt că mă sufoc fără tine,

Iar sufletul tânjește după a ta iubire,

Îmi înec suferinta in pastile si alcool,

Si crede-mă... simt că mor.

Încă sper, după două luni,

Și mă afund in rugăciuni,

O clipă, sa te mai țin in brațe, 

Si să-mi lovești inima ca două gloanțe.

Poate in altă viață,

Într-o altă dimineață,

O sa ne întâlnim,

Unul pe altul, sa ne sprijinm.

E un vis frumos, aproape imposibil, 

ma gândesc la noi, și la tot ce era posibil,

Crede-mă, nu pot să-ți dau drumul,

Fara să-ți mai simt, măcar o dată parfumul.

Deabia aștept să te întorci la mine
Să îmi vezi sufletul
Cum a fost jupuit de ale sale fire
Fire ale existentei mele si ale sentimentului —

Care parcă nu cedează
Nu oprește la trecerea de pietoni
Și numa' ființa-mi degradează
Când cântă unor oameni afoni

Credeam că îi pot învăța
Cum funcționează muzica
De parcă îi poți arata unui orb
Cum te pictez și te absorb

Însă, amarnic m-am înșelat
Când cleiul cu precizie l-am tăiat
În care ți-am sculptat chipul iluminat de soare
Cum totul a fost doar o întâmplare

Deabia aștept să te întorci la mine
Da' parcă nu sună bine
Sună ca un pian dezacordat
Dar tot am tot cedat

Tot ce aveam mai de preț
Sufletul meu pentru părul ăla creț
Vorbele mele, doar un piculeț
Doar ca să admir acel smoculeț

Acel smoc ca și mierea de tei
Apreciind starea artei
Pe care tu o reprezinți
Dar tot reușești să mă scoți din minți

Tot ce am avut s-a petrecut odată
Care e acum destul de îndepărtată
Și parcă tot nu înțeleg
Când, într-adevăr, totul neg

Falsific afirmațiile
Reproșurile și tentațiile
Încerc să ascund și să pitesc
Cum încă, cu silabe dulci, îți vorbesc

Vreau să îți arăt
Cum n-am luat-o de la capăt
Că n-ai auzit vreun țipăt
Că am reușit cumva să scapăt

Din îmbrățișarea amintirilor cu tine
Cum dracu se face că tot nu e ordine?!
Nici nu știu cum să scap de mizeria aia
Amintirea, galeria, călătoria, ploaia

Nici nu știu cum a fost trenul
Din nord-estul țarii catre străinul
Care, defapt, sunt eu
O carte deschisă, nescrisă, chiar un muzeu

Un muzeu de sticlă
În stil de mozaic
Și când îți petreceai o clipă
Când te gândeai și nu ziceai absolut nimic

Încă aștept să te întorci la mine
Ca să aiba și sângele care-mi trece prin vine
O semnificație
Și să nu mă mai uit după tine în aceeași stație.

Am ars tot ce amintea de tine,
Aruncându-mi sufletu-n gunoi
Și am rămas doar eu și cu mine
Să trăim acest groaznic război.